Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 29 septembrie 2012
vineri, 28 septembrie 2012
Legiunea blestematilor (2)
Eram legaţi doi câte doi cu lanţuri la picioare
şi cătuşe la mâini, cuprinşi şi de un alt lanţ lung, întins în jurul
întregului detaşament. Ne‑au dus la gara de mărfuri sub paza severă a poliţiei
militare, înarmată până în dinţi.
Am rămas îngrămădiţi în vagoane timp de trei zile şi trei nopţi...
MUREAU ZIUA, MUREAU NOAPTEA
„Înainte de a vă ura bun venit în mica şi drăgălaşa noastră pensiune de
familie, lăsaţi‑mă să vă spun cine şi ce sunteţi!
Nu sunteţi decât o adunătură de târfe
păduchioase şi derbedei puturoşi, o turmă de porci şi de scroafe, drojdia
omenirii. Asta aţi fost dintotdeauna şi aşa veţi rămâne până la sfârşitul
zilelor voastre. Şi ca să vă puteţi bălăci mai bine în mocirla voastră, luăm
asupra noastră sarcina de a vă face să crăpaţi încet, foarte încet, să aveţi timp să preţuiţi totul la adevărata sa valoare. Şi vă asigur
că nu veţi duce lipsă de nimic, asta v‑o spun eu! Noi toţi de aici ne vom ocupa
intens de lecuirea voastră. Aş fi profund dezamăgit dacă măcar unul dintre voi
n‑ar avea parte de toate.
Acestea spuse, vă urez bun venit în „Lagărul Disciplinar SS al Wehrmacht‑ului
de la Lengries."
O poveste despre putere a lui Pär Lagerkvist
Prinţesa şi întreaga împărăţie
A fost odată un prinţ care
a purtat război ca s-o cîştige pe prinţesa a cărei frumuseţe era mai presus
decît a oricărei alteia şi pe care o iubea mai presus de orice. Îşi riscă
viaţa, luptă pas cu pas prin ţară străină, o pustii, nimeni şi nimic nu-l putu
opri. Rănile îi sîngerau, însă el se arunca dintr-o bătălie în alta – cel mai
viteaz cavaler ce se putea vedea şi cu scutul tot atît de pur ca şi trăsăturile
chipului său tînăr. În sfîrşit, ajunse în faţa cetăţii în care prinţesa locuia
în castelul său regesc. Acesta nu putu să reziste şi apărătorii lui trebuiră să
cerşească îndurare. Porţile se deschiseră larg şi prinţul intră ca un
învingător.
Aventurile lui Cepelica(27)
Pătlăgică
pune impozit pe vremea rea
În vreme ce la
oraş se desfăşurau marile curse de care împiedecate, Pătlăgică convocase
într-una din încăperile castelului Cireşiamare, ce servea drept sală a
tribunalului, pe toţi locuitorii satului, pentru a se da sentinţa într-o
chestiune de cea mai mare importanţă. E de prisos, cred, să adaug că
preşedintele era însuşi Pătlăgică, iar avocat domnul Mazăre; don' Pătrunjel
era, ca de obicei, grefier şi însemna răspunsurile într-o condică uriaşă,
scriind cu mîna stîngă, pentru a putea să-şi sufle în voie nasul cu dreapta.
Prajiturile nefacute ale mamei
Inainte de a muri, mama avea obiceiul sa zica, din cand in cand, lucruri de genul: "cand o sa ma fac bine, sa vezi ce prajituri bune o sa-i fac eu Mariei". Ori noi stiam cu totii ca boala ei este ireversibila si ca nu o sa se mai vindece. Dar ce puteam sa facem - incuviintam si spuneam ca abia asteptam momentul acela.
Ma gandesc uneori, cu spaima, ca ma aflu si eu in situatia asta. Si eu imi spun, mereu, ca o sa-mi revin din marasm, din depresie, din sentimentul acut al lipsei oricarui sens. "Ei, o sa treaca si asta, cum au trecut atatea" - imi zic. Dar in acelasi timp, celalalt, fratele meu geaman interior, parca se aude susurand: "asta nu mai trece".
