Chiar atunci sosi şi
vulpea:
- Bună ziua, zise
vulpea.
- Bună ziua,
răspunse cuviincios micul prinţ întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, zise
glasul, sub măr...
- Cine eşti tu? zise
micul prinţ. Eşti tare frumoasă...
- Sunt o vulpe, zise
vulpea.
- Vino să te joci cu
mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist...
- Nu pot să mă joc
cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti
micul prinţ.
Dar după un răstimp
de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Nu eşti de prin
partea locului, zise vulpea, ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii, zise
micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Oamenii, zise
vulpea, au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E singurul
folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu, zise micul
prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a
îmblânzi”?
- E un lucru de mult
dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ţi
crea legături”...
- A-ţi crea
legături?
- Desigur, zise
vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de
mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de
mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte
vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi,
pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în
lume...
- Încep să înţeleg,
zise micul prinţ. E undeva o floare... mi se pare că m-a îmblânzit...
- Se prea poate,
zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul de lucruri...
- O! Dar nu e pe
Pământ, zise micul prinţ.
Vulpea se arătă
foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea
sunt vânători?
- Nu.
- Interesant. Dar
găini?
- Nici.
- Nimic nu e
desăvârşit, suspină vulpea.
Vulpea însă se
întoarse la gândurile ei:
- Viaţa mea e veşnic
aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se
aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam
plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte
sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub
pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi
tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de
folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu
însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi
îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de
dragă murmurarea vântului prin grâu...
Vulpea tăcu şi se
uită la micul prinţ.
- Te rog...
îmblânzeşte-mă, zise apoi.
- Bucuros aş vrea,
răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o
mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât
ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.
Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de
prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten,
îmblânzeşte-mă!
- Ce trebuie să fac?
zise micul prinţ.
- Trebuie să ai
foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai
departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu
nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce
trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine...
A doua zi, micul
prinţ veni din nou.
- Ar fi fost mai
bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii
la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi
cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă va
cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar
dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas să-mi
împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit?
zise micul prinţ.
- E încă un lucru demult dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de
celelalte zile, o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit. Se
duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă
plimb şi eu atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia
întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodată vacanţă.
Şi-aşa micul prinţ
îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea...
Am să plâng.
- Din vina ta, zise
micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci numai tu ai vrut să
te-mblânzesc...
- Aşa e, zise
vulpea.
- Dar ai să plângi!
zise micul prinţ.
- Aşa e! zise
vulpea.
- Şi-atunci nu
dobândeşti nimic din asta!
- Ba dobândesc, zise
vulpea, datorită culorii grâului.
Apoi adăugă:
- Du-te să mai vezi
o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn.
Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină.
Micul prinţ se duse
să mai vadă o dată trandafirii.
- Voi nu semănaţi
întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic, le spuse el. Pe voi
nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi aşa
cum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele o sută de mii. Eu
însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are în lume seamăn.
Şi florile se
ruşinară.
- Sunteţi frumoase,
dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru
voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că e asemeni vouă. Ea
însă singură e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am
adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul.
Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi).
Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată
chiar şi cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea
mea.
Şi se duse înapoi la
vulpe.
- Rămâi cu bine,
zise el...
- Te du cu bine,
zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: Limpede nu vezi decât cu
inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să
pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul
împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul
împărţit cu floarea mea... făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
- Oamenii au dat
uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii
răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de
floarea ta.
- Eu sunt
răspunzător de floarea mea... spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
Cap18 Cap1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu