Audiobook

Am demarat actiunea "Audiobook". Mai precis, o sa scot o varianta pe CD a "Povestilor Mariei". Am hotarat sa pun doar cinci din cele 7 povesti, ma gandesc ca trebuie sa existe o motivatie pentru cel care cumpara CD-ul ca sa ia si cartea. Poate o sa le vand la pachet, inca nu stiu exact.

Cert e ca lectura va fi facuta de Irina Cojar, actrita la Teatrul National, iar muzica ii va apartine lui Ilie Stoian: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_Stoian

Sper sa reusesc si marea lovitura: sa obtin cateva cuvinte spuse de Dan Puric ca introducere.

Irina Cojar

Azi ma duc la tipografie sa vad cat ma costa coperta CD-ului si multiplicarea. 

Partea a doua a proiectului: o sa scriu inca un numar de povesti, pe care o sa le prind in cel putin alte doua volume. In felul asta, o sa am o colectie. Si o colectie se vinde altfel decat un volum izolat. Astea sunt vremurile, trebuie sa ma adaptez.

Despre îngroparea capului sub fustă

Dacă tot am vorbit de furia lui Liiceanu, m-am gândit să pun aici și un fragment din cele publicate de Thoma și care au stârnit mania filosofului (ah, ah, cât de mult s-ar fi bucurat el să fie cel care să le dea în vileag, mă gândesc eu). Zis și făcut. Iată ce-i scria Cioran „caprei metafizice”:

„Dragă Friedgard, e dimineață devreme. N-am putut să mă zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit să mă scol, ca să vă trimit o listă a păcatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am făcut o plimbare inutilă, am vrut chiar să intru într-o biserică (Saint Severin), mi-am cumpărat o carte despre Trappisti și n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd mințile. Am înțeles dependența mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aș vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ați fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinație perversă pe care mi-o stârnește trupul Dumneavoastră. Perversă nu a fost cuvântul potrivit; am vrut să spun arzătoare”.

Servicii duhovnicesti online

Scriam la un moment dat despre modul in care BOR se slujeste de mijloacele tehnologiei moderne pentru a oferi servicii duhovnicesti de calitate, la timp si la un pret acceptabil. Era vorba, atunci, de posibilitatea de a trimite pomelnice online, care se vor citi in anumite biserici (la alegere). Eu, unul, as fi facut o oferta mult mai complexa. De pilda, as fi oferit posibilitatea ca pentru numai 50 de centi in plus, pomelnicele sa fie citite in genunchi. As mai fi dat posibilitatea credinciosilor sa opteze si pentru ora la care sa le fie citite pomelnicele. Desigur, mai sunt multe de facut in aceasta directie, dar dupa cum vad, BOR persevereaza, asa ca nu peste multa vreme, vom avea posibilitatea, cred, sa platim online un calugar care sa vina acasa si sa ne spovedeasca, si cine stie ce alte minunatii. Deocamdata, diversificarea serviciilor duhovnicesti a condus la aparitia unui serviciu online de citit rugaciuni pentru cei care calatoresc. Si, cum o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, priviti:

Relații metafizice cu câini și capre

Dau peste un blog câinesc, unde, printre altele, este citat Constantin Noica:

Am rămas faţă în față, încordați, cu ochii țintă unul la altul, traşi parcî de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele și eu omul. Simțeam că-i e frică de mine și nu mă puteam împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mișca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simțeam că suntem, el câinele și eu omul, fețele unui aceluiași act existential. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relații METAFIZICE cu câinele.

Variante de raportare la ispita

Saptamana trecuta, la Bucuresti, m-am reintalnit cu un vechi amic - Mirel. Nu ne-am vazut de 18 ani, ceea ce nu-i deloc putin. M-a invitat la el - casa mare, frumoasa, amenajata cu gust. O placere sa locuiesti acolo. Am discutat cate-n luna si-n stele, in special despre copiii nostri (are si el o fetita de 9 ani). Apoi, in nu stiu ce context, mi-a povestit o intamplare frumoasa. E vorba de o familie de batrani instariti pe care i-a cunoscut el acum niste ani. Aveau un fiu, de-o varsta cu Mirel. Doamna, de moda veche, l-a indragit pe Mirel si il invita destul de des la cate o dulceata, prilej sa-i povesteasca din vremuri apuse. Pana la urma, intr-o buna zi, doamna i-a facut cadou caseta ei cu bijuterii. Mirel a luat-o, frumos, i-a multumit si a plecat. S-a dus direct la fiul doamnei, i-a spus despre ce e vorba si i-a restituit caseta. Din acel moment, fiul doamnei era avertizat ca mama lui este dispusa sa dea lucruri din casa unor oameni care nu fac parte din familie.

