Invidia lui Stephen King

Fiind azi ziua despartirii de George Cosbuc (20.09.1866 - 09.05.1918), mi-am adus aminte de o poezie de-a lui care m-a facut sa cred, cand am citit-o, ca poetul era nebun cand a scris-o. Am cautat peste tot date despre viata lui si de nicaieri n-am dedus ca o fi luat-o razna vreodata, precum Eminescu. M-am gandit atunci ca sursa din care am luat poezia respectiva mi-a furnizat un text contrafacut, un fel de farsa. Pentru ca sunt cateva ciudatenii pe care eu nu mi le pot explica. 

Mici intamplari cu animale (142)

Tovărăşie ciudată

Cerbul care în epoca dragostelor, adică toamna, a reuşit să-şi strîngă un pîlcuşor de ciute, haremul lui, e un sultan din cale afară de gelos şi bătăios. Nu tolerează să evadeze vreo cadînă din seraiul lui, face război crîncen rivalului care încearcă să i le răpească. Din luptă se alege care din doi e mai vrednic să stăpînească şi să culeagă încîntările. Mai mult îl necăjesc pe cel puternic şi stăpîn coldanii. Aceştia sunt cerbi tineri, care nu îndrăznesc să se ia la trîntă, praşcăi care aleşuiesc prin jurul alaiului de gonită, dau tîrcoale, mugesc şi ei în nădejdea unei clipe de neatenţie a bătrînului sau în dorul de aventură lătu­ralnică a vreunei ciute. Nici nu se bat, nici nu pleacă. Stau ziua, noaptea... pe lîngă gard. Tare îi este necaz cerbului celui tare pe aceşti obraznici. Una-două se ia după ei, îi alungă, pen­tru ca cei alungaţi pînă depărtişor să se întoarcă îndată în jurul horei, desigur, ţinîndu-se la distanţă prudentă.

Suferintele tanarului Wether (13)

                                                                                               12 decembrie

Dragă Wilhelm, sunt într-o stare în care trebuie să fi fost acei nenorociţi despre care se credea că ar fi stăpâniţi de un duh rău. Mă cuprinde de multe ori ceva ce nu e nici spaimă, nici dorinţă... e un vuiet lăuntric, necunoscut, care parcă îmi zdrobeşte pieptul şi mă sugrumă! Vai! Vai! Şi atunci rătăcesc încoace şi încolo, martor al cumplitelor scene noc­turne din acest anotimp duşmănos faţă de oameni.

Faceti-va bine (246)

Prazul

Denumire ştiinţifică: Allium porrum.

Prezentare. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine familiei liliaceelor. Originea prazului este în zona Mediteranei. Tradiţia culinară bazată şi pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane şi în regiunile din apropierea acesteia. Prazul este o plantă bienală, remarcându-se prin tulpina sa groasă, fragedă, suculentă, formată din frunze răsucite, înaltă până la 40 – 50 cm. Frunzele sunt lungilanceolate. În pământ, prazul are un bulb. Pentru consum alimentar, cât şi pentru uz medicinal se foloseşte toată planta. Pentru uz medicinal se prepară sirop, decoct, macerat.

Decalogul si Zana Maseluta

Decalogul este un set de zece reguli stabilite de Dumnezeu, pe care trebuie sa le respecte crestinii pentru a dobandi viata vesnica. Iata cum suna aceste reguli, pe care noi, ortodocsii, re numim "porunci":

1.      Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

2.      Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.

3.      Să nu iei Numele Domnului, Dumnezeului tău în deşert; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui

4.      Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 

Keukenhof(2)

In casa bunicilor (4-5)

Şi iată că...

Într-o zi vine cu temperatură cel mai mic. Şi după el — sau de la el — şi cel mai mare.

Doctor, termometru, reţete, pază, grijă.

Al treilea, cel mijlociu, teafăr ca prin minune — parcă i-a fost lene să se-mbolnăvească — va fi expediat de mama la bunici.

Se pregăteşte de plecare cu inima mai grea decât picioarele de iarnă, cu ghete şi şoşoni. Un geamandan ticsit; ciorapi cârpiţi, rufele vămuite de ochii mamei, săpun de glicerină, periuţă de dinţi nouă, două pijamale şi trei mandarine. În geantă: cărţile, caietele şi o cutie de bomboane trimisă de părinţi bunicilor. Iar în bu­zunar, două pachete de ţigări, furate de la tata.

