Serviciile secrete și absenteismul din 11 decembrie

A izbucnit un nou scandal în societatea românească, grație unor înregistrări puse la dispoziția presei de infractorul fugar Sebastian Ghiță. Aflăm de acolo că Traian Băsescu avea acces la informații din dosare grele înaintate istanțelor, cum ar fi cel al lui Dan Voiculescu. Vocea este a lui Băsescu și fostul președinte a recunoscut-o, susținând doar că înregistrările au fost editate ulterior.

Sevil Shhaideh - bucuria feministelor

Zilele astea se fac auzite tot felul de voci care se declară pro-Sevil Shhaideh, persoana propusă de Liviu Dragnea pentru funcția de premier al României. Aceste voci se declară mulțumite, ba chiar fericite pentru alegerea respectivă și chiar își explică starea de spirit, aducând și argumente. Doar că acele argumente sunt pur și simplu năucitoare prin, hai să zicem, naivitatea lor. Pentru că ele nu fac niciun fel de referire la calitățile necesare cuiva pentru a fi un bun prim-ministru, ci au în vedere cu totul alte criterii. O să dau câteva exemple și apoi o să încerc să comentez.

Bazaconiile lui Lăzăroiu

Cel mai mult mi-ar fi plăcut să fiu sociolog și politolog. Așa, ca Sebastian Lăzăroiu, pe care îl știe toată lumea și pe care chiar l-am văzut odată de la 3, poate 3 metri și jumătate, într-o cârciumă bucureșteană unde lua masa alături de o persoană suavă. De ce mi-ar fi plăcut? Ei bine, pentru că în felul ăsta m-aș fi putut juca de-a analistul și de-a omul care știe dinainte ce urmează să se întâmple, aș fi putut merge pe la televiziuni și prin redacțiile ziarelor, unde aș fi lansat teorii - ca să nu mai vorbesc că aș fi cunoscut domnișoare ziariste amabile și încântătoare.
Uite ce frumos scria Sebastian Lăzăroiu în 2015, sub titlul „De ce PSD va pierde guvernarea”:

Papa Francis și oamenii străzii din Roma

Azi, 17 decembrie 2016, Papa Francis a împlinit 80 de ani. Cu ocazia asta, a făcut mai multe gesturi caritabile sau măcar neobișnuite. De exemplu, a luat micul dejun împreună cu o trupă de 8 oameni ai străzii din Roma. Printre ei, doi români. Niciodată nu se întâmplă ceva ciudat sau tragic sau enervant pe planetă fără să fie implicați și români.

Cumplit...

Într-un spital din Pennsylvania, am întâlnit un băiat de aproape douăzeci de ani a cărui dorinţă de a muri înclin s-o cinstesc în mod special. S-a născut în Coreea şi a fost abandonat când era sugar; când a fost găsit, aproape mort de foame, a fost dus la un orfelinat din Seul, de unde a fost adoptat, când avea şase ani, de un cuplu american alcoolic, care l-a supus abuzurilor. 

Un discurs electoral

În cartea „Iașii de odinioară” publicată în 1923, de profesorul Rudolf Suțu, găsim transcrierea unui discurs electoral ținut în 1892 de un oarecare Sandu Râșcanu. Cred că merită cu prisosință citit.

Despre Sandu Râşcanu, ieşan ca şi vasluian, oricând îşi amintesc ieşenii, căci a rămas o vorbă celebră după dânsul, pe care o voi povesti-o acum. Junimist de frunte, cu „talentul” vorbei sale, a rostit la o întrunire în sala circului Sidoli, un discurs în anul 1892. Acest discurs a fost cules de o comisiune din gruparea literară din care făceau parte G. Catargi, Canari şi Eugen Ionescu şi publicat într-o broşură.

Cuprinsul discursului este următorul, cu pronunţarea specială a sa:

Marchizul de Lumbría ( o nuvelă exemplară a lui Unamuno)

Vasta casă strămoşească a marchizilor de Lumbría, palatul, după cum i se spunea în austerul oraş Lorenza, părea o corabie cu amintiri tăcute, învăluite în mister. Cu toate că era locuită, ferestrele şi uşile balcoanelor care dădeau spre lume rămâneau întotdeauna închise. Faţada, în mijlocul căreia te izbea, impunător, blazonul cu armele familiei de Lumbría, dădea spre miazăzi, spre piaţa cea mare a Catedralei, chiar în faţa fabricii, o construcţie greoaie şi barocă; şi cum soarele o scălda aproape ziua întreagă – iar în Lorenza rar se nimereşte câte o zi înnourată – toate orbitele ei rămâneau ferecate. Aceasta deoarece pe excelenţa-sa, domnul marchiz de Lumbría, don Rodrigo Suárez de Tejada, îl înspăimântau lumina soarelui şi aerul proaspăt. „Praful de pe stradă şi soarele, obişnuia el să spună, nu fac decât să ia lustrul mobilelor şi să vatăme odăile; şi apoi, mai sunt şi muştele…” Marchizului îi era o adevărată groază de muşte, care puteau să vină de la vreun zdrenţăros de cerşetor sau poate chiar de la un individ plin de păduchi. Marchizul tremura la gândul că ar putea să ia vreo boală de rând. Cei din Lorenza şi din împrejurimi erau atât de murdari…

