joi, 28 noiembrie 2013

Imparatia oglinzilor strambe

In 1956 aparea prima traducere a cartii rusului Vladimir Gubarev intitulata "Imparatia oglinzilor strambe". Pe vremea aia inca nu eram nascut, asa incat coperta cartii pe care o am in fata nu-mi spune nimic. Textul, insa, nu difera cu nimic de cel al editiei a doua, cea pe care o stiu eu si care a aparut, cred, spre sfarsitul anilor 60. 
Am citit cartea asta din scoarta in scoarta, de mai multe ori. Mi-a ramas in memorie drept una din cartile de baza ale primei mele copilarii de cititor. E o carte in care personajul principal, Olga, e o pioniera sovietica - da, chiar asa. Lucrul asta l-am descoperit acum, recitind cartea - pe atunci cred ca nici nu aveam habar ce e aia o pioniera sovietica. Intamplarile prin care trece ea sunt, desigur, mobilizatoare, dar cu multa masura. Cred ca autorul a avut in vedere scrierea unei carti de povesti cu valoare universala, asa incat a redus la minimum aluziile la calitatea de pioniera a Olgai. Poate ca intr-adevar cititorii cartii ar fi trebuit sa devina  pionieri sovietici, sau membri de partid. Greu de spus. Oricum, mesajul asta pe mine nu m-a prins. Eu am ramas cu amintirea lui Rutluv, a lui Iocsorb, a Turnului mortii si a lui Neteirp. Sunt tare bucuros ca am pus mana pe cartea asta acum, dupa mai bine de 40 de ani. Asa ca v-o dau si voua, indiferent daca ati fost sau nu pionieri, utecisti, comsomolisti sau membri de partid. E o carte care merita sa fie citita.
Deocamdata, doar coperta - jumulita serios, asa cum ii sta bine unei coperti din 1956.


3 comentarii:

  1. Da,ma bucur pentru dumneavoastra ca dupa cativa ani ,ai redescoperit ce inseamna o carte buna si interesanta....Eu,din pacate nu am aceasta carte si as dori sa aflu despre ce este vorba....Daca nu va suparati., ...ati putea sa publicati si un scurt rezumat al acestei carti? Sunt pe clasa a VIII-a si as vrea sa aflu si eu povestea celor doi paji neinfricate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit carte cand eram mica...acum,dupa aproape 20 de ani mi-am amintit de ea,dar nu mai stiam cum se numeste...nu-mi aminteam ca se numea "Imparatia oglinzilor strambe",am cautat "Doi paji",apoi am dat search imagini si am gasit coperta...frumoasa carte :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu numai ca am citit eu cartea care mi-a luminat copilaria (si f. adevarat ca singurul lucru care mi-a amintit ca Olga era pioniera, a fost cravata rosie de la gatul fetitei, altfel....ar fi fost o poveste ca oricare alta poveste), dar am citit-o si copiilor mei (unul nascut in 1986, celalalt in 1990) si la fel de mult i-a incantat si pe ei. Acum caut de mult cartea pt nepotelul si pt finul meu si nu o gasesc...... Doar pe okazi.ro, am vazut-o dar la un pret de 70 RON, ceea ce mi se pare inadmisibil de mult. Oricum povestea este minunata si foarte potrivita pentru copiii din ziua de azi.

    RăspundețiȘtergere

După mine!