luni, 26 martie 2012

Moşul german şi moşul român

Știre din Germania:
Un bărbat în vârstă de 78 ani ani a împuşcat mortal doi medici şi a rănit un ofiţer de poliţie înainte de a se sinucide la Weilerbach (sud-vestul Germaniei), au afirmat luni surse din cadrul poliţiei din oraşul vecin Kaiserslautern, informează AFP şi AP, citată de Agerpress.
Bătrânul a intrat într-o clinică din Weilerbach luni după-amiază şi a deschis focul, apoi a fugit. Fiind urmărit de poliţie, el a tras asupra ofiţerilor rănindu-l pe unul dintre ei în zona gâtului înainte de a se refugia în locuinţa sa.
În momentul în care poliţiştii au intrat în clădire l-au găsit pe bărbat mort în casă.
Motivul gestului nu este cunoscut deocamdată, iar poliţia a afirmat că nu se ştie încă dacă bătrânul, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, era un pacient al clinicii.
Deci avem aici ocazia de a constata superioritatea moșului german față de cel român. Cel german e în stare să tragă gloanțe la greu în doctori, apoi să fugă cu poliția pe urme. Moșul român zace resemnat prin câte-un pat putrezit și cam asta e tot. Chestie de mentalitate, de educație, dar și de nutriție, pentru că ai noștri au mâncat înlocuitori naturali (soia, năut), pe când ai lor au băgat înlocuitori artificiali (use search). Se pare că astea artificiale îl fac pe om mai responsabil, mai hotărât și mai viguros. Sau, cine știe, poate că la Ceaușescu și soia și năutul erau falsificate.
Cât despre motivele moșului german, ele încă nu sunt cunoscute. Dar fac pariu că aia doi medici împușcați s-au dat la amanta lui de 24 de ani.


Vinuri pe gustul meu

Am gasit, in sfarsit, niste vinuri care sa-mi placa. Bineinteles ca sunt italiene, nu nemtesti. Pana acum, cred ca am incercat vreo 5 soiuri autohtone si niciunul nu mi-a spus nimic. Astea italiene, insa.....
Iata-le, impreuna cu Fochis, ultima achizitie a Mariei. Bineinteles ca inainte de a le face poze, le-am golit, pentru ca m-am temut ca nu cumva sa le alterez buchetul cu zgomotul click-ului de la camera foto.



Piţigăiala

M-am saturat de pitzigaiala. Aproape in orice loc merg, apare cate o tipa cu voce studiata, subtire si vesela, de parca ar avea 14 ani, dar ea ori e o balabusta de 120 de kile, ori o namila cu aspect de cal ingrijorat, ajuns din eroare la etajul opt.
Ideea e ca tipele astea sunt, in realitate, de o duritate fara seaman. O receptionera, o functionara de la primarie, o vanzatoare la propriul mic magazin, in spatele zambetului standard si al vocii pitigaiate sunt niste fiare, au toate simturile incordate ca nu cumva sa le tragi pe sfoara, ori sa te piarda de client. Dar zambesc si isi subtiaza vocile, ca sa para zglobii.
Naiba stie daca o sa dau pe-aici peste vreun om in starea lui naturala. Probabil ca daca vreau asa ceva o sa trebuiasca sa-l injur pe vreun functionar, ca sa lase toate prefacatoriile laoparte si sa imi croiasca vreo doua pe spinare cu cablul de la imprimanta.


De-ale lui Zoscenko (6)

DECÎT AŞA RUDE, MAI BINE LIPSĂ
  Timofei Vasilievici a umblat două zile în cău­tarea lui nepotu-su, Serioga Vlasov. A treia zi, cînd să plece acasă, a dat de el. L-a întîlnit în tramvai.
S-a urcat în vagon, a scos o copeică, şi cînd s-o dea taxatorului, ce-i văd ochii? Figura omului care vindea bilete îi păru cunoscută. S-a uitat mai bine — da! Serioga Vlasov în persoană — taxator de tramvai.
— Tii! a strigat Timofei Vasilievici. Serioga! Tu eşti, bre, frăţioare?
Fîstîcit, taxatorul a potrivit ruloul cu bilete, cu toate că nu era de loc nevoie s-o facă, şi a zis:



