Nu sunt nici pe departe un priceput în chestiunea teroriștilor. Nu vreau să am de-a face cu așa ceva și sper ca Dumnezeu să-mi apere copilul de nebunia celor care se detonează, pun bombe, intră în mulțime cu camioanele etc. Mă uit cu groază la știrile care-mi povestesc ce s-a întâmplat la Manchester, unde au fost uciși tineri - adolescenți și copii, strânși să o vadă pe Ariana Grande. Îmi spun că dacă aș avea ocazia să o fac, i-aș lichida fără ezitare pe toți cei care pun la cale astfel de orori.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 23 mai 2017
luni, 15 mai 2017
Animale din Anglia
Animale din Anglia şi Scoţia,
Din toate ţările, de sub mulţi sori,
Eu vă vorbesc, şi mare mi-e emoţia,
Despre anii cei de aur viitori.
joi, 4 mai 2017
HAȘURAT - un SF de Francis Carsac
Sunt un
idiot!
În viaţa
mea, destul de lungă, caracterul mi-a jucat o mulţime de feste, dar niciodată
n-am regretat în asemenea măsură o explozie de mânie. Când te gândeşti că am
avut în mâinile mele secretul comunicaţiilor interplanetare, poate chiar al
călătoriilor interplanetare… şi că l-am distrus prosteşte, dintr-o ţâfnă.
duminică, 30 aprilie 2017
Armaghedodonul
Dodonii care
sălășluiesc, cel puțin sufletește, în rămășițele imperiului sovietic, au nevoie
imperioasă, pentru a putea exista, de un bârlog personal. Bârlogul este un
spațiu fără ferestre, în care dodonul se introduce și în care se simte în
siguranță. El se poate așeza pe vine sau culcat în dreptul intrării și de acolo
poate slobozi către exterior felurite imprecații, blesteme, acuzații,
prevestiri, avertismente etc. Așa cum recunoști un câine după lătrat sau un
motor după turație, pe dodonul bârlogar îl recunoști după discurs.
sâmbătă, 29 aprilie 2017
Fetița ucisă în munți - e tatăl vinovat?
Dacă există, așa cum cred eu, un determinism care guvernează timpul și viața, în sensul că fiecare secundă o determină pe următoarea, atunci nașterea copilului tău este un eveniment care-ți aruncă pe umeri o responsabilitate imensă pentru tot ce urmează să li se întâmple urmașilor tăi.
sâmbătă, 15 aprilie 2017
Apocalipsa lui Petru
Iată fragmente din Apocalipsa lui Petru, datând din sec II al mileniului trecut, în care sunt descrise pentru întâia oară chinurile iadului. De aici se va fi inspirat Hieronymus Bosch în picturile lui. Acest text este apocrif, adică nu e recunoscut de Biserică printre scrierile canonice. Totuși, el a fost scris, este autentic și merită interesul nostru, a celor care ne frământăm cu privire la ce-o să pățim dacă vom merge în Iad.
vineri, 14 aprilie 2017
Întoarcerea lui Ghiță
Cu numai două zile înainte de Paști, Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad. Fizionomie schimbată, acte false, toată recuzita pe care o știm de mici din filmele cu spioni. Sincer să fiu, mie de la bun început mi s-a părut ceva dubios în dispariția acestui individ sinistru. Prea ușor a fugit el chiar de sub nasul polițiștilor. Și sigur că asta te face să te gândești la o conspirație. Mai ales că ceea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului.
vineri, 7 aprilie 2017
Trump contra Bashar Chimicul
Lucrurile sunt destul de simple. Trump a decis atacarea Siriei. Bineînțeles că printre noi există destui care sunt împotrivă. De ce? Pentru că ei își pun speranțele în Putin. Mă refer la toate speranțele - ei vor să trăiască într-o Rusie globală. Așa că dă-i și combate și vituperează. Cum excelent observa Radu Ghelmez, când vine vorba de luat apărarea lui Putin, care, cum se știe, este un sprijinitor al regimului criminal Assad, acești indivizi caută să ascundă sau măcar să distorsioneze realitatea. Despre atrocitățile săvârșite de Bashar Chimicul, cum ar fi spre exemplu uciderea în chinuri a copiilor cu ajutorul gazului sarin, ei discută folosind una sau mai multe dintre următoarele strategii viciate din punct de vedere moral:
miercuri, 29 martie 2017
Ce i-ar face românii Elenei Udrea
Ieri, 28.03, am aflat sentința dată de prima instanță în dosarul „Gala Bute”. Personajul cel mai important implicat în acest caz este fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea. Ea a primit o condamnare la 6 ani de închisoare și trebuie să restituie sume foarte mari, de ordinul milioanelor de euro. Urmează, desigur, apelul, la care orice este posibil, inclusiv ca Elena Udrea să fie achitată sau să primească 21 de ani, așa cum a cerut DNA. Până atunci, este de remarcat și analizat modul în care românii reacționează la aflarea veștii.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
12:14
Etichete:
Brexit,
condamnare,
Cotroceni,
CTP,
DNA,
dodoni,
Elena Udrea,
Gala Bute,
Monica Ridzi,
Năstase,
Sandra Brown,
Stănoiu,
Traian Băsescu
vineri, 24 martie 2017
Dincolo de certificatul de deces
12.Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:
13.„Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
14.Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
15.Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.
duminică, 19 martie 2017
Cutremurele de pământ - o clasificare
În 1962 apărea, la Paris, lucrarea geologului și vulcanologului francez Haroun Tazieff intitulată „Quand la terre tremble”. În 1966, cartea a fost tradusă în românește și a apărut la Editura Științifică sub titlul „Când pământul se cutremură”. Țin minte că am citit-o când aveam vreo zece ani și am fost extrem de impresionat. Mai ales de clasificarea cutremurelor după gradul de intensitate, pe care aproape că am învățat-o pe de rost.
