Somnul de veci (4)

PATRU

Magazinul lui A. G. Geiger era la stradă, în par­tea de nord a bulevardului, aproape de Las Palmas. Uşa de la intrare, în mijlocul faţadei, era mult retrasă de la trotuar, vitrinele aveau sus obloane de aramă, iar în dosul lor paravane chinezeşti, aşa că nu puteam vedea în magazin. În vitrine – tot felul de fleacuri orientale. Nu mi-am dat seama dacă aveau vreo valoare, nefiind colecţionar de antichităţi, cu excepţia facturilor vechi neachitate.

Seria neagra a lui Goya

In 1819, Goya - de la a carui nastere se implinesc azi 267 de ani - si-a cumparat langa Madrid o casa care a ramas cunoscuta sub numele de "Quinta del sordo". S-a inchis acolo si s-a apucat sa-i picteze peretii. Rezultatul? Asa-numita "Serie neagra", cincisprezece lucrari mai mult sau mai putin demonice. Uite:

Karl May (1)

Când eram în clasa a cincea, am început să citesc Winnetou al lui Karl May. De terminat, l-am terminat printr-a opta. Poate cineva își închipuie că citesc foarte încet, sau că am făcut pauze mari. Nimic mai fals. În cei trei ani despre care vorbesc am citit Winnetou de circa 18 ori. Câteodată mi se întâmpla să termin volumul al cincilea seara și să încep volumul întâi chiar a doua zi. Știam pe de rost pagini întregi, mai cu seama din acelea în care Old Shatterhand se înfruntă verbal cu diverși indieni răutăcioși înainte de a îi doborî la pământ cu pumnul, cu cuțitul sau cu faimoasa lui carabină Henry. Cea mai tare scenă era cea a duelului dintre Old Shatterhand și Tangua, căpetenia kiowasilor.

Pagina din caietul meu de lecturi particulare - anii 70

De ce scria Ionescu (2)

Mai întâi a existat prima uimire: conştientizarea existenţei, o uimire pe care aş putea s-o numesc metafizică, o uimire în bucurie şi lumină, o uimire pură, străină de orice judecată asupra lumii, o uimire pe care n-o mai regăsesc decât în clipe de graţie, clipe foarte rare, fireşte. A doua uimire s-a grefat pe cea dintâi. Un sentiment de nedumerire, constatarea că răul există ori, mai simplu, că nu e bine. Constatarea că răul există, deocamdată, chiar în mijlocul nostru, că ne roade, că ne distruge. Răul ne împiedică să avem conştiinţa miraculosului. Ca şi cum n-ar face parte din miracol, răul e cotidian, e hrana noastră de toate zilele. Bucuria de-a fi e înăbuşită, chiar înecată în nefericire. Iar răul e la fel de inexplicabil ca şi existenţa, e legat de ea. Aici se află marea enigmă. Tema a fost dezbătută de sute de mii de filozofi, teologi, sociologi. 

Intamplari neobisnuite (12)

Cap. XII. În care Maston continuă să tacă vitejeşte.

Aşadar, după tunul folosit pentru a trimite o ghiulea de la Pământ la Lună, iată acum tunul folosit pentru schimbarea axei pământeşti! Tunul! Mereu tunul! Oare tunarii ăştia din „Clubul artileriştilor” nu aveau nimic altceva în cap? Au fost oare cuprinşi de nebunia „artilerismului intensiv”? Au făcut deci din tun „ultima raţiune” pe lumea asta? A devenit oare arma asta brutală, împăratul universului?

Ei, da! Trebuie să admitem că tunul este maşinăria care s-a impus minţii preşedintelui Barbicane şi a colegilor lui. Când îţi închini toată viaţa balisticii, nu scapi atât de uşor de gândurile despre tunuri. După tunul Columbiad, din Florida, care a aruncat proiectilul de la Pământ la Lună, era normal ca oamenii ăştia să ajungă la tunul de dimensiuni uriaşe din... din locul X. Parcă-i şi auzi cum strigă cu glas răsunător:

O coincidenta neverosimila

Ieri a fost ziua in care, dupa destul de multa vreme de tacere, lumea coincidentelor s-a manifestat din nou. De data asta, aproape neverosimil. Iata cum s-au petrecut lucrurile.

Dis de dimineneata, mi-a facut cafeaua si m-am asezat in fata compului ca sa vad ce mai nou. Intrand pe Facebook, am gasit un raspuns la comentariul meu glumet (nu sunt sigur ca mi-a iesit) facut unei poze urcate de Nico - nasa de cununie si nasa Mariei. Mai multe doamne si domnisoare, printre care Nico, Maria, Liliana, au fost in Italia si au facut acolo poze. In cateva dintre ele, poti observa intregul grup rasfirat si asezat pe niste scari, toate doamnele si domnisoarele, inclusiv fiica-mea, cu ochelari din aia negri care nu te lasa sa le vezi privirea, asa incat trebuie sa te orientezi dupa alte amanunte ca sa le poti deosebi. Eu am comentat asa: "sa bati atata drum ca sa stai pe niste scari..." - intelegeti, asta a fost gluma, la care am primit raspunsul "a meritat". N-aveam nicio indoiala pe tema asta.

