Am fost botezat şi educat în credinţa creştină
pravoslavnică. M-au învăţat-o încă din copilărie şi de-a lungul întregii mele
adolescenţe şi tinereţi. Când însă, la 18 ani, am părăsit anul doi al universităţii,
nu mai credeam în nimic din cele ce mă învăţaseră.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 13 octombrie 2015
luni, 12 octombrie 2015
Deșertul tătarilor (I)
Numit ofițer, Giovanni Drogo părăsi într-o
dimineață de septembrie orașul, pentru a pleca spre Fortăreața Bastiani – prima
sa garnizoană.
Nici nu se luminase încă bine de ziuă când
se trezi din somn și-și îmbrăcă pentru prima oară uniforma de locotenent.
duminică, 11 octombrie 2015
Revizia tehnica anuala
O sa dau un exemplu de contraventie care este pedepsita in mod nediferentiat, pe baza unor legi care ar fi putut fi intocmite cu mai multa preocupare pentru cei care le intra sub incidenta. E vorba de fapta celui care circula pe drumurile publice cu un autovehicul a carui revizie tehnica anuala obligatorie a expirat. Daca este prins de politia rutiera, acesta primeste o amenda fixa si talonul masinii este retinut.
vineri, 9 octombrie 2015
A trăi și a iubi
Am atârnat recent pe wall-ul meu o vorbuliță spusă de Camus, care sună astfel: „Există cei care sunt făcuţi să iubească şi cei care sunt făcuţi să trăiască.” Desigur, mai există și cei care nu iubesc și nici nu trăiesc, dar pe ei nu trebuie să-i punem la socoteală, cum nici Camus nu a făcut-o.
O prietenă a postat un comment: „Poate... Un filozof transcende până la esențe; dar ce înseamnă la el „a iubi”, „a trăi”, de nu se intersectează?” O întrebare la care nu se poate oferi un răspuns ca în manualul de algebră. El este foarte nuanțat și depinde într-o mare măsură de percepția cititorului. Nu am pretenția că știu exact ce a vrut să spună Camus, dar în principiu e vorba de o afirmație pe care aș fi formulat-o și eu dacă aș fi avut inspirație.
marți, 6 octombrie 2015
Nostalgia
Am dat peste o poza din vremea cand eram intr-a opta. Poza de grup, cu toti colegii mei. Pe verso, fiecare a scris cate ceva sau doar si-a pus semnatura. De aici deduc ca fiecare a primit cate o poza si asta inseamna ca trebuie sa mai existe unii care au pastrat-o. M-as bucura mult sa o aiba cineva si sa o scaneze, pentru ca a mea, dupa cum se vede, s-a cam rupt.
In mijlocul grupului, regretata noastra diriginta, doamna Gorănescu.
In mijlocul grupului, regretata noastra diriginta, doamna Gorănescu.
vineri, 2 octombrie 2015
O eroare imensa privind prietenia
Am scris de mai multe ori aici, de-a lungul vremii, despre paradisul pierdut al copilariei si despre imaginea lui, pe care omul ar trebui sa o pastreze intacta. Spre exemplu, fericirea ti se parea, candva, a fi posibilitatea de a te duce intr-o anumita poiana in care te jucai cu prietenii. Gandindu-te la ea, simti un anume gen de liniste si iti spui in sinea ta: cand o sa fiu coplesit de toate necazurile lumii, o sa ma intorc acolo si toate vor fi ca inainte. Nu te gandesti nicio secunda ca poate poiana aia nici nu mai exista, fiind transformata in teren de fotbal sau in curte a unei fabrici. Nu te intrebi: "chiar daca as regasi-o, cum as putea sa-mi rezolv problemele doar mergand acolo?" O tii ascunsa in inima si te gandesti ca ea iti poate fi salvare, la o adica.
luni, 28 septembrie 2015
Cazul gării din Sibiu - o generalizare
joi, 24 septembrie 2015
Somnoroase păsărele
Am găsit cărțulia asta într-un scrin din casa unei bătrâne. Cred că mulți au primit-o cadou, în copilărie, de la părinți sau bunici. Mie mi-a adus aminte de o altă ediție, de prin anii 60, pe care mi-a cumpărat-o mama și cu ajutorul căreia am învățat să citesc.
Dacă ar avea-o cineva și mi-ar trimite-o scanată, i-aș rămâne recunoscător, ba chiar i-aș oferi la schimb una din cărțile mele de poezii
Dacă ar avea-o cineva și mi-ar trimite-o scanată, i-aș rămâne recunoscător, ba chiar i-aș oferi la schimb una din cărțile mele de poezii
marți, 22 septembrie 2015
Despre competență și profesionalism - în imagini
Acum vreo 15 ani, la Sinaia a apărut importantul doctor T, originar din Buşteni, dar care locuia în Franţa. Acest domn era un democrat pursânge, un apostol al capitalismului şi un înverşunat adversar al comunismului. Deţinea documente care dovedeau că înaintaşii lui avuseseră în proprietate, pe lângă diverse case şi căsuţe, clădirea în care funcţiona, la acea vreme, restaurantul Vănătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul T obţinuse o sentinţă de retrocedare şi se prezentase la Sinaia pentru punerea ei în executare.
miercuri, 16 septembrie 2015
Afara din lista de prieteni!
