Szigetszentmiklos

Petrecem noaptea la un hotel din Szigetszentmiklos, langa Budapesta. Nema poze, nema impresii. Doar ca la restaurant nu au portii pentru copii si a primit Maria un snitel pe care nu cred ca l-ar da gata nici daca s-ar pune pe el cu toata scoala. Maine pe la pranz, sper sa fim in Timisoara. Eu am ajuns la vreo ora dupa restul familiei si cand am batut la usa m-a latrat animalul Richi de zici ca eram cel mai mare dusman al lui. Asta e viata...

Din patimirile lui GOG (5)

O VIZITĂ LUI GANDHI

NU VOIAM SĂ PĂRĂSESC India fără să văd pe cel mai celebru indian în viaţă şi m-am dus, acum două zile, la Satyagraha-Ashram, domiciliul lui Gandhi.

Mahatma m-a primit într-o cameră aproape goală, unde, şezând jos, el se afla meditând, lângă o vârtelniţă inactivă. Mi s-a părut mai urât şi mai slab decât cum apare în fotografii.

Mici intamplari cu animale (25)

Regret că azi nu mai pot identifica pe cel ce mi-a descris întîmplarea ce urmează. Atîta îmi aduc aminte, că era un profesor de liceu. Îmi scria :

Pe cînd copiii mei erau mărunţi, locuiam în apropierea clă­dirii liceului. Într-o seară, fiica mea vine plîngînd în casă, fiindcă a lovit-o vreun băiat rău cu o piatră în ceafă, peste gard, pe cînd era în curte. O caută mamă-sa şi găseşte în ceafa fetei urma loviturii: o zgîrietură destul de pronunţată. Va fi fost o bucată de cărămidă — ne zicem, mîngîiem fata, bleste­măm în gînd pe ticălosul care a lovit-o şi ne bucurăm că n-a nimerit-o în ochi.

Faceti-va bine (87)

Degetarul galben

Denumire ştiinţifică:  Digitalis grandiflora.

Prezentare. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Face parte din familia scrofulariaceelor şi este o plantă toxică, otrăvitoare. Plantă perenă, degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat, tulpina aeriană fiindu-i, în schimb, puternică. Înfloreşte vara, în lunile iulie şi august. Florile au o culoare galben-pal  sau  un  roşu-pal.  Degetarul  galben  creşte  în  păduri, în luminişuri,  la  marginea pădurilor, în general în zonele cu vegetaţie aglomerată şi sol hrănitor. 

Plecarea la Timisoara

Maine pe la 10 plecam spre Timisoara. Maria a inceput vacanta de doua saptamani a Pastelui si sigur ca vrea acasa. Eu, trebuie sa recunosc deschis, nu simt nimic. Mi se rupe, cu alte cuvinte. Ca stau aici, ca stau acolo, e totuna. Maria abia asteapta sa o vada pe buni Mitza, pe Christine, pe Ali, e nerabdatoare sa se duca in vizita la Montessori. Ar trebui sa ma bucur de bucuria ei. Dar adevarul e ca nu simt nimic special. E o plecare precum oricare alta. Plec ca sa am de unde veni. Am devenit cetatean al lumii, nu mai sunt nici sinaian, nici timisorean, nici hanovrez, nici roman, nici german, nu mai sunt nimic: m-am aneantizat in oceanul global. Mi se pare pozitiv acest lucru, pentru ca abia asa mi-a iesit din cap ideea ca as fi cineva: nu sunt decat un individ intr-o imensa multime de indivizi. Partea neplacuta e ca asta te desensibilizeaza: daca toti suntem la fel, niste entitati neinsemnate, pentru ce ne-ar mai pasa unii de ceilalti? Facem lucrurile din datorie. Daca ma gandesc bine nu stiu de unde vine simtul datoriei: suntem datori, poate, fata de Creator, pentru ca ne-a creat? Ii platim datoria asta facand ceva cu vietile noastre? Crescandu-ne copiii si modelandu-i? Poate ca este asa. Dar eu recunosc cinstit: fac ceea ce fac, atat cat fac, fara sa simt nimic. Nu simt absolut nimic. Doar uneori, ma traverseaza cate o duiosie cand ma uit la Maria cum doarme, sau cand imi amintesc rasul ei de dimineata. Ma mai strabate, fulgerator, cate o nostalgie calda cand imi amintesc de anumiti oameni din trecut. In rest...un infinit gri, ca o sosea pe care nu circula nimeni.

