Expediţia a treia
sau balaurii probabilităţii
Trurl
şi Clapauţius fuseseră elevii marelui Cerebron Emtadratus, care predase timp de
patruzeci şi şapte de ani Teoria Generală a Balaurilor, la Şcoala Neantică
Superioară. După cum se ştie, balauri nu există. Această constatare primitivă
ar putea fi suficientă pentru o minte simplă dar nu şi pentru ştiinţă, deoarece
Şcoala Neantică Superioară nu se ocupă deloc cu ceea ce există. Banalitatea
existenţei a fost dovedită de prea multă vreme, ca să mai fie nevoie să i se
consacre măcar un cuvinţel, aşa că genialul Cerebron, atacând problema cu
metode exacte, a descoperit trei categorii de balauri: nuli, imaginari şi
negativi. Toţi aceştia, după cum s-a spus, nu există, dar fiecare categorie nu
există în mod diferit. Balaurii imaginari şi cei nuli, pe care specialiştii îi
numesc imaginişti şi nulişti, nu există într-un mod mult mai puţin interesant
decât cei negativi.











