Frumoșii scelerați

Mie nu mi-a fost niciodată limpede care este explicaţia asocierii dintre urât şi rău, respectiv dintre bine şi frumos. Copiii fac astfel de asocieri din instinct, pentru că lor nu le-a povestit încă nimeni despre categoriile estetice şi părinţii lor nu le citesc seara, la culcare, din dialogurile lui Platon. Aşadar copiii, când văd ceva urât cred că e rău şi când văd ceva frumos, cred că e bun.

Riemann si Cristos

Una din marile probleme nerezolvate ale matematicii poarta numele de "Ipoteza lui Riemann". Enuntul ei nu este complicat pentru cineva familiarizat cu matematica. Pentru restul lumii insa, probabil suna cumplit. Asa ca eu nu o s-o reproduc aici. Numai ca mereu, cand imi aduc aminte de ea, precum si de toate celelalte chestiuni care i-au chinuit pe matematicieni de-a lungul istoriei, imi vine in minte o intrebare: "Oare Cristos ar fi stiut sa rezolve o astfel de problema?"

Nivelurile facerii

Sunt mai multe planuri, mai multe niveluri ale verbului „a face”. Primul și cel mai de jos este echivalent cu „a forfoti”. Am întâlnit deseori oameni care se află într-o agitație permanentă - bat cuie, deretică, rearanjează lucrurile, vopsesc, spală ciorapi etc etc. Întotdeauna, indiferent de locul unde se află, de ordinea care domnește în jurul lor, acești oameni găsesc ceva de făcut. Dacă-i întrebi, răspunsul lor este următorul: „fac ca să nu stau”, de multe ori asezonat cu înțelepciuni scorburoase de tipul „dacă stai, îți stă și norocul”.

Mici intamplari cu animale (97)

Scriitorul I. Al. Brătescu-Voineşti ne-a povestit următoarele :

„Îngăduiţi-mi să vă istorisesc o interesantă observaţie, pe care am făcut-o odinioară asupra inteligenţei ciorilor.

Locuiam pe atunci în Tîrgovişte, într-o casă construită de mine pe marginea Ialomiţei. Aveam acolo o grădină frumoasă, pe care o întreţineam cu o patimă moştenită de la tatăl meu, care a fost un pasionat horticultor, şi, lăsînd la o parte mo­destia, pot spune că reuşisem să am un colţişor de rai.

Ajutat de servitor, şi el iubitor de grădinărit, mă sileam să dau peluzelor, stropindu-le şi tunzîndu-le cu mare punctuali­tate, înfăţişarea unui covor, pe care o admirasem în parcurile văzute prin străinătate.

Faceti-va bine (171)

Mate

Denumire ştiinţifică: Ilex paraguaiensis.

Denumiri populare: ceai de Paraguay, ceaiul iezuiţilor, yerba mate, ceai brazilian.

Prezentare. Mate este un arbust din familia ilicaceelor, originar din America de Sud. Poate atinge înălţimea de şase metri. În mod obişnuit, arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. Florile sale sunt albicioase, iar fructele au forma unor bobiţe roşii. Importanţă medicinală au frunzele de mate, care sunt consistente, aproape cărnoase, precum şi vârfurile tinere, cu tot cu frunze. Preparatul principal este un produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay.

In apararea speculantului de bilete

Dicţionarul Webster defineşte „speculantul” ca pe cineva care „cumpără şi vinde în scopul de a realiza profituri rapide”, iar „specula” ca „înşelăciune, deposedare, jefuire”. Ultima definiţie este folosită de public în semn de ostilitate faţă de cei care vând bilete la negru.

Este uşor de înţeles motivul acestei condamnări. Să ne imaginăm un iubitor al teatrului, sau un fan al sportului, care soseşte înainte de marele eveniment şi descoperă, consternat, că trebuie să plătească 50 de dolari pentru un loc de 10 dolari. El crede că aceste preţuri scandaloase sunt cerute de specu­lanţi, care cumpără bilete la preţuri normale şi apoi le păstrează în mod deliberat, până când oamenii sunt atât de disperaţi încât par dispuşi să plătească orice preţ li se cere. Totuşi, o analiză economică va arăta că este nedrept să-l condamnăm pe specu­lantul de bilete.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (8)

Cîinele şi flaconul

„— Frumosul meu cîine, bunul meu cîine, scumpul meu căţeluş, apro­pie-te şi vino să miroşi un minunat parfum cumpărat de la cel mai bun negustor de parfumuri din oraş.”