Rasu-plansu

Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa rad si sa nu ma mai pot opri. Erik Hartman, insa, a avut ghinionul sa rada cand nu ar fi fost cazul. Un ras bun, pe cinste, l-a costat cariera. Morala ar fi: ce e mult, strica - indiferent daca ai sau nu vreo vina.

E de remarcat, insa, cum evolueaza uneori lucrurile, intr-un mod pervers, de necontrolat (cred ca asta e o observatie a lui John Lennon). Dupa ce tipul reuseste, cu greu, sa se stapaneasca, ii da cuvantul unuia din sala, care - oroare - e mai "amuzant" decat cel dinaintea lui (urmariti clipul, e irezistibil).

Excesul de tandrete

Daca tot am scris de Irwing Allen, mi-am amintit de alte seriale ale copilariei, unele chiar pentru copii. Spre exemplu, seria Lassie - in care eroina e o catea collie, prietena la catarama cu un baietel orfan. Astazi am uitat cu desavarsire ce se petrecea acolo, dar stiu ca Lassie aparea mai mereu in chip de salvator. Ori aducea o scrisoare, ori latra la timp, ori venea in goana mare, exact cand totul parea pierdut. 

Lassie si prietenul ei

De atunci au inceput sa-mi placa si cainii, nu numai pisicile. Pisici am avut in casa de cand ma stiu, dar caine...doar in curtea comuna, un oarecare Labus, care nu era al meu. Statea langa un copac, legat cu lantul si eu ma duceam sa-l mangai. La un moment dat, atata l-am mangaiat, incat cred ca s-a saturat. A hapait odata la un milimetru de mana mea, pe care ar fi apucat-o daca nu o trageam repede. Aia a fost prima lectie pe care am primit-o despre excesul de tandrete.

Omul zilei: Irwin Allen

In 12 iunie 1916 s-a nascut Irwin Allen, omul care m-a tinut cu sufletul la gura duminica de duminica, ani si ani de zile. Televiziunea Romana importa, in anii 60-70, tot felul de seriale americane si englezesti. Sambata seara ne uitam la Sfantul, ori la Razbunatorii, la Evadatul sau la Invadatorii. Duminica, insa, aveam serial SF: Pierduti in Spatiu, Planeta Gigantilor, Tunelul Timpului. Nu scapam niciun episod. Peste ani, cand Ceausescu suprimase aproape total televiziunea, care emitea doua ore pe zi, aveam obiceiul sa ne amintim - eu si amicii mei - de serialele lui Irwin Allen si sa ne plangem unul altuia: "bai, ce vremuri erau alea...".

Land of the Giants

In vizită la SOV

Mi se întâmplă destul de rar să am vise demne de reţinut. De cele mai multe ori, mă trezesc şi mi se pare că nu am visat nimic. Dar ştiu că asta nu se poate, pentru că omul care nu visează în timpul nopţii, moare. Ei bine, azi noapte am avut un vis din categoria „memorabile”. Eram în vizită la Sorin Ovidiu Vântu. Casa era destul de mare și părea mai degrabă ţărănească. Drept în faţă, se vedeau nişte dealuri împădurite, iar pe direcţia lor se zărea o alee, pe care tot cobora Vântu până la poartă, îmbrăcat într-un halat lung de mătase. Interesant e că nu şchiopăta deloc.

Omul zilei: Saul Bellow

La 10 iunie 1915 s-a nascut Saul Bellow 

Si pe el l-am citit inainte de vreme, dar nu m-a impresionat la fel de mult ca Thomas Mann. Cand m-am dus in armata, la Focsani, l-am poreclit pe unul dintre colegi Hezog, dupa numele unui roman al lui Bellow. Aveam obiceiul, pe atunci, sa poreclesc lumea. Unul era Herzog, altul Pashu, altuia ii ziceam Colopaci si tot asa. Bineinteles ca m-am ales si eu cu tot felul de porecle, printre care una era Lepicanu' - de la mersul meu leganat, ca de pelican.

Herzog, pe numele lui real Marcel, e profesor de matematica in Giurgiu. Nu ma asteptam sa mai dau vreodata de el, dar soarta mi l-a scos in cale dupa mai bine de douazeci de ani, intr-un fel pe care o sa-l povestesc mai tarziu - e vorba, desigur, de una dintre coincidentele care mi se tot intampla.