Legiunea blestematilor (1)
Această carte este dedicată soldaţilor
necunoscuţi căzuţi pentru o cauză care nu era a lor, celor mai buni camarazi ai
mei din Regimentul 27 (disciplinar) Blindate, precum şi curajoaselor femei
care m‑au ajutat în decursul acelor ani îngrozitori:
Oberst Manfried Hinka
Oberstleutnant Erich von Barring
Oberfeldwebel Willie Beier
Unteroffizier Hugo Stege
Stabsgefreiter Gustav Eicken
Obergefreiter
Anton Steyer
Gefreiter Hans Breuer
Unteroffizier Bernhard Fleischmann
Gefreiter Asmus Braun
precum şi
Eva Shadows, studentă în drept
Ursula Schade, doctor în medicină
Barbara von Harburg, infirmieră
— Cele cinci minute s‑au scurs. Nu vă râmâne decât să suportaţi
consecinţele...
Apăsară pe un buton. Doi SS‑işti mătăhăloşi în uniformă neagră pătrunseră
în sală. Un ordin sec... Au târât‑o apoi pe Eva până la o masă îmbrăcată în
piele...
DEZERTOR TICĂLOS
Genistul cel voinic fusese judecat în ajun şi condamnat la opt ani muncă
silnică. Astăzi e rândul meu să ies la lumină. Doi „câini de pază" m‑au
adus în faţa consiliului de război, care se ţinea într‑o încăpere mare
împodobită cu două gigantice portrete aşezate faţă în faţă, unul al lui Adolf
Hitler, celălalt al lui Friderich cel Mare. În spatele fotoliului preşedintelui
mai atârnau, imense, steagurile armatei aerului, armatei terestre, flotei şi
SS‑ului. Pe pereţi se înşiruiau fanioanele diferitelor arme: crucea neagră pe
fond alb pentru infanterie, roşu pentru artilerie, galben pentru cavalerie,
roz pentru trupele de blindate; negru cu franjuri de
argint pentru geniu, cornul de vânătoare pe fond verde pentru vânătorii de
munte, şi aşa mereu - până şi pupitrul judecătorului era acoperit cu steagul
negru‑alb‑roşu al Wehrmacht‑ului.
Moartea locului doi
Zilele astea a murit Sven Hassel, in varsta de 95 de ani. Sincer sa fiu, credeam ca e mort demult. Asa ca nu am fost chiar atat de impresionat la aflarea tristei vesti.
Sven Hassel a fost pe locul al doilea, dupa Karl May si inaintea lui Henri Charriere, in clasamentul meu al autorilor de carti baietesti. Romanele lui de razboi m-au tinut cu sufletul la gura in anii adolescentei. Imi amintesc si acum fervoarea cu care cautam noi titluri, dupa ce citisem Gestapo si Monte Casino. Una din marile mele dorinte era sa am acasa, in biblioteca, absolut toate operele lui Hassel, frumos legate in piele. Sigur, n-a fost sa fie, iar apoi, cand as fi avut acces la ele, nu am mai fost interesat sa le citesc.
Acum, la moartea lui Sven Hassel, m-am gandit sa-l omagiez urcand in serial primul dintre romanele lui, anume "Legiunea blestematilor".
Sven Hassel |
Eroii din romanele lui Hassel |
Legendele Olimpului (18)
Prometeu
Zeus era stăpânitor deplin. Nimic nu‑i
mai stătea în cale. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei
de jos, de pe pământ, îi făceau uneori necazuri, căci ba cârteau, ba ridicau
pumnul spre cer şi‑ameninţau...
Mai ales când se
abăteau molimi sau revărsări de ape, cutremure, sau foc sau moarte adusă de
năvălitori, oamenii se‑ndârjeau cumplit:
— El, numai el
trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor, întotdeauna, cum
vor ei. Şi‑i este teamă că‑ntr‑o zi vom cuceri Olimpul său, cum proroceşte
Prometeu...
