O poveste a lui Ambroise Bierce

IEDERA

La vreo trei mile de orăşelul Norton, statul Missouri, pe drumul ce duce la Maysville, se înalţă o casă veche, care a aparţinut ultima oară unei familii numită Harding. Din 1886, nu a mai locuit nimeni în ea şi, după toate probabilităţile, nici nu va mai locui cineva vreodată. Timpul si ostilitatea vecinilor au făcut din ea un fel de ruină pitorescă. Trecătorul care nu-i cunoaste povestea nu are motive s-o includă in categoria "caselor bîntuite", deşi de această nedorită faimă are parte tot ţinutul. Îi lipsesc geamurile si uşile, acoperişul e spart în mai multe locuri şi, rămasă nevopsită, şindrila veche a căpătat o nuanţă de un cenuşiu sumbru. Totuşi, aceste indubitabile semne ale supranaturalului sunt estompate, în parte, de frunzişul bogat al unei uriaşe plante agătătoare ce acoperă întreaga construcţie. Planta, dintr-o specie pe care niciun botanist nu a fost în stare s-o identifice, joacă un rol important în istoria casei.

Un exemplu de sacrificiu

În 1994 am organizat, la Cazino-ul din Sinaia, primul simpozion dintr-o proiectată serie numită "Zilele Monarhiei Române". Din păcate, după cea de-a doua ediţie, din 1995, nu am mai putut continua, din motive pe care le voi explica. În orice caz, la ambele ediţii am avut invitaţi de marcă. În primul rând, Corneliu Coposu. Apoi, Alexandru Paleologu, Dan Grigore, Marilena Rotaru, Ion Diaconescu, Simina Mezincescu, Părintele Justin Marchiş şi mulţi alţii. Singurul refuz clar, formulat pe un ton destul de infect, a fost al lui Constantin Bălăceanu - Stolnici. În naivitatea mea, îmi închipuisem că un om că el nu poate să nu susţină monarhia. Ca să aflu, peste ani, că individul a fost un colaborator odios (exact ăsta e cuvântul), al securităţii.
Efortul de a organiza aşa ceva aproape de unul singur a fost imens. Important e că am reuşit, toată presa centrală a scris super elogios şi, probabil, am contribuit într-o oarecare măsură la câştigarea alegerilor din 96 de către CDR.

Transpiratii

A doua zi de Herbalife. Ieri nu mi s-a parut cine stie ce. Ba chiar m-am simtit oarecum diferit. Ma intreb daca in compozitia pastilelor nu e si ceva energizant. 

Pastilele astea se iau inainte de shake-ul propriu-zis. Pe etichete sunt trecute o multime de lucruri de genul "cianocobalamina", care in realitate se numeste "ciancobalamina" si este vitamina B12, ori "acid pteroilmonoglutamic", numai bune sa starneasca increderea unui individ asaltat de alarme privind otravirea lenta si alte chestii asemanatoare. Eu, unul, daca as produce asa niste pastile, as scrie frumos pe cutie doar denumirile cunoscute de publicul larg. Iar inauntru, intr-un prospect, as da si denumirile stiintifice. 

In orice caz, ma trec niste transpiratii care au, parca si un anumit miros neplacut. Mi s-a mai intamplat asta cand am tinut cura de sucuri naturale. Este un efect al detoxifierii.

ABC sau CBA ?

Daca tot m-am enervat cu Ciuhandu, Mazare si ceilalti saurieni politici, mi-am adus aminte de un paradox interesant si totodata deprimant legat de rezultatele votului.

Sa zicem ca Antonescu, Basescu si Ponta, numiti in continuare A, B si P, sunt candidati in alegeri. Sa zicem ca sunt numai 21 de alegatori, ca sa fie mai simplu de facut socotelile. Votul se face asa: fiecare alegator trece pe buletinul de vot ordinea in care-i vede el pe cei trei. De exemplu, unul scrie P B A. Inseamna ca el il vede pe Ponta pe primul loc, pe Basescu il vede pe locul doi si pe Antonescu ultimul.

Primari pe viata

Vin alegerile locale. Primaria a inceput deja sa faca lucruri pe care nu le-a mai facut de acum patru ani. Pe strada unde locuiesc, pentru prima data vad un marcaj: banda intrerupta. Mai incolo, la fosta Piata de Fan, se lucreaza intens. Peste tot, in toata tara, Ciuhandu si omologii lui, arata cat sunt de vrednici. Din patru in patru ani ne arata asta si noi toti suntem foarte impresionati. Eu, cel putin, sunt atat de impresionat, incat mi se face greata. Asa ca nu ma mai duc la vot. Sigur, o sa-mi spuna sociologii, analistii si ceilalti destepti, daca nu merg la vot atunci iarasi iese Ciuhandu. La care eu le raspund: si daca ma duc eu la vot, iese tot Ciuhandu.

Reperul Timisoarei

O poveste a lui Isaac Asimov

CE-SI FACE OMUL CU MANA LUI

Naron, din străvechea stirpe a Rigelienilor, era al patrulea din ginta sa care ţinea cadastrul galactic; avea un registru mare, în care erau înscrise nenumăratele specii ajunse la inteligentă, din toate galaxiile. Mai avea unul, mic şi subţire, în care trecea cu deosebită satisfacţie numai acele neamuri care, pe deplin maturizate, erau demne de a intra în Federaţia Galactică.

Din registrul mare fuseseră şterse, de-a lungul vremurilor, multe nume ale dispăruţilor, defecţiuni biochimice sau dereglări biofizice, dezechilibrări ecologice sau sociale, ori pur şi simplu ghinionul, îşi luaseră tristul obol. Din registrul mic, în schimb, nu fusese anulată nici o intrare.

Mic de tot

Eu cu tata, pe vremea cand nu se punea problema sa tin cura de slabire

Doua evenimente capitale

Azi, 01 septembrie 2011, doua evenimente capitale: Maria a inceput clasa a patra, iar eu am inceput cura de slabire cu Herbalife. Timp de trei luni o sa mananc o singura masa clasica pe zi - la alegere. Celelalte doua vor fi inlocuite cu un shake preparat din niste prafuri, care este foarte satios. Slabirea ar fi garantata si poate merge undeva la 7 kg/luna. Eeeeeei, daca lucrurile stau asa, la 1 decembrie o sa fiu cam cum eram in studentie.

Contagiosii

Comentariul autorilor la povestea Lolei Montez, care merita citit si recitit:

Lola Montez atrăgea bărbaţii cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depăşea atuurile sexualităţii. Îi ţinea înrobiţi prin tăria caracterului. Erau prinşi în vârtejul pe care ştia să-l dezlănţuie în jurul ei. Se simţeau derutaţi, tulburaţi – dar intensitatea emoţiilor îi făcea să trăiască şi ei mai intens. Aşa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un anumit timp. 

Aliens

Se implinesc doua saptamani de cand i-am facut cadou Mariei cei doi soricei dansatori. Ei bine, de vreo trei zile avem sase soricei dansatori, intrucat cei doi initiali au facut patru puisori. In ritmul asta, am socotit ca intr-un an o sa avem cateva sute de soricei. 

Cand i-am cumparat, chiar am vorbit cu cei de la magazin si i-am intrebat daca pot sa-mi dea un mascul si o femela. Din pacate, nu i-am putut diferentia, asa ca am luat doi la intamplare. S-ar parea fie ca i-am nimerit mascul si femela, fie ca soriceii dansatori se inmultesc asexuat.

In orice caz, puii arata destul de inspaimantator. Doar Maria zice "tata, ce draguti sunt!" Dar mie, cand ii vad, mi se par veniti de pe alta planeta.

O lume subterana

Postacul din care am citat in legatura cu Plesu face referire la "dubla scrisoare" a acestuia. Despre ce e vorba? Despre faptul ca in 1982, in urma participarii la o conferinta pe tema "meditatiei transcendentale", a fost exclus din partid si dat afara din invatamant si cercetare. Ei bine, dupa ce a incercat tot ce se putea incerca in vremurile alea, Plesu i-a scris lui Ceausescu. I-a scris doua scrisori, din care putem afla lucruri interesante. Cel mai simplu e sa citez anumite pasaje:

Plesu in extaz transcendental

Căpcăunul și mangalița nerușinată

Pentru că dimineața fac o mică revistă a presei și citesc câteva articole, dau, invariabil peste niște fenomene stranii și amuzante. Unul dintre acestea este modul de reacție al unor cititori la apariția articolelor lui Andrei Pleșu - zis și Căpcăunul Cumsecade.

Sanatorii, livezi de ciresi si arhondarice

La Sanatoriul Moroieni am stat de vorba cu cativa dintre cei care mai locuiesc acolo. Unul dintre ei isi aducea aminte de tata si asta a creat o oarecare punte de comunicare. Mi-a spus ca totul se duce de rapa din cauza lui Udrea. Da, Elena Udrea, care nu stiu ce interese are si acolo. Fenomenul asta l-am intalnit peste tot pe unde am umblat: tot ce e rau se datoreaza unui anumit politician (de obicei unul notoriu si foarte hulit), care vrea sa faca diverse afaceri murdare, iar ce e bun e deja acaparat de un politician. Imi aduc si acum aminte de anii in care era Nastase premier. Circulam prin tara si aflam ca tot felul de fabrici erau ale lui, ca tot ce se inchidea se inchidea la ordinul lui, ca sa cumpere ulterior pe bani putini. Pana si livezile de ciresi de pe marginea DN1, in zona Baicoi - Campina erau ale lui Nastase. Ei, acum totul s-a transferat la cuplul Udrea-Cocos (pentru ca de Boc chiar nu poate nimeni sa zica lucruri de felul asta, e clar ca omul nu se baga). 

După 40 de ani - imagini ale descompunerii (2)

Când am văzut ce s-a ales de preventoriul lui tata, m-a străfulgerat un gând: „ia să mă duc eu să văd ce-o mai fi și pe la Moroieni”. Asta pentru că tata, prin anii 80, când a fost scos cu forța la pensie, a găsit o ocazie să-și continue activitatea, dar la Sanatoriul TBC Moroieni. Acolo deja era altă treabă. Bolnavii erau contagioși, tuberculoșii pozitivi, pericolul era real. Dar tata, săracul, nu ținea cont de asta: pur și simplu nu suporta ideea de a fi tras pe linie moartă. Așa că și-a luat postul în primire, s-a dus la Moroieni, pe un drum care trece prin satul țigănesc Glod - cel în care s-a tras filmul Borat. Mergea acolo luni și se întorcea vineri sau sâmbătă. Transportul se făcea cu „rata” - un autobuz nenorocit, asemănător - zicea un pacient - cu cele pe care le foloseau Naziștii. Singura diferență era că „ratele” scoteau gazele afară. Mai târziu, când mi-am cumpărat prima mașină - Dacia, îl duceam eu și îl aduceam, iar pentru asta îmi făcea rost de benzină și tot felul de piese de schimb. Așa era tata, trebuia să vină mereu cu surprize: ba un temporizator, ba capace pentru roți, ba un bon de benzină. Era vremea pilelor și el avea o mulțime, ca orice doctor. 

Paturi la aerisit

După 40 de ani - imagini ale descompunerii (1)

În iulie, când am plecat de la Peștera, mergând către București am trecut prin Poiana Țapului. Și, bineînțeles, mi-am amintit de tata, care lucrase mai toată viața la Preventoriul TBC de acolo. De la el știam că tuberculosii sunt de două feluri: pozitivi și negativi. Cei negativi nu transmit bacilul, așa că poți sta liniștit printre ei. Sunt oameni practic vindecați, dar care au nevoie de tratament periodic, aer curat și odihnă. La Poiana Țapului, veneau doar negativii, așa că tata nu era în pericol. 

