Tarzan of the apes (28)

Incheiere

         La apariţia lui Jane, izbucniră cu toţii în ţipete de uşurare şi de bucurie, iar cînd Tarzan îşi opri automobilul alături de celălalt, profesorul Porter îşi cuprinse copila în braţe.

O clipă, nimeni nu-l luă în seamă pe Tarzan, care rămase la volan, tăcut. Clayton fu cel dintîi care-şi aminti de el şi întorcîndu-se, îi întinse mîna.

— Cum am putea să vă mulţumim? exclamă el. Ne-aţi salvat pe toţi. La vilă mi-aţi spus pe nume, dar eu nu izbutesc să-mi aduc aminte de numele dumneavoastră, deşi îmi păreţi foarte cunoscut. Am senzaţia că v-am cunoscut bine cu multă vreme în urmă, în cu totul alte condiţii.

Taras Bulba (11)

Luleaua

Pe vremea cînd se desfăşurau întîmplările despre care se povesteşte aici, graniţele dintre ţări nu erau cercetate nici de vameşi, nici de grăniceri — spaima oamenilor întreprinză­tori — şi de aceea fiecare era liber să ducă cu el ce-i plăcea. Dacă se întîmpla uneori să te caute cineva şi să cerceteze ce duci, apoi o făcea de cele mai multe ori pentru plăcerea lui, mai cu seamă dacă în car se găseau lucruri ademenitoare pentru ochi, şi cînd se putea bizui pe puterea şi greutatea palmei sale. Dar cărămida nu găsea nici un doritor care s-o cerceteze şi de aceea carul intră fără nici o piedică pe poarta cea mare a oraşului. 

Anus contra naturii

Uitându-mă eu aseară la televizor, am dat peste emisiunea unuia dintre cei doi măscărici care fac monolog în faţa micului ecran. Sincer, nu ştiu dacă în ţările în care normalitatea s-a instalat şi nu mai pleacă, ființează astfel de emisiuni. Evident, există personaje de genul Oprah, ori Jay Leno, care fac (sau făceau, nu mai am idee) emisiuni de genul „eu centrez eu dau cu capul”, dar din câte am văzut, acolo vin (sau veneau) şi invitaţi, aşa încât nu cred că se poate întâmpla ca într-o astfel de emisiune să fie terfelit un personaj, fie el şi politic, câte o oră încheiată, fără că el să poate interveni măcar un minut, aşa cum se face la televiziunile noastre de hazna.

Tarzan of the apes (27)

Reapare uriaşul         

          Un taxi opri în faţa unei reşedinţe bătrîneşti aflate în împrejurimile oraşului Baltimore. Un bărbat de vreo patruzeci de ani, bine clădit, cu trăsături ferme şi regulate coborî din maşină şi, plătind şoferului, îl concedie. O clipă mai tîrziu, pasagerul taxiului intră în biblioteca reşedinţei bătrîneşti.

— Ah, domnule Canler! exclamă un domn în vîrstă, ridicîndu-se să-l salute.

— Bună seara, dragă domnule profesor! strigă bărbatul, întinzîndu-i cordial mîna.

Sultanul şi şeicul

Un sultan a aflat despre un şeic vestit, care trăia în Anatolia şi care avea sute de mii de credincioşi. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe şeic la Istanbul şi l-a întrebat:

 - Ce mi-a fost dat să aud? Că ai sute de mii de oameni gata să moară pentru tine?

 - Nici vorbă, a răspuns şeicul. N-am decât unul şi jumătate.

   - Atunci de ce mi se spune că eşti în stare să ridici toată ţara? Să vedem. Toţi oamenii tăi să se adune mâine dimineaţă pe câmp. Lângă cetate.

