Faceti-va bine (96)

Drojdia de bere
Denumire ştiinţifică: Saccharomyces cerevisiae.
Prezentare. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară, saprofită.
Se înmulţeşte prin înmugurire. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 şi 20 grade Celsius – şi drojdia folosită la fabricarea berii, care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. Aceste levuri, mai mult sau mai puţin dezvoltate, conţin elemente nutritive de excepţie. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin, însă, cu drojdia folosită la fabricarea berii.

De-ale lui Zoscenko (12)

OFENSA

De sărbători obişnuiesc să merg la Luga. Se zice că acolo e un aer minunat — aer de pini şi de brazi. Face bine la bronşită. Aşa zic medicii. Nu ştiu dacă-i adevărat, dar mie nu prea-mi vine să cred.

Ceea ce e mai rău, e că drumul pînă la Luga e un chin. Aglomeraţie mare. Înghesuială. Călătorii ţi se aşază pe genunchi fără să-ţi ceară voie. Ori îţi pun în cap coşurile şi boccelele. Aşa nu-i mare lucru să te pricopseşti cu o bronşită, ba mai dai şi în ipohondrie.

Rîndul trecut, la întoarcere, cu toate că va­gonul era ticsit, a mai urcat un individ. Destul de tînăr. Cu mustăcioară. Chiar fercheş. Cu cizme ruseşti în picioare. Îl însoţea o bătrînă. O babă ca toate babele, cu două boccele şi un coş.

Hotel de Belgique

Zi de zi esti silit sa faci umbra pamantului, sa existi intr-o bucata de sticla, esti silit sa-ti croiesti drum prin masa vascoasa care se proclama drept lume, in fiecare dimineata dai de paralelipipedul cu nume respingator, cu satisfactia de caine ca toate sunt la locul lor, alaturi de tine cu aceeasi femeie, aceiasi pantofi, acelasi miros al aceleiasi paste de dinti, aceeasi tristete a caselor de vizavi, aceeasi fatada cu ferestre de demult si firma HOTEL DE BELGIQUE.

O povestioara a lui Leonardo da Vinci

NUCA ŞI CLOPOTNIŢA

Odată, o nucă a fost luată în cioc de o cioară şi dusă tocmai sus, în vârful unei clopotniţe înalte, dar, căzând într-o crăpătură, a scăpat de cumplita soartă de a fi mâncată. Nuca s-a rugat frumos de perete, implorându-l în numele Domnului să-i dea adăpost şi i-a lăudat înălţimea, frumuseţea şi nobleţea glasului clopotelor pe care le ocrotea. „Vai, vai mie”, spunea ea, “cum nu am fost în stare să cad sub crengile verzi ale bătrânului meu tată şi să dorm pe pământul reavăn, acoperită de frunzele lui căzute, măcar tu nu mă părăsi. Când m-am văzut în ciocul ciorii aceleia crude, am jurat că dacă scap, îmi voi sfârşi viaţa într-o gaură mică aşa ca aceasta”

La auzul unor asemenea vorbe, plin de compasiune, peretele i-a dat adăpost bucuros, lăsând nuca să rămână acolo unde căzuse. În scurt timp, nuca a pocnit : rădăcini mici s-au strecurat prin crăpăturile dintre pietre şi din ce în ce mai puternice, au început să le împingă şi să le disloce. Lăstarii ţâşneau în sus, către cer. Apoi, au crescut mai înalţi ca zidul clopotniţei şi, cum rădăcinile răsucite se facem mereu mai groase, s-au înfipt în pereţii vechi şi i-au spart. Abia atunci, când era prea târziu şi cu totul zadarnic, zidul a prins să se tânguie din pricina năruirii lui, dar curând el nu mai era decât ruină.

Un sentiment uitat

Ieri am mers prin Serengeti Park atât de mult pe jos, împreună cu Maria, încât la un moment dat am obosit. Şi cum tocmai eram lângă nişte pâlcuri de flori, m-a năpădit un sentiment pe care-l uitasem complet din vremea când aveam 12 -13 ani şi mergeam cu băieţii din 23 August - astăzi Ferdinand, în vârful Văii Rele, să culegem narcise. Aventura dura destul de mult şi nu era chiar lesne de dus la bun sfârşit. O luam pe drumul forestier şi mergeam pe el până la capăt, când se pierdea într-o potecă tot mai subţire. Acolo începea urcuşul, foarte abrupt, prin pădure. Îl luam în piept şi, după vreo jumătate de oră, copacii se răreau şi ajungeam într-o zonă cu pantă puţin mai lină, plină de narcise. Urcam şi culegeam, lumina devenea tot mai puternică şi, în sfârşit, ajungeam deasupra Sinaii, pe vârful Cumpătu. Ne continuam drumul cu braţele pline de flori şi, în punctul de unde se vedea oraşul cel mai bine, stăteam întinşi în iarbă şi ne umpleam de fericirea pe care numai libertatea deplină ţi-o poate da. Nu am mai cunoscut fericirea aia niciodată.