Mici intamplari cu animale (89)
Treceam într-o dimineaţă prin piaţa
Clujului, unde vin sătenii cu produsele lor. Văd
ciorchine de oameni în jurul unui ţăran şi mă
apropii şi eu. Omul, care era dintr-un sat de pe
Cîmpia Transilvaniei, adusese la vînzare o marfă
neobişnuită. Nici el nu ştia
ce ar fi anume, şi lăsa pe cei din jur să
hotărască ei, ba că-i
piele de pui de tigru, ba că-i de leopard. Era o blană de
rîs. Am cercetat-o şi eu; încă nu era bine uscată.
Poate că aş fi cumpărat-o
dacă nu ar fi fost prost jupuită şi
sfîrtecată în cîteva locuri. Eram însă
curios să aflu cum a ajuns blana de rîs în mîna unui
om dintr-un sat, aflat la o depărtare de cel puţin
o sută de kilometri de vreun munte în care s-ar
putea ţine rîşi. L-am poftit să-i
fac cinste într-o crîşmuliţă din apropiere şi
acolo mi-a povestit întîmplarea.
Viroza
Odata pe an, cand se raceste vremea, fac un fel de viroza nenorocita, care ma tranteste la pat. Frisoane, transpiratii, tuse, greutati in respiratie si alte simptome vin sa-mi amarasca doua-trei zile de toamna.
Aseara, m-a palit din nou. Numai ca de data asta a fost atat de crancena, incat am crezut ca mor. N-are sens sa descriu tot ce mi s-a intamplat, e de-ajuns sa spun ca la un moment dat am strigat, de sub plapuma, "mama, vin si eu".
Acum sunt OK - se pare ca am scapat si de data asta.
joi, 27 septembrie 2012
Sticla cu gatul larg
E toamna, asa ca se cuvine sa preparam cateva retete esentiale. Una dintre ele este la indemana oricui si se numeste, simplu, "Macese cu miere". Iata cum se prepara aceasta miraculoasa reteta, cu ajutorul careia am tinut-o pe Maria departe de gripe, viroze si alte neplaceri asemanatoare.
Se culeg macese dintr-un loc cat mai putin poluat. Se spala, se taie moturile, se cresteaza cu cutitul, obtinand in final ceea ce se vede in poza:
Aventurile lui Cepelica(26)
Prinţul
Lămiie la cursele de care împiedicate
Prinţul Lămîie
pusese la cale o serbare măreaţă.
– Trebuie să-mi
distrez supuşii – se gîndea prinţul Lămîie – aşa n-o să mai aibă timp să se
gîndească la necazurile lor.
Organiză o mare
cursă de cai, la care luau parte toţi Lămîii de la curte, de rangul întîi, doi
şi trei (în calitate de călăreţi fireşte, nu de cai). Caii trebuiau să alerge
înhămaţi – aşa prevedea regulamentul – la care împiedecate. Înainte de plecarea
în cursă, Lămîii puneau nişte frîne puternice, foarte grele, la roţile carelor
şi însuşi prinţul controla dacă frînele funcţionau cum trebuie. Şi funcţionau
atît de bine, încît roţile erau complect înţepenite: caii se sforţau înzecit
şi chiar însutit ca să poată urni carele din loc. Cînd prinţul dădu semnalul de
plecare, bieţii cai îşi înfipseră potcoavele în pămînt, îşi încordară
picioarele şi începură să se opintească din răsputeri, în timp ce-şi muşcau
zăbalele spumegînd. Dar carele nu se clintiră c-o şchioapă. Atunci Lămîii
scoaseră de la carîmbul cizmelor cravaşele împletite, biciuindu-i cu
sălbăticie.
Faceti-va bine (162)
Linariţa
Denumire ştiinţifică: Linaria vulgaris.
