Există oameni care nu acceptă niciodată, în nicio împrejurare, sub nicio formă, că au făcut o eroare oricât de mică. În general, cu astfel de oameni nu poţi sta de vorba decât atunci când eşti dispus să aprobi tot ce spun ei, de la primul şi până la ultimul cuvânt. Discuţiile cu ei sunt absolut inutile, întrucât nu există nici cea mai măruntă şansă ca vreodată să ai un punct de vedere pe care ei să ţi-l accepte. Ori dacă nu ai niciodată, dar absolut niciodată dreptate, la ce bun să mai discuţi? Te duci frumos şi stai de vorbă cu alţii, dintre cei care, aşa cum faci şi tu, mai zic din când în când: "aici am zbârcit-o, frate".
Una din replicile tipice ale oamenilor care cred că nu există alt punct de vedere corect în afară de cel pe care şi l-au format ei - o să le zic semizei - apare atunci când cad victime unor erori de percepţie. Să presupunem că stai cu un om din ăsta pe o bancă, undeva într-un parc şi, la o oarecare distanţă vezi un miel (ha, ha, ce exemplu mi-a venit şi mie!). Vezi un miel, dar, distanţa fiind destul de mare, nu ai certitudinea că nu ai văzut un ied - după cum se ştie, cele două animale au o oarecare asemănare. Îl întrebi pe semizeu: "ăla de acolo o fi un ied?" El se uită şi imediat îţi dă răspunsul "sigur că da, e un ied". Te mai uiţi odată, între timp animalul s-a mai apropiat şi te convingi că e vorba despre un miel. Îi spui semizeului: "măi, eu zic că e un miel". Semizeul se mai uită şi el odată, apoi zice: "ăsta da, e un miel".
Şi acum să analizăm puţin dialogul ăsta suprarealist. Ce a făcut semizeul? A dat un răspuns pripit. A crezut că vede un ied şi, cu toate că ar fi putut să mai aştepte puţin până să fie convins, a şi emis sentinţa: "e un ied". Asta este o eroare pe care o săvârsesc mulţi oameni, nu doar semizeii. Unii se grăbesc, alţii o spun că să scape mai repede, pentru că nu-i interesează subiectul. Semizeul e singurul care o face din convingere adâncă. El nu ia niciodată lucrurile altfel decât în serios şi nu face niciodată o afirmaţie înainte de a fi sigur că ea este corectă. Aşadar, în cazul despre care vorbesc, semizeul a fost convins că a văzut un ied şi nu şi-a pus nici măcar o secundă întrebarea "şi dacă totuşi e vorba de un miel?" El ar fi putut face asta, întrucât ştia foarte bine că un miel şi un ied pot fi confundaţi destul de uşor de la o distanţă suficient de mare. Dar semizeul n-are niciodată dubii, experienţa lui îndelungată în a avea dreptate întotdeauna, îi dă o siguranţă specială atunci când enunţă ceva.
Vine însă şi momentul în care semizeul este pus în faţa evidenţei: era vorba de un miel, deci afirmaţia lui, cum că era vorba de un ied a fost greşită. Ori asta semizeul nu poate să accepte. În loc să spună, simplu, "da, e un miel, m-am păcălit eu", el caută instinctiv soluţii pentru păstrarea aureolei de infailibilitate (aureolă care contează în propriii săi ochi mai mult decât eventualitatea în care ar vedea-o şi alţii). Una din ele este să nu mai scoată niciun cuvânt. Soluţia asta o va aplica semizeul că măsură de prevedere pentru cazul în care discuţia s-ar redeschide cândva, după trecerea unui anumit interval de timp. Sigur că tu nu-ţi încarci memoria cu un asemenea lucru mărunt, dar cine ştie cum apare vreodată o situaţie asemănătoare, de exemplu vezi de pe geam, jos în stradă, un Hyundai roşu murdar care stă într-o coloană de maşini şi, pentru că semizeul e lângă ţine, îi zici: "ia uite ce murdar e Hyundai-ul ăla roşu", iar el îţi răspunde "ăla nu e Hyundai, e Kia". În clipa aia îţi aminteşti scena din parc şi îi spui: "aşa ai făcut şi atunci, în parc, când te-am întrebat dacă vezi un miel şi tu ai zis că e un ied". La care semizeul îţi spune: "eu n-am zis că e un ied, tu ai zis că e un ied". Îţi aminteşti că de fapt întrebarea ta a fost "ăla de acolo e un ied?" ceea ce îi dă semizeului o oarecare îndreptăţire în susţinerile lui: tu ai fost primul care a pomenit cuvântul "ied". Dar asta n-are, bineînţeles, nicio legătură cu esenţa problemei. Şi dacă te gândeşti puţin, constaţi că ai pierdut partida. Mai ai vreo replică? Mai are vreun sens să insişti? Semizeul o va ţine pe-a lui şi oricum nu mai ai niciun fel de posibilitate de a-i demonstra că e cum spui tu.
O altă soluţie a semizeului este să o ţină pe-a lui, împotriva evidenţei. Această soluţie o poate aplică dacă, să zicem, exact în clipa aia îţi sună mobilul, tu răspunzi şi consumi câteva momente într-o convorbire, timp în care mielul se depărtează şi dispare din raza ta vizuală. Termini convorbirea telefonică şi revii la discuţia cu semizeul. "Unde-i mielul, a dispărut?" întrebi tu. La care semizeul îţi zice liniştit: "nu era niciun miel, era un ied". Ce-o să faci, o să îl forţezi pe semizeu să se ridice de pe bancă şi să te urmeze în căutarea mielului? Chiar dacă ai face-o şi chiar dacă ai găsi mielul, el va spune că într-adevăr, ai găsit un miel, dar ceea ce aţi văzut iniţial era un ied.
Soluţia a treia este cea în care semizeul îţi spune: "ăsta da, e un miel", apăsând pe cuvântul "ăsta". Ce vrea el să spună? Simplu - că ăsta e un miel, dar celălalt nu era. Care celălalt? N-are niciun fel de importanță, ceea ce contează e că în propriii săi ochi semizeul a rămas infailibil: ăsta pe care tocmai îl priviţi amândoi este un miel, dar întrebarea ta, anume "ăla de acolo o fi un ied?" se referea la altceva, la ceva care era chiar un ied. Semizeul a dat două răspunsuri corecte: când l-ai întrebat prima dată dacă e un ied a răspuns că da, e un ied, apoi, când ai insistat zicând că e un miel, a răspuns din nou corect: "ăsta da, e un miel".
Ce poţi face când primeşti un astfel de răspuns care nu te mulţumeşte şi eşti un om care ţine la corectitudine? Ai putea să te aşterni pe explicaţii. Să-i spui semizeului că despre asta l-ai întrebat din capul locului, că de la început şi până la sfârşit a fost vorba numai şi numai despre asta, că nicio secundă nu te-ai referit la vreun alt animal, aşa că a făcut el o confuzie şi că dacă ar recunoaşte, asta nu i-ar slăbi prestigiul şi nici nu s-ar face gaură-n cer. Numai că semizeul are soluţie şi aici: îţi va spune că eşti obositor, ori cârcotaş, că despici firul în patru, că el ştie exact ce-a văzut şi ce-a zis, dar tu nu vrei nimic altceva decât să-i cauţi nod în papură, pentru că aşa eşti tu, te consideri mai inteligent decât toţi cei din jurul tău, numai cum zici tu e bine, că nu mai poate omul să spună nimic pentru că imediat îl iei la puricat şi îl înnebuneşti de cap etc etc.
Morală: cine stă de vorbă cu semizeii, nu trebuie să aibă opinii proprii.
P2
Vine însă şi momentul în care semizeul este pus în faţa evidenţei: era vorba de un miel, deci afirmaţia lui, cum că era vorba de un ied a fost greşită. Ori asta semizeul nu poate să accepte. În loc să spună, simplu, "da, e un miel, m-am păcălit eu", el caută instinctiv soluţii pentru păstrarea aureolei de infailibilitate (aureolă care contează în propriii săi ochi mai mult decât eventualitatea în care ar vedea-o şi alţii). Una din ele este să nu mai scoată niciun cuvânt. Soluţia asta o va aplica semizeul că măsură de prevedere pentru cazul în care discuţia s-ar redeschide cândva, după trecerea unui anumit interval de timp. Sigur că tu nu-ţi încarci memoria cu un asemenea lucru mărunt, dar cine ştie cum apare vreodată o situaţie asemănătoare, de exemplu vezi de pe geam, jos în stradă, un Hyundai roşu murdar care stă într-o coloană de maşini şi, pentru că semizeul e lângă ţine, îi zici: "ia uite ce murdar e Hyundai-ul ăla roşu", iar el îţi răspunde "ăla nu e Hyundai, e Kia". În clipa aia îţi aminteşti scena din parc şi îi spui: "aşa ai făcut şi atunci, în parc, când te-am întrebat dacă vezi un miel şi tu ai zis că e un ied". La care semizeul îţi spune: "eu n-am zis că e un ied, tu ai zis că e un ied". Îţi aminteşti că de fapt întrebarea ta a fost "ăla de acolo e un ied?" ceea ce îi dă semizeului o oarecare îndreptăţire în susţinerile lui: tu ai fost primul care a pomenit cuvântul "ied". Dar asta n-are, bineînţeles, nicio legătură cu esenţa problemei. Şi dacă te gândeşti puţin, constaţi că ai pierdut partida. Mai ai vreo replică? Mai are vreun sens să insişti? Semizeul o va ţine pe-a lui şi oricum nu mai ai niciun fel de posibilitate de a-i demonstra că e cum spui tu.
O altă soluţie a semizeului este să o ţină pe-a lui, împotriva evidenţei. Această soluţie o poate aplică dacă, să zicem, exact în clipa aia îţi sună mobilul, tu răspunzi şi consumi câteva momente într-o convorbire, timp în care mielul se depărtează şi dispare din raza ta vizuală. Termini convorbirea telefonică şi revii la discuţia cu semizeul. "Unde-i mielul, a dispărut?" întrebi tu. La care semizeul îţi zice liniştit: "nu era niciun miel, era un ied". Ce-o să faci, o să îl forţezi pe semizeu să se ridice de pe bancă şi să te urmeze în căutarea mielului? Chiar dacă ai face-o şi chiar dacă ai găsi mielul, el va spune că într-adevăr, ai găsit un miel, dar ceea ce aţi văzut iniţial era un ied.
Soluţia a treia este cea în care semizeul îţi spune: "ăsta da, e un miel", apăsând pe cuvântul "ăsta". Ce vrea el să spună? Simplu - că ăsta e un miel, dar celălalt nu era. Care celălalt? N-are niciun fel de importanță, ceea ce contează e că în propriii săi ochi semizeul a rămas infailibil: ăsta pe care tocmai îl priviţi amândoi este un miel, dar întrebarea ta, anume "ăla de acolo o fi un ied?" se referea la altceva, la ceva care era chiar un ied. Semizeul a dat două răspunsuri corecte: când l-ai întrebat prima dată dacă e un ied a răspuns că da, e un ied, apoi, când ai insistat zicând că e un miel, a răspuns din nou corect: "ăsta da, e un miel".
Ce poţi face când primeşti un astfel de răspuns care nu te mulţumeşte şi eşti un om care ţine la corectitudine? Ai putea să te aşterni pe explicaţii. Să-i spui semizeului că despre asta l-ai întrebat din capul locului, că de la început şi până la sfârşit a fost vorba numai şi numai despre asta, că nicio secundă nu te-ai referit la vreun alt animal, aşa că a făcut el o confuzie şi că dacă ar recunoaşte, asta nu i-ar slăbi prestigiul şi nici nu s-ar face gaură-n cer. Numai că semizeul are soluţie şi aici: îţi va spune că eşti obositor, ori cârcotaş, că despici firul în patru, că el ştie exact ce-a văzut şi ce-a zis, dar tu nu vrei nimic altceva decât să-i cauţi nod în papură, pentru că aşa eşti tu, te consideri mai inteligent decât toţi cei din jurul tău, numai cum zici tu e bine, că nu mai poate omul să spună nimic pentru că imediat îl iei la puricat şi îl înnebuneşti de cap etc etc.
Morală: cine stă de vorbă cu semizeii, nu trebuie să aibă opinii proprii.
P2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu