luni, 21 noiembrie 2016

Macedonski prozator (2)

   O NOAPTE ÎN SULINA
    Dobrogea abia fusese luată în stăpînire.
  Noul administrator al Gurilor-Dunărei, pe o zi de primăvară — 23 aprilie şi Sf. Gheorghe — cobora din vapor, în luntre, spre a debarca în Sulina. Vîntul, ridicat dinspre mare, sufla în răspăr apa albastră a uriaşului fluviu şi o da, răzvrătită, înapoi. Cerul era ca un cristal curat şi soarele îl umplea de veselie. Oraşul, cu casele lui albe, şi cu minaretele lui subţiri, încăleca braţul Dunărei. Pe unele coperişuri, grădini de leandri şi de lămîi înfloriţi împrimăvărau aerul. Nuanţe roze şi verzi se logodeau. Un zbor de libelule — caii dracului — nor azuriu de aripi — albăstrea Delta, cu depărtări pe care trestia şi papura tînără le frăgezea. Administratorul, 26 de ani şi ochi de vis, furat de răzvrătirea valurilor, ameţea. Era străbătut de fiori pe care nu-i mai simţise. Marea, împinsă de vînt în apele Dunărei, se izbea de ele, iar un zgomot de bătălie izbucnea. Deasupra valurilor, acolo unde soarele îşi vărsa flăcările din plin, băteau ca nişte aripi de jar ale unor pasări din alte lumi: Soarele. Cînd ţărmul fu apropiat, sunetele de argint ale clopotelor bisericelor pătrunseră în auzul celor din luntre.


sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Anti-băseii

În 1995 eram țărănist de frunte la Sinaia. Cunoscusem o mulțime de lideri ai partidului, inclusiv pe Corneliu Coposu, și eram foarte activ - credeam că politica este o ocupație nobilă, pusă în slujba oamenilor și a comunităților etc. La un moment dat, având ceva treburi în București, am trecut pe la sediul PNȚCD din Rosetti. Persoanele pe care le căutam nu erau acolo, clădirea părea pustie. Doar într-o cameră de la etaj am auzit niște voci. Am bătut la ușă, am intrat și am văzut 4-5 siluete învăluite într-un fum gros de țigară. Una dintre ele era a Roxanei Iordache, fosta jurnalistă de la România liberă. 


vineri, 18 noiembrie 2016

Cum am înțeles ce înseamnă să fii băsel

Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă să fii băsel. Mi-a luat ceva vreme, câțiva ani buni, dar acum știu. Cât am fost susținător al lui Băsescu, îmi închipuiam că asta înseamnă și, evident, mă includeam în grup - eram și eu băsel. Dar astăzi am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa. Nu orice susținător al lui Băsescu este un băsel. Nici pomeneală. A fi băsel este o calitate mai specială, pe care nu o au decât puțini, cred eu, dintre susținătorii lui Băsescu. La fel cum doar o parte dintre foștii susținători ai lui Milică Înfrântul sunt milici și nu toți susținătorii lui Ion Iliescu sunt ilicei.


sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Clintobamismul - o variantă de uselism

Americanii au căzut și ei în dilema celor șapte virgulă cinci milioane de români. Exact ca în cazul referendumului de la noi, deși americanii care au votat Clinton au fost mai mulți decât votanții contracandidatului,  președinte a fost declarat Trump. De ce? Pentru că așa spune legea la americani – nu votul popular contează, ci numărul de electori. De exemplu, în statul X sunt 30 de electori. Se votează și Trump ia 57% din voturi. Atunci el primește toți cei 30 de electori, iar Clinton nu primește niciunul. La sfârșit, s-a constatat că Trump a ajuns la 279 de electori, numărul de care avea nevoie fiind 270. Pe de altă parte, la votul popular, care numără efectiv ștampilele care au fost puse de fiecare dintre candidați, Clinton a ieșit învingătoare, cu un avans de circa 400 000 de buletine. Cum se explică asta? 



joi, 10 noiembrie 2016

Femeia și cratița

Posibilitatea de a invoca principiul corectitudinii politice a determinat multe doamne și domnișoare sensibile să atace vechile tabu-uri. Unul dintre ele este acela care pretinde că femeia trebuie să stea la cratiță. Încă mai există în România o sumedenie de bărbați care se căsătoresc doar ca să aibă pe cineva care să le gătească și să le spele, în vreme ce ei stau la cârciumă. Femeia, spun aceștia, nu are altceva de făcut decât să vadă de casă, nicidecum să muncească undeva și cu atât mai puțin – Doamne ferește – să câștige mai bine decât un bărbat.



Fascisto-bolșevismul progresist

Dintr-un excelent articol publicat de Bogdan Duca pe blogul lui https://bogdanduca.wordpress.com/

Victoria lui Donald Trump este votul (disperat) al unei Americi care se încăpăţânează să nu capituleze în faţa unei monstruozităţi ideologice: fascisto-bolşevismul progresist.
Acest fascism progresist este ideologia ce tinde să devină dominantă şi în Uniunea Europeană.
El pretinde atotputernicia Statului, care poate redefini realităţi: cum ar fi viaţa, moartea, familia, căsătoria, normalitatea.
El pretinde oamenilor, ca în 1984 al lui Orwell, să îşi controleze limbajul şi gândirea, după norme corecte ideologic, impuse.


