Dimensiunea a cincea
Profesorul se feri din calea unui bărbat însoţit
de un cîine. Strada nu era aglomerată, nici nu trecuse de amiază ca să fi fost
întuneric, trotuarul curat şi neted nu îndreptăţea nici el ocolul făcut de
profesor. Dar bărbatul nu observă nimic, numai cîinele mirosi din mers urma
paşilor profesorului. Cînd însă ceva mai tîrziu profesorul se feri din calea
unor fetiţe care veneau de la şcoală, o femeie voinică mergînd în spatele lor
se uită la el din întîmplare şi se opri o secundă cu gura căscată. Profesorul,
un om să zicem de cincizeci de ani, cărunt, zvelt şi osos, deşi părea om
liniştit şi normal, privea strada şi trecătorii, după cum crezu femeia, cu ochi
de nebun. Totuşi nu se petrecu nimic de seamă, decît că la o cotitură, în faţa unui
copac, profesorul stătu în loc să măsoare copacul cu o imensă îngrijorare
izbucnind din ochii largi, apoi surîse şi plecă mai departe.