Tipuri de satisfacție

Am constatat existența a două feluri de satisfacție legate de locuțiunea „a face ceea ce trebuie”. Primul tip apare atunci când termini de făcut ceva, de exemplu, aruncarea gunoiului. Atunci poți să te duci să te întinzi în pat, ori să stai pe o bancă, în fața casei și starea ta de spirit va fi una bună. Al doilea tip de satisfacție apare atunci când nu faci ceea ce crezi că trebuie. De exemplu, aruncarea gunoiului. Poți să te duci să te lungești pe pat, ori să stai pe bancă deși gunoiul este în continuare la locul lui. Satisfacția vine din aceea că ai reușit să anihilezi dictatul lui „trebuie”. Nu, de fapt nu trebuie, poți sta cum vrei și unde vrei chiar dacă nu ai aruncat gunoiul, chiar dacă nu ai udat florile, chiar dacă nu ai cumpărat pâine... De multe ori mă gândesc că al doilea tip de satisfacție este mai tare, pentru că te face să te simți superior lucrurilor, oamenilor, relațiilor de toate tipurile. Atunci ești cel care decide și nu cel care se supune. Nu există satisfacție mai mare.

O poveste a Danielei Donu de pe cand era copila

Broscuţa cea mică
A fost odată ca niciodată, pe când bivoliţa mergea pe frânghie şi măgarul stătea în colivie. Pe acele vremuri trăia într-un lac de la marginea unei păduri, o mică broscuţă. Era cea mai mică broscuţă de pe lac. Ea nu avea pe nimeni, nici părinţi, nici fraţi sau surori, nici prieteni. Era tare necăjită din pricina asta, nimeni nu o băga în seamă şi cât era ziulica de mare se plimba de colo colo în căutarea unei făpturi căreia să-i împărtăşească amarul ce-l avea.

Cum da napasta peste om

De data asta, Richi a intrecut masura. Iata ce a fost capabil sa faca.

Pe la 10, a venit camerista sa ma intrebe daca am ceva nevoi. Am pus-o putin la treaba, ca pana acum s-a cam lenevit. Din cauza asta, n-am observat ca Richi nu mai era in apartament. Dupa ce a plecat camerista, da-i si cauta-l pe nemernic. M-am dus prin tot hotelul, nimeni nu-l vazuse. Am iesit in curte, am strigat, am fluierat - nimic. In cele din urma, vazand ca la camera vecina sunt niste chei in usa, am batut si apoi am intrat, convins ca e camerista pe-acolo. Ei bine, purcelul era inauntru, statea nemiscat, doar se uita la mine cu niste ochi din aia nedumeriti. Statuse acolo fara sa-i pese ca il cauta toata lumea si, lucru deosebit de grav, facuse caca in fata usii de la baie, pe mocheta prazulie. In apartament nu era nimeni, camerista coborase dupa nu stiu ce chestii, asa ca ma aflam, pur si simplu, in apartamentul cuiva fara sa am acest drept. Am vazut niste pantofi, niste pantaloni atarnati pe cuier si poate ca as mai fi vazut si altele daca nu as fi luat repede rahatii cainelui cu niste hartie igienica si nu m-as fi grabit sa inchid usa pe dinafara. 

Acum stau si ma gandesc: uite cum da napasta peste om! Daca aparea locatarul de drept si ma gasea la el in apartament, cu caine cu tot? Ce explicatii as mai fi putut sa-i dau?

Între fire și rațiune

Mă tot gândesc de la o vreme că ar trebui să îmi schimb stilul de viață. Am găsit și în ce ar putea constă schimbarea: renunțarea la alcooluri (fine sau nu), mersul zilnic pe jos, trecerea la un regim alimentar fără grăsimi, sare etc. Excelent, nu-i așa? 

Fumatul pe strazi

Este uimitor sa vezi atata lume fumand pe strada in Hannover. In special fete tinere, cu mersul spart si figuri inexpresive. Fumeaza, dar cel putin sting chistoacele in tavitele de pe cosurile de gunoi, nu le arunca aiurea. Oare cati mai tin minte, din anii 70, cum se fuma pe strazi? Mi-aduc aminte cum ne opream noi, fumatorii prin oras si luam foc unul de la tigara celuilalt, sau cum aruncam chistoacele cu ajutorul mijlociului care le impingea in ultima falanga a degetului gros pana cand hotaram care e tinta si le eliberam, trimitandu-le cativa metri in directia dorita, cum "sudam" uneori tigarile, ceea ce insemna ca aprindeam una de la alta, ca sa nu treaca nicio secunda fara mult-iubitele gesturi...

Oh, dar acum cat de sinistru mi se pare sa vad fetele din Hannover fumand pe strada, repetand gesturile pe care eu aproape ca le-am uitat, tragand in piept fumul care a ucis atatia dintre cunoscutii mei din anii adolescentei...

