Somnul de veci (12)

DOISPREZECE

După ploaie, pomii de pe partea superioară a lui Laverne Terrace aveau frunze verzi, proaspete. În lumina rece a soarelui de după-amiază vedeam panta abruptă a dealurilor şi treptele pe care fugise criminalul după cele trei împuşcături din întuneric. Pe strada de dedesubt stăteau faţă în faţă două case mici. Din ele s-ar fi putut sau nu să se audă împuşcă­turile.

De ce-a pierdut Ouatu (2)

Ziceam că în spatele eşecului de la Eurovision 2013 se ascund nişte coincidenţe care, precum toate coincidenţele, sunt imposibil de explicat. Numai că de data asta ele sunt atât de multe şi, aş spune, atât de îngrijorătoare, încât nu ştiu cine ar mai putea să pretindă, văzând despre ce este vorba, că totul este OK.
Sunt trei tipuriv de coincidențe: unele absolut evidente pentru cine este puţin atent, unele uşor de observat pentru cine este dispus să facă nişte mici analize şi, în sfârşit, unele bine ascunse, pentru înţelegerea cărora este nevoie de câteva noţiuni matematice. Am explicat în prima postare la temă ce sunt numerele Catalan. Acum vă voi reaminti noţiunea elementară de funcţie de gradul întâi (sau funcţie liniară).

De ce-a pierdut Ouatu (1)

La încheierea concursului Eurovision 2013, o să vă arăt câteva mici coincidenţe sub semnul cărora a stat participarea României, care a mers acolo cu un domn pe nume Cezar Ouatu şi o piesă intitulată "It's my life". Dacă le veţi analiza, veţi constata că e al naibii de ciudat să se întâmple asemenea lucruri. În orice caz, pentru a înţelege până la capăt despre ce este vorba, e nevoie de două noţiuni: numerele lui Catalan şi funcţia de gradul întâi. Prima e ceva mai complexă, dar pe a doua ar trebui s-o ştie cam toată lumea. Încep cu numerele lui Catalan.

Mici intamplari cu animale (146)

Între durere şi patimă

Am dat de un loc de gonită într-o insulă de tăietură îm­brăţişată strîns de o pădure de molid străveche. Nu mi-a fost greu să mă furişez din copac în copac pînă în marginea pădu­rii. Stăpîn al pacului de ciute era un taur deosebit de puternic şi în trup şi în podoaba capului. Aveam vîntul în faţă, stăteam bine acoperit, ciutele păşteau, cerbul clocotea mugind înteţit; mi-am putut da răgaz ca să mă încînt de scena care se desfăşura în apropierea mea, cu toate fazele jocului de împerechere. Dar la o vreme, o ciută bătrînă şi-a înălţat periscopul capului şi şi-a îndreptat spre mine pîlniile urechilor mari. Am făcut oare un zgomot fără să-mi dau seama sau poate s-a întors vîntul? Dacă voiam să duc la cabană minunatul trofeu nu mai puteam aş­tepta. S-a mai întîmplat că în momentul acela taurul s-a ră­sucit şi mi-a arătat spata, cum nu se putea mai potrivit pentru un glonţ sigur. Am ochit cu băgare de seamă şi am tras. Eram sigur că victima mea se va prăbuşi îndată. Dar surprizele sunt zestrea vînătorului. Fără să dea cel mai mic semn că a primit glonţul, deodată cu pîlcul de ciute a sărit şi taurul şi a pornit în goană spre pădurea de dincolo.

Faceti-va bine (253)

Ricinul

Denumire ştiinţifică: Ricinus communis.

Denumire populară: căpuşă.

Prezentare. Ricinul este o plantă erbacee, anuală, cu o înălţime de până la doi metri. Face parte din familia euforbiaceelor. Originar din Africa, ricinul a fost aclimatizat şi se cultivă şi în România. Are o rădăcină pivotantă, puternică. Frunzele sunt palmatlobate, cu peţiolul lung, iar florile apar grupate. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi, roşii, violete. Fructul, sub formă de capsulă cu ghimpi, conţine seminţe bogate în ulei. De altfel, valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. Ricinul are, de asemenea, valoare ornamentală şi medicinală. Pentru nevoi medicinale se foloseşte uleiul (sau untul) de ricin.

Substanţe active importante. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Seminţele de ricin conţin şi ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă, care aglutinează globulele din sânge.

Întrebuinţări. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient.

Traieste-ti clipa

Ziua lui Khayyam! Oh, ce de mai vin se bea astazi de-a lungul si de-a latul globului, pentru a-l cinsti pe acest mare poet, filosof, matematician si astronom persan. 

 

Incognito printre lalele (1)

Cum l-am cunoscut pe Botticelli

Eram în clasa a cincea și, ca mai toți băieții de vârsta mea din acei ani, mă gândeam mult și des la fete (ca să nu zic femei). Visul vieții mele era să văd un nud feminin în carne și oase. În vremea aia, nici nu-ți puteai imagina să vezi așa ceva la televizor, ori într-o revistă. Așa că deh, fantezia mea lucra intens. 

