Gelsomino in tara mincinosilor(21 - sfarsit)

Pentru ca pe nimeni să nu nedreptăţească, Gelsomino face o împărţeală frăţească.   

    Povestea se va sfîrşi de-a binelea cînd veţi judeca puţinele însemnări pe care vi le redau şi adaug aici şi pe care, în graba mea de a încheia cel de-al douăzecilea capitol, le uitasem în buzunar. Sunt cele din urmă pagini ale însemnărilor luate de mine, în ziua cînd Gelsomino îmi povesti tărăşeniile lui din ţara mincinoşilor. Citesc în aceste pagini că de Giacomone nu se mai ştie nimic, absolut nimic, aşa că nu v-aş putea spune dacă s-a preschimbat într-o făptură mai cumsecade ori dacă din nou şi-a trimis picioarele lui de pirat să cutre­iere pe drumuri rele.

   

    Mai citesc că Gelsomino, oricît era el de mulţumit de ceea ce săvîrşise, nu putea să treacă prin piaţa oraşului fără să se simtă niţel stingherit, ca unul care poartă o pietricică în gheată.

„Oare o fi fost chiar nevoie, se mustra singur, să nimicesc palatul şi să-l prefac într-un morman de ruine?! Oricum, Giacomone tot l-ar fi părăsit, luînd-o la sănătoasa, chiar dacă mă mulţumeam să sparg doar geamurile. Pînă la urmă, aş fi chemat un geamgiu şi totul s-ar fi reparat."

Şi ca să-i scoată această pietricică din gheată, Bananito se gîndi să reconstruiască în felul său palatul, cu cîteva petice de hîrtie şi cu o cutie de culori. Pentru asta i-a trebuit o jumătate de zi, şi n-a uitat nici de balconul zidit la ultimul etaj. Ba cînd balconul apăru la locul său, lumea se foia neliniştită, voind ca Bananito să se urce în balcon şi să rostescă o cuvîntare.

— Daţi-mi ascultare, răspunse Bananito, hai să facem cu toţii o lege care să nu mai îngăduie nimănui să rostească vreo cuvîntare de la acest balcon. Eu voi rămîne pictor şi atît. Dacă vreţi cu tot dinadinsul discursuri, adresaţi-vă lui Gelsomino.

  Pe balcon se ivi în momentul acela Şchioapa şi, mieunînd, zise:

— A şterpeli, şterpelire...

Lumea aplaudă şi nu mai ceru alt discurs.

Pe o altă pagină citesc de asemeni că mătuşa Pannocchia ajunsese directoarea unui institut pentru îngri­jirea mîţelor părăsite. Un post cum nu se putea mai nimerit: cu ea puteai fi sigur că nimeni nu va mai sili vreodată mîţele să latre.

Romoletta s-a întors la şcoală şi poate că la ora aceasta demult n-o mai fi stînd în bancă, ci la catedră: căci a avut destul timp să devină dăscăliţă.

În sfîrşit, pe un pui de pagină mai pricăjit decît altele, citesc doar atît: „Războiul se termină unu la unu".

Închipuiţi-vă puţin: cum naiba mi-am uitat eu de un război?

 Totul s-a petrecut de fapt la puţine zile după fuga lui Giacomone. Ascunzîndu-se de supuşii săi, contînd pe tunurile pe care Bananito urma să le fabrice cu creionul, Giacomone declarase război unui stat vecin, numai că aceştia luaseră în serios situaţia şi puseseră armatele pe picior de bătălie, ca să-şi apere patria.

— Dar noi, declarară noii miniştri, nu mai vrem să-l facem. Noi încă n-am dat în mintea lui Giacomone!

Un ziarist se duse să-i ia un interviu lui Gelsomino, care studia sîrguincios muzica, spre a putea în cele din urmă să dea un concert adevărat.

— Războiul? făcu Gelsomino. Păi propuneţi duş­manului să-l suspende şi să organizeze în locul lui un meci de fotbal. Poate că ar fi cîteva fluiere de picioare zdrobite, dar în orice caz ar curge foarte puţin sînge.

Din fericire ideea le plăcu şi inamicilor, care de fapt doreau tot aşa de puţin să facă război. Iar meciul de fotbal avu loc în duminica următoare. Cum bine se înţelege, Gelsomino făcu galerie împotriva duşma­nilor şi se lăsă atît de antrenat de entuziasmul general, că la un moment dat, strigînd „Trage cu putere!", izbuti să dirijeze balonul în poarta adversă, aşa cum în ţara sa — dacă ne mai ajută aducerea aminte — mai făcuse el odată.

«Nu cumva, îşi zise numaidecît Gelsomino, „răz­boiul" ăsta se sfîrşeşte cu o victorie furată? Aici ne aflăm pe un teren de fotbal şi minciunile nu-s îngă­duite de regulament.»

Şi vîrî, cît ai clipi, un gol şi în poarta cealaltă. În locul lui eu cred că şi voi aţi fi făcut la fel.

Cap20