Legenda copiilor din Hameln

Ieri am fost la Hameln. E vorba de un oras cu vreo 60.000 de locuitori, care si-a pastrat, in centrul istoric, aspectul medieval. El este faimos din pricina unei legende din secolul XIII, care spune ca un misterios cantaret din flaut (sau, mai degraba, fluier), pe nume Bundtig, a scapat orasul de sobolani cantand din instrumentul lui fermecat. Sobolanii, vrajiti, n-au putut sa reziste si s-au luat dupa cantaret, care i-a dus departe de Hameln. Apoi, el s-a intors dupa recompensa fagaduita, insa cei din Hameln, in cel mai pur stil romanesc, i-au spus: "ai de luat". El n-a zis nimic si a plecat. Dar in duminica urmatoare, cand toti adultii erau la biserica, s-a intors si a inceput sa cante din nou, iar toti copiii s-au luat dupa el. Nu se stie unde i-a dus, cert e ca nu au mai fost gasiti niciodata.



duminică, 25 martie 2012

Faceti-va bine (84)

Dafinul
Denumire ştiinţifică: Laurus nobilis.
Denumire populară: laur.
Prezentare. Dafinul este planta gloriei, a glorioşilor, a învingătorilor. Cunoscut şi sub numele de laur, dafinul a făcut istorie în Antichitate, fiind considerat o plantă nobilă. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-şi are originile în zona Mediteranei. Aparţine familiei lauraceelor, fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. Frunzele dafinului au formă ovală, margini ondulate, sunt consistente şi lucioase. Pe faţă, au o culoare verde închis, cerată. Florile dafinului sunt mici, de culoare alb-gălbuie. Fructul este o boabă alungită. Întreaga plantă, dar mai ales frunzele, emană un miros specific, plăcut. Motiv pentru care frunzele de dafin poposesc, de multă vreme, nu numai pe capul celor atinşi de aripa gloriei, ci şi în oalele de gătit, ale noastre, ale tuturor. Dafinul este, în prezent, un condiment recunoscut de bucătăria universală. Dincolo de această calitate, dafinul are, însă şi o serie de proprietăţi medicinale semnificative.



Mici intamplari cu animale (22)

Sunt rare cazurile, dar ele nu lipsesc, cînd cerbi şi căpriori teferi, din libertatea şi sălbăticia lor, atacă omul. O asemenea întîmplare s-a petrecut pe Muntele Căzile, de pe valea Sebeşului.
Toată noaptea mugiseră cerbii în jurul cabanei, şi nici nu mijise de ziuă cînd am plecat ca să-i mai prind în plantaţia de molizi, întinsă din apropierea cabanei pînă spre culmea dante­lată de primii copaci ai pădurii seculare de dincolo. Vîntul bătea spre această frînghie de arbori.


Cu Mihai Tanasescu la groapa de gunoi

Vad in presa stirea bomba: Mihai Tanasescu a fost numit vicepresedinte al BEI (Banca Europeana pentru Investitii), in locul unui grec pe nume Plutarchos Sakellaris. Mare lovitura de imagine pentru Romania (asa cred eu, daca gresesc nu e nicio paguba). Daca scriu despre asta nu e nici pe departe pentru ca m-ar fi apucat niscai frisoane patriotarde, ci pentru ca mi-am adus aminte de o intamplare cu ursi in care a fost implicat Mihai Tanasescu.



Dovezi in sprijinul lui Darwin

Ieri, la ZOO, am avut prilejul sa meditez asupra faptului ca intr-adevar teoria lui Darwin nu e exclus sa fie corecta. Am vazut la o familie de maimute scene pe care le cunosc foarte bine, atat de la prieteni cat si din proprie experienta. Pun pozele si nu mai comentez nimic, dar cred ca darwinistii ar putea sa le preia si sa le foloseasca. Just take a look:



Românul ca ursul

Probabil de la întâmplările cu animale pe care le mai postez aici, m-am adus aminte de urșii din viața mea. Și au fost câțiva, unii în vis, alții în realitate. O să povestesc despre ei în mai multe posturi.
Primul de care-mi aduc aminte a apărut într-o seară la noi în curte. Era o ursoaica însoțită de doi ursuleți.