Experiența inutilă

Unul dintre micile panseuri din lista pe care am urcat-o mai devreme spune așa: experiența e ceva care se obține atunci când nu îți mai e de folos. O vorbă înțeleaptă, fără discuție. Aici nu e vorba de experiența în cine știe ce job, nici de experiența la făcut plăcinte, ori la scufundat în ape reci. E vorba de experiența mare, a vieții în ansamblul ei. Experiența care te ajută să discerni binele de rău, să faci alegeri importante în mod corect, să ii poți învăța pe alții. Experiența asta se identifică, la un moment dat, cu înțelepciunea. Din păcate, ea vine la vârsta când nu o mai poți folosi, pentru că ești mai interesat de problemele de sănătate - iată tristul adevăr. Mulți își dau seama de asta, numai ce-i auzi zicând; „oh, ce n-aș da să am din nou 20 de ani și mintea de acum”. Din fericire, asta nu se poate. Păi cum ar fi să trăim într-o lume în care tinerii de 20 de ani sunt înțelepți și plini de experiență? Nici nu vreau să mă gândesc!

Ursul baltat

Spuneam, intr-un post mai vechi, ca am avut diverse experiente si intalniri cu ursii. Iata ca nici n-am scris bine si, mergand cu Maria la plimbare, am dat peste un urs. Unul baltat, dupa cum se vede:

Cate vaci mananca un om intr-o viata

Sub titlul "Misterul dintre chiflele de pâine de la McDonald's. Din ce e făcută chifteaua de carne din hamburgeri", site-ul Antenei 3 ne spune urmatorul lucru absolut fantastic: "Se pare că o singură chiftea este făcută, printre altele, din carnea congelată a peste 70 de vaci, care este mărunţită şi tocată în ustensile speciale."

Asa ceva nu mi-as fi inchipuit niciodata. Trebuie sa recunosc ca la viata mea am macat vreo 100 de hamburgeri. Asta inseamna, conform acestui site, ca am infulecat peste 7000 (sapte mii) de vaci! Nu este odios?  

http://www.antena3.ro/life-show/bizar/misterul-dintre-chiflele-de-paine-de-la-mcdonald-s-din-ce-e-facuta-chifteaua-de-carne-din-hamburgeri-161516.html

Poante si glumite

Am primit un mail cu poante si glumite. Surprinzator, nu sunt din alea care iti explica de ce e casatoria ca un cascaval sau de ce au sefii secretare. Sunt unele mai destepte decat media. Asa ca le pun si eu pe blog. Poftim:

Toate generalizarile sunt false... inclusiv aceasta. 
Poarta-te frumos cu copiii tai. Ei îti vor alege azilul. 
Împrumuta bani de la un pesimist. Nu se asteapta sa îi dai înapoi. 
Moartea este ereditara. 

Instinctul fotbalului

Eu nu sunt amator de fotbal. Găsesc că e o mare pierdere de timp să stai cu orele şi să priveşti cum dau unii cu piciorul într-o minge. Dacă toţi oamenii ar fi ca mine, alde Mutu şi Beckham nu ar mai face vile de milioane de euro şi fotbalul ar deveni un sport la fel de interesant ca oina. Celor care mă întreabă dacă mă uit la fotbal le spun că da, cu două condiţii: să fie finala Campionatului Mondial şi una din finaliste să fie România. Treaba asta nu e de ieri de azi, ci de când aveam doar vreo 7-8 ani. Mă miram la culme când îi vedeam pe adulţi cumpărând tone de bere, seminţe şi alte chestii asemănătoare, apoi aşezându-se în faţa televizorului alb-negru şi urlând, oftând, trântindu-şi palmele pe genunchi, înjurând, sărind de pe scaune - toate în funcţie de ce făceau jucătorii pe teren. Ţin mine şi azi cum m-a întrebat, odată, când eram mai mărişor, cineva pe stradă, ce etapă a campionatului intern urmează. Am zis că a treia, doar aşa, ca să nu par complet pe dinafară, numai că era etapa a douăzeci şi noua sau cam aşa ceva. În fine.
Acum, de câte ori mă duc la şcoală după Maria, găsesc în curte băieţi care joacă fotbal. Băieţi mici, abia se ţin pe picioare, dar dau cu piciorul în minge. Datorită lor, am avut o revelaţie: fotbalul nu este o invenţie, ci un instinct. Pur şi simplu, de câte ori văd o minge venind către mine, simt o dorinţa incredibilă de a-i arde un şut. Eu, care nu dau doi bani pe fotbal. Nu, nu aş juca, dar aş da şuturi, mi se pare că „balonul rotund” se potriveşte perfect cu liniile piciorului, cu scobitura laterală a tălpii - cea aflată sub gleznă, cu adâncitura dintre tibie şi oasele labei piciorului....