Lista lui Ponta

După ce am postat pe Facebook un citat din Victor Ponta în care acesta pretindea că niciodată nu va accepta să primească nimic de la Băsescu etc etc, o prietenă care are o părere bună despre el mi-a reproșat că am scos o declarație din context (ceva cam cum ai dezlipi o râmă din făgașul ei, aș zice eu) și că nu înțeleg faptul că politicianul PSD se adaptează la anumite condiții noi.
În consecință, m-am gândit să pun aici o listă cu declarații ale lui Ponta, absolut toate desprinse din context și absolut toate constituindu-se în dovezi ale faptului că Ponta se adaptează la noile condiții.

Ispravile lui Pacala (15)

Păcală şi Tândală
Pe Păcală-n vremea asta l-au tot dus departe paşii.

Iată-l în pădurea unde se-ntâlnise cu nuntaşii.

Merge pe un drum, alene, printre ulmi, tot merge-ntruna,

Ne-nsoţit în cale-i decât de stăpâna nopţii, luna.

Când, deodată, ce zăreşte, jos, culcat în drumul său?

E un om, gândea-ntru sine... A, ba uite!... Sacul meu!

Sacul cu gogoşi! Mireasa, neavând puteri să-l care,

L-o fi aruncat, se vede, jos, aicea, din spinare.

Toate-s vechi

Am găsit o traducere a textului de pe Wikipedia cu referire la „Die gedanken sind frei”

"Die gedanken sind frei” este un cîntec german despre libertatea de exprimare. Textul a apărut pe la anii 1780 sub formă de manifest şi iniţial a avut doar 4 strofe, a 5-a fiind adăugată mai tîrziu. Se pare că textul este inspirat după un mai vechi cîntec popular elveţian care înfăţişează dialogul între un prizonier închis în turnul cetăţii şi castelanul torţionar.

O inscriptie pe un gard

Ieri, cand sa iesim din Serengeti Park, am vazut pe gardul imprejmuitor urmatoarea inscriptie: "Die Gedanken sind frei", ceea ce vrea sa spuna "Gandurile-s libere". Iata:

Militianul Cojoianu

Cand ma uit dimineata in oglinda, imi aduc aminte de anii de liceu, in care una dintre principalele mele probleme era sa fac cumva ca sa pot purta parul lung.

Toata tineretea mea a fost marcata de aceasta problema. In Sinaia, nu puteam sa-mi las parul sa creasca, pentru ca eram elev si scoala de atunci interzicea categoric orice tunsoare diferita de cea a securistilor sau militarilor. La ceafa era musai sa fii tuns pierdut si oricat m-as fi straduit sa-mi ascund parul de la spate, nu aveam nicio sansa de a pacali pe cineva. Profesorii te puneau sa te intorci, vedeau ca ti-a crescut "chica" si dadeau sentinta: "Maine vii tuns". Nu pot spune ca azi, dupa atatia ani, chestiunea asta mi se pare minora. Nu am putut niciodata sa ii iert pe profesorii aia, care faceau parte din sistemul comunist si care, chiar daca nu turnau la securitate (sau, mai stii?) isi faceau partea lor de datorie cu multa eficienta, taindu-ne aripile si mutilandu-ne sufletele. Sigur ca nu erau cu totii asa, dar ce folos - cei altfel contau prea putin si oricum nu te puteau ajuta cu nimic.

Serengeti Park (1)

La 55 de kilometri de Hannover, catre Bremen, se afla localitatea Hodenhagen, punctul de reper pentru cei care doresc sa viziteze Serengeti Park. Acum o saptamana am mers sa-l vedem si nu ne-a parut rau. Am vazut zebre, girafe, lei, rinoceri etc, in stare de libertate. Asa o experienta este cu adevarat unica si cred ca il poate determina pe orice om sa isi doreasca sa mearga in Africa, in marile rezervatii, la safari. Mi-am facut deja acest plan.

Urc aici cateva poze pe care le-am facut saptamana trecuta. Intr-un post viitor, voi pune poze de azi, cand am mers la Serengeti Park a doua oara. Uite:

Mici intamplari cu animale (33)

Joc sau duşmănie?

0 scenă curioasă, pe care am văzut-o repetîndu-se de mai multe ori într-o vară şi pe care am provocat-o şi eu de cîteva ori, îmi pune întrebarea dacă era de joc sau duşmănie, fără să-i pot da vreun răspuns.

În apropierea unei case de la ţară era o preafrumoasă dumbrăvioară, în care creşteau tei mulţi şi mari. Aici e un rai al grangurilor. Cum nu sînt tulburaţi de nimeni, an de an cuibă­resc aici mai multe perechi şi nici nu se tem de apropierea omului. Ca la toate casele de la ţară, nu lipseau nici aici cîinii.

Faceti-va bine (95)

Drobuşorul 
Denumirea ştiinţifică: Isatis tinctoria.
Prezentare. Această plantă, perenă sau anuală, face parte din familia cruciferelor şi poate ajunge uşor până la înălţimea de un metru. Are frunze de dimensiuni şi forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Astfel, frunzele de la bază sunt peţiolate, iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Culoarea  frunzelor este albastru-brumat, din ele obţinându-se, prin fermentare, un frumos pigment albastru, bun pentru vopsitorie textilă. Drobuşorul înfloreşte din mai şi până la sfârşitul verii. 

