Intamplari neobisnuite (16)

Cap. XVI. În care corul nemulţumiţilor devine din ce în ce mai puternic.

Potrivit acestui anunţ urgent, lumea trebuia să ia măsurile necesare pentru a face faţă primejdiilor, pentru a le ocoli sau măcar a fugi de ele, ducându-se în regiunile neutre care nu erau ameninţate de nici o primejdie. Oamenii ameninţaţi de catastrofă erau împărţiţi în două categorii: cei ce urmau să fie asfixiaţi şi cei ce urmau să fie înecaţi.

Comunicatul acesta fu primit cu sentimente diferite, dar care se transformară toate în cele mai violente proteste.

De-ale lui Zoscenko (57)

Revedere

În timpul verii l-am trimis pe băiatul meu în­tr-o tabără de pionieri. Prima duminică m-am dus să-l văd.

În vagon am intrat în vorbă cu vecina mea. Avea o mulţime de boccele şi pachete. Mergea şi ea în tabără, ca să-şi vadă băiatul.

Printre călători se aflau şi alţi părinţi care mergeau tot acolo. Aşa că, odată ajunşi la destinaţie, am format în gară un grup de părinţi în număr de şapte şi am luat-o printr-un parc spre tabără.

La ieşirea din parc, într-o poiană, am văzut un grup mare de copii. Copiii stăteau în careu şi ascultau ce le spunea educatoarea.

Trecînd pe-alături, am auzit-o şi noi. Iată ce spunea educatoarea:

Cei 13 si misterul (12)

Băiatul observă că Invincibilul Ş dădea semne de nelinişte. O lua cu mult înaintea celorlalţi prin lanurile de grîu, se întorcea înapoi şi-i arunca priviri bănuitoare Ortansei, care îşi strînsese părul într-un coc şi mînca seminţe.

Drumul ducea într-o pădurice de mesteceni înalţi şi timizi, în uniforme albe.  Rosamunda, cu o garoafă roşie înfiptă în ureche, trecu molatecă pe lîngă ei şi le făcu cu ochiul. Mestecenii se fîstîciră, dar far­mecul clipei se topi în lătratul bucuros al Piratului Roşu care reuşise să captureze o colonie de cărăbuşi minori.

Neliniște de primăvară

Pe-aici a început să miroasă a primăvară. Nu cred că mă înşel, nu mi s-a întâmplat niciodată până acum. Am nişte semne sigure când e vorba de primăvară. Nici nu contează temperatura, poate să fie ger - ger. Important e ca lumina soarelui să aibă o anumită nuanţă - cea care bate spre zumzetul a două albine pe un toporaş, pe cer să fie câţiva nori de un anumit alb - acela care se poate descompune în pene de pescăruş, iar albastrul cerului să aibă o anumită mişcare fină, tremurată - cea care se oglindeşte verde în roua dimineţii.
Atunci îmi este suficient să fac doi paşi prin iarbă şi deja ştiu - e primăvară.
Şi mai e dorul de ducă. Ceva se aprinde, mă cuprinde neliniştea. Cu uimire constat că pantofii mi s-au scorojit peste noapte, ca atunci când se scuturau pe ei pălăriile brusturilor de pe vechiul drum forestier, uşa de la intrare suspină că şi cum i-ar da mlădiţe, lângă geamuri fulgeră şuviţe de vânt aducându-mi în urechi foşnetul bătrânului stejar care mă aşteaptă în marginea poienii. Am plecat.

Peisajele lui David Muench (3)

O poezie a lui Grigore Hagiu

pînă când, pînă unde

ce ți-e și cu bătrînețea
cum vine ea pe înserat
și e însăși seara
gaură neagră
în care toate cad

Un gând vechi, aparent adormit

M-am trezit cu gândul că nimic, absolut nimic nu merită. E un gând mai vechi, care m-a lăsat în pace în ultima vreme. Aproape că-l credeam mort când, uite-l, a apărut iar. Se pare că gândurile nu mor niciodată, doar se ascund prin zonele inaccesibile ale creierului. Uite de aia mi-ar plăcea mie să pot explora acele zone, ca să văd ce se mai ascunde pe-acolo şi ce pericole mă pândesc.