Am, ca tot romanul, cont pe Facebook. Postez aproape zilnic cate ceva acolo. In cei cativa ani de cand tot scriu, mi-am facut cateva sute de prieteni - in acceptiunea pe care o da Facebook acestei notiuni. Unii dintre ei imi sunt prieteni si in lumea reala. Pe altii nu-i cunosc neam. Am, insa, o teorie: daca cineva imi cere prietenia online, inseamna ca impartaseste cu mine anumite valori. Asa fac si eu - cer prietenia unor oameni care mi se pare ca au ceva comun cu mine. Nu i-as cere prietenia cuiva care posteaza cu precadere cadavre de animale, sa zicem.
sâmbătă, 12 septembrie 2015
Tovarășul Fănică
În 1927 am
publicat în „Cugetul liber” câteva capitole dintr-o lucrare în care aş fi vrut
să înfăţişez viaţa şi zbuciumul mişcării muncitoreşti din România. Încercarea
n-a izbutit, dar o parte din material a servit pentru câteva schiţe. După
primetle două capitole din „Omul de mâine", Fănică Stoenescu mi-a spus cu
o clipire din ochi:
— Mi se pare că m-ai băgat în roman, tov. Pas.
— Ce te face să crezi ?
— Ei, chestia cu tovarăşul Mitică... Pe mine m-ai
descris.
vineri, 14 august 2015
Filosofie de doi bani pe Facebook
Circulă pe FB, adunând zeci de mii de likes, o filosofare de doi bani cu următorul text: "Don't waste one more moment of your beautiful life, worrying about what was or what might be". Cu alte cuvinte, nu-ți mai bate capul cu ceea ce a fost sau cu ceea ce ar putea să se întâmple. Dacă o faci, înseamnă că irosești clipele neprețuite ale minunatei tale vieți.
duminică, 9 august 2015
Miel
Pe
vremea aia încă mai înţelegeam
limba animalelor
- aşa se face că am aflat
de la o
mierlă despre cascada ascunsă între
stâncile
cele înalte, unde poţi bea apă vie
şi asta
te va face nemuritor.
Să fi
avut 12 ani când am plecat la drum...
sâmbătă, 8 august 2015
Grăunțele pentru câini salvează vieți
A doua zi după ce am coborât din canion, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să-mi strâng lucrurile risipite prin casa lui Gogol. Le-am pus pe toate lângă ușă, apoi am ieșit pe terasă, cu cafeaua. Și cum stăteam eu așa, savurând tot ce se putea savura, numai ce-l văd pe Ares, câinele curții, jucându-se cu ceva care inițial mi s-a părut a fi o bucată de cauciuc din cel pe care-l foloseam în copilărie pentru confecționat praștii. Îl arunca, îl prindea, îl scutura, ce mai, o joacă necurmată. M-am apropiat și, ce să vezi: era un pui de veveriță. Am scos repede niște grăunțe de câini și le-am pus lângă scări, Ares s-a repezit să le înfulece, iar eu am apucat puiul de coadă și l-am dus pe balustrada terasei.
sâmbătă, 1 august 2015
O coborâre din canion
Carevesăzică, acum exact o săptămână, am mers împreună cu mai multă lume la canionul Şapte Scări. Nu mai fusesem până atunci şi eram foarte curios să văd peisajele. Eram în total 6: Gogol, Dana, fratele Danei, soţia lui, fata lor - Eliza şi cu mine. O excursie banală, care însă avea să se transforme într-o aventură de neuitat.
miercuri, 22 iulie 2015
Violatorii din Vaslui
Subiectul lunii în presa românească este "Violul vasluian". Ştie toată lumea ce s-a întâmplat: şapte tineri din comuna vasluiană Văleni au violat o tânără, pe un câmp, timp de mai multe ore, obligând-o la diverse perversiuni sexuale şi stropind-o cu ţuică atunci când i se făcea rău. După aia au dus-o acasă şi i-au cerut să-şi ţină gura. Tânăra nu şi-a ţinut-o, a reclamat violul şi totul a ajuns în presă. Cei şapte tineri au fost reţinuţi, dar o instanţa a decis judecarea lor în stare de libertate.
sâmbătă, 18 iulie 2015
Tu, la fereastră
Uneori
ajungeai după mine
şi
atunci mă desfătam privindu-ţi paşii,
balansul
mâinilor
şi
forma sânilor sub bluza înflorată.
Mă
închipuiam întinzându-mă în calea ta,
iar tu
îţi înfigeai tocurile roşii,
unul
după altul,
în
chakrele mele deschise.
miercuri, 15 iulie 2015
Dovada nevinovatiei lui Dan Voiculescu, zis Varanul
Am un prieten, fost coleg de scoala, care ii iubeste pe liberali, fara insa a fi membru PNL. Omul a fost cucerit de personalitatea lui Crin Antonescu si astazi continua sa il perceapa ca un reper al politicii romanesti. De la Crin a aflat ca Basescu este sursa tuturor relelor, lucru pe care continua sa-l creada si acum. Asa incat daca te afli in preajma lui, este suficient sa rostesti numele "dictatorului", pentru a obtine o serie de invective si argumentatii de toata jena, preluate, desigur, din recuzita lui Ciuvica, a lui Gadea etc.
marți, 16 iunie 2015
Vindecări și învieri
Mă gândesc la spusele lui Cristos: „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face” (Ioan, 14:12). Mi se pare foarte interesant de analizat această afirmație. Deoarece mulți spun că sunt plini de credință în Cristos, dar nu fac nimic din lucrările lui. Let's go! Iată, pentru început, lista minunilor săvârșite de Cristos, așa cum se găsește pe Wikipedia:
sâmbătă, 13 iunie 2015
Privirea condorului
Genunchii îi avea cam mari şi
butucănoşi...
stătea singură într-un colţ, cu o
cafea,
pe toţi ignorându-ne, urâţi sau
preafrumoşi,
absorbită în gânduri de
altundeva.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)