În programul de aclimatizare
— pe care Hunt ni-l alcătuise cu multă grijă — erau prevăzute, după o perioadă
de eforturi mari şi continui, răstimpuri de odihnă la altitudini mai joase.
Unii dintre noi nu simţeam neapărat nevoia acestui răgaz însă Hunt, dînd dovadă
încă odată de multă chibzuinţă, ne convinse să respectăm programul. Ca urmare
am coborît cu toţii la tabăra de la lac unde, în ciuda ninsorii, nelipsite în
fiecare după-amiază, care nu mai contenea, am trăit adevărate clipe de odihnă,
uneori scriind scrisori sau reparîndu-ne echipamentul.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
duminică, 1 decembrie 2013
Faceti-va bine (307)
Tarhonul
Denumire ştiinţifică: Artemisia
dracunculus.
Prezentare. Tarhonul
este o plantă
aromatică, erbacee, perenă,
din familia compozitelor. Este
originar din Asia,
fiind considerat un
aromatizant. Are o
tulpină lemnoasă, înaltă până la 1,5 metri, ramificată. Frunzele sunt
înguste şi lungi (până la 10 cm lungime), ascuţite la vârf. Florile, dispuse în
capitule, au culoarea alb-verzuie, albenă sau brună, tarhonul având perioada de
înflorirea din iulie şi până spre sfârşitul toamnei.
Trei milenii de umor (34)
Adolf Menzel a expus una din
ultimele sale creaţii, un tablou reprezentînd un bal al curţii prusace. O
singură doamnă de onoare n-a fost satisfăcută de felul cum era reprodusă şi a
trimis un ofiţer la Menzel ca să-i ceară satisfacţie. Pictorul l-a privit pe
ambasadorul acestui mesaj al capriciilor şi i-a spus:
—
Perfect, dacă dumneavoastră credeţi că ştiţi să
pictaţi mai bine ca mine nu ne rămîne decît să-mi
predaţi conducerea
regimentului pe care-l comandaţi, iar
eu să vă înmînez penelul şi paleta!
Mici intamplari cu animale (176)
Fraţi
buni
În stuful unui
heleşteu aproape părăsit îşi făcuse cuib o pereche de găinuşe de baltă
(Gallinula chloropus). Le-am văzut începînd de cînd
duceau material pentru cuib, pînă au ieşit la larg după ele cu droaia de pui
negri ca nişte drăcuşori. Apoi am revenit peste vreo lună şi jumătate ca să mai
petrec un sfîrşit de săptămînă cu undiţa lîngă acel lăcuşor. Atunci am văzut un
lucru care m-a mirat.
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
Imparatia oglinzilor strambe (1)
În care Olga se ceartă cu bunica şi aude vocea oglinzii fermecate
Aş vrea, cu voia dumneavoastră, să vă spun povestea unei fetiţe pe care o cheamă
Olga şi care, pe neaşteptate, s-a uitat la ea însăşi cu ochii altuia, ca şi cum
s-ar fi uitat la o persoană străină.
S-a văzut, adică, aşa cum nu te poţi vedea niciodată, cum poţi vedea doar o
fetiţă din faţa ta, să zicem o soră ori o prietenă. Aşadar, fetiţa Olga s-a privit multă
vreme, şi lucrul acesta a ajutat-o să scape de acele neajunsuri pe care altă
dată ea nu le băga în seamă.
Soluții pentru păstrarea aureolei(2)
Să zicem că într-o zi te întâlneşti cu semizeul şi mergeţi împreună la o cafea. Ca de obicei, în timpul discuţiilor, semizeul îţi povesteşte ce-a mai făcut câte unul din oamenii inferiori cu care s-a întâlnit el şi pe care i-a descoperit neîntârziat a fi proşti, boi, lipsiţi de caracter etc. Sigur că nu dai atenţie acestor epitete, în fond şi tu le foloseşti adesea şi dacă te gândeşti bine, oamenii care nu vorbesc decât cum scrie în manualele de conversaţie sunt rarissimi. Aşa că porţi cu semizeul o discuţie normală, plăcută, odihnitoare.
vineri, 29 noiembrie 2013
Interdictii
Sa zicem ca doctorul mi-a spus ca daca mai mananc un ou o sa mor. Sa mai zicem ca doctorii mi-au interzis ceaiul, rosiile, untura de gasca si vinetele, vinul, mirosul de patrunjel, piperul si arnica. Asa, perfect. Numai ca ei n-au tinut seama ca vine Craciunul. Doctorii n-au habar ca pentru o noapte adevarata de Craciun sunt gata sa trec peste orice restrictie. Oh, doctore, doctore! Asta e toata stiinta ta? Atat stii tu, sa ma impiedici sa miros busuiocul sa gust lamaia, sa-mi ceri sa renunt la linsul cartilagiilor?