sâmbătă, 24 martie 2012

ZOO2

Azi am vizitat din nou ZOO. Am vazut hipopotamii. Spectacolul pe care il ofera ei este greu de descris. M-am luptat sa fac niste poze cu mobilul. Uite ce a iesit:



vineri, 23 martie 2012

Baba cu sticle de plastic

Prin toate locurile, in Hannover, se gasesc niste, sa le zicem, automate de primit sticle de plastic. Vii frumusel cu sticlele pe care le-ai golit, le bagi intr-un orificiu, apesi pe o tasta (ca termenul buton a devenit ridicol) si automatul iti scuipa niste euroi. Simplu si eficient. Iata un astfel de automat, plasat intr-unul din magazinele lantului EDEKA:



Mici intamplari cu animale (21)

Oameni de vîrsta mea, şi mai bătrîni, din comunele de pe valea Ierii (Turda) mi-au povestit necazul pe care l-au avut cu un cerb.
Înainte de primul război mondial, stăpînul de atunci al întinsului domeniu forestier de la Dobrin a vrut să colonizeze acolo cerbi. A lăsat să se facă un ţarc larg, a adus un număr de cerbi şi de ciute şi doi ani i-a ţinut în ocol, ca să se obiş­nuiască, sub paza şi îngrijirea personalului angajat anume. După doi ani ţarcul a fost deschis şi au fost eliberaţi cerbii, care s-au răspîndit îndată. Printre aceşti cerbi era unul de frunte: frumos, mare, cu coarne puternice. Hrănit şi îngrijit în împrejmuire, a pierdut frica de om. După ce a fost eliberat, a început să atace pe cine vedea. Ieşea chiar la drumul mare, care coboară din satul Valea Ierii pînă în drumul Arieşului şi ataca trecătorii. Parcă anume pîndea şi îi făcea plăcere să atace oamenii. Odată, mi se spune, s-a năpustit asupra unei căruţe şi a spintecat unul dintre cai; rănirile oamenilor, unele grave, erau dese. Trecătorii umblau cu groaza în sîn că va apărea deodată primejdia — cerbul Pista al grofului Iuliu Andrassy. Administraţia domeniului plătea despăgubiri, dar avea poruncă de la stăpînul atotputernic să cruţe acest taur de prăsilă, menit să-şi treacă vrednicia altor generaţii de cerbi. Oricît  s-au milogit bieţii ţărani de acolo, Pista n-a fost îm­puşcat de vînătorii grofului. Într-o dimineaţă l-au găsit mort lîngă drum. Vreun ţăran braconier i-a făcut felul, spre bucuria satelor dimprejur şi spre nespusa furie a grofului. Jandarmii au răscolit satele după „blăstămatul braconier", dar nu l-au putut dibui.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Faceti-va bine (83)

Curpenul de pădure
Denumire ştiinţifică: Clematis vitalba.
Prezentare. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă, cu lungimi între şase şi 10 metri. Este o plantă perenă care face parte din familia ranunculaceelor. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Florile sunt albe, iar fructul este o achenă. Curpenul de pădure înfloreşte din iunie până în septembrie. Creşte în zona de deal şi de câmpie, prin vegetaţia mare, adică în păduri, tufărişuri, în flora din lunci. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele şi florile, care se usucă, pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Din frunzele verzi se poate prepara un suc.
Întrebuinţări. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale şi în sciatică, în dureri intercostale, junghiuri sau chiar în durerile din zona capului. Ceva mai puternică, infuzia de curpen se foloseşte în tratamentul paraliziilor, dar şi în reglarea sistemului respirator. Folosită cu şampon, această infuzie contribuie la întărirea părului, stimulându-i creşterea.
Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente şi în tratarea tusei.
 


