Din povestirile lui Dürrenmatt(5)

Bătrînul

Formaţiunile de tancuri veneau cu atîta forţă de peste colină încît orice rezistenţă devenise imposibilă. Cu toate acestea oamenii luptau, crezînd poate într-o minune. Împărţiţi în grupe, se ascundeau în gropi săpate în pămînt. Unii s-au predat, majoritatea au căzut în luptă şi doar cîţiva au scăpat în păduri. Apoi lupta a încetat la fel de brusc cum se întîmplă uneori cu furtuna. Cei care mai trăiau au aruncat armele şi s-au îndreptat cu mîinile ridicate spre inamic. Spaima îi paralizase pe oameni. Soldaţii străini s-au răspîndit în ţară ca lăcustele. Au intrat în vechile oraşe. Băteau cu pasul lor greu uliţele şi îi băgau pe oameni în case, cînd se făcea seară.

Tinte inalte

Dupa ce mi-am cumparat, asta vara, celebra bicicleta Bocas, m-am dat cu ea cateva saptamani, iar rezultatul a fost nul: n-am slabit, nu am capatat constitutie atletica, nu am descoperit sensul vietii. Asa ca mi-am propus, pentru anul care vine, tinte inalte, conform teoriei ca daca ating macat un sfert din nivelul lor, tot inseamna ca am ajuns departe. Iata despre ce tinte inalte este vorba:

Aventurile lui Tom Sawyer(11)

Cam pe la amiază, întreg orăşelul fu zgâlţâit ca de un curent electric de înspăimântătoarea veste. Fără telegraf, despre care în zilele acelea nici nu se visa încă, vestea zbura din gură în gură, de la grup la grup, din casă în casă, cu o iuţeală nu mult mai mică decât a telegrafului. Fireşte că învăţătorul îi lăsă liberi pe şcolari în după-amiaza aceea; tot târgul l-ar fi socotit drept un om ciudat, de n-ar fi făcut-o.

Lângă cel ucis fusese găsit un cuţit plin de sânge închegat. Cineva îl recunoscuse ca fiind al lui Muff Potter, aşa zicea lumea. Se mai spunea ca un cetăţean întârziat dăduse peste Potter pe când se spăla la gârlă, în ceasul întâi sau al doilea al dimineţii, Potter încercase să se ascundă, apoi îşi luase iute tălpăşiţa. Toate astea dădeau de bănuit, dar mai ales spălatul, care, nu prea făcea parte din obiceiurile lui Potter. Se mai spunea că oamenii cotrobăiseră peste tot în oraş ca să-l găsească pe „ucigaş". (E ştiut că lumea nu se prea codeşte când e vorba să-şi dea părerea asupra vreunei mărturii şi să condamne.) Totuşi nu se putuse da de urma lui. Pâlcuri de călăreţi plecaseră pe toate drumurile din preajma târgului, iar şeriful “spera” că-l va aresta pe Potter înainte de lăsarea întunericului.

Portretul lui Dorian Gray (11)

Ani de zile Dorian Gray nu s-a putut elibera de influenţa acestei cărţi. Sau, mai precis, nu s-­a străduit să se elibereze de ea. Şi-a procurat de la Paris nu mai puţin de nouă exemplare cu hîrtie ultrafină din prima ediţie, şi le-a legat în diverse culori pentru a fi în ton cu stările lui variate şi fanteziile schimbătoare ale unei firi asupra căreia părea, uneori, să-şi fi pierdut aproape în întregime controlul. Eroul, minunatul tînăr parizian, în care se amesteca în mod atît de curios temperamentul romantic şi cel ştiinţific, deveni un fel de tip care îi prefigura propria personalitate. Şi, într-adevăr, îi părea că întreaga carte conţine povestea propriei vieţi, scrisă înainte ca el s-o fi trăit.

Intamplari mici cu Carola Clift (2)

Izbirea

Prima dată când voinţa mea s-a confruntat cu voinţa unor necunoscuţi a fost, pot să spun cu oarecare exactitate, pe când aveam între 13 şi 15 ani. Ştiu asta pentru că evenimentul s-a petrecut în sala B a cinematografului din Sinaia, în timp ce aşteptam să înceapă filmul "Walking Tall", care rula în România sub numele de "Legenda şerifului din Tennessee". Ori, filmul a avut premiera în 1973, când eu aveam 13 ani.