Câinele care stă cu mine și nu e al meu

Azi, înainte de a pleca să o iau pe Maria de la școală, am ieșit puțin cu Richi. Marea problema e că dacă nu este scos cel puțin de trei ori pe zi, face pipi pe mochetă, iar mocheta asta prăzulie este mare cât tot apartamentul, cu excepția bucătăriei și a băii. Așa că îl scot, n-am chef să mă pună turcii la plată.

Marele gri

Pun aici cateva poze facute in diverse locuri din Romania, in urma cu cativa ani. Nu cred ca e ceva de explicat in legatura cu ele. Si nu stiu daca transpare cumva tristetea ca astfel de mici intamplari nu mai poti fi posibile pentru noi, aici, in Germania. Nu degeaba imi ura o prietena "Bine ai venit in marele gri". Nu ca n-ar fi si aici culori, stanci, flori, ape repezi si pasari incantatoare care canta de incantare. Sunt aici cu toate, doar ca nu te poti bucura de ele asa, la tot pasul, ca la noi. Totul e atat de bine pus la punct incat e foarte dificil sa te duci si sa te tavalesti prin iarba pe undeva. Fie iarba aia e a cuiva care misuna pe-acolo si n-ai curaj sa intri, fie ca e a Germaniei si este folosita in scopuri economice, asa ca nu apuci sa te bucuri de ea.

Faceti-va bine (77)

Cruşinul

Denumire ştiinţifică: Rhamnus frangula.

Denumiri populare: lemn câinesc, pasachină, salbă moale, paţachină, spinul cerbului, tufa prafului de puşcă.

Prezentare. Cruşinul este un arbust din familia ramna ceelor. Dacă are condiţii cât de cât favorabile, poate ajunge la înălţimea de trei metri. Florile acestui arbust sunt alb - verzui. Este un melifer recunoscut. Fructele au culoarea roşie, dar în timp se înnegresc. Pentru terapii se foloseşte coaja, dar nu proaspătă, ci după un an, timp în care pierde din toxicitate.

Cunoașterea orașului

În drum spre şcoala Mariei, m-a izbit azi revelaţia faptului că toate se duc irevocabil. „Tare de tot”, mi-ar putea spune cineva, „eşti un adânc filosof, revelaţiile tale l-ar uimi până şi pe Socrate”. Aşa e, ce-am spus sună ca o banalitate crasă. Numai că majoritatea oamenilor, când se gândesc la faptul că „toate se duc”, au în vedere un singur lucru: distrugerea fizică. Abia asta e o banalitate: orice structură materială se dezagregă. Funcţionează o aşa-numită lege a entropiei, conform căreia totul tinde către o stare generală de ne-organizare.

Diversitatea de opinii

Stire in presa: "Părinţi monstruoşi la Reşiţa: tata îşi viola fiica, mama filma totul. 360 de filme descoperite de poliţişti!" Urmeaza amanunte: fata are 13 ani, barbatul e tatal vitreg etc etc. In poza, apare individul respectiv, cu capatana ascunsa in haina, ca sa nu fie vazut. De ce sa nu fie vazut, este o mare mirare pentru mine. Daca esti atat de nenorocit incat sa faci orgii cu fiica-ta de 13 ani, nu prea inteleg de ce ti-ar pasa ca te vede sau nu lumea. Dar deh, poate ca omul se gandeste ca o sa faca niscai puscarie, dupa care, cand o sa fie liber, o sa vrea sa ademeneasca si alte fetite pentru orgiile lui filmate, asa ca nu trebuie sa poata fi recunoscut.

Gărgărița

Ieri, după ce a venit de la şcoală, Maria a reuşit să găsească pe undeva prin casă o gărgăriţă. A venit cu ea la mine să mi-o arate şi apoi am avut o mică discuţie de ordin lexical, să zicem. „De ce zic oamenii gărgăriţă? Doar e buburuză!”, m-a întrebat. Iar eu i-am spus câteva chestii, atât cât mă pricep, despre dialecte. Dar eu ştiu ce o frământă: faptul că de când era mică, îi spun „buburuza lui tata” şi acum ar putea exista riscul să-i spun, dintr-odată, „gărgăriţa lui tata”. I-am sugerat să o ducă pe balcon, dar a preferat să o pună undeva în dormitor.

O viziune de copil

La hotelul asta unde mai avem de stat pana sambata, problema cea mai mare este a lui Richi. Seara in special, cand ies cu el, este complet dezorientat. Il iau cu lesa si il cobor de la etajul al doilea, apoi, in curte, ii dau drumul. Se duce prin toate cotloanele, dar nu iese in strada. Si, dupa ce-si face treburile, vine fara sa-l chem si sta sa-i pun lesa. Urcam asa, pe aceleasi scari, dar el nu poate sa recunoasca locurile. Totdeauna da sa intre pe culoarul de la I, incat trebuie sa-l trag pana intelege ca mai are de mers. Asta e treaba cu hotelurile de azi, facute cu copy-paste - un bichon nu se poate descurca prin ele.