Și ce să vezi? Într-o zi, nu știu cum vine vorba de treburile astea și un coleg de clasă, un căminar pe nume Dumitrașcu, îmi zice că are el în cameră, bine ascunsă, o poză cu o femeie complet goală. "Băi, ești sigur că n-are nicio haină pe ea?" îl tot întrebam eu. "Sigur, sigur, ce dracu! Am decupat-o dintr-o revistă" zicea Dumitrașcu. În cele din urmă, a promis că aduce poza la școală și - culmea culmilor - mi-o și face cadou, că lui îi e frică să nu-l prindă nea Moldo (pedagogul) cu ea și altele. Buuuuuuun.

Ultima intrebare a lui Asimov

Ultima întrebare

Ultima întrebare a fost formulată pentru întâia oară, pe jumătate în glumă, în ziua de 21 mai 2061, într-un moment când omenirea păşea spre lumină. Întrebarea a apărut ca urmare a unui pariu pus pe cinci dolari la beţie şi faptele s-au petrecut după cum urmează:

Alexander Adell şi Bertram Lupov erau doi dintre credincioşii slujitori ai lui Multivac. Ei cunoşteau mai bine decât oricare altă fiinţă ome­nească ce anume se ascundea înapoia faţadei reci, clicăitoare şi pâlpâitoare - care se întindea pe mulţi kilometri - a giganticului calcu­lator. Aveau, cel puţin, o noţiune despre planul general de relee şi circuite care crescuseră cu mult dincolo de punctul în care un singur om ar fi putut pricepe totul în mod exact.

Faceti-va bine (252)

Reventul

Denumire ştiinţifică: Rheum officinale; Rheum palmatum.

Denumire populară: rubarbă, rabarbură.

Prezentare. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută, fiind celebră, în schimb, pentru proprietăţile sale medicinale. Îşi are originea în Asia, fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. În România, reventul apare numai sub formă cultivată. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. Trăieşte circa 10 ani şi este avantajoasă pentru utilizare în bucătărie, putând fi recoltată din primăvară şi până în toamnă.

Avantajele burții

Destul de frecvent, dimineaţa - când se îngână noaptea cu ziua, am nişte vise foarte clare, care îmi plac atât de mult, încât parcă n-aş mai vrea să se termine. De cele mai multe ori, după ce mă trezesc, nu-mi pot aminti ce au discutat personajele din vis - unul dintre ele fiind întotdeauna eu. Câteodată mi se întâmplă să îmi spun, încă visând, cam aşa: „asta nu am cum să mai uit, e prea limpede şi prea simplu”. E ca şi cum o persoană din mine ar visa, şi o altă persoană ar fi trează şi ar urmări visul. Ceva straniu, oricum.

Inca o poveste a lui Perrault

310 ani de la moartea lui Charles Perrault. Asa un moment nu se trece cu vederea, drept pentru care urc una din povestile mai putin cunoscute ale maestrului. Uite: 

Lupul cel alb şi ciuboţelele roşii

Se zice că ar fi fost odată o doamnă foarte, foarte bogată, care avea doi băieţi. Din prima căsătorie îi rămăsese un băiat căruia îi zicea Jingolet, şi băiatul acesta era ursit să fie mereu hărţuit de o vrăjitoare rea. Dintr-a doua căsătorie avea alt băiat, pe nume Căciuliţă, şi care, dimpotrivă, era ocrotit de o zînă bună. Aceşti doi fraţi se iubeau între ei nespus de mult şi cînd i se făcea unuia vreun rău, suferea şi celălalt.

Într-o zi mama lor îi spuse lui Jingolet:

Un scenariu cu bichoni

Închipuie-ți că ai doi câini mici și drăguți. Să zicem, bichoni - albi și pufoși. Dorm cu tine, te fixează permanent cu privirile, nu poți să faci un pas prin casă fără ei. De câte ori pleci la serviciu, te urmăresc, cu figuri necăjite, prin geamlâcurile ușii - ar vrea să te însoțească, numai că de data asta nu se poate. Te sui în mașină, te uiți pe geam, bichonii sunt acolo, dacă ar avea mâini ți-ar face semne de rămas bun. Vor sta pe pozițiepână mașina nu se va mai vedea, dar vor continua să se uite în stradă până când nu vor mai putea auzi nici zgomotul motorului.

Mici intamplari cu animale (145)

Alaiul scobarilor

Scobarul (Chondrostoma nasus) nu este un peşte prea preţuit. Carnea lui e mediocră, mulţimea oaselor te necăjeşte. Cum se hrăneşte mai ales cu algele verzi de pe pietrele din fundul apei, cam dispreţuieşte momelile undiţarului. Mai e şi pîra că mănîncă icrele altor peşti, mai folositori. Pe alocuri undiţarii organizează adevărate bătălii, cu plase şi cu năvoade, ca să mai rărească numărul acestui dispreţuit.