Doamna80 în așteptare

Am stat de vorbă, ieri, la telefon, cu o doamnă în vârstă (peste 80 de ani), pe care o cunosc de multă vreme. Aflasem că e singură și destul de bolnavă, nu o mai caută nimeni etc. Vechea poveste. Așa că am sunat-o și am avut o lungă discuție despre lume și viață - sigur, după ce am isprăvit cu medicamentele, prețurile, căldura și celelalte. După cum mă așteptam, Doamna80 (așa o să-i spun, mă ajută la scris să-i spun cumva) a rămas aceeași persoană curioasă, locvace și sfătoasă, așa că nu după multă vreme am ajuns cu discuția la persoana mea.

Spaima de logică la habarniști

De-a lungul vieții, am întâlnit foarte mulți oameni capabili să argumenteze la nesfârșit în chestiuni la care nu se pricep. În marea lor majoritate, aceștia sunt persoane care cred în Dumnezeu. Și eu cred în Dumnezeu, însă am destule rezerve privind întâmplările relatate în Biblie. De asemenea, îmi vine foarte greu să admit că anumite susțineri ale slujitorilor Domnului trebuie urmate. Dau un singur exemplu: nu cred că trebuie să renunț la mersul în restaurant și să-l înlocuiesc cu ședințe de rugăciune în genunchi sau cu statul ore peste ore la biserică. 

Secureanu și ai lui

ALDE Secureanu, pitecantrop

Circulă în mediile online mai multe clipuri în care poate fi auzit/văzut un anume Secureanu, director până azi dimineață al spitalului Malaxa din București. Modul în care li se adresează subalternilor este pur și simplu de neconceput. Urletele, jignirile și insultele sunt acompaniate de multe ori cu spargerea și distrugerea lucrurilor care-i cad în mână. Uneori, el aruncă după câte-o angajată cu pahare care se sparg în mii de cioburi la contactul cu peretele. Toate astea se pot găsi pe YouTube, le poate vedea orice utilizator de Internet.

O carte din 1939 despre țigani - idei controversate

 Ţiganii cunoscuţi în întreaga Europă prin vieaţa şi moravurile lor, dacă nu în directă opoziţie cu cele ale locuitorilor băştinaşi din bătrâ­nul nostru continent, totuşi originali, sunt dintre ultimii năvălitori în massă care au căutat un traiu mai uşor prin aceste meleaguri.

De unde au venit şi când au venit, au fost întrebări la care cu greu s-a putut răspunde precis şi aceasta de abia spre sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de al XX-lea, iar în ceea ce priveşte data exactă a venirii lor în Europa nici până în ziua de astăzi n-a putut fi stabilită documentar.

Legendele ce s-au ţesut în jurul ţiganilor şi prin care se explica originea şi locul lor de baştină, dacă n-au fost adevărate, au avut cel puţin scuza de a fi fost îndreptăţite pentru acele vremuri.

Măruntaie vindecătoare

Una dintre cărțile care constituie Vechiul Testament este „Cartea lui Tobit”, mai precis „Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobiel, al lui Ananiel, al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui Neftali”. Acest Tobit a trecut prin multe aventuri, dar în cele din urmă s-a așezat la casa lui și a avut, împreună cu soția lui, Ana, un fiu pe nume Tobie.

Greutatea sufletului

În cadrul vechii dispute despre existența vieții de după moarte, oamenii de știință fac apel la rațiune și furnizarea de dovezi. Ceilalți, credincioșii, invocă textele sacre, fel de fel de trăiri și simțiri individuale și, din păcate, scrierile unor impostori pe care ei le iau drept literă de lege. A sta de vorbă cu un astfel de om poate fi o experiență unică și fascinantă. Pentru că este un adevărat spectacol, câteodată, felul în care un credincios caută să te convingă de două lucruri: că el are dreptate și că știința ta nu valorează nimic.

Salvarea ucigașilor de copii

Aflu din presă despre o crimă petrecută la Timișoara. Una înfiorătoare, desigur, cum spun ziariștii. Ca și cum ar putea găsi și exemple de crime care nu au însușirea asta. E vorba despre un cetățean din Chișinău, martor al lui Iehova, stabilit de vreun an în orașul de pe Bega, care și-a înjunghiat fiul în vârstă de 6 ani, după care și-a tăiat venele și, în plus, și-a vârât cuțitul în piept. Mama copilului, o femeie venită din Kazahstan, era în baie și nu și-a dat seama ce se petrece.