Din povestile lui Jack London (5)

Fiul Lupului

Bărbatul apreciază rareori femeia la adevărata ei valoare atâta vreme cât nu este lipsit de tovărăşia ei. Nu înţelege subtilităţile tipic feminine şi nici nu-şi bate capul prea mult cu aşa ceva. Insă în ziua în care tovarăşa de viaţă îi lipseşte, în existenţa lui se face un gol care începe să crească fără încetare.

Bărbatul vrea ceva şi nici el nu ştie ce anume. În zadar încearcă prietenii să îl vindece prin fel de fel de leacuri miraculoase. Boala se înrăutăţeşte cu trecerea timpului. Evenimentele vieţii îşi pierd toţ interesul pentru el. În cele din urmă, într-o bună dimineaţă, bărbatul înţelege brusc starea lui de spirit.

O poveste cu un tătic scrisă de Cehov

Tăticul

În biroul tăticului, gras şi rotund ca un cărăbuş, intră mămica, sfrijită ca o scrumbie de Olanda, şi tuşeşte. La intrarea ei, fata din casă sare de pe genunchii tăticului şi o zbugheşte după perdea; mămica nu dă acestui fapt nicio atenţie, fiindcă a avut tot timpul să se deprindă cu micile slăbiciuni ale tăticului, pe care le priveşte prin prisma unei soţii înţelepte, în­ţelegătoare faţă de civilizatul ei bărbat.

— Pompicule, – spune ea, aşezându-se pe genun­chii tăticului, – am venit la tine ca să ne sfătuim, dragul meu. Şterge-ţi buzele, vreau să te sărut.

Tăticul începe să clipească din ochi şi îşi şterge buzele cu mâneca.

Faptele credintei

"Ce folos, fratii mei, dacă zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are?" Asa se poate citi in Noul Testament, mai precis in Iacob 2:12. Si ceva mai incolo, acelasi Iacob zice: "Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este." 

Plecand de la formula asta, unii crestini faptuitori ii mustra pe cei ne-faptuitori cu diferite prilejuri. Spre exemplu, atunci cand un crestin vrea neaparat sa aiba porc pe masa de Craciun, ori miel de Inviere, faptuitorii ii spun cam asa: "daca vrei porc (respectiv miel) pe masa si invoci pentru asta traditia crestina, atunci fa bine si respecta intreaga traditie crestina; nu mai bea, tine post, nu mai injura, du-te la Liturghie si la celelalte slujbe, termina cu gandurile urate" si tot asa. 

Peisajele lui David Muench (15) (last)

Trei milenii de umor (16)

O cunoscută balerină americană i-a scris lui Shaw o scrisoare: „...Aud că aveţi cel mai bine dotat creier din lume. Eu, la rîndul meu, după părerea unanimă a specialiştilor, posed cel mai frumos corp. Vă propun să ne căsătorim. Astfel, copilul nostru va întruni ambele calităţi...!"

Shaw a trimis următoarele rînduri: „...în numele cerului! Şi dacă copilul nostru va moşteni corpul meu şi creierul dv.? Din cauza acestei primejdii nu cutez a da curs propunerii pe care mi-o faceţi.“.

Somnul de veci (9)

NOUĂ

A doua zi dimineaţă aerul era limpede, luminos şi însorit. M-am trezit cu senzaţia că am în gură mănuşa unui automobilist, am băut două ceşti de cafea şi-am răsfoit ziarele de dimineaţă. În nici unul n-am găsit vreo referinţă la domnul Arthur Gwynn Geiger. Tocmai scuturam costumul meu ud ca să-i netezesc cutele, când sună telefonul. Era Bernie Ohls, anchetatorul principal al procurorului, care îmi dăduse ideea să merg la generalul Sternwood.

— Ei, cum se simte băiatul? începu el.

Vocea lui părea a unui om care a dormit bine şi nu avea prea mari datorii.

— Mă doare capul după băutură.

— Ce vorbeşti? 

O legenda povestita de Flaubert

Astazi e ziua in care, cu 133 de ani in urma, a trecut la cele vesnice Gustave Flaubert. In ziua de azi, daca intrebi cine a fost Flaubert, aproape sigur primesti raspunsul "habar n-am" (sigur, depinde si pe unde intrebi, dar eu ma gandeam la un sondaj facut, de exemplu, in gara). Mai sunt si din cei care au auzit acest nume si iti vor spune ca e al francezului care a scris Doamna Bovary. Eu pot sa fac insa pariu ca dintre cei care stiu, nici macar 1 % nu au auzit de povestirile lui Flaubert, in numar de trei, dupa cum urmeaza: Legenda Sfantului Julian Ospitalierul, Un suflet curat si Irodiada. O sa pun aici prima dintre aceste povestiri, tradusa in romaneste sub titlul "Legenda sfantului Iulian cel primitor". Uite:

Faceti-va bine (246)

Porumbul

Denumire ştiinţifică: Zea mays.

