Multă lume vorbeşte despre lipsa de sens a vieţii.
Unii o fac de la tribune, alţii scriu cărţi pe această temă. Dar cei mai mulţi
dintre ei o fac fără să simtă cu adevărat lipsa oricărui sens. Ei fac
filosofie, fac raţionamente prin care constată că sensul nu apare nicăieri, dar
nu simt lucrul ăsta aşa cum simt, de exemplu, dorinţa de a-şi astâmpăra foamea.
Poţi face filosofie pe foarte multe subiecte care nu te afectează nicicum. Poţi
scrie despre durere, fără să te doară nimic. Poţi vorbi despre ură, tu fiind un
om bun, care îşi iubeşte semenii. Poti filosofa despre credinţă, fără să crezi în
Dumnezeu. La fel de bine poţi scrie cărţi despre lipsa unui sens, tu găsind, de
exemplu, un bun sens al vieţii în câştigarea de bani de pe urma cărţilor tale.
Cu totul altceva este să vorbeşti despre lipsa de sens simţind-o în permanenţă,
aşa cum simţi o durere de dinţi - până să te duci la dentist nu te lasă,
indiferent ce ai face. Atunci când ai fost atins, vătămat de înţelegerea lipsei
oricărui sens, eşti îndreptăţit să te sinucizi. Dacă o faci din orice alt
motiv (exceptie făcând, desigur, cazul în care suporţi dureri de nesuportat), eşti un criminal.
P8
P8