Dar pana la urma, daca tu mi-ai interzis iar eu nu am tinut cont de interdictia ta, ai tu vreo vina?
Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(3)
Nemaipomenita homeopatie
Ideea mi-a venit cînd mă aşteptam mai puţin. M-aş
fi mirat cum de izbutisem, dacă aş fi avut timp să mă mir. Atunci şi cu atît
mai puţin mai tîrziu... Dar sunt nevoit să intercalez o explicaţie. Vai, şi cît
de silnice mi se par aceste digresiuni, pe care nu le-am practicat niciodată.
Obişnuit să-mi măsor spaţiul ştirilor cu linia şi cuvîntul, ba chiar să aleg
dintre cuvinte pe cele mai scurte şi totodată mai clare (altfel aş fi fost
obligat să-mi caut altă meserie), mă învăţasem să dispreţuiesc orice lămurire
suplimentară şi îmi făcusem faimă tocmai din meşteşugul de a găsi faptele de
mare importanţă în realitatea de care mă ocupam şi cîtuşi de puţin în frazele
scrise de mine.
Faceti-va bine (306)
Talpa mâţei
Denumire ştiinţifică: Antennaria
dioica.
Denumiri populare: sunătoare de
munte, floarea patului, parpian, siminic.
Prezentare. Talpa mâţei este o erbacee cu
dimensiuni reduse, ajungând până la maximum 30 cm înălţime.
Inadecvarea (1)
Cred ca oricine dintre oamenii care intra pe net isi pune intrebarea daca
sa deschida sau nu un blog. Unii o fac, altii nu si motivele fiecaruia difera
de motivele celuilalt. Dar daca l-au deschis, cei care au facut-o au doua
tipuri de motivatii, dupa cum blogurile sunt producatoare sau ne-producatoare
de bani. Adica unii oameni tin un blog si scopul lor este sa faca bani cu el,
altii il tin pentru a obtine cu ajutorul lui satisfactii care nu se cuantifica
in bani. Eu ma numar printre cei din urma. Nu vreau sa fac bani cu blogul meu,
nu vreau sa fiu vedeta, nu vreau sa ma lupt cu alti bloggeri si toate astea se
vad clar din lipsa reclamelor, a bannerelor, din faptul ca nu ma inscriu pe
liste, nu particip la concursuri etc.
joi, 28 noiembrie 2013
Imparatia oglinzilor strambe
In 1956 aparea prima traducere a cartii rusului Vladimir Gubarev intitulata "Imparatia oglinzilor strambe". Pe vremea aia inca nu eram nascut, asa incat coperta cartii pe care o am in fata nu-mi spune nimic. Textul, insa, nu difera cu nimic de cel al editiei a doua, cea pe care o stiu eu si care a aparut, cred, spre sfarsitul anilor 60.
miercuri, 27 noiembrie 2013
Renasterea sperantelor
Senzational! Acum jumatate de ora am primit mail de la David, cu o noua poveste editata pentru publicare. Nu orice poveste, ci favorita mea - "Gerda, stapana Alpilor". Brusc, moralul mi-a revenit. Mai sunt doar trei povesti, dupa care pot sa incep aranjarea in pagina, asa incat reapar sperantele ca pana la sfarsitul anului cartea va fi pe Amazon. Doamne ajuta!
Arghezi povestind copiilor (4)
Greieraşul
Odată cu stelele se iveşte glasul clopoţeilor nevăzuţi, ca un sunet al lor.
Explicarea că greierii sunt nişte gîngănii iuţi, care scot un şuier monosilabic
din frecarea unor surcele anatomice proprii, ştiinţifică şi aparent exactă, nu
satisface nici copiii, nici pe tătuţul pedagog. Obşnuiţi din instinct că nu
sună decît materiile metalice sau cristaline sonore sau sufletul întraripat al
cîntecului aruncat prin fluierul unui cioc sau prin trîmbiţa vocii, imaginea
scobitorilor de dinţi frecate pînă la melodia punctată pare o stupiditate de
zoolog.
marți, 26 noiembrie 2013
Soluții pentru păstrarea aureolei(1)
Există oameni care nu acceptă niciodată, în nicio împrejurare, sub nicio formă, că au făcut o eroare oricât de mică. În general, cu astfel de oameni nu poţi sta de vorba decât atunci când eşti dispus să aprobi tot ce spun ei, de la primul şi până la ultimul cuvânt. Discuţiile cu ei sunt absolut inutile, întrucât nu există nici cea mai măruntă şansă ca vreodată să ai un punct de vedere pe care ei să ţi-l accepte. Ori dacă nu ai niciodată, dar absolut niciodată dreptate, la ce bun să mai discuţi? Te duci frumos şi stai de vorbă cu alţii, dintre cei care, aşa cum faci şi tu, mai zic din când în când: "aici am zbârcit-o, frate".
luni, 25 noiembrie 2013
Mici intamplari cu animale (175)
Familie de arici
Era o seară
caldă de mai. Şedeam în cerdacul casei; în faţă se afla curtea mică, îngustă
care despărţea grădina de zarzavat de cea de pomi roditori. Nu se auzea decît
glasul privighetorilor care îşi făcuseră, vreo două, cuiburi în gardul viu ce
împrejmuia aşezarea din margine de sat. Doar o pereche de ţărci, care nu se
saturaseră încă de pălăvrăgeală, mai schimbau din vreme în vreme cîte o
cîrîitură în vîrful unuia dintre plopii din apropiere.
