Al doilea meu porn

După faza cu revista lui Pucheanu, a mai trecut o vreme și am avut, în sfârșit, prilejul să văd o revistă porno cum mă interesa pe mine. Omul care a procurat-o se numea Gheorghe Florin Daniel și locuia la două sute de metri de mine, în capătul străzii Pompieri. În plus, eram colegi de clasă și făceam împreună fel de fel de lucruri care ne aduceau în conflict cu profesorii. Acum, Gheorghe Florin Daniel locuiește în altă parte, e însurat, are copii și se îndeletnicește cu băutura. I se spune Gheo, cu accent pe e, așa că o să-i spun și eu tot așa, chiar dacă în copilărie îl strigam altfel.

Faceti-va bine (53)

Chinina / Arborele de chinină
Denumire știinţifică: Cinchona officinalis.
Prezentare. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială, fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. Aparţine familiei rubiaceelor. În prezent, arborele de chinină se găsește și în plantaţii, aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Partea care conţine chinină este scoarţa, obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Se prepară pulbere, macerat, pilule, cașete, extract, decoct, infuzie, mixturi.
Substanţe active importante: chinină, chinidină, chinconină,  chincomidină, săruri minerale, tanin.
Întrebuinţări. Chinina a fost și este un leac deosebit de important, fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul, malaria). Utilizarea chininei în  terapii este însă mult mai largă, chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive, la reducerea febrei, la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. Chinina are efecte benefice, cunoscute de foarte multă vreme, în afecţiuni precum tuberculoza, diabetul, infecţiile grave. Este recomandată și în anemii, astenii, convalescenţe, afecţiuni cardiace. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra.

Mici intamplari cu animale (3)

Am hranit pasarele (3)

„Pine-pine" aud într-o dimineaţă glas nou, asemănător cu al piţigusilor şi totuşi altul. Iată două biete cinteze (Fringilla coelebs), stînd modeste pe o cracă. Foamea le-a adus şi pe ele pînă în mijlocul oraşului; aici văd adunătură de păsărele şi belşug. Nu înţeleg cum ar fi asta, în veacul frigului şi al foa­mei. Mănîncă vrăbiile, mănîncă piţiguşii din feluri pe care ele nu le cunosc. Dar iată şi ceva cunoscut: seminţe de floarea-soarelui, însă în asemenea loc, şi aşa grămadă n-au mai văzut.

Triumful mortii

Am gasit, in sfarsit, "Triumful mortii" al lui Gabriele d'Annunzio. Inca una din seria de carti pe care le-am citit prea devreme, pentru ca nu s-a ocupat nimeni sa-mi ordoneze lecturile. Toata viata m-a urmarit un fragment din cartea asta, un fragment pe care daca l-as fi citit la vremea lui si nu pe la 15-16 ani, poate ca nu as mai fi ajuns sa fiu atat de analitic si suspicios in relatiile mele cu sexul opus. Iata-l:

O poezie a lui Augustin Doinas

Zeii batrani stiu inca sa petreaca

Omul care a scris si altceva
in afara de Mistretul cu colti de argint

Iubiti colegi purtand acelasi hram!
Sunt patruzeci de ani - o vesnicie!
De cand, intaia oara, ne porneam
De-aici, ca o superba herghelie
De manji nestiutori de bici si ham.
Eram frumosi: purtam vapaia pura
Care se-arata-intreaga pe figura.
Acuma, iata-ne - si mai frumosi;
De frumusete grea, interioara,
Care ne face - poate - mai sfiosi,
Caci n-are focul viu de primavara
Al astrilor puternici si gelosi,
Ci doar surasul palid care-inseamna
Caldura blanda-a soarelui de toamna.
Ei si!? Intelepciunea unei vieti
E s-o traiesti, pe fiecare treapta,
Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nveti
a-i da, necontenit, masura dreapta.
Sa-i dam, deci, acceptatei batraneti
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipa
Prin tot ce-a fost recolta si risipa.

Anubis

Eram profesor de liceu la Sinaia, când am avut o experiență deosebit de interesantă și tulburătoare. Mă aflam într-o clasă, undeva la ultimul etaj al liceului și stăteam așezat la catedră. Elevii păreau concentrați asupra scrisului. Le dădusem extemporal și mă prefăceam că îi supraveghez. Sentimentul zădărniciei mă cuprinsese din nou: nimic din toate lucrurile alea nu avea vreun rost. Cei care pricepeau matematica puteau fi numărați pe degete. Așa că toate extemporalele și toate metodele pe care le aplicam erau, clar, pierdere de vreme. Niciodată, îmi spuneam, orice aș face, matematica nu o să fie înțeleasă de masele largi. Așa că stăteam acolo, la catedră și îmi roteam ochii prin clasă, fără a vedea nimic. Îmbinam, cum aveam să zic la un moment dat, inutilul cu neplăcutul. Brusc, am avut sentimentul că de undeva din mine, nu pot să explic de unde, cineva s-a urcat către partea dinăuntru a figurii mele și se uită prin ochii mei către clasă. Exact cum m-aș sui eu până la un geam mic, aflat sub streașină, aș scoate capul și m-aș uita pe-afară. Avea capul negru și gura alungită într-un bot ca de ogar. După un timp, s-a retras, lăsându-mă cu un fel de nostalgie - parcă îmi părea rău că plecase. Multă vreme m-am gândit la întâmplarea aia. Mi-am spus că poate e semn că o iau din loc, că trebuie să văd ce părere are un doctor sau un popă. Dar nu m-am dus nicăieri, mi-am văzut de treabă și asta a fost tot. Mi-a rămas doar întrebarea: cine să fi fost vizitatorul? Până la urmă am căpătat convingerea că nu putea fi vorba decât de Anubis - zeul vieții de apoi în Egiptul antic.

Ispravile lui Pacala (3)

Împărţirea comorii

Seara, cum ajunge-acasă, banii-n palmă-i zăngăneşte:

— Iată preţul văcuşoarei, o leţcaie nu-mi lipseşte!

Fraţii-i, când văzură-n mână-i aurul, se minunară,

Dar de unde, cum şi ce fel, deocamdată nu-ntrebară.

Ziua următoare însă, când se lumina de zori,

Nici nu s-a sculat Păcală, hai la el nerăbdători:

— Ian ascultă, frăţioare! Cum se poate-aşa minune?

Un stejar să-ţi dea pe vacă bani de aur? Fii bun, spune!

Că de-aseară pân-acuma n-a fost chip să aţipim,

Nici cât ai clipi din gene!... tot la asta ne gândim.

Faceti-va bine (52)

Chimenul

Denumirea știinţifică: Carum carvi.

Denumiri populare: secărică, chimion, pipărus.

Prezentare. Chimenul este o plantă cultivată, dar se găsește și în flora spontană. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. În flora spontană, chimenul poate fi  întâlnit, de obicei, în fâneţele de sub munte și  în cele montane. Înălţimea  acestei plante ajunge până la un metru. Florile, de culoare albă, sunt dispuse sub formă de umbelă. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Din aceste seminţe se prepară decoct, cataplasme, tinctură, pulbere, infuzie.

Gânduri de adolescent

Fără sa comentez nimic, pun aici conținutul câtorva pagini pe care le-am găsit în sipetul cu comori al mamei. Presupun că aveam în jur de 17 ani când le-am scris. Iată-le:

      1.    A face o construcție stufoasă, cu goluri și metalică, pe care s-o poți apuca de un colț ca s-o bălăngăni.

      2.    Drumul unui tramvai blocat de un tren care merge ba înainte, ba înapoi. Vatmanul, peste un timp, blochează trenul în același mod.

