Din nenorocire, băiatul adormi şi trenul,
profitînd de împrejurare, o luă pe un drum lăturalnic, intrînd în pădure.
In toiul nopţii, băiatul fu trezit de
foşnetul crengilor şi de zgomotul roţilor mergînd cu mare viteză.
Neliniştit, se strecură în celelalte
vagoane şi ajunse la locomotivă. I se păru că dinăuntru veneau zvonuri de
glasuri şi vru să intre cînd auzi pe cineva mormăind:
— Băiatul doarme buştean. Cred că e timpul
să-i aranjăm freza.
— Nu te grăbi, Vampire. Mai avem un ceas.
— Bine, Cap de Mort, fie şi aşa. Cora,
du-te şi vezi ce fac ceilalţi.