Analfabeții la putere

Acum, că a căzut guvernul, am intrat și eu puțin pe Realitatea și pe B1Tv, să văd ce mai zic politicienii și analiștii. Mare chestie nu spune niciunul, toți fac scenarii. Ce mi-a plăcut, a fost agitația pe care a făcut-o Turcescu pe marginea unui mesaj postat pe contul personal de Facebook de către Codrin Ștefănescu.

Declaratii pesediste

•  Victor Ponta, presedinte PSD, februarie 2010: “Am vrut sa il bat pe Emil Boc si nu m-a lasat Dan Nica. Si pe 1 octombrie Dan Nica mi-a zis: Victore, de ce nu te-oi fi lasat?! Si acum regret, dar poate mai am ocazia"

•  Dan Sova, senator PSD, martie 2012: “Datele istorice arata ca la Iasi au fost omorati 24 de cetateni romani de origine evreiasca de soldatii din armata germana (…) Nu au participat soldati romani. Este un lucru lamurit istoric" 

Retragerea "reperului"

In sfarsit, Timisoara scapa de aceasta piaza-rea pe nume Ciuhandu. Individul a anuntat ca nu mai candideaza. Din pacate, nu a luat aceasta hotarare dupa primul mandat, drept pentru care a condus capitala Banatului timp de 16 ani. Si nu a facut absolut nimic in afara de declaratii, fitze, ifose si vaicareli (nu primim bani de la Bucuresti etc). Daca as face o lista cu problemele pe care le-am gasit in oras acum zece ani si care sunt in continuare probleme, nu mi-ar ajunge un parsec sa le insirui. In toti acesti ani, Ciuhandu a fost impins sa candideze la presedintia PNTCD - partid pe care l-a ruinat degraba, apoi i-a intrat in cap ca e un model demn de urmat si un reper moral cel putin de talia lui Coposu, dupa care i s-a urcat la cap atat de mult incat a candidat si pentru un fotoliu la Cotroceni - moment in care romanii i-au acordat ceva in jur de 1% - cam cat primeau Iosipescu Zambra si Bratianu - Cartof pe vremea cand candidau si ei la diverse functii. Dupa ce a dat chix peste tot, Ciuhandu s-a retras in primarie si si-a vazut linistit de ale lui (si ale fiului). Acum, vezi Doamne, vrea sa stea cu familia. Duca-se.

Reperu' moral

Din instructiunile lui Cortazar (2)

INSTRUCTIUNI PENTRU CINE VREA SA URCE O SCARA

Probabil toata lumea a observat ca adesea solul se zbarceste in asa fel incat o parte urca in unghi drept cu planul terenului, apoi partea urmatoare se aseaza paralel cu acesta, ca sa-i faca loc altei perpendiculare, lucru care se repeta in spirala sau in linie franta pana la inaltimi cat se poate de variabile. Ghemuindu-te si punand mana stanga pe una din partile verticale iar dreapta pe orizontala respectiva, te afli pentru o clipa in posesia unei trepte. Fiecare din aceste trepte, alcatuite, dupa cum se vede, din doua elemente, se aseaza putin mai sus si mai inapoi decat cea dinainte, principiu care da un sens scarii, deoarece orice alta combinatie ar produce forme poate mai frumoase si mai pitoresti, dar care nu te vor putea transporta de la parter la etajul intai.

Lumi (1)

In partile astea, oamenii au adevarate pasiuni pentru crearea de lumi. La tot pasul te intalnesti cu cate o lume: a apelor, a animalelor, a dinozaurilor, a pasarilor, a cactusilor, a orhideelor, a maimutelor...
Am facut o multime de poze si o sa ma straduiesc sa urc din ele. Azi - lumea cactusilor.

Raiul handicapatilor

Aici, in Hannover, la tot pasul te intalnesti cu handicapati de toate felurile. Invalizi in carucioare, indivizi cu sindrom Down etc etc. Merg cate doi sau in grupuri mai mari, aproape ca nu exista loc unde sa nu dai de ei. I-am intalnit inclusiv la parcul de distractii, unde vin numai sa se uite, ca doar nu se pot invarti prin carusele. Nu exista parcare unde sa nu aiba si ei un loc rezervat, toate scarile au alaturi cate un acces pentru ei, unii conduc masini special construite, ce mai, zici ca aici s-a ajuns cu adevarat la punerea in practica a conceptului de grija a omului fata de semenii sai.

Fericirea - o noțiune compromisă

Azi, după şcoală, am fost din nou la Luna Park. Hotărât lucru, în ceea ce mă priveşte, noţiunea de fericire este total compromisă. Nu sunt în stare să mă bucur de nimic, imediat ce apare un prilej de bucurie, iese rapid, ca dintr-o mlaştina, un gând urât, spăimos, rău, care-l anihilează. Cum se suia Maria în ceva, în carusel, în Montagne Russe, în orice chestie învârtitoare, mă invada gândul că e periculos, că uite-acum o să se rupă, că se va întâmpla ceva ireversibil.