O să fac aici un scenariu care desigur că se poate aplica României actuale, dar întrucât nu asta este intenţia mea, nu o să mă refer la persoane anumite, pentru că ceea ce mă interesează este mecanismul de distorsionare pe care îl folosesc manipulatorii de profesie şi pe care, din păcate, îl preiau oamenii obişnuiţi.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 7 ianuarie 2014
duminică, 5 ianuarie 2014
Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(1)
Cum a fost salvată lumea
Constructorul Trurl meşteri odată o maşină în
stare să facă orice lucru al cărui nume începea cu litera n. Când
fu gata, o puse să facă, de probă, nişte nasturi şi nişte năpârstoci, pe care-i
înşiră pe o numărătoare, făcută tot de ea, apoi nişte năvoade, nişte nicovale
şi alte numeroase năzbâtii. Ea execută întocmai cele cerute, dar pentru că
Trurl nu era încă sigur de ea, o puse să mai facă şi alte felurite nimicuri şi
năzdrăvănii: nişte nasuri, nişte neutroni, pe urmă nişte nimfe, ba chiar natrium. Pe acesta din urmă nu se pricepu să-l facă, şi
Trurl, foarte necăjit, îi ceru lămuriri.
Mici intamplari cu animale (182)
Că o căţea
pierzîndu-şi puii adoptă şi alăptează altă lighioană, sugătoare şi ea, am
auzit şi am văzut în multe rînduri. Că o cloşcă adoptă şi ea pui străini de
neamul ei, se vede adesea. Dar ca o cloşcă să adopte căţei, drept să spun,
n-am mai pomenit.
Faptul este
riguros exact, iar fotografiile pe care le am mă dispensează de jurăminte şi mă
apără de bănuieli,că m-aş întrece cu gluma.
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Ninsoarea electrica
"Traian T. Cosovei a murit". Aceste cuvinte pe care le-am auzit ieri seara, cand am deschis televizorul, m-au facut sa ma asez si sa plang. Si nu o sa explic nici de ce a trebuit sa ma asez si nici de ce a trebuit sa plang. E de-ajuns sa relatez intamplarea asta, simplu, fara fasoane, fara cuvinte mari.
Am pus aici un link cate una dintre poeziile lui Cosovei care m-au tulburat in anii din urma si care acum mi se arata brusc intr-o cu totul alta perspectiva.
joi, 2 ianuarie 2014
Povesti cu si despre sex(10)
"O femeie de 99 de ani, din judeţul Dolj, care suferă de Alzheimer şi de
scleroză a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost agresată şi
violată chiar în seara de Revelion. În prima zi a anului, femeia de 99 de ani, din localitatea Sadova, a
fost găsită dezbrăcată, bătută şi plină de sânge de către un vecin care
venise să îi aducă de mâncare. Femeia
locuia singură, suferea de maladia Alzheimer şi era mereu ajutată de
vecini, care veneau cu mâncare, medicamente sau alte lucruri la ea. Starea femeii i-a îngrozit până şi pe medicii care s-au ocupat de ea."
Semne de exclamare marca Cehov
Viaţa în întrebări şi exclamaţii
Pruncia. Ce ne-a hărăzit Dumnezeu,
băiat sau fată? Când facem botezul? Dolofan băiat! Vezi, doică, să nu-l scapi!
Vai, vai! să nu cadă!!
I-au dat dinţişorii? Are scrofuli?
Ia-i pisica, că-l zgârie! Ia trage-l pe unchiu’ de mustaţă! Aşa! Nu plânge!
Vine bau-bau! A şi început să meargă! Luaţi-l de aici, e necuviincios! Ce ţi-a
făcut? Chiar pe haină! Nu-i nimic, o uscăm! A răsturnat călimara! Hai, fă nani,
micuţule! Ştie să şi vorbească! Ei, bată-te! Ia spune ceva! Cât p-aci să-l
calce birja! Daţi afară doica! Nu sta în curent! Să-ţi fie ruşine, cum se poate
să baţi un copil atât de mic? Nu plânge! Dă-i o turtă dulce!
