Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
joi, 15 mai 2014
miercuri, 14 mai 2014
Credinciosul moale
Există un soi de credincioși care au darul de a te aduce în pragul infarctului prin felul în care pun problemele. Pe mine nu mă deranjează să am dispute pe teme de credință, de multe ori îmi fac o reală plăcere. Dar dacă mi se întâmplă să dau peste câte unul de soiul respectiv, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Norocul e că, mai ales de când nu mai am viață socială, dau tot mai rar peste ei. Dar ce face, în fond, un astfel de om? Răspunsul este uimitor de simplu: se lasă moale. De aia o să mă refer la cei de genul lor cu apelativul "credincioșii moi".
luni, 12 mai 2014
Invrednicire (16)
Craciunul perpetuu
De ce imi cereti sa astept atatea luni
ca sa fie Craciunul?
De ce trebuie neaparat sa vina Decembrie si sa fie frig?
Cine a inventat obiceiul asta absurd?
Nu, oameni buni, nu mai suport regula voastra stupida,
eu vreau sa fie Craciunul chiar acum
si maine sa fie din nou, si-n fiecare zi sa fie.
De ce imi cereti sa astept atatea luni
ca sa fie Craciunul?
De ce trebuie neaparat sa vina Decembrie si sa fie frig?
Cine a inventat obiceiul asta absurd?
Nu, oameni buni, nu mai suport regula voastra stupida,
eu vreau sa fie Craciunul chiar acum
si maine sa fie din nou, si-n fiecare zi sa fie.
duminică, 11 mai 2014
Carnatul cu barba
Ieri a fost finala concursului Eurovision. Castigatorul a fost un individ numit Tom Neuwirth, care s-a prezentat sub numele de scena Conchita Wurst. Voce foarte buna, piesa racnita, in stilul ala enervant al ultimilor ani - ma refer la crescendo-urile cvasi-permanente, care sugereaza apropierea unei apoteoze, subliniate de ridicarea mainilor si uralele salii. In plus, carnatul respectiv si-a pus cercei, peruca si s-a imbracat cu o rochie stransa pe corp. Fiind nebarbierit, a fost supranumit "femeia cu barba".
sâmbătă, 10 mai 2014
Povestile lui Wilhelm Hauff (29)
Tînărul englez (2)
Seria petrecerilor de iarnă urma să se încheie
cu un mare concert executat atît de orchestra oraşului, cît şi de cîţiva
talentaţi prieteni ai muzicii din Grünwiesel.
Primarul
cînta la violoncel, doctorul era un maestru al fagotului, farmacistul — deşi fără
o tehnică deosebită sufla din flaut, nişte domnişoare din oraş învăţaseră
cîteva arii şi totul era admirabil pregătit. La un moment dat, străinul cel
bătrîn îşi exprimă părerea că, deşi concertul se anunţa remarcabil, lipsa unui
duet se făcea evident simţită, căci la orice concert era indispensabil să se
execute şi o bucată muzicală de acest gen.
vineri, 9 mai 2014
Duplicitatea
Asumarea propriilor opțiuni politice se dovedește a fi o grea piatră de încercare pentru foarte mulți români. Cred că aici e vorba despre o teamă irațională, moștenită din vremuri îndepărtate, când românii nu găseau alt mod de a supraviețui decât acela de a se comporta ca niște curve. E plină „înțelepciunea” populară de zicale și îndemnuri la duplicitate, începând cu celebrul „capul plecat sabia nu-l taie” și până la „zi că el și fă ca tine” sau „fă-te frate cu dracu' până treci puntea”. Toate astea se pot condensa într-un unic îndemn: „spune într-un fel și fă în altul”. E vorba de o mentalitate profund greșită, un fel de vătămare gravă a conștiințelor, de care românii nu sunt conștienți. Mai mult, ei sunt mândri de duplicitatea asta, considerând-o semn al inteligenței. O inteligență și ea prost înțeleasă, pentru că aici e vorba despre viclenie și nimic mai mult.
joi, 8 mai 2014
Invrednicire (15)
Shift Del
Iţi
promit, îţi promit
că atunci
când fi-va să
fie - şi nu mai e mult,
o să mă îmbrac, în tăcere,
cu hainele pe care le purtam când eram copil
si pe care le-am păstrat
cu sfinţenie în adâncul dulapului,
o să fac
ordine pe birou, o să spăl
vasele din bucătărie,
o să
tund iarba din curte şi o să
repar
streaşina stricată de prea multele
ciorovăieli ale vrăbiilor.
miercuri, 7 mai 2014
Romania needucata (10)
Cazul mamei si tatalui lui Basescu
Pe multi i-am auzit spunand, pe la posturile de televiziune, ca Basescu n-are mama, n-are tata. Asta inseamna urmatorul lucru: nimeni nu se poate intelege cu dictatorul. Si asta, zic ei, ar reprezenta ceva rau. Romanii needucati o iau de buna si o dau mai departe: "da, bai, nenorocitu' asta de Basescu n-are mama, n-are tata, nu te poti intelege cu el, trebuie sa ne scapam de un asemenea om, sa punem pe altul, cu care ne putem intelege, cu care putem bate palma".
Invrednicire (14)
Femeia
Nu, nu, i-am strigat, bătând cu pumnul
în masă
tu nu eşti, nu, nu eşti o femeie!
