Asupra tristeții
Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză şi
vagă ce nu atinge niciodată o adîncime şi o concentrare intensă, tristeţea,
dimpotrivă, prezintă o seriozitate închisă şi o interiorizare dureroasă. Poţi
fi trist în orice loc; dar într-un plan închis, tristeţea cîştigă în
intensitate, precum într-unul deschis melancolia creşte. Caracterul de
concentrare al tristeţii rezultă din faptul că ea se naşte aproape totdeauna
dintr-un motiv determinat, pe cînd în melancolie nimeni nu are precizat în
conştiinţă un determinant exterior. Ştiu de ce sunt trist, dar nu ştiu de ce sunt
melancolic.