Magazinul din colt

La hotelul unde locuim noi in perioada asta, marea problema e lipsa spatiului. Suntem doi adulti, un copil si un caine intr-o singura camera cu trei paturi. Avem, intr-adevar, o bucatarie incropita, cu un aragaz electric pe care nu incap doua oale. In plus nu exista hota, prin urmare nici nu se pune problema de facut vreo ciorba sau vreun ghiveci fabulos. Mancam hrana rece sau ce se mai gaseste prin oras - pizza, paste, patiserie. Eu unul sunt obisnuit, am dus-o asa ani si ani. Dar cu Maria se schimba treaba: nu vreau sa se invete cu asa ceva de la 9 ani, mai are ceva pana sa fie studenta. In fine, cred ca nu va dura mai mult de luna mai. Dumnezeu cu mila.
Maga zinul din colt



12 Apostel

In duminica in care am parasit Bad Nenndorf si ne-am mutat in Hannover, am mancat pizza la o carciuma recomandata de receptionera. Receptionera era grasana si ne-a spus ceva ce o interesea pe ea in mod evident: pizza de acolo e uriasa. Ne era foame si oricum nu mai aveam chef sa cautam, asa ca ne-am infipt la locul indicat, care s-a dovedit a fi restaurantul "12 Apostel" - aproape lipit de hotelul Sheraton. 



Poliedre

Aflu din mai multe surse ca formula 1+2+3+....+n = n(n+1)/2 nu e a lui Euler ci a lui Gauss. Nu ma mai apuc sa sterg nimic sau sa modific. O sa fac insa o reparatie si o sa ma refer la o formula care e sigur a lui Euler. Ea zice asa: pentru orice poliedru, v+f = m+2, unde v este numarul varfurilor, f este numarul fetelor iar m este numarul muchiilor. Cel mai simplu se poate verifica asta in cazul cubului: 



Noua Republica si lipsa argumentelor

Intr-unul din posturile mele anterioare, m-am referit la miscarea politica pe cale sa se afirme sub numele de Noua Republica. Scriam aacolo ca nu vad niciun motiv pentru a da votul acestei miscari si argumentam aceasta pozitie. La scurt timp, am primit o replica de la un activist al Noii Republici. A urmat un schimb de mesaje. O sa le reproduc aici pe toate - nu sunt multe si apoi o sa explic de ce am hotarat sa pun punct acestei aventuri. Iata:



Limba omeneasca

Ne pregatim de scoala. Sunt atatea de facut: toaleta, pieptanat indelung, scos cainele, preparat gustarea pentru pauza de masa...Si deodata, ma trezesc ca-mi spune Maria: "Tata, de fapt nu exista mai multe limbi, exista una singura pe care o vorbesc toti oamenii, doar ca unii spun masa si altii spun table".
Ei, ce idee frumoasa si globalista. Asa-i, dupa cum poti spune zapada, nea sau omat, tot asa poti spune casa, house ori maison. Si uite-asa, noi suntem cu totii una si vorbim o singura limba: limba omeneasca


joi, 22 martie 2012

Un bondar

Am dat o fugă până la „magazinul din colț”, ca să cumpăr câteva chestii de primă necesitate. Soarele strălucește puternic, e o zi călduroasă de primăvară. Pe trotuar, la un moment dat, am văzut un bondar. Unul gras - reprezentant de frunte al speciei lui. M-am gândit: „o să fie călcat cât de curând”. L-am ocolit cu grijă și am trecut mai departe. M-am gândit la fluturele lui Ray Bradbury, cel pe care un călător în trecut îl strivește accidental, modificând astfel istoria lumii. Dacă aș fi călcat bondarul, poate că gestul meu ar fi determinat viitorul, poate că peste câteva sute de ani un copil s-ar fi născut cu păr pe umeri din cauza mea. Așa că m-am dus mai departe, gândindu-mă că nu are rost să modific viitorul cu bună știință - lasă-i pe alții să o facă. La întoarcere, mi-am adus aminte de bondar. Am început să mă uit atent pe unde merg și până la urmă l-am zărit: era tot acolo. Până să ajung la el, dintr-un mic magazin pe lângă care treceam a ieșit un arab întunecat la chip și mi-a tăiat calea. S-a dus drept către bondar, a ridicat piciorul drept și...a călcat lângă. „Ce noroc pe bondarul ăsta” mi-am spus eu - acum o să-l salvez. M-am apropiat și l-am mișcat puțin cu ristul: n-avea niciun sens, era mort, lipit de asfalt. Probabil că și când trecusem prima oară pe lângă el era mort.


După mine!