Denumiri populare: cucuruz, păpuşoi.

Prezentare. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. Poate atinge o înălţime de 2,50 metri. Înfloreşte în lunile iunie, iulie sau chiar august. Florile sunt unisexuate şi au formă de inflorescenţe. Floarea din vârful porumbului, ramificată, este floarea masculină. Floarea femelă este ştiuletele, care are nişte terminaţii lungi. Aceste terminaţii lungi, aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Pentru terapii, din mătasea de porumb se prepară o infuzie.

Suferintele tanarului Wether (12)

EDITORUL CĂTRE CITITOR

Ce mult aş fi vrut ca despre ultimele şi ciudatele zile ale prietenului nostru să fi rămas mai multe mărturii scrise de mâna lui, iar eu să nu mai fiu silit să întrerup prin povestire şirul scrisorilor pe care le-a lăsat.

Am avut grijă să culeg ştiri exacte din gura acelora care cunoşteau povestea lui; ea este simplă şi toate relatările se potrivesc între ele, afară doar de foarte puţine amănunte. Părerile sunt deosebite şi sentinţele împărţite numai în ce priveşte firea persoanelor care au luat parte la aceste întâmplări.

Aşadar, ce altceva ne rămâne de făcut decât să istorisim în chip conştiincios ceea ce am putut afla cu multă osteneală, să introducem acolo unde trebuie scrisorile rămase de la cel dispărut şi să dăm toată atenţia chiar celei mai mărunte hârtii; asta mai ales fiindcă e atât de greu să descoperi resorturile adevărate chiar ale unei singure acţiuni, atunci când ea are loc între oameni care ies din comun.

Egoistul Beligan

Sincer sa fiu, prin decembrie, cand am vazut marea de urari si declaratii adresate lui Radu Beligan cu ocazia implinirii varstei de 94 de ani si cand am aflat ca omul inca mai joaca, am fost uimit. Sa te mai sui pe scena la varsta asta matusalemica nu-i putin lucru. Ar vrea oricine sa fie in putere la 94 de ani, ma gandesc.

Recent insa, mi-a spus cineva ca s-a dus sa vada Egoistul lui Jean Anouilh la National, cu Radu Beligan in rolul principal. Si ce mi-a fost dat sa aflu? Maestrul joaca stand in permanenta asezat pe un scaun cu rotile. Atunci cand rolul ii cere sa se deplaseze in cealalta parte a scenei, se sting luminile, iar din culise apar niste baieti care, pe intuneric, imping scaunul in care se afla maestrul pana acolo unde trebuie, apoi se retrag. Se aprind luminile si piesa continua. Imi zicea persoana respectiva ca spre final nici nu s-au mai stins luminile si toata sala a asistat la deplasarea maestrului prin impingere.

Keukenhof(1)

Toata ziua de vineri am petrecut-o in parcul Keukenhof. Se gasesc pe net milioane de poze facute acolo. Dar le urc si eu pe ale mele, n-au cum sa strice. Am facut enorm de multe poze acolo, daca nu se umplea cardul (2GB), nu stiu ce s-ar fi intamplat - poate ramaneam si peste noapte (glumesc, desigur, la 6 seara se inchide). Uite prima serie de poze:

O viziune cu Tagore

Ziua lui Tagore. Rabindranath Tagore. Stiti cum zic, ceva gen: "Bond. James Bond".
La asemenea ocazii se urca texte de-ale maestrului? Adevarat. Eu, insa, o sa urc o poveste traita si scrisa de Oana Covaci, care s-a intalnit cu Tagore intr-un parc, langa o salcie. Uite:

Unul din ei e Tagore. Cin' sa fie? Cin' sa fie?

Cablul

Credeati, poate, ca daca n-am mai scris de ele, coincidentele au disparut din viata mea. Da' de unde! Se tin scai de capul meu. Nu sunt inca pregatit sa scriu despre seria interminabila de coincidente de care am avut parte in timpul excursiei in Olanda - au fost prea multe si prea mari. O sa povestesc, pana una-alta, despre intamplarea de ieri.