Nils Holgersson (37)

Fuga lui Păr-Sur 

Din ziua venirii lui la casa pădurarului, Karr nu s-a mai dus să vâneze vietăţile mici ale codrului. Nu că se temea, dar nu voia să-l supere pe pădurar. De când acesta îl scăpase de la moarte, Karr ţinea la dânsul mai mult ca la oricine şi n-ar fi ieşit cu o iotă din vorba lui. Nu avea altă plăcere decât să-l urmeze, oriunde se ducea, şi să-l păzească. Când pleca pădurarul de acasă, Karr o lua înainte şi cerceta drumul, iar când stătea acasă, se aşeza în faţa uşii şi îi supraveghea pe toţi cei care intrau şi ieşeau.

Atunci când la locuinţa pădurarului se aşternea liniştea şi nu se mai auzeau paşi pe drum, iar stăpânul se ducea să trebăluiască la grădina de zarzavat pe care o avea în apropiere, Karr îşi petrecea vremea jucându-se cu puiul de elan.

Intamplari neobisnuite (6)

Capitolul VI. În care este întreruptă o convorbire telefonică între mistress Scorbitt şi J. T. Maston.

Afirmaţia preşedintelui Barbicane că-şi va atinge scopul nu era numai o vorbă aruncată în vânt. Cu capitalul pe oare-l avea acum la dispoziţie nu se mai putea lovi de nici o piedică. Cu siguranţă că n-ar fi îndrăznit să facă apel la subscrierea de capitaluri, dacă n-ar fi fost sigur de succes. În sfârşit, Polul Nord urma să fie cucerit, curând de tot, de geniul şi îndrăzneala omului.

Alte trei povesti scurte si incredibile ale lui Lev Tolstoi

Focul

         Era în toiul secerişului. Bărbaţii şi femeile din sat se duseră cu toţii la cîmp. Acasă rămăseseră doar bătrînii şi copiii. Intr-una din căsuţe era o bunică cu trei nepoţei. Bunica aprinsese cuptorul şi se culcase să se mai odihnească. Pentru că o tot supărau muştele, bătrîna şi-a tras pe faţă un ştergar şi de la o vreme a furat-o somnul.

Una din nepoatele ei, Maşa (care n-avea decît trei ani­şori), a deschis uşa cuptorului, a umplut un hîrb cu tăciuni aprinşi si s-a dus în tindă. Acolo erau rînduite mănunchiuri de paie anume pregătite de femei pentru legatul grîului în snopi. Maşa a aşezat frumuşel tăciunii sub paie şi a început sa sufle în ei. Cînd paiele au luat foc, fetiţa s-a bucurat tare mult. A intrat în casă, şi-a luat de mînă frăţiorul pe nume Kiriuşka (un băieţel de un an şi jumătate, care abia înce­puse să umble) şi i-a spus:

Doua povesti surori ale lui André Gide (7)

Scoala femeilor(g)

                                                                                                              5 noiembrie.

Ieri a venit să cineze cu noi pictorul Burgweilsdorf. In ciuda acestui nume îngrozitor, pe care nici nu ştiu dacă-l scriu corect, nu e nici neamţ, nici evreu. E un om foarte cumsecade, căruia Robert i-a făcut mari servicii. Micul apartament din avenue d’Antin e ticsit de tablouri pe care nimeni n-ar fi dat un ban; Robert le-a cumpărat din mărinimie, pentru a-l ajuta băneşte, fără să-l jig­nească. I-am spus lui Robert că a procedat fără prea multă socoteală încurajînd un ratat ce ar fi trebuit în­demnat să se apuce de orice altă meserie în afară de pic­tură. Dar, pe cît se pare, bietul om nu e în stare să facă nimic altceva, ba, mai mult, se crede şi foarte înzestrat în acest domeniu. Robert se încăpăţînează de altminteri şi continuă să afirme că are un oarecare talent, şi chiar ne-am certat puţin pe această temă, căci, mă rog, nu e nevoie decît să priveşti oricare din mîzgălelile lui pen­tru a-ţi da seama că omul nu-şi cunoaşte meseria şi că n-are nici măcar idee de ce înseamnă pictura. Robert a început atunci să enumere o serie întreagă de artişti ce­lebri care la început au fost consideraţi de contemporanii lor drept zugravi de rînd. Şi cum se cam înfuriase, căci, zău, nu izbuteam să găsesc frumoase pînzele pe care mi le arăta, a afirmat pe-un ton categoric :