Cum am devenit hot de biciclete (9)

Conflictul dintre tata şi Ponor era mai vechi decât mine. Incă din anii 50, tata, sosit la Sinaia ca tânăr medic stagiar, primise o locuinţă în imensa vilă din strada Carpaţi, confiscată de comunişti de la familia medicului Casei Regale, Cârstea. Pe vremea aceea, fiecare persoană avea dreptul la un anumit număr maxim de metri pătraţi în care să locuiască. O familie formată din doi oameni nu ar fi putut primi apartamentul acela, aşa că tata a aranjat să o aducă şi pe Babaca din satul ei uitat de lume. Ea ar fi preferat să meargă la Constanţa, la fiul cel mic, Emil, dar, ca să-l ajute pe tata, a acceptat clima dură de la munte. 

Ziua Z

Trecem printr-o perioada interesanta. Ponta si USL sunt pusi la grea incercare: s-ar parea ca trebuie sa tina seama de punctul de vedere al presedintelui Basescu in ce priveste numirile procurilor sefi la DNA si Parchet. Si cum se zvoneste ca Base ar vrea s-o puna la DNA pe Kovesi, a inceput balciul. Unul dintre mercenarii Varanului de la Antena 3 a declarat in direct ca el personal o sa-l scoata taras din guvern pe Ponta. Alti mercenari, tot de-ai Varanului, l-au invitat pe Ponta in studio si s-au napustit asupra lui cu intrebari subtile, cum numai profesionistii stiu sa puna: "domnule prim ministru, dar daca vi s-ar cere sa numiti la DNA o gaina, ati numi-o?" Antonescu a declarat ca el nu este de acord cu numirea lui Kovesi si a amenintat cu represalii. O sumedenie de alte persoane isi arata muschii si fac o galagie de nedescris, reusind sa dea, in afara, impresia unui balci generalizat. 

De-ale lui Zoscenko (56)

Furca

Dimineaţa, pe deasupra vaporului au început să se rotească avioanele inamice.

Primele şase bombe au căzut în apă. A şap­tea a nimerit cîrma. Vaporul a luat foc.

Toţi călătorii s-au aruncat în apă.

Nu ştiu la ce m-oi fi gîndit cînd m-am aruncat şi eu, pentru că nu ştiu să înot. Totuşi m-am aruncat. Şi îndată m-am dus la fund.

N-aş putea spune ce legi chimice sau fizice ac­ţionează acolo, fapt e că, deşi nu ştiu să înot, am ieşit iar la suprafaţă.

Cum am ieşit, m-am şi apucat cu o mînă de un fel de furcă ce răsărea din apă.

Mici intamplari cu animale (136)

Iatacul scroafei mistreţe

La 8 iulie 1939, în pădurea Clăbucetul Baiului, aproape de Predeal, am găsit un culcuş ciudat. Porci mistreţi erau mulţi pe acolo şi am mai dat în vara aceea de culcuşurile scroafelor făcute pentru fătat. Acestea nu erau decît grămezi de rugi, cu un căuş simplu în mijloc. Cel despre care e vorba era cu mult mai ingenios făcut: într-un zmeuriş des, un loc destul de mare a fost complet bătătorit, toate tulpinile de zmeură rupte de lîngă pămînt şi strînse într-o grămadă lunguiaţă, aproape semi-cilindrică, de cam un metru şi jumătate lungime şi jumătate metru înălţime iar în interiorul grămezii era făcut culcuşul propriu-zis, săpat puţin în pămînt. Rugii grămădiţi deasupra con­stituiau de fapt un acoperiş în formă de boltă. Intrarea semi­circulară de-abia avea douăzeci şi cinci-treizeci de centimetri înălţime; culcuşul era mai mult lat decît adînc.

Intamplari neobisnuite (14-15)

Cap XIV. Foarte scurt, în care necunoscuta „X” capătă o valoare geografică.

Din fericire pentru J. T. Maston, guvernul de la Washington primi următoarea telegramă, trimisă de consulul american din Zanzibar:

„ Către John S. Wright, ministru de stat,

Washington, S.U.A.