O comparatie

Am tot spus aici ca nemtii par a nu fi ceea ce credem noi ca sunt. Fac si ei o gramada de chestii de tip romanesc, diferenta e ca le fac cand nu-i vede nimeni. Uite inca doua exemple:

Mici intamplari cu animale (18)

Miros de primejdie (3)

Un paznic de vînătoare din Munţii Sebeşului raportează o întîmplare ciudată.

Primul pospai de zăpadă s-a aşezat pe muntele nostru pe la mijlocul lui octombrie. Mi-am luat arma şi am plecat dis-de-dimineaţă, ca să citesc pe hîrtia curată ce s-a mai întîmplat prin terenul de vînătoare. Între alte urme, dau de una de jder, cu totul proaspătă. Cum ninsoarea se oprise abia înspre ziuă şi în urma jderului nu se vedea niciun fulg căzut după ce tre­cuse animalul, socotii că urma nu poate să fie mai veche decît de vreun ceas şi că urmărirea jderului nu m-ar abate prea mult de la drumul pe care mi l-am propus să-l fac.

Aiurelile lui Tariceanu

Duminica, Basescu a declarat la ProTV ca salariile bugetarilor ar trebui sa fie majorate cu 15%. Sigur ca imediat s-a auzit o furtuna de injuraturi sinistre trecand prin Antene, canale, bloguri, conturi de Facebook si pe oriunde se pot exprima cei loviti de reforma (in sensul ca nu-si mai pot umple ei conturile fara sa produca nimic, doar din combinatii cu mafiotii care sug de la buget).

Azi, vad ca a iesit la interval Tariceanu - omul care a dublat pensiile in mod iresponsabil inainte de a pleca de la putere. Iata ce zice el:

Faceti-va bine (76)

Crinul de pădure

Denumire ştiinţifică: Lilium martagon.

Prezentare. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor, cu o tulpină erectă şi o înălţime de până la 1,50 metri. La bază, planta are un bulb ovoidal. Frunzele, înguste, alungite, sunt dispuse grupat, câte cinci – şase, spre mijlocul tulpinii. Crinul de pădure înfloreşte în lunile mai şi iunie. Florile sunt roz, roşii sau violete şi sunt pătate cu un roşu aprins. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. Crinul de pădure creşte în locuri umbroase şi relativ umede, în pădurile de foioase. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile şi bulbul, din care se fac cataplasme sau infuzie.

Întrebuinţări. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice, emoliente, revulsive. Este întrebuinţat şi în tratamente privind reglarea ciclului menstrual şi a întregii activităţi a sistemului genital feminin.

 

Sea Life

Experienta de ieri, de la Sea Life, a fost fantastica. Mi-a fost dat sa vad peisaje subacvatice atat de minunate, incat am redevenit copil. Si acum simt nevoia sa iau un bloc de desen, niste creioane colorate si sa incerc sa reproduc incredibila lume a apelor.

Din pacare, nu ai voie sa folosesti blitz-ul cand faci poze, altminteri pestii se ascund si dureaza nu stiu cat pana ies din nou. Asa ca am facut poze normale, destul de bune in conditiile date, care insa nu pot reda intrutotul splendoarea acelor crampeie din viata subacvatica. Uite:

Bere, pizza și pitoni

Aseară, după Sea Life, ne-am dus să mâncăm ceva la un mic restaurant din Bad Nenndorf. Frumușel restaurant, elegant și cochet. Cred că o să mai dau pe-acolo. Berea bună, iar pizza delicioasă. Un amănunt: marginile pizzei erau doar puțin mai crocante decât restul aluatului, nu ca la noi, unde marginile sunt tari ca piatra și cei mai mulți preferă să le arunce. (Maria, dacă ar citi postul ăsta, ar zice: "Tata, dar pizza nu are margini, e rotundă. Poate vrei să zici marginea", iar eu i-aș răspunde că nu e rotundă, că dacă îi desenezi conturul pe o hârtie o să vezi că arată mai degrabă ca o linie frântă închisă).

Mockingbird

O vorba care este pe gustul meu a aparut brusc din viscerele Internet-ului: "Books are useless! I only ever read one book, “To Kill A Mockingbird,” and it gave me absolutely no insight on how to kill mockingbirds!" Am pus vorba asta, asignata lui Homer Simpson, si pe Facebook, dar a disparut de-acolo. Las' c-o pun pe blog, sper sa nu inchida astia Blogspot din cauza mea si a lui Homer.

Poze din ZOO

Ce mi-a placut la Zoo Hannover e ca proprietarii s-au straduit sa re-creeze imagini veridice ale unor timpuri si locuri de pe pamant, in ideea de a putea vedea animalele ca si cum ai fi fost in acele timpuri si locuri. Nu cred ca am ce sa povestesc mai mult, mai bine pun poze care vorbesc de la sine: