Aventurile lui Cepelică (5)

Unde cumătrul Afină, pentru a se păzi de hoţi, îşi pune la uşă un clopoţel

Ajuns în sat, Cepelică găsi în jurul casei lui moş Dovleac o grămadă de oameni, ce discutau cu aprindere. Şi, ca să spunem tot adevărul, păreau niţel cam speriaţi.

– Ce-o să facă acum cavalerul? se întreba îngrijorat profesorul Pară.

– Eu cred că povestea asta o să se sfîrşească urît. Zău aşa, că; doar ei îs stăpîni şi ei poruncesc, – intră în vorbă şi mătuşa Lubeniţă.

De aceeaşi părere era şi nevasta lui Praz şi de aceea îl apucă pe bietul om de mustăţi, trăgînd de ele ca de hăţuri.

– Hai, întinde-o acasă... Să nu ne prindă urgia pe drum.. Meşterul Strugure clătina tulburat din cap :

—De două ori l-am dus de nas. Acu', nici vorbă c-o să se răzbune.

Singurul om care nu-şi făcea griji era moş Dovleac. Scosese din fundul buzunarului nişte bomboane pe care le împărţea la toţi cei de faţă, pentru sărbătorirea evenimentului

Mici intamplari cu animale (60)

La o pază de seară, primăvara cînd trec sitarii, vînătorul a aripat un sitar. A căzut în  apropiere, l-a putut prinde pînă a nu pleca pe picioare şi a se pitula undeva. I-a fost milă să-l omoare si l-a dus acasă cu gîndul să-l ţină în colivie, ca să vadă dacă trăieşte sitarul şi în captivitate. Rana din aripă era uşoară; alicea sfărîmase numai ultima încheietură. Cu foarfe­cele a retezat partea bolnavă, apoi a pus o picătură de tinctură de iod şi operaţia a reuşit, încît după cîteva zile rana a fost vindecată.

Casa sitarului era o colivie mare, încăpătoare, care pe vre­muri aparţinuse unei perechi de veveriţe. Vreo două zile sita­rul a stat ghemuit într-un colţ şi nu era uşor să-i suporţi privirea tristă, adîncă, parcă plină de reproşuri. A doua zi chiar, vînătorul i-a aşternut masa. A cules din grădină rîme groase, frumoase, ademenitoare pentru orice sitar, le-a aşezat într-un blidişel şi le-a pus în colivie la îndemîna păsării. Sita­rul nu s-a atins de ele. Nici a treia, nici a patra zi. Atunci i-a împrospătat masa cu un alt pumn de rîme în strachină. Sita­rul se cam obişnuise cu viaţa de prizonier, a început să umble prin colivie... „vesel". Venea pînă la mîncare, dar nu se atin­gea de ea. Omul nu ştia ce bucate mai bune i-ar putea oferi, doar cu rîme si cu alte asemenea trăieşte sitarul. Oare de ce nu mănîncă? Va muri de foame. Ce să facă vînătorul? Să-l omoare — imposibil; să-l elibereze cu aripa frîntă înseamnă să-l dea plocon vulpii.

Designer de modă

Maria s-a hotărât să se facă designer de modă. Are proiecte, unele împreună cu prietena ei Michelle. De câteva zile gândește, imaginează și desenează felurite modele de rochii. Nu-mi rămâne decât să urc aici câteva dintre creațiile minunatei copile. Uite:

Tacerea patriarhului

M-am tot intrebat zilele astea de ce nu intervine Biserica in niciun fel. Nu, in niciun caz nu ma gandesc sa intervina in sensul de a exprima o pozitie de genul "ar trebui mers la vot" sau "ar fi bine ca Basescu sa ramana presedinte". Dar patriarhul Daniel ar putea iesi public si ar putea face cateva comentarii, din pozitia lui de intaistatator al BOR. Pana la urma, crancena divizare a romanilor, care au ajuns sa se injure si sa-si dea unii altora in cap in functie de pozitia pe care o au fata de Basescu, Ponta, Antonescu, Voiculescu etc, este un fenomen grav si periculos. De ce tace Daniel? Ce ar trebui sa se intample ca sa exprime si el o pozitie? 

Povestea lui Mesmer si a mesmerismului

          La cincizeci şi cinci de ani, în 1788, doctorul şi omul de ştiinţă Franz Mesmer ajunsese la o răscruce. Făcuse muncă de pionierat în studiul magnetismului animal – convins fiind că animalele posedă o materie magnetică şi că un medic, un specialist, ar putea vindeca bolile în mod miraculos lucrând asupra acestei substanţe – însă în Viena, teoriile sale fuseseră întâmpinate cu dispreţ şi taxate drept ridicole de către toţi confraţii medici. Mesmer susţinea că obţinuse anumite rezultate în tratarea unor femei suferind de convulsii. Reuşita sa cea mai mare era că îi redase vederea unei fetiţe oarbe. Totuşi un alt medic a declarat, examinând-o, că micuţa era la fel de oarbă ca şi înainte, opinie cu care fetiţa a fost şi ea de acord. Mesmer a replicat că duşmanii se coalizaseră ca să-l distrugă şi atrăseseră copila de partea lor. Această atitudine l-a făcut şi mai ridicol. Era limpede că vienezii cei fără vocaţie mistică nu constituiau publicul potrivit pentru ideile sale, astfel că Mesmer s-a hotărât să se mute la Paris şi să o ia de la capăt.

O poveste a lui James Joyce (3)

ARABIA

North Richmond Street fiind o fundătură, era liniştită, în afară de ora cînd li se dădea drumul băieţilor de la Şcoala Fraţilor Creştini. O casă nelocuită, cu două caturi, sta în capătul unde se înfunda strada, pe un teren pătrat, despărţită de vecinele ei. Celelalte case ale străzii, conştiente de vieţile cuviincioase dinăuntrul lor, se priveau cu feţe pămîntii, imperturbabile.

Locatarul anterior al casei noastre, un preot, murise în salonul din fund. În toate odăile mocnea un aer mucegăit de cît stătuse închis, şi cămara dindărătul bucătăriei era plină cu mormane de hîrtii vechi, lepădate. Printre ele am găsit cîteva cărţi, cu copertele îmbrăcate în hîrtie si cu paginile încreţite şi jilave: Stareţul de Walter Scott, Comunicantul cucernic şi Memoriile lui Vidocq. Îmi plăcea aceasta din urmă fiindcă paginile îi erau galbene, în grădina părăginită din spatele casei se înălţa în mijloc un măr si mai creşteau cîteva tufişuri răzleţe: sub unul din ele am găsit pompa de bicicletă, ruginită, a ultimului locatar. Fusese un preot foarte caritabil; îşi lăsase prin testament toţi banii unor instituţii, iar mobila din casă surorii sale.

Faceti-va bine (127)

Hibiscus

Denumire ştiinţifică: Hibiscus sabdariffa.

Prezentare. Hibiscusul este un arbore tropical, parte a familiei malvaceelor. În general, speciile de hibiscus sunt cunoscute şi la noi, fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. În preparate şi combinaţii medicinale, hibiscusul utilizat în mod curent, sub formă de flori, aparţine, în mod obişnuit, speciei Hibiscus sabdariffa, provenită din zona Orientului şi a Asiei. Din florile de hibiscus se obţin infuzii şi decocturi cu proprietăţi răcoritoare şi reconfortante, realizându-se o serie întreagă de băuturi. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât şi cele ale cafelei.

Aventurile Baronului Munchhausen (4)

Călătorie pe o ghiulea, o călătorie în lună şi alte povestiri minunate

Domnii mei, pe un om care s-a încumetat să încalece un bidiviu ca lituanianul meu, puteţi să-l credeţi că a fost în stare să facă şi altfel de minunăţii şi de isprăvi în ale călăriei, minunăţii şi isprăvi care, povestite de alţii, vi s-ar părea poate basme. Aşa, de pildă, tocmai asediam nu ştiu care oraş şi mareşalul ar fi vrut cu tot dinadinsul să aibă informaţii demne de crezare despre cele ce se petreceau în cetate. Era nespus de greu, ba, la drept-vorbind, aproape cu neputinţă de pătruns printre toate avangărzile, străjile şi meterezele. Şi nici nu era chip de găsit un om atât de dibaci, încât să poată duce la bun sfârşit o asemenea încercare.

Înflăcărat poate prea mult de dorinţa de a-mi îndeplini datoria, mă postai în grabă lângă unul dintre cele mai mari tunuri ale noastre, care tocmai trăgeau înspre cetate, şi ţâşti! sării deodată pe ghiulea, cu gândul de a mă lăsa purtat până dincolo de ziduri. Dar după ce făcui jumătate din drum prin aer călare pe ghiulea, îmi trecură tot felul de socoteli prin minte, care de care mai de seamă. "Hm! - îmi zisei în sinea mea - de intrat, intri tu în cetate, dar cum ai să ieşi de acolo? Şi ce are să se întâmple cu tine? Se va vedea îndată că eşti spion şi te vor atârna de cea mai apropiată spânzurătoare". Şi trebuie să vă spun că n-aveam nici un chef de o asemenea cinstire.

