Mi‑am
petrecut o parte din convalescenţă cu Stege. Pentru el se punea problema să se întoarcă pe front. Nopţile
lui erau agitate şi trebuia adesea să‑i cer să tacă. Dar abia se scurgeau
câteva minute şi o lua de la capăt:
— Sven, dormi?
Încercam să mă acopăr peste cap.
— Sven!
— Mda. Ce mai e?
— Margaret spune că după sfârşitul războiului vor fi organizate
cursuri speciale de douăsprezece luni pentru demobilizaţi. Ai auzit şi tu de
ele? Ascultă, Sven, hai să mai tragem împreună o ţigară, ce naiba!... Nu
găseşti că Margaret e o fată ca...
— Ah! Pentru numele lui
Dumnezeu!
Eram probabil saturat de
nicotină până în măduva oaselor. În fiecare clipă pleca din locul său şi se
aşeza pe marginea patului meu, să‑mi explice tot ce‑aveau să facă el şi
Margaret, după ce se va sfârşi războiul...
URĂRI DE BOALĂ LUNGĂ
Într‑o joi din decembrie 1943,
doctorul îmi semnă foaia de ieşire şi mă anunţă că sâmbăta următoare aveam să
plec înapoi la unitate.