Inalta aventura (8)

A doua barieră

În programul de aclimatizare — pe care Hunt ni-l alcătuise cu multă grijă — erau prevăzute, după o perioadă de eforturi mari şi continui, răstimpuri de odihnă la altitudini mai joase. Unii dintre noi nu simţeam neapărat nevoia acestui răgaz însă Hunt, dînd dovadă încă odată de multă chibzuinţă, ne convinse să respectăm programul. Ca urmare am coborît cu toţii la tabăra de la lac unde, în ciuda ninsorii, nelipsite în fiecare după-amiază, care nu mai contenea, am trăit adevărate clipe de odihnă, uneori scriind scrisori sau reparîndu-ne echipamentul.

 

Faceti-va bine (307)

Tarhonul

Denumire ştiinţifică: Artemisia dracunculus.

Prezentare.  Tarhonul  este  o  plantă  aromatică,  erbacee,  perenă,  din  familia compozitelor.  Este  originar  din  Asia,  fiind  considerat  un  aromatizant.  Are  o  tulpină lemnoasă, înaltă până la 1,5 metri, ramificată. Frunzele sunt înguste şi lungi (până la 10 cm lungime), ascuţite la vârf. Florile, dispuse în capitule, au culoarea alb-verzuie, albenă sau brună, tarhonul având perioada de înflorirea din iulie şi până spre sfârşitul toamnei. 

Trei milenii de umor (34)

Adolf Menzel a expus una din ultimele sale creaţii, un tablou reprezentînd un bal al curţii prusace. O singură doamnă de onoare n-a fost satisfăcută de felul cum era reprodusă şi a trimis un ofiţer la Menzel ca să-i ceară satisfacţie. Pictorul l-a privit pe ambasadorul acestui mesaj al capriciilor şi i-a spus:

—     Perfect, dacă dumneavoastră credeţi că ştiţi să pictaţi mai bine ca mine nu ne rămîne decît să-mi predaţi conducerea regimentului pe care-l comandaţi, iar eu să vă înmînez penelul şi paleta!

Mici intamplari cu animale (176)

Fraţi buni

În stuful unui heleşteu aproape părăsit îşi făcuse cuib o pereche de găinuşe de baltă (Gallinula chloropus). Le-am vă­zut începînd de cînd duceau material pentru cuib, pînă au ieşit la larg după ele cu droaia de pui negri ca nişte drăcuşori. Apoi am revenit peste vreo lună şi jumătate ca să mai petrec un sfîrşit de săptămînă cu undiţa lîngă acel lăcuşor. Atunci am văzut un lucru care m-a mirat.

Imparatia oglinzilor strambe (1)

În care Olga se ceartă cu bunica şi aude vocea oglinzii fermecate

     Aş vrea, cu voia dumneavoastră, să vă spun povestea unei fetiţe pe care o cheamă Olga şi care, pe neaşteptate, s-a uitat la ea însăşi cu ochii altuia, ca şi cum s-ar fi uitat la o persoană străină. S-a văzut, adică, aşa cum nu te poţi vedea niciodată, cum poţi vedea doar o fetiţă din faţa ta, să zicem o soră ori o prietenă. Aşadar, fetiţa Olga s-a privit multă vreme, şi lucrul acesta a ajutat-o să scape de acele neajunsuri pe care altă dată ea nu le băga în seamă.

Soluții pentru păstrarea aureolei(2)

Să zicem că într-o zi te întâlneşti cu semizeul şi mergeţi împreună la o cafea. Ca de obicei, în timpul discuţiilor, semizeul îţi povesteşte ce-a mai făcut câte unul din oamenii inferiori cu care s-a întâlnit el şi pe care i-a descoperit neîntârziat a fi proşti, boi, lipsiţi de caracter etc. Sigur că nu dai atenţie acestor epitete, în fond şi tu le foloseşti adesea şi dacă te gândeşti bine, oamenii care nu vorbesc decât cum scrie în manualele de conversaţie sunt rarissimi. Aşa că porţi cu semizeul o discuţie normală, plăcută, odihnitoare.

Interdictii

Sa zicem ca doctorul mi-a spus ca daca mai mananc un ou o sa mor. Sa mai zicem ca doctorii mi-au interzis ceaiul, rosiile, untura de gasca si vinetele, vinul, mirosul de patrunjel, piperul si arnica. Asa, perfect. Numai ca ei n-au tinut seama ca vine Craciunul. Doctorii n-au habar ca pentru o noapte adevarata de Craciun sunt gata sa trec peste orice restrictie. Oh, doctore, doctore! Asta e toata stiinta ta? Atat stii tu, sa ma impiedici sa miros busuiocul sa gust lamaia, sa-mi ceri sa renunt la linsul cartilagiilor?