Şi cîinele, dînd din coadă, ceea ce, cred, la aceste biete vieţuitoare, e semnul corespunzător al rîsului şi surâsului, se apropie şi îşi pune curios nasul umed pe flaconul destupat; apoi, dîndu-se dintr-odată cu spaimă îndărăt, latră la mine ca o învinuire.

„— Ah! Cîine ticălos, dacă ţi-aş fi dat un pachet de scîrnăvii, l-ai fi mirosit cu deliciu şi poate l-ai fi şi înfulecat Astfel, tu însuţi, nevrednic tovarăş al tristei mele vieţi, te asemeni cu publicul, căruia niciodată nu trebuie să-i dăru­ieşti parfumuri gingaşe ce-l scot din sărite, ci murdării alese cu grijă.”

Noi peripeții ale micului Cantemir

Micul Cantemir gîndea: „Dacă i-aş fi pus eu hrean în combustibil, îi încurcam precis socotelile. Îl ţineam aici, Zorilă n-avea ce face, încurcam toate chestiile astea, le opream un pic în loc. Puteau oare să-mi scadă nota la purtare? Puteau, sunt sigur! Şi chiar dacă n-ar fi putut, pentru aşa ceva tot mi-ar fi scă­zut-o. Dar merita să-ncerc". Gîndindu-se în felul acesta, mai mult la ce ar fi trebuit să facă în loc de la ce mai are de făcut, micul Cantemir pătrunse în gră­dină. Nu era o grădină prea mare, era însă bogată în arbori şi mult bogată în flori cu viaţa abia începută în pămîntul negru, şi era bogată în iarbă grasă, creş­teau şi buruieni de leac şi mătrăgună, iar pe o margine a ei se făcea un heleşteu rămas tocmai din mările vechi. „Cum nu se potrivesc cele citite cu cele văzute!” cugetă micul Cantemir, oprindu-se într-o mică alee cu buxus. Uite, cu totul altă părere îmi făcusem despre Miezilă citind, era altă chestie..." Vine un gînd, pleacă altul. Dar şirul lor se opri cînd, deodată, începu să plouă cu portocale şi stafide.

In apararea calomniatorului si a defaimatorului

Este uşor să fii un susţinător al libertăţii cuvântului atunci când aceasta se referă la drepturile persoanelor cu care eşti de acord. Dar testul crucial se referă la discursurile controversate, la afirmaţii pe care le putem considera rele sau rău intenţionate şi care pot, de fapt, chiar să fie rele sau rău intenţionate.

Probabil că nu există nimic mai respingător sau mai vicios decât calomnia. De aceea, trebuie să fim deosebit de atenţi în apărarea drepturilor la liberă exprimare ale calomniatorilor, pentru că dacă ele pot fi apărate, atunci drepturile celorlalţi - care nu ofensează în aceeaşi măsură - vor fi cu certitudine mai sigure. Dar dacă drepturile la libertatea cuvântului ale calom­niatorilor şi defăimătorilor nu sunt protejate, drepturile celor­lalţi vor fi mai puţin sigure.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (7)

Nebunul şi statuia zeiţei Venus

Ce admirabilă zi! Întinsul parc se desfată sub ochiul arzător al soarelui, ca tinereţea sub stăpînirea Iubirii.

Extazul universal al lucrurilor nu se exprimă prin niciun zvon; pînă şi apele par adormite. Deosebită cu totul de serbările omeneşti, aici e o tăcută orgie.

S-ar spune că o lumină mereu crescîndă face să strălucească lucrurile mereu mai mult; că florile aţîţate ard de pofta de-a se întrece cu azurul cerului prin vigoarea culorilor, şi că zăduful, făcînd miresmele vizibile, le înalţă ca fumurile către astru.