Trump și ignoranții lui Hillary Clinton

Într-o excelentă analiză publicată de Valentin Naumescu pe site-ul cursdeguvernare.ro, autorul scrie: „cu cât tabăra Clinton îl numea mai intens pe Trump „rasist şi sexist”, cu atât acesta creştea mai mult în sondaje. Aceasta este adevărata faţă a majorităţii tăcute a societăţii americane, încă albe, care nu avea acces (pentru că este profund ignorantă, ca şi o mare parte din susţinătorii lui Hillary Clinton de altfel, să nu ne facem iluzii) la poziţii guvernamentale şi politice, la cariere în universităţi, la mass-media, la dezbaterile intelectuale, şi se simţea exclusă din propria ţară.”


miercuri, 9 noiembrie 2016

Omul PC al lui Teodor Baconschi

Omul PC (corect politic, nota mea) nu mai are memorie. A fost deprins să privească trecutul odiosului om alb ca pe o colecţie de orori indicibile. Nimic din ce a făcut gloria militară, intelectuală sau religioasă a Occidentului nu mai poate fi salvat. Totul a fost minciună, opium pentru popor, sclavie, cucerire ilegitimă, opresiune socială, crimă, genocid, viol.


Corectitudinea politică văzută de Patapievici

Corectitudinea politică – cea mai recentă reacție de înregimentare, de cartelare sectară și de ripostă politică a vechiului filistinism, pe care tradiționala alianță dintre prostie, îngustime de spirit și resentiment o ridică împotriva tuturor manifestărilor de nonconformism, de spontaneitate și de bogăție necenzurată a vieții. Nou este doar faptul că ura înverșunată față de non-conformiști pe care o resimt promotorii corectitudinii politice poate fi azi, în sfârșit, organizată în așa fel încât să fie recunoscută și organizată de stat. De aici și deosebirea dintre vechii filistini și noii filistini, corecții politic – primii aveau complexe de inferioritate, ultimii le-au depășit.


luni, 7 noiembrie 2016

Macedonski prozator (1)

SOARE ȘI GRÂU
Şoseaua, panglică prăfuită, înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele îşi cernea strălucirea. În urmă, ver­deaţa unei păduri încingea cîmpul cu un brîu ce, prelungindu-se spre dreapta şi spre stînga, se ştergea neîncetat mai mult şi sfîrşea prin a se topi de-o parte şi de alta în zarea depărtărilor.
Încolo, spre Bucureşti, şesul se desfăşura — aproape fără cute — o stepă veselă ce se împreuna la orizont cu ce­rul: vechea şi scumpa noastră Românie, peste care griul îşi trece vara uriaşul talaz de aur.
Dar marea de spice galbene era mîncată, pe locuri, de mici cîmpuri intrate în stăpînirea florilor de cicoare albas­tre, în a garofiţelor pembé şi în a muşeţelului galben şi alb.


marți, 1 noiembrie 2016

Tectonici, adesea ciudate... Însemnări despre poezia lui Raul Sebastian Baz

O cronică apărută în revista „Sintagme literare”, sub semnătura criticului Ionel Bota. Pentru cei care nu știu, precizez că revista este copilul de suflet al poetului și prozatorului Geo Galetaru.

În poezia de azi, foarte mulți autori au izbândit doar dacă au avut, cum s-ar spune, intuiția unor mecanisme de stimulare. Civilizația se grăbește, în zodia culturilor hibride au loc tectonici adesea ciudate unde amorul ori pitorescul captivant al geografiilor ființei acoperă interesul firesc pentru alte (obligatorii) teme din proiectele poetului contemporan. 


sâmbătă, 22 octombrie 2016

Bârfa și moartea

„Cel ce posteşte de bucate, posteşte zadarnic dacă postul lui nu este însoţit şi de postul celălalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de păcate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pildă, dacă bârfeşti, chiar dacă nu mănânci nimic, tot în iad te duci.”
Am citit textul ăsta într-o cărțulie scrisă de un anume Sofian, călugăr îmbunătățit, care știe exact cum stau lucrurile și ne învață cele bune și de folos sufletelor și trupurilor noastre amin. Mi-am pus o întrebare extrem de simplă: de unde știe părintele Sofian că dacă bârfești te duci în iad? Căutând, am dat peste cuvintele lui Pavel, din Epistola către Romani:


vineri, 14 octombrie 2016

O domnișoară supranumită Robotul

O povestire a lui Truman Capote. Simplă și frumoasă. Recomand cartea din care am extras-o, anume „Acum ne despărțim”, apărută la Editura ART. Sunt 14 povestiri, traduse de Iulia Arsintescu. E vorba despre scrieri uitate și redescoperite ale lui Capote