De-ale lui Zoscenko (40)

La post

Grea meserie au şi medicii ăştia. Vezi că azi pacientul e cam mitocan. Nu se jenează deloc. Cum nu pricepe ceva, sare la bătaie sau îl omoară pe medic cu ce-i vine la îndemînă.

Or, medicul poate e un intelectual şi poate nu-i place să fie omorît. De-aia poate e şi nervos.

Oricum, la noi, la consultaţii, nu e obiceiul să fie omorîţi medicii. La noi stă neschimbat la post, poate chiar de cînd a început revoluţia, acelaşi medic. N-a fost omorît niciodată.

Felcerul, e adevărat, a încasat-o odată la mu­tră, dar de medic nu s-a atins nimeni.

Intamplari mici cu Carola Clift (1)

Nils Holgersson (19)

Capul de la sudul insulei Öland

La extremitatea de miazăzi a insulei Öland se află un vechi domeniu regal, numit Ottenby. E o proprietate destul de mare, care se întinde de la un ţărm la altul, de-a curmezişul insulei, şi e renumită prin faptul că aici exista înainte vreme mult vânat. În secolul al XVII-lea, când regii veneau la vânătoare pe această insulă, întregul domeniu nu era decât un parc mare de cerbi. În secolul al XVIII-lea se afla acolo o herghelie pentru prăsirea cailor de rasă şi o stână cu câteva sute de oi. Azi nu mai există la Ottenby nici cai de rasă, nici oi, ci numai herghelii mari de cai de remontă pentru regimentele de cavalerie.

Mici intamplari cu animale (122)

Vînătorul de capre negre care a sosit la munte pe vreme rea, dacă vede caprele negre ieşind din pădure şi năzuind la deal spre creste, e vesel, fiindcă ştie cu siguranţă că în curînd va străluci soarele. În schimb, toamna, oricît de lipsit de nori ar fi cerul, dacă observă caprele negre că se trag în jos spre pădure, se va grăbi şi el să coboare, viforul şi zăpada fiind în prag.

Faceti-va bine (199)

Mutulica

Denumire ştiinţifică: Scopolia carniolica.

Denumire populară: mătrăgună mică.

Prezentare. Mutulica este o erbacee de talie medie, înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. Aparţine familiei solanaceelor. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal, gros şi consistent şi, mai ales, bogat în alcaloizi. Tulpina de mutulică este dreaptă, ramificându-se în partea superioară. Frunzele au formă oval-alungită, iar florile sunt de culoare galben-verzuie, violacee sau roşcată. Aceste flori apar primăvara, în lunile aprilie şi mai. Planta creşte în flora spontană, în păduri, în tufărişuri, pe locurile unde au fost păduri, în general în locuri umbroase şi umede. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul, rădăcinile şi chiar frunzele. Mutulica este o plantă toxică.

Din articolele mele sinaiene(2)

Zic unii ca mai e putin si vine sfarsitul lumii. Buna treaba: iar vine! Poate de data asta o fi ala adevaratu'. Pana atunci, ia uite ce scriam eu in 2001, in "Ziar de Sinaia", sub semnatura Andrei Badila:

Despre sfârşitul lumii

Anul 2000 a trecut şi iată că viaţa merge înainte. Oamenii au sărbătorit Revelionul ca în fiecare an, au mâncat, au băut şampanie, au dansat, au lansat artificii şi au uitat de sumbrele prevestiri care anunţau sfârşitul lumii. Spre deosebire de anul 1000, când isteria a fost generalizată, acum mai nimeni nu s-a preocupat de pregătirea pentru Judecata de Apoi. În loc să stăm în genunchi, cu mâinile împreunate şi cu ochii aţintiţi spre cer, cu toţii am şezut pe scaune cu paharele în mână şi cu privirile îndreptate către ecranele televizoarelor. 

Sfârşitul lumii nu a venit. Putem sta liniştiţi, lumea este tot acolo unde o ştim, munţii nu s-au prăbuşit, mările şi oceanele nu s-au revărsat, soarele nu a pârjolit totul, cutremurele domnului Hâncu mai aşteaptă.  Putem să ne vedem netulburaţi de muncă, de familie, de politică şi de coşul zilnic.Şi cu toate astea, ar fi bine să ne gândim puţin şi la vorba atât de ciudat exprimată a filosofului Constantin Noica:  «Poate a şi venit, de vreme ce nu a mai venit».