Zanzibar, 13 septembrie, ora 5 dimineaţa, ora locală.

Mari lucrări executate în Wamasai, la sud de muntele Kilimanjaro. Opt luni de când preşedintele Barbicane şi căpitanul Nicholl se află aici, împreună cu personal numeros — negrii de sub conducerea sultanului Bali-Bali. Aceste lucruri are onoarea să le anunţe guvernului său devotatul Richard W. Trust, consul.”

De ziua lui Goga

Cîntă moartea

Îmi cîntă moartea la fereastră

Ca o vecernie-n surdină,

Îmi cîntă-ncet povestea noastră:

Un joc de umbre şi lumină;

Eu o ascult în noaptea mută,

Din adîncimi îmi creşte mare; 

Întreaga viaţă petrecută

La căpătîiul meu răsare.

Şi cum, sub tîmpla mea fierbinte,

O lume veche-mi reînvie,

Nu cîte-au fost îmi vin în minte,

Ci cîte-ar fi putut să fie.

Pustiu

Eu cînd mă uit în mine-arare, 

Sărmanul suflet mă-nspăimîntă,

O casă goală mi se pare,

O casă care nu cuvîntă.

În jur ograda stă pustie,

Perdeaua la fereşti e trasă,

Iar într-un colţ pare că scrie: 

Stăpînul a plecat de-acasă!

In casa bunicilor (3)

Nasul bunicei şi păcatele nepoţilor

Nepoţii au crescut şi cresc „văzând cu ochii", spune mama, care trebuie să cumpere din ce în ce mai mulţi metri de stofă pentru uniformele lor. Ghinionul tatei tot nu s-a spart, cu toate că în fiecare zi, după ce tata-şi bea cafeaua neagră, faţa de masă are pete de noroc.

Părinţii nu mai sunt atât de tineri: au băieţi mari, care le scot peri albi.

Dar bunicii au rămas aceiaşi. Numai că nasul bunicei s-a as­cuţit şi mai tare şi parcă are lucirea unui acuşor la pândă, drept în vârf. Bunica e neam de grec. Nepoţii au aflat din Eminescu despre „grecotei cu nas subţire". În schimb, nasurile nepoţilor se îngroaşă patriotic.

Faceti-va bine (232)

Pepenele galben

Denumire ştiinţifică: Cucumis melo.

Denumire populară: zemos, bostan galben, cantalup.

Prezentare. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală, cu origine exotică. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Făcând parte din familia cucurbitaceelor, pepenele galben are o tulpină târâtoare, acoperită cu peri. Frunzele au formă palmată, iar florile sunt mici şi au culoarea galbenă. Fructul, oarecum asemănător cu al dovleacului, este deosebit de plăcut la consum, deşi valoarea sa nutritivă nu este mare. În cazul pepenelui galben, valoare medicinală au fructul şi seminţele.

Cei 13 si misterul (11)

   Petcu cel Blînd, Ursula, Dick şi Beatrice porniră spre stînga. După ce urcară un deal plin cu ciuboţica cucului, se pomeniră în faţa unui iaz.

  — Hai să facem o baie! propuse Petcu cel Blînd şi toţi săriră în apă strigînd:

  — Ai noştri ca rechinii!

   Ursula înota graţios, cu capul pe umăr, şi trăgea cu coada ochiului la ceilalţi vrînd să vadă ce impresie le făcea.

 Insă nimeni n-o mai băga în seamă.

 Dick îşi găsise o scoică tînără care se înroşea la fiecare cuvînt al melcului.

  

Ce se poate pune la indoiala

La 31 martie 1596, s-a nascut Descartes, unul dintre cei mai seriosi filosofi si matematicieni din istorie. Orice om care a trecut prin scoala, chiar daca a ramas repetent si a fost exmatriculat, a avut de-a face cu Descartes. Cum? Simplu - prin intermediul coordonatelor carteziene, numerele alea puse pe cele doua axe, stiti voi. Fenomenul este asemanator celui prin care fiecare om are de-a face cu Cristos, chiar daca el e budist Zen si nici n-a auzit de crestini. Cum? Simplu, prin calendar: orice an N este, de fapt anul N+3 de la nasterea lui Cristos. De ce N+3? O sa explic intr-o postare ulterioara, acum ma intorc la Descartes.