Dar pana la urma, daca tu mi-ai interzis iar eu nu am tinut cont de interdictia ta, ai tu vreo vina?

Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(3)

Nemaipomenita homeopatie

Ideea mi-a venit cînd mă aşteptam mai puţin. M-aş fi mirat cum de izbutisem, dacă aş fi avut timp să mă mir. Atunci şi cu atît mai puţin mai tîrziu... Dar sunt nevoit să intercalez o explicaţie. Vai, şi cît de silnice mi se par aceste digresiuni, pe care nu le-am practicat niciodată. Obişnuit să-mi măsor spaţiul ştirilor cu linia şi cuvîntul, ba chiar să aleg dintre cuvinte pe cele mai scurte şi totodată mai clare (altfel aş fi fost obligat să-mi caut altă meserie), mă învăţasem să dispreţuiesc orice lămurire suplimentară şi îmi făcusem faimă tocmai din meşteşugul de a găsi faptele de mare importanţă în realitatea de care mă ocupam şi cîtuşi de puţin în frazele scrise de mine. 

Faceti-va bine (306)

Talpa mâţei

Denumire ştiinţifică: Antennaria dioica.

Denumiri populare: sunătoare de munte, floarea patului, parpian, siminic.

Prezentare. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse, ajungând până la maximum 30 cm înălţime. 

Inadecvarea (1)

Cred ca oricine dintre oamenii care intra pe net isi pune intrebarea daca sa deschida sau nu un blog. Unii o fac, altii nu si motivele fiecaruia difera de motivele celuilalt. Dar daca l-au deschis, cei care au facut-o au doua tipuri de motivatii, dupa cum blogurile sunt producatoare sau ne-producatoare de bani. Adica unii oameni tin un blog si scopul lor este sa faca bani cu el, altii il tin pentru a obtine cu ajutorul lui satisfactii care nu se cuantifica in bani. Eu ma numar printre cei din urma. Nu vreau sa fac bani cu blogul meu, nu vreau sa fiu vedeta, nu vreau sa ma lupt cu alti bloggeri si toate astea se vad clar din lipsa reclamelor, a bannerelor, din faptul ca nu ma inscriu pe liste, nu particip la concursuri etc.

Imparatia oglinzilor strambe

In 1956 aparea prima traducere a cartii rusului Vladimir Gubarev intitulata "Imparatia oglinzilor strambe". Pe vremea aia inca nu eram nascut, asa incat coperta cartii pe care o am in fata nu-mi spune nimic. Textul, insa, nu difera cu nimic de cel al editiei a doua, cea pe care o stiu eu si care a aparut, cred, spre sfarsitul anilor 60. 

Renasterea sperantelor

Senzational! Acum jumatate de ora am primit mail de la David, cu o noua poveste editata pentru publicare. Nu orice poveste, ci favorita mea - "Gerda, stapana Alpilor". Brusc, moralul mi-a revenit. Mai sunt doar trei povesti, dupa care pot sa incep aranjarea in pagina, asa incat reapar sperantele ca pana la sfarsitul anului cartea va fi pe Amazon. Doamne ajuta!

Arghezi povestind copiilor (4)

   Greieraşul

    Odată cu stelele se iveşte glasul clopoţeilor nevă­zuţi, ca un sunet al lor. Explicarea că greierii sunt nişte gîngănii iuţi, care scot un şuier monosilabic din frecarea unor surcele anatomice proprii, ştiinţifică şi aparent exactă, nu satisface nici copiii, nici pe tătuţul pedagog. Obşnuiţi din instinct că nu sună decît materiile meta­lice sau cristaline sonore sau sufletul întraripat al cîntecului aruncat prin fluierul unui cioc sau prin trîmbiţa vocii, imaginea scobitorilor de dinţi frecate pînă la me­lodia punctată pare o stupiditate de zoolog.

Soluții pentru păstrarea aureolei(1)

Există oameni care nu acceptă niciodată, în nicio împrejurare, sub nicio formă, că au făcut o eroare oricât de mică. În general, cu astfel de oameni nu poţi sta de vorba decât atunci când eşti dispus să aprobi tot ce spun ei, de la primul şi până la ultimul cuvânt. Discuţiile cu ei sunt absolut inutile, întrucât nu există nici cea mai măruntă şansă ca vreodată să ai un punct de vedere pe care ei să ţi-l accepte. Ori dacă nu ai niciodată, dar absolut niciodată dreptate, la ce bun să mai discuţi? Te duci frumos şi stai de vorbă cu alţii, dintre cei care, aşa cum faci şi tu, mai zic din când în când: "aici am zbârcit-o, frate". 