De ce scria Ionescu (1)

28 martie, ziua in care a murit Eugen Ionescu. Nu stiu daca l-a intrebat cineva de ce scrie, cert este ca el a dat un raspuns. Puteti citi mai jos prima parte. A doua - maine.

Fericirea supărată

La 28 martie 1831 s-a sinucis Virginia Woolf - in opinia mea singura mare prozatoare care a trait pe acest pamant. Am mancat pe paine cartile ei, atatea cate am gasit in anii tineretii mele: Spre far, Orlando si, mai ales, Valurile. O sa urc aici povestea vietii acestei minunate femei, asa cum a fost scrisa de ziarista franceza Catherine Siguret.

Mici intamplari cu animale (135)

„Am găsit un culcuş interesant al unei vidre. L-am descoperit în primăvara anului 1941 pe marginea pîrîului Behela, în apro­piere de Timişoara, într-un loc unde acest pîrîu se lărgeşte, formînd o baltă. Pe malul bălţii rămăseseră din anul trecut mai multe grămezi de stuf mărunt şi papură, cosite de oameni şi uitate aici. Aceste grămezi erau înalte cam de jumătate de metru şi late cam de doi metri şi jumătate. Pe vremea cînd am descoperit toată povestea, apele erau ceva mai ridicate şi acopereau baza grămezilor. Tocmai într-una din ele s-a instalat vidra, care pare să-şi fi amenajat înăuntru o adevărată vizuină.

Faceti-va bine (231)

Pelinul

Denumire ştiinţifică: Artemisia absinthium.

Denumiri populare: pelinaş, peliniţă, iarba fecioarelor.

Prezentare. Pelinul este o plantă perenă ce creşte în flora spontană. Poate ajunge la peste un metru înălţime. Frunzele sunt de un cenuşiu-mătuit, uneori albicios, şi au peri mici. Întreaga plantă are un miros puternic, specific. Un miros şi mai puternic au frunzele care, proaspete fiind, se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. Florile sunt gălbui şi apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta, dar mai ales părţile tinere, cu flori pe ele. Pentru ceaiuri se folosesc, adesea, frunzele. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie, pulbere, caşete, ceai, lichior de pelin, vin, sirop, tinctură.

De-ale lui Zoscenko (54)

Un joc amuzant

Zilele astea am luat masa la restaurant. După aia am aruncat o privire în sala de biliard. Vo­iam să văd jocul.

Nimic de zis, e un joc interesant. E un joc cap­tivant şi care-l sustrage pe om de la mai ştiu eu ce nenorociri. Unii găsesc chiar că biliardul dez­voltă curajul, capacitatea de a aprecia distanţa din ochi şi perseverenţa. Medicii sunt de părere că jocul acesta este extrem de folositor pentru bărbaţii dezechilibraţi.

Nu ştiu. Nu-mi vine să cred. Cîte unul din ăştia dezechilibraţii, jucînd biliard, atîta se în­doapă cu bere, că după joc abia mai nimereşte drumul acasă. Aşa că mă îndoiesc că treaba asta le-ar prii celor suferinzi de depresie nervoasă.

Cît despre exersarea ochiului, mde... Unuia de la noi din casă, partenerul, tot ţintind bila, era cît pe ce să-i scoată un ochi cu tacul. Şi măcar că omul n-a chiorît, dar a rămas strîmb. Poftim exersare a ochiului! Dacă îl mai pocnesc şi-n celălalt ochi, adio cu aprecierea distanţei!

Un musafir al lui Mario Vargas Llosa

Azi, Mario Vargas Llosa, marele scriitor peruvian, implineste 77 de ani. Asta nu e un moment oarecare, trebuie sarbatorit. Asa ca m-am gandit sa va recomand o poveste de-a lui, dupa citirea careia merge un pahar de vin rosu sec.

Ademenitoarele primejdii

Mă văd mergând, aproape adolescent, pe aleea cea mare din parcul Sinaii, cu pas întins şi cu sufletul plin de ceva nedesluşit, ceva care-mi dădea încredere că aş putea face orice lucru, cât de nebunesc. Lângă mine îl văd pe Nicu, cel mai bun prieten al meu, călcând apăsat, cu hotărâre, parcă emanând prin toţi porii forţa de nestăvilit a vieţii care-i clocotea în piept. „Sunt gata, sunt pregătit, numai să se ivească ocazia şi chiar în clipa aceea voi trece la acţiune” - spunea el fără cuvinte. Mergeam năvalnic, spre întâlniri neprevăzute, îi ceream lumii să ţină cont de prezenţa noastră, să vină la întâlnire, pentru că de data asta nu mai era de glumă - eram NOI, cei cu care nu se putea nimeni măsura, cei care aveam să învingem.