Peştele-i să-l prinzi şi să ajungă pe masă. Pînă-i ascuns în apa lui n-ai nici un folos de el. Adică folos care are întru­chipare în bani sau în gustul gurii şi mulţumirea pîntecelui. Şi totuşi, se întîmplă să te bucuri de ei şi în alte împrejurări.

Faceti-va bine (251)

Răculeţul

Denumire ştiinţifică: Polygonum bistorta.

Prezentare. Răculeţul este o erbacee târâtoare, perenă, întâlnită în flora spontană din zonele subalpine şi alpine. Aparţine familiei poligonaceelor. Rizomul este gros şi bine dezvoltat, iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. Florile sunt albroşietice şi sunt dispuse în partea terminală a plantei, într-o inflorescenţă sub formă de spic. Partea medicinală a plantei este rizomul, care se recoltează în luna mai. Din acest rizom şi din rădăcini se prepară decoct, un extract, făină, un vin medicinal.

Substanţe active importante: acizi, amidon şi foarte mult tanin.

Întrebuinţări. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. În general, efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă şi detoxificare a organismului. Răculeţul se foloseşte, prin urmare, ca depurativ general, asigurând o primenire a organismului, revitalizându-l şi echilibrându-l.

O poveste a lui Marin Preda

Astazi, la 33 de ani de la moartea lui Marin Preda, se cuvine cu prisosinta a urca una dintre frumoasele lui povesti. Uite:

Somnul de veci (11)

UNSPREZECE

Purta o fustă din tweed cafeniu, o cămaşă bărbă­tească cu cravată şi pantofi de stradă lucraţi manual. Ciorapii erau la fel de fini ca în ziua precedentă, deşi nu-şi mai expunea atât de mult picioarele. Părul negru strălucea sub o pălărie cafenie, gen Robin Hood, care ar fi putut costa cincizeci de dolari şi părea făcută cu o singură mână dintr-o bucată de sugativă.

— Ei bine, în sfârşit te-ai sculat, spuse ea, strâmbându-şi nasul la sofaua roşie decolorată, la cele două fotolii desperecheate, la perdelele de plasă care trebuiau spălate şi la măsuţa de scris mică, ca a unui şcolar şi plină cu reviste vechi, menite să dea came­rei un aspect profesional. Începeam să-mi spun că poate lucrezi în pat, ca Marcel Proust.

— Cine-i ăsta?

Un troc îngrozitor

Am văzut azi imagini cu românul Florinel Enache întorcându-se acasă într-un cărucior, după ce ambele picioare şi o mână i-au fost amputate în urma unui eveniment petrecut în Afganistan. Acest om a fost numit erou naţional şi a fost întâmpinat la aeroport de ministrul apărării, împreună cu o sumedenie de militari care i-au dat onorul.

De ce este Florinel Enache primit aşa şi de ce este considerat erou naţional? Pentru că, în 2012, aflându-se în ţara talibanilor ca plutonier al armatei române, a declanşat fără să vrea un dispozitiv plantat în nisip, care a explodat. Florinel Enache se afla acolo prin propria voinţă. Nimeni nu l-a obligat să plece, lăsându-şi aici familia şi riscându-şi viaţa clipă de clipă. El a ales să plece pentru o diurnă de 2100 euro lunar, însoţită de curgerea în ţară a unor drepturi. S-a dus la război pentru o leafă mai bună şi nu pentru a-şi apăra ţara cotropită de duşmani. S-a dus acolo aşa cum alţi români - dintre cei care nu sunt dispuşi să-şi asume riscuri majore - se duc să culeagă căpşuni în Spania.

Cateva animalute olandeze

Cainii comunitari

Deschid televizorul ca sa vad ce scandal o mai fi la ordinea de zi - ca la noi nu se poate fara un scandal. Si ce sa vezi? Iarasi e vorba de cainii vagabonzi. Nu stiu cine s-a gandit sa propuna o lege prin care cetatenii prinsi ca hranesc cainii comunitari sunt amendati cu sume consistente. Tot felul de iubitori de animale protesteaza - ca de obicei cand e vorba de dulai - impotriva acestei initiative, care, de altfel, trebuie sa recunoastem ca e cretina. Ma si gandesc la felul in care politia comunitara o sa-si trimita oamenii sa se ascunda prin boscheti (gonindu-i, desigur, pe boschetarii de acolo) si sa pandeasca lumea, ca sa ii prinda pe cei care hranesc animalele fara stapan. Iata-l pe vajnicul agent repezindu-se si punand mana pe o batranica amarata care, din coltucul ei de paine, a aruncat un sfert unui catel cu ochii umezi. Si tot asa - n-am chef sa dezvolt.