Macedonski prozator (2)

   O NOAPTE ÎN SULINA

    Dobrogea abia fusese luată în stăpînire.

  Noul administrator al Gurilor-Dunărei, pe o zi de primăvară — 23 aprilie şi Sf. Gheorghe — cobora din vapor, în luntre, spre a debarca în Sulina. Vîntul, ridicat dinspre mare, sufla în răspăr apa albastră a uriaşului fluviu şi o da, răzvrătită, înapoi. Cerul era ca un cristal curat şi soarele îl umplea de veselie. Oraşul, cu casele lui albe, şi cu minaretele lui subţiri, încăleca braţul Dunărei. Pe unele coperişuri, grădini de leandri şi de lămîi înfloriţi împrimăvărau aerul. Nuanţe roze şi verzi se logodeau. Un zbor de libelule — caii dracului — nor azuriu de aripi — albăstrea Delta, cu depărtări pe care trestia şi papura tînără le frăgezea. Administratorul, 26 de ani şi ochi de vis, furat de răzvrătirea valurilor, ameţea. Era străbătut de fiori pe care nu-i mai simţise. Marea, împinsă de vînt în apele Dunărei, se izbea de ele, iar un zgomot de bătălie izbucnea. Deasupra valurilor, acolo unde soarele îşi vărsa flăcările din plin, băteau ca nişte aripi de jar ale unor pasări din alte lumi: Soarele. Cînd ţărmul fu apropiat, sunetele de argint ale clopotelor bisericelor pătrunseră în auzul celor din luntre.

Anti-băseii

În 1995 eram țărănist de frunte la Sinaia. Cunoscusem o mulțime de lideri ai partidului, inclusiv pe Corneliu Coposu, și eram foarte activ - credeam că politica este o ocupație nobilă, pusă în slujba oamenilor și a comunităților etc. La un moment dat, având ceva treburi în București, am trecut pe la sediul PNȚCD din Rosetti. Persoanele pe care le căutam nu erau acolo, clădirea părea pustie. Doar într-o cameră de la etaj am auzit niște voci. Am bătut la ușă, am intrat și am văzut 4-5 siluete învăluite într-un fum gros de țigară. Una dintre ele era a Roxanei Iordache, fosta jurnalistă de la România liberă. 

Cum am înțeles ce înseamnă să fii băsel

Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă să fii băsel. Mi-a luat ceva vreme, câțiva ani buni, dar acum știu. Cât am fost susținător al lui Băsescu, îmi închipuiam că asta înseamnă și, evident, mă includeam în grup - eram și eu băsel. Dar astăzi am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa. Nu orice susținător al lui Băsescu este un băsel. Nici pomeneală. A fi băsel este o calitate mai specială, pe care nu o au decât puțini, cred eu, dintre susținătorii lui Băsescu. La fel cum doar o parte dintre foștii susținători ai lui Milică Înfrântul sunt milici și nu toți susținătorii lui Ion Iliescu sunt ilicei.

Clintobamismul - o variantă de uselism

Americanii au căzut și ei în dilema celor șapte virgulă cinci milioane de români. Exact ca în cazul referendumului de la noi, deși americanii care au votat Clinton au fost mai mulți decât votanții contracandidatului,  președinte a fost declarat Trump. De ce? Pentru că așa spune legea la americani – nu votul popular contează, ci numărul de electori. De exemplu, în statul X sunt 30 de electori. Se votează și Trump ia 57% din voturi. Atunci el primește toți cei 30 de electori, iar Clinton nu primește niciunul. La sfârșit, s-a constatat că Trump a ajuns la 279 de electori, numărul de care avea nevoie fiind 270. Pe de altă parte, la votul popular, care numără efectiv ștampilele care au fost puse de fiecare dintre candidați, Clinton a ieșit învingătoare, cu un avans de circa 400 000 de buletine. Cum se explică asta? 

Femeia și cratița

Posibilitatea de a invoca principiul corectitudinii politice a determinat multe doamne și domnișoare sensibile să atace vechile tabu-uri. Unul dintre ele este acela care pretinde că femeia trebuie să stea la cratiță. Încă mai există în România o sumedenie de bărbați care se căsătoresc doar ca să aibă pe cineva care să le gătească și să le spele, în vreme ce ei stau la cârciumă. Femeia, spun aceștia, nu are altceva de făcut decât să vadă de casă, nicidecum să muncească undeva și cu atât mai puțin – Doamne ferește – să câștige mai bine decât un bărbat.