Trei milenii de umor (32)

La Cazinoul din Frankfurt pe Main, unde Schopenhauer se afla în prezenţa unor cunoscuţi, un tînăr înfumurat şi nu prea deştept a afirmat următoarele:

- Să ştiţi că-i aşa cum vă zic: dacă Dumnezeu îi dă cuiva un post, îi dă şi inteligenţa necesară!

Replica filozofului nu s-a lăsat mult aşteptată:

-  Domnul meu, rugaţi-l pe îngăduitorul dv. Dumnezeu cît se poate de fierbinte să vă facă rost de un post, dar cît mai repede posibil!

Helvetius era unul dintre autorii preferaţi ai lui Schopenhauer. Într-una din scrisorile pe care le-a adresat unui preot evan­ghelist, filozoful german scria printre altele: „...Faptul că dumneavoastră îl citiţi pe Helvetius nu va fi socotit drept păcat de bunul dumnezeu, căci şi el îl răsfoieşte adesea".

Schopenhauer invitase pe un profesor universitar să prînzească împreună, astfel încît să-şi termine discuţia în limba latină asupra eticii antice. În timp ce ocupau loc la masă, într-un local mai liniştit, chelnerul a făcut cunoscut celor doi filozofi, că un domn aflat la o altă masă ar dori să se aşeze la masa lor.

- În regulă, a spus Schopenhauer, dar mai întîi întreabă-l pe domnul acela dacă vorbeşte latina.

Acelaşi filozof avea faima unui vestit gurmand. Se spune că într-o zi, aşezîndu-se la masă, în cîrciuma pe care o frec­venta destul de des, un client i-a spus altuia, cu glas tare, aşa din întîmplare:

- Crede-mă, nu te mint! Sunt şi oameni care mănîncă cît doi!!

Schopenhauer înţelegînd aluzia a intervenit imediat:

- Şi eu fac parte dintre aceştia, dar gîndesc cît trei! Cunosc însă oameni care nu mănîncă mai nimic, dar tot pe atîta şi gîndesc!

Herbert Spencer care a rămas burlac pînă la o vîrstă înaintată, a fost întrebat de un prieten:

- Vrei să mori neînsurat? Nu te întristează starea asta?

- Dimpotrivă, a răspuns Spencer, chiar îmi face o deose­bită plăcere să-mi închipui femeia cu care aş fi putut să mă însor, şi care să nu fie numai ea fericită că n-am săvîrşit această neghiobie!

În iarna anului universitar 1872—1873 cursurile lui Friedrich Nietzsche n-au fost frecventate decît de doi studenţi. Era perioada cînd colegii de catedră şi ceilalţi oameni de ştiinţă din Basel, revoltaţi de apariţia lucrării lui Nietzsche „Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik“, încercau  să-l izoleze de lume, ponegrindu-1 în fel şi chip. Circulau multe anecdote pe seama viitorului filozof, pe atunci încă profesor de lingvistică. Ascultîndu-le, Nietzsche mărturisi unui prie­ten:

-  Din trei anecdote este posibil să creionezi caracterul unui om!

Ţarina Ecaterina a II-a era nu numai un excelent şef de stat dar şi o inteligentă interlocutoare.

Aflat la curtea ţarinei, Diderot i-a spus într-o zi:

-  Majestate, cred că pentru cei linguşitori ar trebui creat un iad special!

-  Interesant! Ce spui însă de moartea ţarului Petru? — a schimbat brusc vorba împărăteasa.

Diderot tăcu încurcat, cu atît mai mult cu cît în jurul acestei morţi plana un mister de care ţarina, se crede, că nu era chiar străină. Răspunsul dat apoi a fost confuz. Se vede că filozoful ocolea miezul întrebării.

- Fii atent, domnule Diderot, a continuat ţarina. Ai luat-o pe drumul acelora care ar merita un iad special! Cît poţi, întoarce-te.

Filozoful spaniol Ortega y Gasset discuta cu un prieteni din Barcelona despre relaţia om-mediu şi implicaţiile ce decurg de aici.

- Cred, a observat filozoful, că omul de ştiinţă contempo­ran de-abia dacă are vreo înrîurire asupra mersului istoriei umane...

-  Cum? - a intervenit prietenul, noile cuceriri ale ştiinţei nu-s paşi înainte făcuţi de omenire?

Gasset a rîs, apoi şi-a continuat ideea:

- Aud mereu de progres, dar acest lucru nu este decît înlo­cuirea vechilor griji cu altele mai noi, însă mult mai com­plicate!

-  Tinere, spune-mi ce citeşti şi eu am să-ţi spun cine eşti.

-  Citesc, pe Platon, Avicena, Spinoza, Jaspers, Heidegger, Kierkegaard şi Merleau-Ponty.

-  Eşti un mincinos notoriu!

Subofiţerul către recrut:

-  Ce sunteţi dv. în civilie?

-  Candidat în filozofie, domnule subofiţer.

-  Atunci puteţi să-mi explicaţi ce este o idee?

-  Da, d-le subofiţer. Idee este soluţia posibilă pentru o pro­blemă teoretică sau practică.

-  În regulă. Atunci ridicaţi-vă arma cu o idee mai sus!

La o reuniune, printre invitaţi se afla şi un profesor de filozofie, despre a cărui ultimă lucrare se vorbea foarte mult. O tînără se apropie de profesor:

- Deci dumneavoastră sunteţi celebrul autor al lucrării despre fericire? Mi-am închipuit că arătaţi cu totul altfel!

-  Adică, cum? Mic, gras şi urît?

-  Din contră: înalt, subţire şi frumos!

- Domnule profesor, dumneavoastră, ca filozof, puteţi să-mi numiţi un caz în care cauza urmează efectului?

-  Nu. Nici nu e posibil!

-  Ba da! În cazul cînd medicul urmează coşciugul pacien­tului!

P31