Faceti-va bine (316)
Trei fraţi pătaţi
Denumire ştiinţifică: Viola tricolor;
Viola arvensis.
Denumiri populare: panseluţă
sălbatică, tâmâioară, cârligei.
Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele
obişnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând familiei violaceelor,
poate fi anuală
sau perenă. Înălţimea
sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de
elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni,
rotunjite şi frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete)
sau într-un amestec de trei culori, de unde şi numele de trei fraţi pătaţi.
Planta de trei fraţi pătaţi înfloreşte pe parcursul întregii perioade de
vegetaţie.
Imparatia oglinzilor strambe (7)
În care împăratul le vorbeşte pajilor despre „o problemă de stat extrem de
importantă"
Tronul aurit era bătut tot cu
nestemate. Olga şi Aglo nu se uitau însă la pietrele acestea sclipitoare, ci la o cheie mare
atîrnată deasupra tronului. Cheia de la lanţurile lui
Neteirp
duminică, 29 decembrie 2013
Trei milenii de umor (40)
Pierre
Chirac era un om de spirit şi a dovedit acest lucru chiar în ultimele clipe ale
vieţii sale. Culcat pe spate, înconjurat de amici şi de membrii familiei,
medicul Chirac s-a tratat pe sine însuşi ca pe o persoană străină. Apucîndu-şi stînga cu
mîna dreaptă, el a început să-şi ia pulsul. După cîteva momente, a
spus cu voce tare:
— Am fost chemat prea tîrziu. Bolnavul se află în comă. Aici
nu mai am ce face! Adio!
Mici intamplari cu animale (181)
La
o goană de urşi, după cum îi era datoria, conducătorul a atras atenţia
vînătorilor că nu au voie să tragă în urs mic, sub doi ani, şi nici în ursoaice
cu pui. Era necesară această avertizare, mai cu seamă fiindcă printre noi se
găseau şi doi vînători, vechi de altfel, dar pentru prima dată la urşi. „Nu vă
pierdeţi capul. Vedeţi în ce trageţi!"
O poezie a lui Zaharia Stancu
De unde vine seara,
cu întunericul
ei străveziu,
vestind
groasa smoală a nopţii?
Poate că
vine,
ca şi vântul,
de dincolo de
marginile pământului.
luni, 23 decembrie 2013
Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(6)
Triunghiul echilateral a
orbit
Vîntul ridica valurile de praf roşcat dintre
mărăcini şi hîrtoape, sub arşiţa grozavă a unui anotimp inexistent în
calendarul memoriei omeneşti. Cupola ca o elipsă perfectă a cerului senin era
goală, lipsită de soare. Totuşi cerul era albastru, bătînd spre margini în
auriu, iar lumina sclipea straniu în zenit şi pe coamele valurilor de pulbere.
Un om între două vîrste, osos şi zvelt, cu tîmplele uşor încărunţite şi cu
ochii obosiţi dar atenţi, se tîra istovit printre gropi şi mărăcini, fără să-şi
pună întrebarea unde şi de ce se duce. Meseria îl obişnuise demult cu drumurile
şi cu răbdarea; el ştia că la capătul oricărui drum găseşti cel puţin obiectul
căutat sau urmele lui şi că de multe ori pînă atunci poţi da de surprize mai
aţîţătoare decît chiar ţinta. Era ziarist. Apucase să facă
Faceti-va bine (315)
Trandafirul
Denumire ştiinţifică: Rosa centifolia.
Denumiri populare: trandafir de
grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă.