Inalta aventura (7)
EVEREST
1953 —PRIMA BARIERĂ
Societatea
Regală de Geografie,
Biroul
Expediţiei pe muntele Everest.
l
Kensington Gore Londra S. W, 7.
16
octombrie, 1952
Dragă Hillary,
Cred că ţi-a scris Eric Shipton
despre schimbarea făcută în conducerea expediţiei Everest din 1953 şi probabil
că ai aflat ştirea şi din ziare, îmi închipui că cele întîmplate te-au mirat şi
te-au dezamăgit; păcat că lucrurile s-au petrecut aşa şi că Eric Shipton a avut
atîta ghinion!
Cred însă că eşti de aceeaşi părere
cu mine că noi avem datoria să continuăm cu hotărîre organizarea cuceririi
vîrfului.
Intaia elegie duineză a lui Rilke
Cine, dacă-aş striga, m-ar
auzi
dintre ale îngerilor cete?
Chiar daca vreunul
m-ar alipi deodată de
inimă: aş pieri
de străşnicia mai puternicei
lui firi. Căci frumosul nu-i
decît pragul înspăimîntătorului
si-l îndurăm anevoie
şi peste măsură, aşa cum
e, ne înminunează fiindcă, nepăsător,
nu ne-nvredniceşte să ne
dea pierzării. Orişicare înger e înspăimântător.
Deznădejdea
Îmi aduc aminte, dintr-odată, de vremurile în care eram în stare să fac eforturi incredibil de mari pentru rezultate incredibil de mici. Aveam 14-15 ani şi mă duceam kilometri întregi prin pădure până la câte un loc bine ascuns unde creşteau superbe flori sălbatice. Culegeam un braţ şi mă întorceam acasă fericit, mândru de mine şi de performanţa mea. Urcam muntele până la Poiana Narciselor şi veneam cu câte un buchet uriaş de flori care mă îmbătau cu parfumul lor. Mă duceam până sus, pe platforma de la Sfânta Ana (unde s-au întâlnit Astor şi Fendrik - personajele uneia dintre poveştile mele cu Maria) numai ca să privesc oraşul de la înălţime. Şi câte şi mai câte.
duminică, 24 noiembrie 2013
Micul print (22-final)
Iar de-atunci au trecut, iată, şase ani...
Întâmplarea aceasta n-am mai povestit-o nimănui. Camarazii mei, când m-au
văzut, au fost nespus de bucuroşi că mai trăiam. Eram îndurerat, dar lor le-am
spus: „Sunt ostenit...”
Acum mi-a mai trecut
puţin. Adică... nu chiar de tot. Ştiu însă bine că s-a-ntors acasă, pe planeta
lui, deoarece, în revărsatul zorilor, nu i-am mai găsit trupul. Nu era un trup
atât de greu... Şi mi-e drag, noaptea, să ascult stelele. E ca şi cum aş
asculta cinci sute de milioane de clopoţei...
Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(2)
În anul în care el nu îndrăznea să mărturisească
măcar odată că nu-i place opera, unii o căutau cu tot dinadinsul ca pe o
delectare supremă. Provincialii venind în capitală nu cutezau să-şi încheie
călătoria pînă nu se duceau şi la operă. Opera ajunsese aproape tot atît de
solicitată ca meciurile internaţionale de fotbal. Lui însă opera nu-i plăcea.
Asculta foarte des muzică, dar nu izbutise să înţeleagă cum poate sta omul
rapid al sfîrşitului acestui secol ascultînd emoţiile întinse ca guma de
mestecat pe o durată cu totul neverosimilă, cînd în răstimpul unui singur „ah”
cîntat pe scenă, hoţii puteau să prade casa eroinei, iubitul ei să plece în alt
oraş, ea însăşi să nască un copil sau măcar să renunţe la ideea ce îi venise odată
cu începutul notei. Iar în această seară el trebuia să se ducă la operă cu
logodnica lui. Nu apucase să mănînce cu dînsa din acelaşi blid sacramentalul
car de sare ca s-o cunoască deplin, aşa că nici nu ştia dacă ei îi place opera
sau nu. Ştia numai că nu-i place lui. Totuşi logodnica şi-o iubea, deci nu era
în stare să-i refuze acest spectacol de operă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)