Somnul de veci (3)

TREI      

Camera era prea mare, tavanul prea sus, uşile prea înalte, iar mocheta albă părea un strat proaspăt de zăpadă căzut la Lacul Arrowhead. Peste tot oglinzi lungi şi ornamente de cristal. Mobila sidefie avea garnituri cromate, iar imensele draperii sidefii că­deau în falduri pe covorul alb, la un metru de ferestre.

Albul făcea ca sidefiul să pară murdar, iar sidefiul făcea ca albul să pară livid. Ferestrele dădeau spre dealurile peste care coborâse înserarea. În curând avea să plouă. În aer începuse să se simtă o apăsare.

M-am aşezat pe marginea unui fotoliu moale şi adânc şi-am privit-o pe doamna Regan. Merita s-o priveşti. Am fost sigur c-are să-mi dea de furcă.

Cei 13 si misterul (9)

Abia se lumina de ziuă cînd Bonifaciu se trezi din somn şi observă că grajdul se umpluse de frunze. Se ridică încet de la locul lui, dar se împiedică de o frunză de plop pe care scria cu litere roşii: Trecerea oprită.

Se dădu înapoi prudent. Curiozitatea însă îi creştea cu fiecare clipă şi, neputînd rezista ispitei, merse înainte. Văzu că pe toate frunzele erau scrise diferite cuvinte. Începu să citească:

     „PATRU o vor lua la dreapta şi li se va face părul măciucă".

     „CINCI o vor lua drept înainte şi li se vor străpezi dinţii".

     „PATRU o vor lua la stînga şi vor simţi un nod în gît“.

Golăneala cu scoaterea din context

Într-o ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin, președintele acestui for, Sorin Frunzăverde,  a declarat niște lucruri foarte clare: „În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a două tranşă pentru FMI în iunie. Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi.” Imediat, primul ministru a sărit până la tavan și a ripostat violent vorbind despre „declarații iresponsabile” și amenințând că banii pentru salarii s-ar putea să nu ajungă pentru Caraș. Apoi, Frunzăverde a intrat în direct la un post de televiziune și a zis cam așa: „nu, eu nu am zis asta, ați scos declarația mea din context”. Dar, ghinion, toată declarația individului a fost înregistrată audio-video. Carevasăzică, nu poate fi vorba de niciun fel de scoatere din context. Dar Frunzăverde insistă: „e scoasă din context”.

O poveste a lui Stanislaw Lem

Povestea prinţului Ferriţius şi a prinţesei Cristala

Regele Blindatus avea o fată a cărei frumuseţe întrecea strălucirea bijuteriilor coroanei; flăcările aruncate de chipul ei ca oglinda întunecau ochii şi mintea, iar când se plimba, până şi din fierul cel mai obişnuit săreau scântei electrice. Vestea despre ea ajunsese până la cei mai îndepărtaţi aştri. Despre ea auzi şi Ferriţius, moştenitorul tronului ionizilor, şi fu cuprins de dorinţa de a se uni cu ea pe veci, şi nimeni şi nimic să nu-i mai poată despărţi. Când îşi destăinui gândul tatălui său acesta se întristă foarte tare şi spuse:

— Fiul meu, nebunească hotărâre luat-ai. Să ştii că niciodată nu se va-mplini!

— De ce, iubite tată şi rege? – întrebă Ferriţius îngrijorat, la auzul acestor cuvinte.

Peisajele lui David Muench (1)

Solaris

Azi, cand se implinesc 7 ani de la moartea lui Stanislaw Lem, mi-am adus aminte de un lucru interesant si curios totodata, care s-a petrecut constant de cand am auzit prima data de Solaris - romanul de capatai al marelui sefist. E vorba de faptul ca n-am reusit, oricat m-am straduit, sa vad filmul pe care l-a facut  Tarkovski dupa acest roman. 

Imagine din film

Somnul de veci (2)

DOI      

Am trecut prin glasvand şi-am apucat-o pe o alee pavată cu dale roşii netede, între extremitatea pajiştii şi garaj. Şoferul tinerel scosese între timp o limuzină neagră, mare şi nichelată şi o curăţa. Am ajuns pe alee la o latură a serei, iar majordomul îmi deschise o uşă şi se trase în lături. Uşa dădea într-un fel de vestibul, încălzit ca un cuptor uşor încins. Majordomul mă urmă, închise uşa exte­rioară, deschise o alta dinăuntru şi trecurăm mai departe. Aici domnea, într-adevăr, o mare căldură. Aerul era greu, umed, plin de aburi şi îmbâcsit de mirosul greţos al orhideelor tropicale înflorite. De pe pereţii de sticlă şi de pe acoperişul umezit din abundenţă cădeau pe plante picături mari de apă. Lumina devenise de un verde nefiresc, ca filtrată printr-un acvariu. Încăperea era ticsită de plante, o pădure întreagă, cu frunze oribile şi cărnoase şi cu tulpini ca degetele proaspăt spălate ale morţilor. Mirosul era copleşitor, ca acela de alcool fierbând înăbuşit.