Una din lucrarile lui poarta numele de "Meditatii metafizice". Aceste meditatii sunt sase la numar si aici o puteti citi pe prima, intitulata "Despre cele ce pot fi puse la indoiala". Am adaugat si un portret executat de un oarecare Sebastien Bourdon, in care se presupune ca ar fi Descartes, dar nimeni nu stie precis lucrul asta. Asadar, un portret care se potriveste cu titlul meditatiei.

Busea și oracolul

Zilele astea mi-am mutat niște calabalâc într-un loc unde să nu deranjeze pe nimeni. Cu prilejul ăsta, am descoperit două caiete de-ale mamei, din cele pe care aveau elevii obiceiul să le împrumute colegilor și prietenilor ca să scrie câte ceva în ele. Mai târziu am avut și eu așa ceva - pe vremea mea unui astfel de caiet i se zicea oracol. 

Cele două caiete sunt din 1943 și 1944, când mama avea, așadar, 11 - 12 ani. Pe ultima pagină din primul caiet, găsesc niște rânduri scrise de bunica mea maternă, căreia cunoscuții îi spuneau Valea - de la Valeria. Eu și mama îi ziceam Busea, chiar nu mai știu de unde și până unde. Uite ce i-a scris Busea lui mama:

Intamplari neobisnuite (13)

Cap. XIII. La sfârşitul căruia J. T. Maston dă un răspuns de-a dreptul epic.

Timpul mergea însă înainte şi, după toate probabilităţile, mergeau înainte şi lucrările executate undeva — nimeni nu ştia unde — de preşedintele Barbicane şi căpitanul Nicholl, în condiţii atât de ciudate.

Totuşi, cum se făcea că o asemenea operaţie, care cerea construirea unei uzine uriaşe, ridicarea unor cuptoare înalte pentru obţinerea metalului necesar turnării unui tun de un milion de ori mai mare decât tunul de 27 de centimetri al marinei franceze, precum şi turnării unui proiectil de 180.000 de tone — care necesita angajarea câtorva mii de lucrători, transportul şi cazarea lor — cum se făcea că o asemenea operaţie a putut fi săvârşită în taină? În ce punct din Lumea Nouă sau Lumea Veche se instalaseră atât de tainic Barbicane şi prietenii săi, încât nu treziseră deloc bănuiala popoarelor din jur? Oare într-o insulă părăsită din Oceanul Pacific sau Oceanul Indian? Dar în zilele noastre nu mai există insule pustii, fiindcă englezii au pus mâna pe toate. Doar dacă noua societate anonimă n-o fi descoperit vreuna, special pentru nevoile ei! Iar ca să-ţi treacă prin minte că şi-ar fi stabilit uzinele undeva la Polul Nord sau Polul Sud — aşa ceva nu, ar fi fost de necrezut! Oare societatea „Polul Nord” nu se hotărâse să mute din locul lor aceste regiuni tocmai din pricină că nu putea ajunge la asemenea latitudini?

Din spatele portii negre (1)

In anul 1918, acuzat de tradare pentru ca scrisese in niste ziare ale nemtilor ocupanti, Tudor Arghezi a fost bagat la zdup, mai precis la inchisoarea Vacaresti, unde a avut prilejul sa cunoasca mai indeaproape decat omul obisnuit diverse bube, mucegaiuri si noroi(uri). A stat acolo aproape un an si a intalnit o multime de lume buna. Dupa 11 ani, in 1930, a scos un volum intitulat "Poarta Neagra" in care deapana amintiri de dupa gratii. In 1931 a aparut varianta in versuri a "Portii Negre", sub titlul "Flori de mucegai". 

Volumul din 1930 se deschide cu un "Preludiu", in care Arghezi face un portret de zile mari al Bucurestilor.. Cititi si intrebati-va daca multe s-au schimbat de atunci in capitala Romaniei.