Tata in balconul preventoriului de la Poiana Tapului, in 1967

Omul zilei: Johann Wolfgang von Goethe

Cand eram la pubertate, imi spusese cineva ca Goethe a fost cel mai mare filosof din toata istoria, cea mai stralucita minte, cel mai profund scriitor si altele. La un moment dat, ca sa ma lamuresc despre ce este vorba, am citit convorbirile lui Goethe cu Eckermann - secretarul lui particular. Citeam si nu ma mai opream din exclamatii interioare: Goethe prezicea cutremure, intelegea, din numai cateva cuvinte, siruri intregi de idei, invata rapid orice, gasea solutii la toate problemele - era un fel de semizeu. Imi aduc aminte de Teoria Culorilor pe care o pusese el la punct si in care se dadea la Newton (habar nu am cata dreptate a avut). Unii spuneau ca teoria e gresita. Acum cateva luni, la Sinaia, profesoara de fizica pensionara Sapoiu Florica (fosta Suciu) mi-a zis ca e corecta. Sunt si acum in ceata.

Apoi am citit Faust. Trebuie sa marturisesc ca in afara de celebra scena a aruncatului calimarii, n-am retinut decat niste pasaje cam deocheate. Intr-unul din ele, Mefisto (adica dracul in persoana) danseaza cu o vrajitoare batrana si ii sopteste la ureche:

Un vis ciudat avui odata:

zarii o salcie crapata.

Avea o gaura cam mare,

dar si asa placeri sunt rare.

La care cotoroanta ii raspunde:

Din inima-i aduc salutul

boierului purtand copita.

O groasa .... tina gata

pentru asemenea ispita!

Nu stiu cine e aici: Goethe sau Mefisto?

O poveste a lui Andersen

Printesa si mazãrea

Era odatã un print si printul acela voia sã se însoare cu o printesã, dar cu printesã adevãratã. Si a cutreierat toatã lumea ca sã gãseascã una pe placul lui si tot n-a gãsit. Printese erau destule, dar el nu putea sã stie dacã erau cu adevãrat printese, fiindcã tuturora le lipsea câte ceva. Si printul s-a întors iar acasã si era foarte necãjit, pentru cã tare ar fi vrut sã gãseascã o printesã adevãratã. Într-o searã, tocmai se stârnise o furtunã cumplitã, tuna si fulgera si ploua cu gãleata; era o vreme îngrozitoare. Deodatã s-a auzit cum bate cineva la poarta orasului si regele, tatãl printului, s-a dus sã deschidã.

O scrisoare confiscata

Ma apeleaza pe mess un amic:
auzi ma porcule
de drag ti-o zic
nu de alta
da' ce treaba ai tu miercurea asta care vine?

Chestia cu "porcule" mi-a adus brusc aminte de vremurile in care si eu practicam acest mod de adresare, bineinteles in mod amical. Unul dintre cei cu care ma gratulam in felul asta era Maţola, vecinul meu din vila Ciobanasul - cel care-i facea cu mana lui Ceausescu de pe geam. Fiind el mai mare decat mine cu un an, a terminat liceul si a plecat in armata, lasandu-ma elev intr-a XII-a. Dupa nici o luna, mi-a scris prima scrisoare, la care eu i-am raspuns de indata. Am inceput o corespondenta care avea, fara discutie, rolul de a ii mai usura lui Maţola viata de soldat la trupa. Dar, la un moment dat, inevitabilul s-a produs. Scrisoarea mea catre Maţola a fost interceptata de un locotenent sau capitan, care a luat-o si a disparut cu ea intr-un cabinet. Dupa ce a citit-o, n-a zis nimic, dar a doua zi, la apelul de dimineata, cum stateau toti soldatii stransi in careu, a venit si a zbierat: "Ia uite ce fel de scrisori primeste soldatul Gaman!" Si-a rotit ochii fioros peste multimea racanilor, a luat scrisoarea, si-a pus ochelarii si a inceput sa citeasca: "Bai cacatule!".

Efectul a fost coplesitor, toti au inceput sa rada, asa ca restul scrisorii nu a mai avut nicio importanta, desi cred ca ar fi fost mult mai suculent.

Lui Maţola i-a ramas porecla din scrisoare si, in cele cateva luni care mai ramasesera pana sa plece acasa, toti l-au strigat numai "Cacatule".

O alta poezie de-a lui Fanfan

Datini si credinte ale romanilor 1