       

Trecutul

Tot cainez disparitia trecutului, tot spun ca as vrea sa vina din nou acele vremuri, sa ma reintalnesc cu oamenii de-atunci. Imi spun ca au fost vremuri perfecte si ca prezentul nu se poate compara cu ele. Si nu stiu cum, dar mi se pare ca acel trecut este in exclusivitate al meu. Numai ca fara doar si poate, exista alti oameni care caineaza disparitia trecutului lor si ca in trecutul ala, care lor li se pare perfect, ma vad si pe mine, cel de atunci. De aia cred eu ca ma simt atat de bine cu unii oameni, cum ar fi, spre exemplu, Gogol. Cat de important e sa ai un trecut comun cu cineva, sa te intalnesti cu el si totul sa ti se para, chiar daca pret de numai cateva secunde, ca si cum nu s-ar fi schimbat in niciun fel! Si asa se explica faptul ca imi este atat de greu sa leg relatii noi. Ce pot sa am eu in comun cu oameni pe care ii vad prima data in viata? 

Ei, iata ca trecutul are utilitatea lui. E ceva care s-a pierdut iremediabil, care nu se poate intoarce si care, totusi, actioneaza ca si cum ar fi inca prezent, ca si cum i-ai putea vorbi si el ti-ar putea raspunde. Trecutul este parte a prezentului, in mod indubitabil. Daca ne-am pierde memoria, ar trebui sa ne construim un trecut nou si atunci am lega iarasi prietenii, iar peste ani si ani, uitandu-ne in oglinzi, ne-am intreba: "unde s-au dus vremurile alea bune?"

Un vis straniu

Toată noaptea m-a bântuit un vis  - unul din cele care vin foarte rar, stranii, clare, logice, pe care nu le uiți multă vreme după ce te trezești. În visul asta, mă aflam la Sinaia. Luminița, cu care eram căsătorit, se dusese în pădure, unde se rătăcise și o prindea noaptea. Stătea lângă un copac și vorbea cu mine la telefon.

Calea Codrului

Provocarile mintii

Ma uit pe un site de vanzari, la capitolul carti. Caut in continuare ceva si, vorba alora de la Cargo, "niciodata nu e". Dar, vazind lista titlurilor disponibile, in mintea mea se fac rapid conexiunile si numele autorului tasneste precum glontul cand apesi pe tragaci. "Privelisti matematice" citesc si pac apare domnul Schoenberg. Vad "Probleme de sinteza de geometrie plana si in spatiu" si hop, se infiinteaza Gheorghe Simionescu. "Surprize in matematica elementara" il cheama pe Viorel Gh. Voda, "Bazele rationamentului geometric" il invita sa iasa pe Dan Branzei si tot asa. Ma uit cu nostalgie: cum au trecut anii...Si cum am renuntat eu la matematica, dupa atatia si atatia ani in care mi-a fost partenera credincioasa. Poate cea mai credincioasa. De cate ori ceva nu mergea cum trebuie, ma incuiam cu partenera mea in camera si uitam de toate relele pamantului. Concentrarea, satisfactia gasirii solutiilor, imaginatia alergand dupa noi constructii, toate astea s-au pierdut pentru totdeauna atunci cand am ales sa renunt la matematica. Am dat de bani, am dat de putere, dar astazi, cand am inteles ca toate sunt, pana la urma, trecatoare, ma intreb daca nu mi-ar fi prins bine sa am si acum aproape partenera mea draga, impreuna cu care sa merg pe drumul fara sfarsit al provocarilor mintii.

"Probleme neelementare tratate elementar"? Iaglom si Iaglom

"Contraexemple in analiza? "Gelbaum si Olmsted
................................................................