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(44)

Ţintaşul curtenitor

Cum trăsura trecea prin pădure, spuse să oprească în vecinătatea unui tir, zicînd că i-ar face plăcere să descarce cîteva gloanţe ca să ucidă Timpul. A ucide acest monstru nu e îndeletnicirea cea mai obişnuită şi cea mai îndri­tuită a fiecăruia? — Şi, curtenitor, dădu braţul scumpei, delicioasei şi nesu­feritei sale soţii, acestei misterioase femei căreia îi datorează atîtea plăceri, atîtea dureri şi, poate, la fel, o mare parte din geniul său.

Foamea (12)

Copegoro

Îndată ce am ajuns acasă, am rugat-o pe proprietăreasă să-mi dea o lampă; era foarte important să am acum o lampă; intenţionam să nu mă culc la noapte; drama făcea adevărate ravagii prin capul meu şi aveam speranţa fermă că voi putea scrie o bucată bună până a doua zi în zori. Rugămintea mi-am formulat-o în cuvinte foarte umile, căci observasem pe faţa proprietăresei o strâmbătură de nemulţumire în momentul în care m-a văzut intrând iarăşi în cameră. I-am spus că aproape terminasem de scris o dramă remarcabilă; nu-mi mai lipseau decât câteva scene. Apoi i-am dat să înţeleagă că este foarte posibil ca piesa să fie jucată la vreunul din teatre, chiar înainte ca eu să aflu ceva în această privinţă. Dacă ar vrea să-mi facă acest mare serviciu, atunci...

Din fotografiile lui Desiree Dolron (3)

Caut meseriaş(a)

Am nevoie de cineva care se pricepe in mod real la plaforma blogger si vrea sa ma ajute sa remediez niste probleme. Eu nu le pot da de cap. Spre exemplu, formatarea postarilor, ori linkurile catre Facebook par a fi scapate de sub control.

Am zis "in mod real", pentru ca sfaturi de tipul "treci pe WordPress" stiu sa-mi dau si eu. Multumesc dinainte!

Faceti-va bine (225)

Păstârnacul

Denumire ştiinţifică: Pastinaca sativa hortensis.

Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice şi mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge şi 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari şi bine conturate. Inflorescenţa este bogată şi are culoare galbenă. Păstârnacul înfloreşte în a doua parte de verii, în lunile iulie şi august. Creşte în flora spontană, dar se şi cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar şi frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul îşi păstrează proprietăţile terapeutice chiar şi atunci când este prezent în diverse mâncăruri.

Taras Bulba (10)

Pe urmele lui Ostap

—  Ei, da’ mult am mai dormit! grăi Taras, venindu-şi în fire ca după un somn greu, de beţie, şi cercă să-şi dea seama unde se află. O slăbiciune covîrşitoare îi stăruia în mădula­re. În ochii lui jucau, cînd ivindu-se, cînd pierind iar, pereţii şi ungherele unei odăi pe care n-o ştia. În cele din urmă îl văzu pe Tovkaci, care şedea în faţa lui şi părea că ascultă cu grijă orice răsuflare ce-i ieşea din piept. „Da, gîndi Tovkaci, auzindu-l, ai fi dormit poate somnul de veci!“ dar nu spuse nimic şi se mulţumi doar să-l ameninţe pe Taras cu degetul, poruncindu-i să tacă.

— Da’ spune o dată unde mă aflu! între­bă iar Taras, încordîndu-şi gîndurile şi căutînd să-şi amintească cele întîmplate.