Un nou Munchhausen

Cred ca Ponta este, pe scurt, un sinucigas politic. Cred ca anumite persoane din cele care fac jocurile murdare in USL au in vedere inlocuirea premierului dupa 29, in caz ca Basescu pierde. In caz ca Basescu ramane la Cotroceni, manipulatorii din USL il vor mentine pe Victor Ponta ca premier, pentru ca oricum este compromis total si poate fi pus sa faca cele mai mari murdarii. Ponta, dupa cum a observat toata presa, minte precum clipeste. El este capabil sa spuna in fata a milioane de oameni: "pe 19 iulie, la ora 15, m-am intalnit la mine in biroul de la guvern cu Ion Iliescu", pentru ca ulterior sa spuna, cu siguranta aceea care ii caracterizeaza pe mitomani, "pe 19 iulie am fost plecat din tara".

Cateva prajituri de la Buzzati

Sclav

Deschizând uşa casei cu cheia, Luigi nu făcu niciun zgomot. Nu fiindcă ar fi avut motive speciale de precauţie, ci din pură întâmplare.

Şi, înaintând cu paşi prudenţi şi neauziţi, profită de asta ca să facă o surpriză.

De cum intră, intui că Clara era acasă. În privinţa aceasta nu se înşela niciodată. Cine ştie cum, prezenţa femeii transforma atmosfera din jur. Avu un sentiment de consolare. O iubea atât de mult încât uneori, întorcându-se acasă, oricât de absurd ar fi fost, îl cuprindea teama că ea plecase pentru totdeauna.

Trecu, fără să provoace trosnituri, pe parchetul anticamerei şi, cu riscuri mai mici, păşi pe plăcile de gresie din hol. Cu multă grijă, îşi vârî capul ca să exploreze bucătăria.

Iat-o pe Clara. O vedea din spate, la mai puţin de doi metri. In picioare, fără să bănuiască prezenţa lui Luigi, era preocupată să aranjeze ceva pe masă. Privind cu atenţie ceafa soţiei sale, el înţelese că zâmbea. Ce scumpă, ce minunată făptură! Probabil că era vorba de una din mâncă­rurile lui preferate, şi ea era fericită, bucurându-se dinainte de satisfacţia lui.

Mici intamplari cu animale (59)

Într-o zi de ianuarie, pe ger şi zăpadă, vînătorul I. L. Nepos (Năsăud) a ieşit pînă în Pietrele Vărării, pisc din care poţi privi pînă în zări depărtate. Se vede de acolo Rotunda, din sînul căreia izvorăşte Someşul Mare, se vede Inăul, ca un turn de biserică gotică — Pietrosul şi Heniul. Se vede Ţibleşul, care, de cîte ori îşi pune vara în cap cuşma de pîclă, îndeamnă pe ţărani să-şi adune în grabă fînul, că vine ploaia.

Muzica adevarata

Discutiile mele cu Maria despre muzica nu au ajuns inca la niciun rezultat. Ea asculta in continuare maimute de genul Inna, eu ascult in continuare Pink Floyd, jazz si clasica. Gusturile nu se discuta, evident. 

Ceea ce incerc in perioada asta este sa-i explic cum vine treaba cu melodia. Ii pun cate o piesulita de genul Corul Vanatorilor, pe care o poate fredona, apoi o rog sa fredoneze din piesele alea insuportabile pe care le canta diverse tipe cu voce si din care nu retii nimic. Sigur ca nu poate fredona asa ceva. Si atunci vin eu triumfator si-i spun: "Vezi? Aia nu e muzica adevarata".

Gainarii

Vad zilele astea pe net niste indemnuri la actiunea din 29 care ma fac sa ma tavalesc de ras. Uite un exemplu:

HAI LA VOT! EXPRIMATI-VA OPTIUNEA!
ESTE UN DREPT DEMOCRATIC PE CARE NU VI-L POATE LUA NIMENI

Cat de prosti poate sa ii creada USL pe romani, ca sa le transmita astfel de mesaje? Pana si un copil de clasa a doua, vazand gainaria respectiva, isi intreaba parintii: "Cine vrea sa ne ia dreptul asta democratic?" Va mai aduceti aminte de lozincile cu "Ceausescu Pace"? Radeam de ma prapadeam si de alea: unde e razboiul mai tembelilor? 

Unul care merge la vot ca la Verdun

Aventurile lui Cepelică (4)

Unde Cepelică il asediază pe Jăvroi si il invinge prin insetare

Dar ia să vedem ce s-a ales cu căsuţa lui moş Dovleac. Ei bine, iată că într-o bună dimineaţă – vorba vine că era bună – îşi făcu din nou apariţia cavalerul Pătlăgică. Venise tot în caleaşca trasă de cei patru Castraveţi. Dar de astă dată, era însoţit de o droaie de poliţişti. Alungă fără vorbă multă pe bătrîn şi instala în căsuţă o dihanie de cîine pe nume Jăvroi.