O prezentare imbecila

Azi am dat o geana prin niste site-uri de carti, doar doar or fi aparut unele titluri pe care le caut de niste ani buni. Uitandu-ma eu pe-acolo, vad un asa-numit "Dictionar invers al limbii romane". Intru pe el si dau sa citesc explicatiile. Ei bine, trebuie sa recunosc ca n-am fost in stare. Ceva mai idiot rar mi-a fost dat sa intalnesc. Asadar iata cum fac reclama cei care doresc sa determine lumea sa cumpere "Dictionarul invers...":

Faceti-va bine (51)

Chili / Arborele de Chili
Denumire știinţifică: Prunus boldus.
Prezentare. Arborele  de  Chili  este  o plantă exotică, aparţinând familiei monimiaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, tincturi, extracte fluide.
Substanţe active importante: doi compuși specifici  –  boldină și  boldoglucină. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial.
Întrebuinţări. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative, detoxifiante, revigorante, bactericide, sedative. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă, având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare, a cistitelor.

Despre minuni (2)

Ziceam ca singura situatie in care s-ar putea vorbi de interventia divina ar fi repetarea exacta a conditiilor unui experiment, urmata de producerea unor cauze diferite. Ori asta nu se poate imagina decat daca timpul ar fi dat inapoi. Si intrucat lucrul asta este cu totul imposibil, daca totusi s-ar petrece, am putea zice ca a fost interventia lui Dumnezeu. Chiar si atunci, insa, vor fi oameni care vor spune: "intrucat lucrul asta s-a petrecut, inseamna ca el se poate petrece si altadata, prin urmare e vorba de un fenomen care se produce rar si este insuficient studiat; pana la urma se va gasi explicatia stiintifica si pentru el". Eu nu-mi pot imagina ceva care sa aiba caracterul de minune in mod absolut, indubitabil. Sa ne inchipuim ca intr-o zi s-ar deschide portile cerului si am vedea cu totii, indiferent unde pe glob traim, ingerii zburand de colo colo. Raiul! ar striga cei mai multi, trantindu-se la pamant. Dar eu sunt gata sa fac pariu ca se vor gasi si din cei care vor zice "nu e niciun Rai, nu exista asa ceva, e o civilizatie extraterestra care a ajuns pe la noi si ne-a oferit holograma asta ca semn de bune intentii". Ori eu zic ca o minune care poate fi interpretata altfel, nu prea mai e minune. 

La zapada

Azi, dupa ani si ani, am iesit la curatat zapada din fata blocului. Nu am incotro si recunosc ca nu mi-a facut nicio placere. Trebuia sa iau cate o lopata de omat, sa trec strada cu ea, sa o lepad pe malul suvoiului inghetat de laturi pe nume Bega si apoi sa o iau de la inceput. Dar la fiecare lopata, intai trebuia sa stau si sa astept sa treaca diverse masini. Maria a participat si ea la operatiune, jucandu-se cu Bianca - o vecina de bloc. Dupa ce am asudat binisor si mi-au inghetat mainile (nu port manusi, conform idiotului obicei deprins in copilarie) m-am sprijinit ca ciobanii in lopata si am stat sa-mi trag sufletul. N-au trecut douazeci de secunde si a aparut un caine negru matasos, foarte vesel, care alerga fericit prin zapada. Nu am vazut de unde venea, dar m-am gandit ca o fi amicul lui Richi, care locuieste intr-o curte din apropiere si care a scapat in sfarsit din captivitate. L-am chemat, a venit, s-a gudurat putin si s-a tot dus. Apoi am vazut venind o femeie. S-a apropiat - sa fi fost pe la 60 de ani, era slaba si purta o caciula rosie, cu ciucure. Am observat ca se uita insistent la mine, m-am uitat si eu, dar figura ei nu imi spunea nimic. Cand a ajuns in dreptul meu, a zis "Doamne-ajuta" si s-a dus mai departe, in directia in care o apucase si cainele matasos. "Doamne ajuta", am zis in urma ei, am dus lopata in garaj si am intrat in casa.