— Taci! îl dojeni cu asprime tovarăşul de lupte. Ce mai vrei să ştii?! Nu vezi că eşti tot numai răni? De două săptămîni zbor cu tine în şa, fără să-mi trag sufletul, iar tu în fierbinţeala bolii îndrugi te miri ce năz­drăvănii! Ăsta-i cel dintîi somn liniştit pe care-l dormi! Taci acum, dacă nu vrei să-ţi faci tu singur rău!

Tarzan of the apes (26)

Culmea civilizaţiei        

        O lună mai tîrziu ajunseră la alt grup de clădiri de la gura unui fluviu lat şi acolo Tarzan văzu o sumedenie de bărci şi se simţi din nou năpădit de sfiala sălbăticiunii la vederea unui număr mare de oameni. Treptat, se obişnui cu zgomotele ciudate şi cu aspectele curioase ale civilizaţiei, aşa încît nimeni nu-şi putea da seama că, în urmă cu două luni, acest francez chipeş, îmbrăcat în haine imaculate de doc, care rîdea şi sporovăia cu cei mai glumeţi dintre ei, se legănase gol prin pădurea virgină, gata să se arunce asupra unei victime neştiutoare a cărei carne crudă era menită să-i astîmpere foamea sălbatică.

O poveste a lui Cezar Petrescu (1)

In 9 martie 1961 a murit Cezar Petrescu. Uite ce povesti frumoase stia el sa scrie:

Pădurea de argint din basm

Nu văd sărbătoarea Naşterii, altfel decât într-o lumină albă, rece şi orbitoare.

Unde mergeam?

Copilăria a îngropat acest amănunt fără însemnătate pentru ea. Ce importă unde plecasem? N-a rămas în amintire decât senzaţia de alb, de soare glacial şi de nefirească puritate, care prefăcuse pentru o zi urâţenia posomorâtă a planetei într-o stea ninsă înălţându-se sclipitor spre ceruri.

Foamea (11)

Venise iarna; o iarnă umedă, aproape fără zăpadă, o noapte nesfârşită, întunecoasă şi ceţoasă şi lipsită câte o săptămână în şir chiar şi de cea mai uşoară adiere de vânt uscat. Gazul ardea în felinare aproape ziua întreagă, şi totuşi oamenii se loveau unul de altul în ceaţă. Toate sunetele - dangătul clopotelor de la biserici, clinchetul clopoţeilor de la caii înhămaţi la trăsuri, vocile oamenilor, tropotul copitelor - toate se auzeau în surdină, înăbuşite de aerul dens. Trecea săptămână după săptămână, dar vremea continua să rămână neschimbată.

Taras Bulba (9)

Porţile se deschiseră larg şi, prin ele, ieşi în zbor nebun polcul de husari, podoaba tutu­ror polcurilor călări. Husarii călăreau toţi ca unul armăsari roibi, de soi. În faţa tuturor zbura ca vîntul şi ca gîndul un voinic mai sprinten şi mai frumos decît toţi ceilalţi. De sub coiful de aramă i se vedea părul negru răvăşit de vînt şi legată de braţ îi fîlfîia o nă­framă scumpă, înflorată de mîinile celei mai frumoase fecioare dintre frumoase. Cînd îl văzu, Taras rămase ca trăsnit: călăreţul era Andrii. Iar voinicul, încins de dorul nestăvilit al luptei şi lacom de a se învrednici cu adevă­rat de darul ce-l purta în mînă, se repezi spre cazaci aidoma ogarului tînăr, cel mai frumos şi cel mai iute din toată haita. Aşa se repede ogarul, la un îndemn al vînătorului priceput, întinzîndu-şi picioarele ce parcă nici nu ating pămîntul, plecîndu-şi tot trupul într-o parte, şi aruncînd din fugă zăpada răscolită şi întrecînd de zece ori, în focul goanei lui, iepurele după care aleargă.

Personaje stranii