– Numai aşa o să punem la respect golănimea din sat şi pe toţi pierde-vară de teapa celui adăpostit de Strugure în casa lui – tună Pătlăgică aruncînd o privire înfricoşătoare în jur.

– Ham, ham! aprobă Jăvroi.

– Iar pe hodorogul de Dovleac o să-l învăţ eu minte ce înseamnă să-mi calce poruncile. Dacă ţine cu tot dinadinsul să aibă o locuinţă şi să mai facă şi pe niznaiul, o să-i rezerv eu una la închisoare. Acolo e loc berechet pentru toţi.

Fluierul fermecat

Abia astept sa se termine cu referendumul, ca sa pot sa revin la o viata fara politica. Am spus-o: nu voi mai scrie nimic despre politica, indiferent de rezultatul referendumului, imediat dupa incheierea scandalului. Sunt surprins de reactia pe care am avut-o la suspendarea presedintelui, credeam ca sunt imun. Se pare insa ca ranile pe care mi le-au produs comunistii aia rai odata cu venirea lui Iliescu sunt atat de adanci, incat de indata ce simt mirosul mlastinii pesediste (in care, din pacate, se balacesc si liberalii), indata ce vad spinarile varanilor misunand printre smarcuri, reactionez. E ca in povestea cu Pacala si fluierul fermecat: cum il auzeai, incepeai sa dansezi si nu te mai puteai opri decat cand nu-l mai auzeai.

Pana in acest moment, tot ce am realizat a fost ca mi-am mai pierdut ceva prieteni. Puteam sa stau linistit si sa scriu despre povesti. Dar ce sa fac, daca am auzit fluierul fermecat?

O poezie a lui Esenin

Nu înjuraţi, căci zadarnic e totul!
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.

Faceti-va bine (126)

Hameiul

Denumire ştiinţifică: Humulus lupulus.

Denumiri populare: măiugă, mămlugă, tofolean, himel.

Prezentare. Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare, ierboasă, de mari dimensiuni, aparţinătoare a familiei moraceelor. Ca dezvoltare în spaţiu, hameiul seamănă, întrucâtva, cu viţa de vie. Florile au o frumoasă şi ciudată culoare galben-verzuie. Hameiul creşte în flora spontană, fiind întâlnit în lunci, în păduri tinere, în tufărişuri.

O lectie neinvatata

Una dintre lectiile pe care nu am reusit sa le invat niciodata este cea care spune ca nu toti oamenii sunt la fel, nici macar intre anumite limite. Mi s-a intamplat de nenumarate ori, de-a lungul vietii, sa fac anumite lucruri si sa am asteptarea ca oamenii din jur sa reactioneze exact asa cum as fi reactionat eu. Imi amintesc surpriza care ma incerca de fiecare data cand cineva se declara revoltat de actiunile mele, sau oripilat, sau ma condidera demn de dispret sau de pedeapsa. Si cu toate ca asta mi s-a intamplat de multe ori, am ramas acelasi. Am continuat sa presupun implicit ca daca o sa ma duc, de exemplu, fara cravata la nu stiu ce adunare, o sa gasesc acolo o gramada de alti tipi fara cravata. Sigur ca ma duceam si constatam ca toti au cravata, asa ca ma apucam sa-mi construiesc un aer de individ nonconformist etc. In realitate, mi-ar fi placut sa nu trebuiasca sa fac asta.

Pentru o lume mai bună

Discuţiile pe teme politice din aceste zile îmi prilejuiesc tot felul de întrebări de ordin filosofic.
Deunăzi, plecând de la nişte subiecte benigne, am ajuns la o adevărată dispută cu o prietenă aflată de cealaltă parte a unei baricade.
Dintr-una-ntr-alta, discuţia s-a aprins. La un moment dat, m-am trezit că-mi zice: „e vina mea că încurajez fel de fel de suboameni prin prietenia pe care le-o acord”. Aşadar, din cauza disputelor politice, m-am trezit încadrat în categoria „suboameni”. 

Corectitudinea politica

Intru, din cand in cand, in dispute pe teme de "political correctness". Unii oameni par a fi de acord ca este important ca in loc de tigan, sa zici rrom. In loc sa zici "nigga" sa zici "afro-american man". Sa nu mai zici "batran" (bosorog, etc) ci "persoana in etate". Modelul general ar fi urmatorul: nu mai zici "cacat", ci "materii fecale".