Prezentare. Trandafirul este o plantă
perenă şi se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor,
fiind una dintre cele mai răspândite şi mai cunoscute plante. În
prezent, în lume
se cultivă peste
20.000 de soiuri
de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt
petalele, din care se prepară infuzie şi sirop.
duminică, 22 decembrie 2013
Basmele lui Hauff
Mai tineti minte cartea asta? O am in biblioteca - editia din 1981, superb ilustrata de Livia Rusz. Trebuie sa mai fi fost o editie, anterioara, pentru ca tin si astazi minte cum mi-a adus mama cadou acest uimitor volum si cum a devenit el rapid cartea mea de capatai. Ori in 1981 aveam 21 de ani si nu mai citeam povesti, asadar sunt sigur ca a existat o editie anterioara. Ia uite:
sâmbătă, 21 decembrie 2013
Imparatia oglinzilor strambe (6)
În care pajul cu aluniţă pe obrazul drept îi dă
împăratului o lecţie de aritmetică
Doi paji frumoşi, cu bucle aurii,
în veşminte frumoase de catifea,
intrară într-o sală a palatului unde nu era ţipenie de om. Călcînd cu pantofii
lor strălucitori pe podeaua de cristal a sălii, cei doi paji se apropiară de o
masă uriaşă, încărcată cu tot soiul de tacîmuri şi farfurii, şi se opriră unul
în dreapta, celălalt în stînga jilţului în care trebuia să se aşeze împăratul.
— Oare împăratul o să ia
singur gustarea de dimineaţă? La masa asta încap cinci sute de oameni! zise
pajul cu aluniţă pe obrazul drept.
— Ssst... vine cineva! şopti pajul
cu aluniţă pe obrazul stîng. Îmi tremură genunchii de
frică.
Pe patul de moarte
M-am întrebat recent ce sfat i-aş da Mariei dacă aş fi pe patul de moarte şi mi-aş da ultima suflare. Asta e o întrebare dificilă, pentru că te gândeşti că poate copilul tău chiar va urma acel sfat. Şi eu nu mă pot opri să-mi pun întrebarea: pot fi sigur că sfatul meu ar fi bun? Răspunsul e următorul: n-am de unde şti, dar mai degrabă înclin să cred că ar fi un sfat greşit.
Marin Preda in Dacia 1100
Agresivitatea la volan
Am crezut multă vreme că tot ceea ce se spune despre psihologia
omului de la volan nu sunt decît simple speculaţii menite să-i sperie pe
conducătorii auto şi să-i facă prudenţi ca să se micşoreze numărul accidentelor.
Omul de la volan, se spune, îşi însuşeşte psihologic o parte din
puterea motorului său şi devine agresiv. Ce idee pur literară! Cum să-şi
însuşească o astfel de putere? De ce? Îi lipseşte cumva o doagă? Ce să facă el
cu puterea aceea decît tot să meargă pe drum şi să ajungă cu bine la
destinaţie?
Trei milenii de umor (39)
Soţia unui
prieten i-a solicitat părerea lut Victor Babeş asupra diferenţei dintre
reumatism şi gută. Eminentul bacteriolog i-a răspuns:
— Stimată doamnă, deşi am păşit în afara specialităţii mele,
îndrăznesc să fac o comparaţie plastică pentru ca să mă puteţi înţelege: dacă
cineva v-ar prinde gingaşul dumneavoastră picioruş într-o menghină de oţel şi
ar strînge pînă vă doare, aceasta ar fi reumatismul. Dacă braţul menghinei este
strîns cu încă cîteva învîrtituri în plus, atunci obţineţi senzaţia de gută!
Soluții pentru păstrarea aureolei(3)
Semizeul poate să-ţi fie şef, coleg de birou, partener de viaţă, tată, mamă, oricum, o persoană cu care împarţi zilnic măcar câteva ore. Orele alea îşi lasă negreşit o amprentă asupra vieţii tale, te influenţează cumva, îţi schimbă, chiar dacă tu nu poţi percepe asta, cursul vieţii. Uneori greşeşti faţă de semizeu, alteori greşeşte el faţă de ţine. Nu poate fi altfel.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)