vineri, 17 martie 2017
Argumentul ceasului
În secolul XVIII, un anume William Paley - un cleric englez - a formulat ceea ce el considera a fi o demonstrație a existenței lui Dumnezeu, cunoscută astăzi sub numele de „argumentul ceasului”. El spune cam așa: mergi pe un câmp și găsești pe jos un ceas. Te uiți la el și tragi concluzia că a fost făcut de un ceasornicar. Ei bine, în același mod, privind un arbore, ochiul unul om, o pasăre etc etc până la lumea însăși, tragi concluzia că toate au fost făcute de un proiectant inteligent. Sau:
luni, 6 martie 2017
Despre adevărata neputință
Există două tipuri de situații în care omul spune „asta nu se poate”. Prima este exemplificată de cel care stă în fața muntelui Everest și se întreabă dacă l-ar putea cuceri, ca să calce și el acolo unde a pus prima dată piciorul Edmund Hillary. Omul e trecut de 50 de ani, are burtă, este dependent de tutun, de alcool și de mâncare, n-a mai mers pe jos de treizeci de ani, respiră greu, e depresiv etc etc. Fără nicio îndoială, răspunsul lui este „asta nu se poate”.
joi, 23 februarie 2017
Kafka la Poliția Rutieră
Tocmai mi-a relatat un foarte bun prieten ce a pățit atunci când a avut nevoie de poliția rutieră din țara lui numită România. O întâmplare pe care cred că în diverse variante ar putea-o povesti mulți dintre cei care au autoturisme, pentru care plătesc taxe și impozite care se duc la buget și de acolo se întorc, sub formă de salarii, în buzunarele celor care ar trebui să nu mai știe cum să facă să fie mai săritori și mai amabili cu contribuabilii. Dar iată despre ce este vorba.
duminică, 12 februarie 2017
O încercare de diversiune jegoasă
De câte ori, după 1989, „ciuma roșie” a fost atacată în vreun fel, purtătorii ei de cuvânt au replicat prin manipulări și diversiuni jegoase, care stârnesc greața oamenilor normali. Acum, când lumea e în stradă, evident că vectorii „ciumei roșii” au intrat din nou în pâine. Ceea ce scriu ei pe bloguri, pe Facebook ori pe site-urile ziarelor este în aceeași linie în care se exprima Hrebenciuc, tăticul lor neoficial, astăzi pușcăriaș de bază. O să mă refer la o manipulare atât de străvezie, încât chiar mă mir cum de o lansează, pentru că eu cred că se prinde de făcătură și un boschetar care nu s-a mai trezit din beție de 27 de ani.
vineri, 10 februarie 2017
Leon Dănăilă și Ana Birchall la antipozi
Nu pot decât să mă amuz citind comentariile pe care le fac pe Facebook și oriunde pot scrie gratis, adepții corectitudinii politice. Cuvintele lor predilecte sunt următoarele: sexist, bigot, homofob, rasist, misogin, intolerant, extremist, mai nou islamofob. În așa fel au evoluat concepțiile despre viață în anumite părți ale globului, încât „progresiștii” au ajuns să scuipe aceste cuvinte printre dinți cu fiecare prilej, știind bine că succesul le este garantat: numind pe cineva homofob, l-ai umplut automat de oprobriu, el începe să fie privit chiondorâș, este marginalizat și ajunge până la a-și pierde slujba, indiferent de valoarea lui profesională.
joi, 2 februarie 2017
De la Dragnea la Hollande. Cale lungă...
Am serioase îndoieli că nea Ionescu, șef de filială PSD într-un oraș oarecare din România, dacă ar fi uns președinte al întregului PSD, ar trece la acțiuni de genul celor pe care le orchestrează Dragnea și acoliții lui. Sunt, cu alte cuvinte, convins că există două partide în PSD: unul al oamenilor de bună credință, care își doresc o stângă europeană și unul al celor gata să calce pe cadavre, să învrăjbească România și s-o orienteze către Moscova.
miercuri, 1 februarie 2017
Lovitura de grație la adresa democrației: ordonanța Dragnea-Grindeanu-Iordache
Lovitura dată de guvernul Grindeanu la ceas de noapte, aproape pe șest, ar trebui să îi facă pe români să priceapă că PSD nu este un partid european, ci unul mafiot, în accepțiunea oferită de dicționar: „grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără reciproc interesele (meschine)”.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
13:19
Etichete:
CCR,
Comisia Europeană,
CSM,
DNA,
Dodon,
Dragnea,
Dughin,
Johannis,
Kovesi,
mafioți,
Oliviu Gherman,
ordonanță,
PSD,
Putin,
UE,
Valer Dorneanu
vineri, 27 ianuarie 2017
Promovarea arderii de tot
Pe site-ul unei firme care se ocupă cu incinerarea umană, am găsit o pagină interesantă, care conține 19 motive care ne-ar putea determina să alegem transformarea în cenușă după moarte. Un fel de advertising pentru incinerare (numită și cremație), la care nu m-aș fi gândit niciodată.
joi, 26 ianuarie 2017
Stăniloiu și Cernea, nu vă lăsați!
Mai țineți minte elucubrațiile „activistului civic” Ioana Stăniloiu, „parteneră de viață” a „liber cugetătorului” Remus Cernea, cea care l-a reclamat pe profesorul Leon Dănăilă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că spusese, bazat pe experiența de o viață, că femeile și bărbații înalți și solizi nu sunt buni de chirurgi? Dacă nu, vi le reamintesc:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)