Frau și cuțitele

Aici, în Timişoara, o mulţime de doamne sunt apelate cu "Frau". Inclusiv învăţătoarea Mariei din anii când învăţa la Lenau era Frau. Lucru uimitor când vii pentru întâia dată în zonă, dar cu care te obişnuieşti după o vreme. Acum chiar glumesc când mă întâlnesc cu câte o cunoştinţă: "Ce faci Frau Lenuţa?"

O individă nerezolvată

Acum doi ani, prin octombrie, mă plimbam ca de obicei cu Richi1 printre blocuri. Pe o alee, în timp ce animalul se ușura, a apărut o femeie cu trei copii - cred că un băiat și două fete. Păreau grăbiți. Când au ajuns în dreptul nostru, Richi1 a dat să se joace cu una dintre fete. Maică-sa (ori ce-o fi fost femeia aia) a început să strige: „Ține câinele! Totuși e vorba de niște copii!” N-am zis nimic, dar individa a continuat să zbiere, așa că până la urmă a reușit să mă scoată din fire. „S-a întâmplat ceva, cucoană?” am strigat și eu. „Aha, agresiv ca stăpânul!” a explodat femeia. „N-ai ce căuta pe aleea asta” „O fi aleea mă-tii”, am supralicitat eu. Și tot așa, până s-au pierdut printre blocuri. De atunci, m-am cam ferit să merg prin părțile alea, pentru că mie nu-mi place scandalul și, în plus, dacă mă stârnește cineva, replica mea este întotdeauna disproporționată: dacă mi se zice o înjurătură, eu răspund cu trei.

Autoportret

No comment

Omul zilei: Thomas Mann

La 6 iunie 1875 s-a nascut Thomas Mann. Omul asta mi-a influentat mie viata intr-un fel pe care nu-l pot exprima. Si totul pentru ca l-am citit inainte de vreme. Cand altii citeau "Elevul Dima dintr-a saptea", eu ma canoneam cu "Casa Buddenbrook". In vreme ce alti puberi de varsta mea le spuneau fetelor, prin parc, cat e de frumoasa luna in noptile de vara, eu le povesteam din "Muntele Vrajit". Mai tarziu, ca student la matematici, imbinam logica rece cu estetismul lui Aschenbach din "Moarte la Venetia", in asa fel, incat numai norocul a facut sa am si aventuri galante. Caci unele fete, satule de problemele frumosului si ale adevarului cu care le impuiam eu capul, preluau initiativa si ma aduceau cu picioarele pe pamant, iar atunci re-descopeream cu oarecare uimire ca mai exista si carne si pasiune si dragoste si lacrimi.

Moartea din perete

Dupa ce vineri am chefuit la Mara Hotel, sambata seara petrecerea celor din promotia 1991 a continuat in alta locatie, undeva in cartierul Cumpatu. Frumos si acolo, placut, intim. Prilej ca oamenii sa depene tot felul de amintiri fara ca muzicantii sa-i asurzeasca. Bineinteles ca am stat iarasi pana dincolo de ora 1 noaptea. Iar duminica, pe la 9 cand m-am trezit, am inteles brusc de ce in basmele romanilor nuntile tin cate o saptamana incheiata. 

Exterminarea prin curbe

Pe drumul Sibiului, vezi la un moment dat un indicator: "Atentie, curbe deosebit de periculoase!" Ma intreb: de ce s-a construit drumul in acest fel? De ce sa faci un drum plin de curbe foarte periculoase acolo unde ai putea gasi alta solutie constructiva? Drumul ala nu este croit printre stanci uriase, ori pe coastele abrupte ale Anzilor. Nu, acolo sunt doar niste amarate de dealuri. Explicatia probabila este ca solutia aleasa a fost mai ieftina. Asa se faceau toate in vremea lui Ceausescu. 

Dar mult mai seducatoare (si paranoica) ar fi o alta explicatie: curbele deosebit de periculoase sunt facute special pentru a mai decima din populatie. Pe linia asta, as fi putut sugera, la vremea respectiva, cateva idei. Spre exemplu, in toate orasele s-ar fi putut sapa, din loc in loc, gropi de 10 metri, care nu ar fi fost acoperite - ca in poza - ci doar semnalizate prin panouri: "Atentie, groapa deosebit de adanca".