Tu nu ai părul
în cheia de violă-nstrunat
şi umbrele lui nu
se pricep, în efect de glissando,
sub mâna mea răsfirate, val după val să se spargă.
marți, 6 mai 2014
Inutilitate
Mi s-a luat!
Nu mai am niciun chef sa scriu pe blog. Mi se pare o inutilitate perfecta, mai ales cand vine vorba de urcat literatura. Nu am niciun fel de feedback, nu am habar daca e cineva multumit ca poate citi ce urc eu - sa zicem Buzzati, ori Calvino, ca sa nu mai vorbesc de Cehov sau de Goethe. Nu mi-am propus sa fac culturalizare, departe de mine gandul asta, tot ce-am vrut a fost sa urc aici textele care m-au format. Evident ca aceste texte nu mai pot forma pe nimeni altcineva, pentru ca ele sunt, ca sa zic asa, depasite. Astazi literatura este altceva decat era pe vremea copilariei si a tineretii mele. Asa incat pur si simplu nu am nicio speranta si de fapt nicio dorinta de a influenta pe cineva. N-am reusit eu s-o fac pe Maria sa citeasca, daramite pe niste necunoscuti care ajung pe blogul meu din intamplare.
duminică, 4 mai 2014
Invrednicire (13)
Aritmetică
Cine eşti şi ce vrei? am strigat fără glas
Cum ai venit şi pe unde ai pătruns?
Cu tine vorbesc, mă
auzi? Spune!
De când eşti aici, şi de ce până azi
nu te-am simţit
şi nu m-am înspăimântat?
vineri, 2 mai 2014
joi, 1 mai 2014
Invrednicire (12)
Beţia
Iţi mai
aduci aminte, prietene, ziua aceea
în care beţi sedeam amândoi, afundaţi
în fotolii,
cu lacrimi de ciudă
pe obraji şiroindu-ne
pentru că
nu mai ştiam unde ne sunt praştiile
şi pantalonii cei scurţi cu buzunare la spate?
Trei milenii de umor (55)
—
Auzi ce zice Nelu? Că se poate stabili vîrsta cocoşilor după dinţi.
— Bine, dar cocoşii n-au dinţi.
—
Nu după dinţii cocoşilor, ci după dinţii lui!
—
Ionele, e ora cinci şi a sosit timpul sa mergem la dentist. Avem
oră reţinută.
—
Nu, nu vreau. Mi-e frică!
— E, asta-i! De ce să-ţi fie frică doar
nu-ţi face nimic!
—
Cum ai spus? Nimic? Atunci la ce să mai merg?
Mașina de trăit (2)
Cum spuneam aici, o mașină de trăit consideră viața ca un proces care poate fi controlat prin proceduri stabilite de mașinile de trăit care au lucrat la această chestiune. Mașina de trăit deplasează accentul de pe procesul în sine pe procedura de reglementare. Ea nu-și poate reprezenta procesul în absența procedurilor. Viața pentru aceste ființe este un râu, dar nu unul care curge liber pe unde vrea el, ci unul regularizat: malurile sunt întărite, cursul este din loc în loc modificat, pe fund nu sunt pietre sau trunchiuri de copaci, astfel încât poți intra în apă (coborând trepte special amenajate, desigur) fără niciun risc de a te lovi și a te îneca.
miercuri, 30 aprilie 2014
Povestile lui Wilhelm Hauff (28)
Tînărul englez(1)
—
Stăpîne! Eu sunt german din naştere şi prea am
stat puţin în ţara dumneavoastră ca să pot povesti un basm persan sau o
minunată poveste despre sultani şi viziri.
Îmi veţi îngădui, aşadar, să vă istorisesc ceva
din patria mea, fapt care vă va face poate plăcere. Din păcate, poveştile
noastre nu-s totdeauna atît de alese ca ale dumneavoastră, adică în ele nu este
vorba de sultani sau de regii noştri, nici despre viziri şi paşale, miniştri
care, la noi, se numesc de justiţie, de finanţe, consilieri sau alţii de soiul
ăsta, ci ele povestesc, în cazul cînd nu e vorba de soldaţi, de oamenii de
rînd, care duc un trai tihnit.
Educatie sanitara in comunism (12)
Cetatea de nepătruns
Remus este aşezat în ultima bancă a dasei a IV-a şi tot ultimul
este în coloană la ora de educaţie fizică. Dimpotrivă, la cîte un joc sportiv
sau în alte situaţii, tovarăşa învăţătoare îl aşează pe el primul în şirul de
copii. Motivul este simplu: Remus este cel mai înalt, cel mai bine dezvoltat
dintre toţi colegii săi.
De partea coruptilor
M-am tot intrebat care o fi explicatia pentru faptul ca diversi romani, unii dintre ei oameni inteligenti, se situeaza de partea coruptilor din politica, justitie, administratie etc. Pur si simplu mi se intampla cateodata sa citesc pe cate un blog, sau pe cate un wall, niste enormitati logice imense, tradand carente morale profunde si o reavointa cel putin suspecta - toate astea la oameni care mi se parea ca ar trebui sa fie de partea cealalta. Si sincer sa fiu, pana nu demult nu am reusit sa inteleg ce se intampla cu oamenii astia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)