Mici intamplari cu animale (24)

Vecinul meu avea în dosul casei o livadă cu fel de fel de poame alese. Era acolo şi un păr bătrîn, care spre toamnă cocea nişte fructe galbene ca aurul, mai dulci ca mierea şi cu un parfum deosebit de delicat. Perele acestea erau deliciul oame­nilor, dar şi al graurilor.

Omul nu putea sta toată ziua să hîşîiască de la pere păsările, aşa că într-o vară a făcut o sperietoare. A umplut cu paie nişte pan­taloni vechi, un veston, a trecut prin mîneci o bîtă ca să stea mînecile răstignite, a găsit pe undeva şi o căciulă spartă, a pus-o în capul chipului de om şi i-a cusut-o acolo, ţuguiată. Apoi a suit momîia în păr şi a priponit-o bine.

Scobitorile euleriene

Aseara am facut, in sfarsit, experimentul cu poliedrele, asa cum am promis. Am cumparat niste cartofi, apoi am ciopartit unul dintre ei cu un cutit, transformandu-l intr-un corp cu multe fete, adica intr-un poliedru. Dupa aia, i-am promis Mariei un premiu daca verifica formula lui Euler: v + f = m + 2. Cand a auzit de premiu, si-a pus imediat mintea la contributie. Marea problema a Mariei - credeam eu - urma sa fie dificultatea numararii. Numai ca ea a gasit rapid o solutie: scobitorile. S-a apucat sa infiga in fiecare varf al poliedrului cate o scobitoare, apoi le-a scos una cate una numarandu-le. La fel a facut cu muchiile: a infipt cate o scobitoare in mijlocul fiecareia. La sfarsit, a numarat fetele, prin aceeasi metoda. Formula a fost verificata: varfuri plus fete egal muchii plus doi, deci premiul a fost castigat. In final, am decis ca de-acum inainte scobitorile nu mai sunt simple scobitori ci scobitori euleriene. Ia priviti:

Faceti-va bine (86)

Dediţelul

Denumire ştiinţifică: Pulsatilla pratensis.

Denumiri populare: floarea vântului, iarba vântului, oiţe albe, vânturele, adormiţele, sisinei.

Prezentare. Dediţelul  este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. Tulpina subterană – rizomul – este masivă, dar puţin consistentă. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. Frunzele de la bază sunt palmate. Dediţelul are o singură floare, foarte frumoasă, de culoare violetă, ce apare prin lunile martie şi aprilie. Dediţelul creşte prin fâneţe, pârloage, terenuri virane, în general în locuri însorite şi puţin umblate.

Din povestile lui Banica, spuse de Fanus Neagu(1)

ÎN AJUN DE ANUL NOU

Ce e zăpada? Lacrimi îngheţate.

O, căruţaşule să nu mă minţi...

Cânta mama, de cu seară, în timp ce frământa aluatul şi-n casă mirosea a vanilie şi-a scorţişoară, iar afară se pornise să ningă îndesat.

Bănică nu înţelegea nimic din acest cântec vechi, privea pe fereastră, atras de jocul fulgilor care se roteau şi cădeau pe sania lui rezemată de salcâmul gros în trunchiul căruia bunicul a înfipt două inele de fier pentru legat caii.

