Cîinele
Deasupra mormîntului, învelit cu frunză de toamnă, a trecut o
noapte, a trecut o zi. M-am dus azi să-l
privesc cu adîncă tulburare.
Iluzia că a fost cu neputinţă; uimirea că totuşi el a murit, că a murit pentru totdeauna, că
nu o să-l mai întîlnesc ascultîndu-ne pasul, ridicîndu-se în
două picioare, vorbind şi anunţînd sosirea flaşnetei — sentimentul că toate
acestea nu se mai întîmplă doare.