Ilustratie de George Avanu

Dezamăgirea ca amăgire

Ciudată soartă pare a avea cuvântul "dezamăgire", laolaltă cu fratele său geamăn "deziluzie". Pentru că atunci când te simţi dezamăgit, greutatea poverii ţi se pare a cădea nu pe tine, cum ar fi natural, ci, oarecum surprinzător, pe celălalt. Foarte des se întâmplă să-l auzi pe câte unul zicându-i cuiva "m-ai dezamăgit". Şi zicând asta, el îşi închipuie că celălalt ar trebui să se simtă vinovat. Numai că dacă ne gândim bine, singurul care ar trebui să se simtă vinovat este însuşi dezamăgitul (deziluzionatul). Adică eu am crezut că tu eşti un suflet nobil, te ştiu de vreme îndelungată şi am trăit mereu cu convingerea asta. Pe baza ei, când mi-ai cerut ajutorul, nu am stat pe gânduri şi ţi l-am oferit. Să zicem că mi-ai cerut bani şi ai zis că mi-i restitui în câteva luni, dar nu i-am mai văzut nici după ani şi ani. Şi atunci mă apuc să spun că m-ai dezamăgit, făcându-ţi din asta o anume vină, în loc să accept adevărul trist că eu sunt singurul vinovat - erai într-un fel şi eu am crezut că eşti în altul. 

Buzzati si norii pacatului

Ispitele sfântului Antonio

Atunci când vara e gata să-şi dea duhul şi domnii vilegiaturişti pleacă, cele mai frumoase locuri rămân pustii (dar prin desişurile din pădure vânătorii trag şi de prin vântoasele trecători ale muntelui, auzindu-se chemarea cucului, iată-i coborând pe primii magi ai toamnei, cu enig­maticele lor desagi în spinare) şi se prea poate ca norii mari ai asfinţitului să se adune laolaltă pe la orele cinci şi jumătate-şase, ca să-i ispitească pe bieţii preoţi de ţară.

Chiar la ceasul acela, don Antonio, tânărul ajutor al parohului, îi învaţă pe copii catehismul în oratoriu, care a fost cândva sală de gimnastică. Iată-l pe el în picioare, mai încolo băncile în care stau copiii, iar în fund, ajungând până-n tavan, marele perete de sticlă ce dă spre răsărit; iar prin el se vede placidul şi maiestuosul Col Gianna, răsfăţându-se în apusul de soare.

Planul

Închipuie-ţi că a început războiul şi ai ajuns prizonier. Eşti aruncat într-o celulă şi lăsat acolo multă vreme. Nu se întâmplă absolut nimic, primeşti mâncare de trei ori pe zi, eşti dus la duşuri odată pe săptămână, ieşi în curte în fiecare dimineaţă şi faci mişcare. Poţi să citeşti în celula ta, poţi să scrii. Problema e că nimeni nu-ți spune ce urmează să se întâmple. Dar tu te gândeşti, nu ai cum să nu te gândeşti, la faptul că inamicul, cel care te ţine prizonier, are un plan în ce te priveşte. Poate că are de gând să te scoată într-o dimineaţă din celulă şi să te ducă în faţa plutonului de execuţie. Poate o să te spânzure, sau o să te electrocuteze. Poate vei fi torturat zile şi nopţi întregi. Numai inamicul ştie care este planul. Nu-i exclus să te lase încă multă vreme în celulă, aşteptând un anume moment ca să-şi pună planul în aplicare. Dar, desigur, nu-i exclus să te elibereze fără nicio explicaţie, după cum este egal posibil ca într-o zi să-ţi aducă şi familia în închisoare.

O poveste cu gulii a lui Cehov

Paznicul cărturar

Paznicul Filip stătea în mijlocul bucătăriei şi le făcea celorlalţi morală. Doi feciori, vizitiul, două fete în casă, bucătarul, bucătăreasa şi doi băieţi – copiii lui – ajutoare la bucătărie, ascul­tau. În fiecare dimineaţă portarul le ţinea câte o pre­dică; în dimineaţa aceea, subiectul logosului său era cartea.