Mici intamplari cu animale (175)

Familie de arici

Era o seară caldă de mai. Şedeam în cerdacul casei; în faţă se afla curtea mică, îngustă care despărţea grădina de zarza­vat de cea de pomi roditori. Nu se auzea decît glasul privighe­torilor care îşi făcuseră, vreo două, cuiburi în gardul viu ce împrejmuia aşezarea din margine de sat. Doar o pereche de ţărci, care nu se saturaseră încă de pălăvrăgeală, mai schimbau din vreme în vreme cîte o cîrîitură în vîrful unuia dintre plopii din apropiere.

Inalta aventura (7)

EVEREST 1953 —PRIMA BARIERĂ

                                                            Societatea Regală de Geografie,

                                                            Biroul Expediţiei pe muntele Everest.

                                                            l Kensington Gore Londra S. W, 7.

                                                            16 octombrie, 1952

           

            Dragă Hillary,

           

            Cred că ţi-a scris Eric Shipton despre schimbarea făcută în conducerea expediţiei Everest din 1953 şi probabil că ai aflat ştirea şi din ziare, îmi închipui că cele întîmplate te-au mirat şi te-au dezamăgit; păcat că lucrurile s-au petrecut aşa şi că Eric Shipton a avut atîta ghinion!

           Cred însă că eşti de aceeaşi părere cu mine că noi avem datoria să continuăm cu hotărîre organizarea cuceririi vîrfului.

           

John Hunt

Intaia elegie duineză a lui Rilke

Cine, dacă-aş striga, m-ar auzi

dintre ale îngerilor cete? Chiar daca vreunul

m-ar alipi deodată de inimă: aş pieri

de străşnicia mai puternicei lui firi. Căci frumosul nu-i

decît pragul înspăimîntătorului si-l îndurăm anevoie

şi peste măsură, aşa cum e, ne înminunează fiindcă, nepăsător,

nu ne-nvredniceşte să ne dea pierzării. Orişicare înger e înspăimântător.

Deznădejdea

Îmi aduc aminte, dintr-odată, de vremurile în care eram în stare să fac eforturi incredibil de mari pentru rezultate incredibil de mici. Aveam 14-15 ani şi mă duceam kilometri întregi prin pădure până la câte un loc bine ascuns unde creşteau superbe flori sălbatice. Culegeam un braţ şi mă întorceam acasă fericit, mândru de mine şi de performanţa mea. Urcam muntele până la Poiana Narciselor şi veneam cu câte un buchet uriaş de flori care mă îmbătau cu parfumul lor. Mă duceam până sus, pe platforma de la Sfânta Ana (unde s-au întâlnit Astor şi Fendrik - personajele uneia dintre poveştile mele cu Maria) numai ca să privesc oraşul de la înălţime. Şi câte şi mai câte.

Micul print (22-final)

Iar de-atunci au trecut, iată, şase ani... Întâmplarea aceasta n-am mai povestit-o nimănui. Camarazii mei, când m-au văzut, au fost nespus de bucuroşi că mai trăiam. Eram îndurerat, dar lor le-am spus: „Sunt ostenit...”

          Acum mi-a mai trecut puţin. Adică... nu chiar de tot. Ştiu însă bine că s-a-ntors acasă, pe planeta lui, deoarece, în revărsatul zorilor, nu i-am mai găsit trupul. Nu era un trup atât de greu... Şi mi-e drag, noaptea, să ascult stelele. E ca şi cum aş asculta cinci sute de milioane de clopoţei...

         

Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(2)

Un salt pe candelabru

În anul în care el nu îndrăznea să mărturisească măcar odată că nu-i place opera, unii o căutau cu tot dinadinsul ca pe o delectare supremă. Provincialii venind în capitală nu cutezau să-şi încheie călătoria pînă nu se duceau şi la operă. Opera ajunsese aproape tot atît de solicitată ca meciurile internaţionale de fotbal. Lui însă opera nu-i plăcea. Asculta foarte des muzică, dar nu izbutise să înţeleagă cum poate sta omul rapid al sfîrşitului acestui secol ascultînd emoţiile întinse ca guma de mestecat pe o durată cu totul neverosimilă, cînd în răstimpul unui singur „ah” cîntat pe scenă, hoţii puteau să prade casa eroinei, iubitul ei să plece în alt oraş, ea însăşi să nască un copil sau măcar să renunţe la ideea ce îi venise odată cu începutul notei. Iar în această seară el trebuia să se ducă la operă cu logodnica lui. Nu apucase să mănînce cu dînsa din acelaşi blid sacramentalul car de sare ca s-o cunoască deplin, aşa că nici nu ştia dacă ei îi place opera sau nu. Ştia numai că nu-i place lui. Totuşi logodnica şi-o iubea, deci nu era în stare să-i refuze acest spectacol de operă.