Denumiri populare: bumbac de câmp,
inişor, bumbăcăriţă.
Prezentare. Linariţa este o
erbacee din flora spontană, remarcată atât datorită florilor sale galbene, cât şi
numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Aparţine familiei
scrofulariaceelor. Linariţa înfloreşte începând din partea a doua a verii şi până
toamna târziu. Creşte de-a lungul drumurilor, căilor ferate, prin terenuri înţelenite,
la marginea păşunilor şi a pădurilor, în locuri părăsite. Pentru terapii
medicinale se foloseşte partea aeriană a plantei, dar mai ales vârfurile cu
flori, din care se prepară infuzie, decoct, extract.
miercuri, 26 septembrie 2012
O viziune a lui Buzzati
Sărmanul copil!
Aşa cum obişnuia în fiecare zi, doamna
Clara îşi duse copilul în vârstă de cinci ani în parcul de pe malul râului. Era
cam ora trei după-amiaza, pe o vreme nici frumoasă nici urâtă, cu un soare ce
apărea şi dispărea şi c-un vânticel ce adia din când în când dinspre râu.
Şi nici copilul nu era un copil prea
frumos, din contra, se putea spune despre el că era un copil trist, slăbuţ,
plăpând, tras la faţă şi tare palid. Chiar verzui, încât tovarăşii lui de
joacă, ca să-l necăjească, îl chemau Lăptucă. De obicei, copiii palizi, aveau,
în schimb, doi ochi mari şi negri, strălucitori, pe feţişoara lipsită de viaţă,
având astfel o expresie patetică. Micuţul Dolfi, însă, avea doi ochişori
inexpresivi cu care privea în dreapta şi în stânga fără a spune nimic.
Gramatica si telefonie
In vremea lui Ceausescu ma amuza foarte tare o expresie pe care o folosea mai toata lumea in legatura cu ajungerea la o anumita varsta. Anume, la implinirea a 20, 30, 40 etc de ani (as zice ca la implinirea unui numar de ani divizibil cu 10), aproape fiecare roman isi anunta prietenii ca "schimba prefixul". Asadar, prima cifra din numarul anilor ar fi fost prefixul, asa, ca si cum varsta ar fi fost un numar de telefon. Sau, poate, ideea le venise din gramatica, unde prefixele se lipesc la inceputul cuvintelor pentru a le da noi sensuri. In acest caz, desigur ca ne-am putea gandi si la sufixe, care se lipesc la sfarsitul cuvintelor, drept pentru care sufixul s-ar schimba in fiecare an, in vreme ce prefixul doar odata la zece ani. Frumos, nu? Plastic.
Reintoarcerea
In mai 2011, postam pe blog o poveste scurta si dramatica, despre Evelina, colega Mariei de la Montessori, care fusese diagnosticata cu o boala foarte grava. Uite aici postarea.
Aflu azi cu bucurie si usurare, ca Evelina s-a facut bine. A invins boala si s-a intors la scoala.
Fara sa vreau, imi vin in minte versurile colindului: "O, ce veste minunata"!
Evdelina in curtea scolii, acum cateva zile |
Mici intamplari cu animale (88)
În iernile grele şi îndelungate
se întîmplă ca lupii, care în lărgime
nu-şi mai pot agonisi hrana care să le
astîmpere foamea crîncenă, să intre în sate. Le cad
atunci victime mai ales cîinii de prin curţi, oile din ţarcurile
deschise. Întîmplările de acest fel sunt atît de dese şi
cunoscute, încît ar avea puţin interes să încrestăm
cazurile observate.
Mai rar se întîmplă să se
aventureze după pradă pînă la
aşezările omeneşti
rîşii şi pisicile sălbatice,
fiare care au o viaţă mai ascunsă şi întîlniri
rare cu omul, de care se feresc cît pot mai mult. Şi
totuşi, şi acestea îndrăznesc
să intre uneori în sate şi în
curţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)