UNDE ÎNCEPE LUMEA
Domnişoara Carter explica ciudăţeniile algebrei de aproape douăzeci de minute, deja. Sally s-a uitat plină de silă la acele ceasului din clasă, care înaintau ca melcul. Încă douăzeci şi cinci de minute, numai, şi pe urmă libertatea - dulcea, scumpa libertate.



miercuri, 12 octombrie 2016

Lucrețiu și moartea

Lucrețiu (Titus Lucretius Carus) (ca. 99 î.Hr.- ca. 55 î.Hr.) a fost un poet și filozof latin. Singura sa lucrare cunoscută este poemul filozofic De Rerum Natura (Despre natura lucrurilor). Lucrețiu a continuat și dezvoltat concepția atomistă a lui Epicur, fiind adeptul și discipolul acestuia. În De Rerum NaturaLucrețiu tratează lumea microscopică a atomilor, ființa umană și universul. Lucrețiu expune ideea mortalității sufletului și a universului, ceea se explică prin asocierea și separarea atomilor. Opera lui Lucrețiu se caracterizează prin realismul imaginației, forța vizionară, bogăția și varietatea descrierilor, intuirea sensibilă și filozofică a naturii, pasiune și ironie, clasicismul expresiei.
Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Titus_Lucretius_Carus
Reproduc, mai jos, ultima parte a capitolului III din acest uimitor poem.


vineri, 7 octombrie 2016

Despre ignoranța care poate ucide - cazul Gyuri Pascu

Două tragedii de o factură mai aparte au avut loc în ultima vreme: Gyuri Pascu a murit în urma unor evenimente bizare, iar la Târgu Mureș a ieșit la iveală cazul unui fost muzician care a racolat timp de opt ani studente de la Universitatea de Artă pe care le-a exploatat sexual. De ce alătur eu aceste două tragedii? Pentru că ele au un element comun: ignoranța. O să explic despre ce este vorba.


joi, 29 septembrie 2016

Jocuri cu burta plină

La sugestia bunului meu prieten Gogol, postez aici lista jocurilor pe care le juca Gargantua după masa de prânz. Munca sisifică a echivalării i se datorează lui Romulus Vulpescu.
Coloare,
protos ,
tacă sau panţarola, maslă — bătătoare, coz sau tromf,
picatu sau ferbere cu şantel şi fără,
tablanet şi oglindă,
ghiordum,



duminică, 25 septembrie 2016

Pe cine alege Dumnezeu

Căile de acces la Hristos sunt infinit diversificate. El îşi alege drept vase de cinste oameni întru totul feluriţi şi la prima vedere neadecvaţi a-i fi slujitori: un desfrânat ca Fericitul Augustin, un ofiţer aspru ca Ignaţiu de Loyola, un vrăjitor ca Sf. Ciprian, un poet vitalist ca Paul Claudel (potopit de har în spatele unui stâlp din Catedrala Notre Dame a Parisului), un rebel, un contestatar ca poetul Arthur Rimbaud, un răzvrătit ca F.M. Dostoievski (în ocna lui siberiană) ori ca Silvio Pellico (în temniţa lui moravă) 


vineri, 23 septembrie 2016

Cazul Olivia Steer

Această femeie, Olivia Steer, care se bucură de o anumită notorietate în urma faptului că a fost prezentatoare la un post de televiziune, a lansat în oceanul Internetului mai multe idei cel puțin bizare: femeile nu trebuie să facă mamografie, copiii nu trebuie să fie vaccinați, cancerul se vindecă de la sine și altele asemenea. Sigur că într-o țară liberă, fiecare poate susține orice fel de idei, câtă vreme nu încalcă vreo lege. Olivia Steer ar putea susține, de exemplu, că spălatul pe dinți este cancerigen, că mersul încălțat conduce la depresie, că bătutul din palme la concert afectează urechea internă și câte altele.


joi, 22 septembrie 2016

Ultimul călău al Moldovei

Faimosul călău, cel de pe urmă călău, Gavril Buzatu, îşi îndeplinea meseria lui cu multă punctualitate. Când era vreo execuţie de săvârşit, dânsul era persoana asupra căreia erau aţintite privirile tuturora. Un grup de oameni se zărea din depărtare. Cu cât se apropia, cu atât şi norodul se înmulţea. Iată o femeie, care mai mult era târâtă decât mergea. Din când în când cădea în genunchi, împreunându-şi mânile. Cei de la spate însă îi dădeau zor de mers. Atunci dânsa pornea în goană, urlând sălbatec, sfâşietor, îngrozind liniştea molcomitoare a oraşului Iaşi. Călăul Gavril o aştepta.


duminică, 18 septembrie 2016

Cazul Boureanu și pitecantropii mileniului III

Cazul Boureanu - fostul deputat care își maltratează copilul de 15 ani - este deosebit de interesant prin reacțiile pe care le stârnește. Mulți oameni normali consideră că Boureanu este de condamnat, pentru că violența asupra copiilor nu poate fi acceptată. Alții, însă, sunt atrași mai degrabă de varianta în care individul face exact ceea ce trebuie, pentru că fata lui este o individă nestăpânită, care a plecat pe un drum greșit etc. Opiniile lor se pot grupa sub sigla „da, dar”.


După mine!