Groapa bulgareasca

Tyson și Vătmănița

Am ajuns la Timişoara, aseară, după douăsprezece ore de condus cu câteva pauze şi un ocol pe la Curechiu. Am văzut locurile, am văzut camera unde urmează să petrec o lună. Proprietăreasa e o cucoană de 62 de ani, care a lucrat 20 de ani în Bucureşti ca vătmăniţă. N-am cunoscut până acum o vătmăniţă, trebuia să merg la Curechiu pentru asta. O femeie cât un munte. Când am ajuns, nu era acasă, dădea la sapă pe undeva. Are o voce puternică, aşa cum trebuia să aibă orice vătmăniţă care se enerva, în canicula din anii lui Ceauşescu şi zbiera la călătorii atârnaţi de scări. Mă gândeam că eu, la 62 de ani, probabil o să fiu un moş în baston. În spatele casei e un câine lup pe nume Tyson. Când m-a văzut s-a ghemuit la pământ şi a încercat să se târască rapid, ca să se ascundă, însă nu i-a dat voie lanţul. Vătmăniţa mi-a explicat că soţul ei, care a murit anul trecut, se îmbolnăvise de nervi şi bătea câinele, care a rămas cu o spaimă de bărbaţii cu burtă, cum sunt eu. Cu chiu cu vai, am reuşit să pun mâna pe el şi să-l mângâi. Când am plecat, scheuna a jale.
La Timişoara, frânt cum eram, am oprit pentru două beri. Le-am dus acasă, am făcut un duş. Am deschis televizorul: serviciu întrerupt pentru neplată. Excelent, am luat hotărârea să renunţ la cablu. Nu îmi mai trebuie televizor de azi înainte. Am băut berile, apoi am adormit în sufragerie, prăbuşit pe canapeaua unde doarme, de obicei, Richi2

La Curechiu

Spre sfarsitul lunii am de gand sa ma retrag pentru doua-trei saptamani la Curechiu, unde vreau sa scriu urmatoarele povesti pentru Maria. Am dat peste imagini din acest sat complet intamplator. Apoi am constatat ca preotul paroh al bisericii de acolo are cont pe Facebook. I-am scris un mesaj, in care, printre altele, spuneam asa:

Ciuntirea

Azi, plecare catre Bucuresti. O sa locuiesc la amicul meu Lucica. Am cateva intalniri pe care le consider importante, legate de editia a doua a cartii mele de povesti precum si de varianta ei vorbita. Am de gand sa fac un CD cu o voce cunoscuta (de genul Mircea Albulescu). Singura problema este ca va trebui sa prescurtez povestile, mai precis sa elimin din ele parti intregi, pentru ca altfel inregistrarile ar dura (si ar costa) mult prea mult. Pana la urma, asta nu ar fi un capat de tara, insa cred ca, intr-adevar, intre varianta scrisa si cea audio trebuie sa existe niste diferente. Exact ca in cazul filmelor facute dupa carti.

Problema prescurtarii este, insa, una dramatica. Am muncit la "Povestile Mariei" mult, fiecare cuvant mi se pare ca are importanta lui. Cum sa fac sa ciuntesc textul?

Dupa douazeci de ani

Organizare de exceptie la regasirea de 20 de ani. Am citit cataloagele la scoala, oamenii au povestit ce au facut in ultimii zece ani. Multi sunt plecati, care in SUA, care in Canada. Impresionat sa-i vezi venind de peste mari si tari pentru a-si revedea colegii. Dupa scoala ne-am dus la hotelul Mara. Acolo, pana la inceperea chefului, am discutat cu seful de restaurant, pe care il stiu din vremea in care conduceam SRP. In vremea aia, el lucra la Cabana Vantoreasca. Mi-a povestit ca din fosta zona de protocol n-a mai ramas mare lucru. Dupa ce s-a inchis hotelul Furnica - pentru renovare, chipurile - acum s-a inchis si Economatul. Parte din angajati s-au mutat la Mara (care tine acum tot de Protocolul de Stat), parte au plecat din Sinaia. Destul de trist, dar previzibil. Oricum, viata merge inainte.

Felul in care s-au distrat cei din "promotia 1991" a fost grozav. Chiar daca muzica a fost prea tare, chiar daca s-a auzit si infamul "Jaga-Jaga". O sa scriu mai multe si o sa pun si poze. Acum sunt pe fuga, trebuie sa merg la o alta intalnire, de numai 15 ani.