Interfetele

Aici, in hotelul Pelikan, am avut revelatia faptului ca e al naibii de greu sa gasesti niscai oameni in libertate prin tarile civilizate. In libertate de exprimare, vreau sa spun. Toti se ascund atat de bine in interioarele lor, incat ceea ce vezi te poate face sa crezi ca esti intr-un joc din alea cu personaje animate. Oamenii cu care intri in contact au niste limite bine stabilite ale apropierii de ceilalti. Nu poti discuta cu ei decat profesional, sau despre vreme. Cine are unul-doi prieteni, poate ca isi mai deschide sufletul cat de cat in fata lor. Altfel, totul e butaforie. Decoruri. Masti. Toate tipele alea care traiesc la modul oficial, care nu sunt decat interfete intre tine si sistem, toate sunt niste masti. Daca vrei oameni, trebuie sa-i cauti in alta parte, printre cei care sunt la baza sistemului. Cameriste, bucatari, soferi, vanzatori, portari, astia sunt cu totul altfel. Astia au figuri omenesti vii, figuri care exprima ceva, sentimente, nemultumiri, bucurie, ingrijorare, fericire. 

Ce-am invatat azi la scoala

Iaca o poezioara scrisa de un anonim, care circula prin mediile scolaresti americane si a fost exportata cu succes si prin cele europene. Primele doua versuri din ultimele trei, adica alea cu Pak si Cheen, nu-mi sunt clare, nu stiu ce e Pak, habar n-am ce e Cheen, dar poate imi spune cineva care sta prin Amerique. De altfel, in clipul la care am pus link, Pete Seeger zice de Germania si Franta, plus ca in loc de Nehru e Washington. Eu pun ce-am gasit si nu stiu care e varianta originala.

What did you learn in school today
Dear little boy of mine?
I learned that Nehru never told a lie
I learned that soldiers never die.
I learned that everybody’s free
That’s what the teacher said to me
And that’s what I learned in school today.

Maria și naturalul

Tot bătând-o eu la cap pe Maria cu produsele naturale, tot spunându-i că nu știu ce chestii în țiplă sunt otrăvitoare, pentru că sunt procesate, pline de înlocuitori și chimicale, m-am trezit că vine și îmi spune ceva de genul: „Tata, de fapt toate sunt naturale, pentru că provin din natură”. Am încercat eu să o dau cotită, să-i explic că în natură nu se găsesc, de exemplu, filtre de carburant ori staniol, dar n-am avut succes. Chestia e că Maria are dreptate. Totul este natural, dacă prin asta înțelegem „provenit din natură”. Nu există nimic care să fie din afara naturii. Omul nu face decât să combine ceea ce natura a produs deja. Bomba atomică nu există în natură, dar toate componentele ei sunt acolo. Și câte și mai câte chestii - înfricoșătoare sau nu - se pot face combinând elemente puse la dispoziție de natură. Abia atunci când omul va produce ceva „din nimic”, cum a făcut Dumnezeu, abia atunci vom putea spune că e vorba de ceva ne-natural. Deși probabil că unii filosofi vor zice că și „nimicul” e natural. În fine, o să fac discuția asta mai încolo.

Pelikan

Hotelul în care locuim temporar se numește Pelikan. Iată cum te întâmpină el:

Ispravile lui Pacala (11)

Cucul

Cam aşa o duse popa cu Păcală, toată vara;

Orice născocea... degeaba! tot el înghiţea papara.

Şi când se gândea, sărmanul, câte-o să mai pătimească,

Până va cânta-n pomi cucul: îi venea să-nnebunească!

O tentativa de manipulare

O dovada clara ca unii politicieni ne cred in continuare o turma de cretini am gasit pe blogul unei deputate PNL pe nume Diana Tusa. Am vazut-o de cateva ori pe aceasta femeie la niste dezbateri televizate, unde nu mi s-a parut a se remarca prin nimic, nici in bine nici in rau. Sarcina celor din opozitie e simpla: vin la emisiuni si injura puterea, - indiferent ce ar face ea. Diana Tusa a injurat cum trebuie, uneori cu ingeniozitate, alteori cu umor, ce sa zic, am vazut asta la o gramada de alti deputati PDL sau PSD. Dar ceea ce scrie ea pe blog mi se pare putin cam prea de tot. Numai priviti: