Dragostea si moartea

Intr-o seară, cînd ieşisem la plimbare cu iubita mea, s-a deschis deodată poarta unei case sumbre pe lîngă care treceam şi un amoraş a făcut un pas din întunecime. Nu era micul amoraş obişnuit, ci un flăcău zdravăn, masiv, vînos, acoperit cu păr pe tot corpul, părînd a fi mai curînd un arcaş brutal, stînd acolo cu arbaleta lui grosolană şi ţintindu-mă. A tras o săgeată care m-a nimerit în piept, pe urmă s-a retras şi a închis poarta casei care părea un castel întunecat şi lipsit de veselie. Am căzut jos; iubita mea şi-a continuat drumul. Nu cred că a observat că am căzut. Dacă ar fi observat, cu siguranţă că s-ar fi oprit, s-ar fi aplecat deasupra mea şi ar fi încercat să facă ceva pentru mine. Din faptul că şi-a continuat drumul, am putut să înţeleg că nu observase nimic. Sîngele meu a curs un moment în urma ei prin rigolă, pe urmă însă s-a oprit.

Pär Lagerkvist

 

Jocuri circulare

Ia uite doua idei inovatoare de jocuri la mese rotunde:

Mici intamplari cu animale (78)

Prin experimentare s-a constatat că păsările, în general, au simţul mirosului foarte slab. Nici chiar vulturii hoitari nu-şi găsesc hrana mirositoare cu ajutorul simţului olfactiv, ci cu ochii lor extrem de ageri. În schimb, corbii detectează evident si prin miros, de pildă un cadavru acoperit gros de zăpadă. O întîmplare m-a făcut să mă conving că micii piţiguşi au simţul mirosului bine dezvoltat.

Faceti-va bine (148)

Lămâiul

Denumire ştiinţifică: Citrus limonum; Citrus medica.

Denumiri populare: alămâi.

Prezentare. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean, în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. Patria lui de origine este, însă, India. Face parte din familia rutaceelor. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul, poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite, groase şi lucioase, adesea având o culoare verde-închis. Florile sunt albe, uneori roze sau gălbui. Fructul este o bacă, binecunoscuta lămâie. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele, florile şi frunzele, din care se prepară decoct, infuzie, extracte, sucuri, ulei volatil.

Aventurile lui Cepelică (16)

Cepelică  se  împrieteneşte  cu  un  urs simpatic

Să ne întoarcem cu un pas îndă­răt – cum se zice – mai precis cu două zile, altminteri n-o să izbutim să aflăm ce se petrecuse în peşteră.

Moş Dovleac şi neica Afină erau nemîngîiaţi din pricina căsuţei. O îndrăgiseră amîndoi şi suspinau după cele o sută optsprezece cărămizi, ca după o sută optsprezece copii. Lovi­tura asta a destinului îi apropiase şi mai mult.

– Dacă o să ne redobîndim vreodată căsuţa noastră, o să locuim împreună – îi făgădui moş Dovleac lui Afină şi acesta primi cu lacrimi de recunoştinţă.

O poveste traita de Hemingway

Fluturele si tancul

In seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, şi afară ploua. Aşa că pe la jumătatea drumului m-am săturat de-atîta ploaie şi m-am oprit la Chicote pentru un pahar. Era a doua iarnă de bombardament de cînd începuse asediul Madridului şi ne lipseau toate, inclusiv tutunul şi calmul, şi mai tot timpu' ţi-era puţin foame şi te enervai brusc şi fără măsură pe lucruri împotriva cărora oricum n-aveai ce să faci, ca de exemplu vremea. Ar fi trebuit să mă duc direct acasă. Mai erau doar vreo cinci străzi, dar cînd am văzut uşa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică şi să mă ocup pe urmă de alea şase străzi, pe Gran Via, prin noroiul şi molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente.

Sfantul Petru si lupii

Legenda câinelui

Demult, demult, când Sfântul Petru umbla pe Pământ printre oameni spre a-i cunoaşte şi a-i ajuta, într-un vârf de munte trăia un cioban alături de turma sa de mioare. Pleca primăvara devreme şi se întorcea târziu în miez de toamnă, la ai săi în sat. Dar într-un an, peste cioban dădu un mare necaz. Lupii se învăţaseră la oi, şi, cum îl vedeau că se depărtează de turmă, cum ieşeau de sub poalele pădurii hămesiţi de foame şi, înşfăcând ce puteau, răreau pâlcul de mioare, care se împuţina în fiece zi.

Cateva idei de imbinare a vechiului cu noul

Calatoria in timp a lui Asimov

Schimb cinstit

Leşinam şi îmi reveneam fără încetare şi, din când în când, în cap îmi răsuna un fragment de melodie.

Apoi au venit şi cuvintele: "În timp ce prostănacii ajung baroni şi lorzi, nimic nu li se oferă celor deştepţi, dar anonimi".

Mi-am dat seama că era lumină, apoi am văzut faţa lui John Sylva aplecându-se deasupra mea.

― Bună, Herb, au rostit buzele lui.

Nu am auzit cuvintele, dar i-am văzut buzele formându-le. Am dat din cap şi iarăşi am leşinat. Când mi-am revenit din nou, era întuneric. O soră medicală se fâţâia în preajma mea, dar am stat liniştit şi individa a dispărut în cele din urmă.

Mă aflam într-un spital, fără îndoială.

Aventurile baronului Munchhausen (14)

A noua aventură pe mare

O altă călătorie pe mare, din Anglia până în Indiile Răsăritene, am făcut-o în tovărăşia căpitanului Hamilton. Aveam cu mine un prepelicar care, fără să-l laud, preţuia mai mult decât greutatea lui în aur, fiindcă nu m-a înşelat niciodată. Într-o zi, când, după cele mai precise observaţii pe care le-am putut face, ne găseam cam la vreo trei sute de mile de ţărm, câinele a înlemnit deodată, ca şi cum ar fi simţit vânatul. L-am privit mirat vreun ceas întreg, după care le-am spus căpitanului şi tuturor ofiţerilor de pe bord că trebuie să fim pe aproape de ţărm, deoarece câinele meu simte vânatul.

O poveste cu fantome a lui Dino Buzzati

Prietenii

Fabricantul de instrumente cu coarde Amedeo Torti şi soţia stăteau la o cafea. Copiii se culcaseră. Cei doi tăceau, aşa cum se întâmpla adesea. La un moment dat ea spuse:

— Vrei să-ţi spun ceva? Toată ziua am avut o senzaţie ciudată... De parcă în seara asta ar trebui să vină Appacher pe la noi.

— Nici în glumă să nu spui asta! i-a replicat soţul, supărat.

Mici intamplari cu animale (77)

Cocoşi de munte nesperioşi

Vînătorii ştiu cît e de sperios cocoşul de munte, şi cum atunci cînd îl vînează în rotitul lui, cea mai mică greşeală în­seamnă că l-au pierdut: cocoşul dispare deodată în zbor cotit printre molizi, o împuşcătură în zbor fiind imposibilă. Aşa-i, fără îndoială, şi... totuşi. Uneori cocoşul parcă-şi pierde pro­verbiala frică de om. Sunt întîmplări rare, pe care le păstrează memoria în care s-au îngropat fără urmă cele, destul de multe, în care simţurile cocoşului au învins isteţimea vînătorului încercat.

Faceti-va bine (147)

Lăcrimioara

Denumire ştiinţifică: Convallaria majalis.

Denumire populară: mărgăritar.

Prezentare. Lăcrimioara este o plantă erbacee, perenă. Face parte din familia liliaceelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Această frumoasă plantă înfloreşte în lunile mai şi iunie, mai puţin în iulie, având o mireasmă inegalabilă. Florile sunt albe, sub formă de clopoţei.

Micul Cantemir iese din încercuire

Ce linişte se făcu în jurul micului Cantemir! Pendula din odaia mătuşii Magdalena trimitea bătăi lungi şi scurte, printre ele, întrebări, o laponă cu breton lucios, sania din oase de morsă, renul. Hamuri din solzi de peşti-împăraţi, gînduri, gînduri, limba alămie a pendulei care nu ştie decît două vorbe: bun-rău, bun-rău, bun-rău...

Instinctul cârnatului

Îi ştiţi pe indivizii ăia care îşi etalează lanţurile de aur, maşinile luxoase, cărămizile de bani etc? Nu ştiu cum se numesc ei - cocalari, gherţoi, nu mă pricep şi chiar nu are importanță. Întrebarea este: de ce etalează acei oameni cu ostentaţie ceea ce au? Pentru ce le trebuie ca noi, ceilalţi, care nu avem, să luăm notă că ei au?

De-ale lui Zoscenko (26)

Norii

Mă urc dăunăzi în tramvai. Rămîn, fireşte, pe platforma din spate, pentru că nu-mi place să călătoresc în vagon.

Stau, care va să zică, pe platformă şi admir panorama.

Traversăm podul Troiţki. În jur — o frumu­seţe! Fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel, cu să­geata ei de aur. Neva, cu apele ei maiestuoase. Şi soarele în asfinţit. Ce mai — o privelişte di­vină!

Şi cum stau aşa, pe platformă, gust din plin fiece nuanţă, fiece freamăt, fiece clipă.

Legendele Olimpului (6)

Infrângerea titanilor

         Feciorul cel mic al Reei, crescut în Creta, pe ascuns, era la vârsta bărbăţiei.

Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ, un cârd de albe porumbiţe zbura în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi‑i aducea de‑acolo‑n ciocuri o hrană dulce, minunată, ce se chema ambrozie. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.

Despre arta actorului

Toti actorii sunt, la urma urmei, niste simulanti. Cu o exceptie: actorii din filmele porno. Vreau sa spun ca toti cei care joaca in filme istorice, in comedii, in drame, in filme biografice, in western-uri etc, nu fac altceva decat sa imite realitatea ori sa interpreteze personaje din carti, fara insa a se putea identifica in vreun fel cu ele. Bronson, ca tot am scris de el, nu se bate de-adevaratelea in filmele lui.

Evazații

Tot prin anii în care ma uitam la filmele cu Bronson, era moda pantalonilor evazați. Știu că exista o numerotare și visul meu era să am evazați numărul 40 cu manșetă. Asta ar fi însemnat ca atunci când aș fi stat pe loc, pantofii practic să nu mi se mai vadă, acoperiți fiind ei de clopotul pantalonilor. A fost o vreme în care nu mă gândeam la nimic altceva decât la evazați. 

Hard Times

Pe 30 august 2003, acum exact 9 ani, a murit Charles Bronson - unul dintre actorii care mi-au marcat tineretea si care, in mod cert, a avut o contributie importanta la formarea personalitatii mele. Personajul intruchipat de Bronson este cam acelasi in toate filmele lui: singuratic, justitiar, tenace, neinfricat. De unul singur, el se lupta cu cate o mafie locala, rapunandu-i pana la urma pe toti.