— Voi toţi trăiţi ca nişte porci, spunea el ţinându-şi în mână şapca cu rozetă de paznic. Vă faceţi toată ziulica veacul pe aici – şi afar’ de neştiinţa voastră nu găseşte omul la voi nimic, nici urmă de ci­vilizaţie. Mişca joacă şaşchi, Matriona sparge alune, Nichifor se hlizeşte tot timpul. Asta se cheamă minte? Aşa ceva nu face omul din deşteptăciune, ci din pros­tie. N-aveţi niciun fel de înclinări intelectuale. Şi ştiţi de ce?

Hatârul

Mă uit la o poză de-a lui Bruce Davidson - un important fotograf american. La vremea aia nu era la îndemâna oricui să facă așa ceva. Nici nu-mi pot imagina cum surprindeau artiștii diverse momente - ca să faci o poză dura o mulțime de secunde. În fine, poate că în asta stătea pe atunci o parte din geniul fotografilor. Dar uite poza:

Poveste de iubire(5)

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre relaţia noastră fizică.

Pentru un timp curios de lung s-a lăsat aşteptată. Vreau să spun prin asta că multă vreme lucrurile cele mai semnificative au continuat să rămână între noi sărutările de care am vorbit (şi pe care mi le amintesc încă în cele mai mici amănunte). În ceea ce mă priveşte, trebuie să spun că asta nu constituia deloc "procedura standard": sunt mai curând un impulsiv, nerăbdător şi iute la acţiune. De-ar fi să iei la alegere oricare fată dintr-o grupă de la Tower Court Wellesley şi să-i spui că Oliver Barrett IV a avut zilnic întâlnire, timp de 3 săptămâni, cu o anume domnişoară, dar că n-a trecut la acţiune, ai fi salutat cu râsete şi foarte serioase îndoieli despre feminitatea persoanei în cauză. Dar desigur, realitatea era alta.

Un SF al lui Vasil Raikov

Întîlnire în timp

– Lars, unde eşti? Nu mă pot smulge de aci.

Stoian Mavrikov tăia o liană cît mîna de groasă.

– Un moment! Nu pot lăsa să-mi scape o secvenţă atît de dramatică: inginerul Mavrikov în luptă cu natura virgină din Birmania de sud.

Undeva, pe aproape, se auzi zumzetul aparatului de filmat, şi peste puţin apăru din desiş un bărbat îndesat, tuns scurt. Se opri la o distanţă care să-l ferească de primejdia cuţitului paranga, mînuit de inginer, şi continuă să contemple vesel încăierarea acestuia cu vegetaţia.

–  Fii atent! Ai să-ţi tai capul cu cuţitul ăla!

– Tot nu valorează prea mult, dacă am fost în stare să consimt aşa de uşor să plec cu blestemata voastră expediţie. Of, în sfîrşit! Mavrikov izbuti să scape dintre liane. Faţa lătăreaţă i se scălda în sudoare. Şi acum hai să mergem spre tabără, doctore! Mai încolo e un desiş şi mai de nepătruns.

Porniră amîndoi către malul rîului. În dosul tufişurilor se auzi ţăcănitul sugrumat al unui motor.

Nils Holgersson (18)

Călătoria spre insula Öland

Gâştele sălbatice se duseră la păscut pe una din insulele arhipelagului şi acolo se întâmplă că se întâlniră cu nişte gâşte sure. Văzându-le, acestea rămaseră uimite, deoarece ştiau foarte bine că cele sălbatice, cu care se înrudeau, sunt mai bucuroase să zboare în interiorul ţării. Curioase şi iscoditoare, ele ţinură să afle de la gâştele sălbatice cum o mai duceau cu prigoana la care le supunea vulpoiul Smirre. După ce acestea le spuseră toată tărăşenia, una din gâştele sure, care părea să fie tot atât de înţeleaptă şi de bătrână ca şi Akka, zise:

— Mare nenorocire pentru voi că vulpoiul a fost surghiunit din ţara lui! Parcă văd că se ţine de cuvânt şi vă urmăreşte până în Laponia... Eu în locul vostru, nu m-aş duce în Smoland, spre miază-noapte, ci aş lua-o spre răsărit, ca să ajung în insula Öland. În chipul ăsta, Smirre mi-ar pierde urma. Dacă vreţi, aşadar, să nu vă mai găsească, duceţi-vă unde spun eu şi faceţi popas câteva zile pe capul de miazăzi al insulei. Acolo o să găsiţi destulă mâncare şi tovarăşi de drum care o să vă facă plăcere. Nădăjduiesc că n-o să vă căiţi dacă faceţi cum vă sfătuiesc eu.