O poezie a lui Petre Stoica

Sfaturi pentru cel care vrea să-și schimbe modul de viață

Taie-ți unghiile ca în nopțile de germinație să nu zgârii chipul soției
dacă suferi de podagră așteapta revizuirea manualelor de botanică
fierbe ceai de sunătoare pentru orele când sosesc în vizită fantomele
retează capul curcanului ca acest mareșal senil să nu mai întreprindă niciodată nimic
construiește-ți un sicriu cu motor să poți ajunge la înhumare în condiții optime
fii familiar cu viespile care te înțeapă și nu le fura dreptul la opțiune
sparge oglinzile moștenite întrucât în adâncul lor viermuiesc imagini meschine
pe drumul încercării înfrățește-te cu morile de vânt ele croșetează și iarna
în fața îndepărtării fii curajos există ceritutdini și în burta rechinilor
în toate împrejurările vieții consideră mărarul drept plantă universală
nu te lăsa la cheremul lămpii cu acetilena și golește-ți singur buzunarele
descalța-te fara teama și dansează polca pe covorul de mărăcini
adună ban cu ban și plin de încredere cumpără operele mele complete
ascultă-mi sfaturile cu înflăcărarea specifică plopilor în vânt
iar încântătoarea ta trădare să aibă loc pe vreme de ploaie autentică.

Despre minuni (1)

Foarte adesea, aud vorbindu-se de minuni. Intr-un fel oarecum inexplicabil, cei care vorbesc despre ele nu sunt in stare sa defineasca notiunea de minune. Cine are acces la internet sau tine in casa un dictionar, daca ar fi curios, ar afla rapid definitia: "Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale". Dar ce inseamna asta, efectiv? Daca eliminam sensul mistic, cel legat de interventia fortei divine, atunci foarte multe lucruri pot fi calificate drept minuni. Pentru ca se petrec mereu o sumedenie de lucruri iesite din comun, ori surprinzatoare. 

Tatulici și pârjolul

Sigur că sunt interesat, în perioada asta, de ce se întâmplă prin țară, mai ales că am de făcut un drum la București. Vreau să știu ce drumuri sunt practicabile, să aflu dacă trenurile rămân blocate pe câmpuri, să aud prognoze, să văd deplasările de fronturi etc... Ei bine, în loc de astea, am parte de Tatulici. Pentru mine, Tatulici e un om de nimic. Țin minte cum l-a agresat pe Nicu Ceaușescu la revoluție, după ce-l slugărise și profitase de el ani și ani în vremea lui Ceaușescu. Și ceea ce mă enervează la culme e că acest om de nimic ne este prezentat ca și cum ar avea alifie pentru toate problemele țării.

Mici intamplari cu animale (2)

Am hrănit păsărele (2)

Atraşi de ospăţ, veniră în crengile copacilor şi nişte piţiguşi. Pinc-pinc? se întrebau, ce-i aici? Zburătăceau prin ramuri, se apro­piau şi priveau lung lucrul acela ciudat. Cum s-ar putea apropia ei de ceata vrăbiilor, multe şi mai tari, bătăioase şi mai pizmui­toare decît toate păsările? Ca nişte rude sărace stăteau fără folos pe lîngă masa altora. Aducîndu-mi aminte de ceea ce mai ştiam şi eu din viaţa păsărilor, mi-am zis că piţiguşii nici nu mănîncă grîu, miezuri de pîine şi de mămăligă. Nu-i puteam lăsa flămînzi pe o vreme ca aceea. Stai! mi-am zis iarăşi: cînd eram copil prindeam piţiguşii ademeniţi de se­minţele de bostan din capcană; şi cele de floarea-soarelui le plac. Cînd m-am întors din oraş, aveam două pungi pline cu aceste bunătăţi. Altă cutie, atîrnată mai laoparte, a devenit masa piţiguşilor. Au venit numaidecît vrăbiile ca să cerceteze; nu le-a plăcut, nu-i mîncarea lor. Iată un piţiguş, de cel cu creştetul negru şi cu burta ca gălbenuşul oului (Parus major). Se