Mici intamplari cu animale (97)

Cum a scăpat potîrnichea

Eram pe cîmpul înzăpezit într-o zi de februarie, în nădejdea să văd vreun alai de nuntă al vulpilor si să împuşc vreuna. La asemenea vînătoare se trage la distanţă mare, deci aveam cu mine carabina. Zăpadă multă, adunata în multe locuri în tro­ieni de viscolul care bătuse într-una înainte cu vreo două zile. 

Faceti-va bine (170)

Mangoldul

Denumire ştiinţifică: Beta vulgaris,

Denumiri populare: sfecla pentru frunze.

Prezentare. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Aparţine familiei chenopodiaceelor. În fapt, mangoldul este o varietate de sfeclă, cultivată pentru frunze şi pentru peţiolul acestora. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate, ondulate, cu peţiol puternic, consistent, cărnos. Peţiolul poate ajunge la 30 cm lungime şi cinci – opt centimetri lăţime. Este plăcut la gust, fraged, suculent, culoarea fiind gălbuie, roză sau albă.

Racheta lui Bradbury

RACHETA

Fiorello Bodoni se trezea adeseori noaptea pentru a asculta gemetele rachetelor pe cerul întunecat. Se depărta tiptil de pat, sigur că nevastă-sa doarme, şi ieşea afară în noapte. Măcar pentru câteva clipe scăpa de mirosul de mâncare râncedă din căsuţa de pe malul râului. Îşi lăsa, o clipă, sufletul să zboare singur prin spaţiu, pe urmele rachetelor.

În noaptea asta, stătea pe jumătate gol în întuneric şi se uita la şuvoaiele de foc care bolboroseau în văzduh: rachetele, în drumul lor lung spre Marte, Saturn şi Venus.

— Va să zică aşa, Bodoni!

Acesta tresări.

Pe o ladă, lângă râul domol, şedea un bătrân care se uita şi el la rachete, în tăcerea nopţii.

Prin hublou

Oare nu este cu adevărat uimitor că fiecare casă în care am trăit este vie în amintirea mea, de parcă aș locui în continuare acolo și, dacă aș vrea, tot ce aș avea de făcut ar fi să scot cheia din buzunar și să intru așa cum am făcut-o de atâtea mii de ori? Știu și acum fiecare ungher din apartamentul unde am stat cu toții, pe strada Carpați, înghesuiți în două camere: mama, tata, Babaca și cu mine. E suficient să închid ochii și să-mi imaginez că parcurg, ca într-un joc pe computer, spațiile care pe atunci mi se păreau uriașe, ca să văd fiecare obiect așezat acolo unde l-am lăsat: rafturile încropite de Babaca în „vestiar”, farfuriile cu motive țărănești puse de tata pe pereții sufrageriei, covorul cu modele albăstrii și franjuri care trebuiau să fie mereu curățate și pieptănate...

Păşunile Raiului (8)

Molly Morgan coborî din tren la Salinas şi aşteptă autobuzul vreme de trei sferturi de ceas. In automobilul acela mare nu erau decît şoferul şi Molly.

− Ştiţi, spuse Molly, n-am mai fost niciodată pînă acum la Păşunile Raiului. E departe de la autostradă?

− Cam vreo trei mile, răspunse şoferul.

− Şi e vreo maşină cu care să mă pot duce pînă la vale?

− Nu, n-aveţi maşini, dacă nu vă aşteaptă cineva.

− Dar cum ajunge lumea acolo?

Şoferul trecu peste trupul lipit pe şosea al unui iepure, lăsînd să se vadă o oarecare satisfacţie. Dar găsi cu cale să se scuze:

− Eu nu-i calc decît dacă sunt morţi. Pe întuneric, dacă se zăpăcesc în lumina farurilor, caut să-i ocolesc.

Detroit

In anii '20, datorita inovatiilor lui Henry Ford, in Detroit, unde erau fabricile constructorului de masini, a inceput productia in masa, ceea ce a facut ca automobilele sa  se ieftineasca semnificativ. Pe  cale de consecinta, vanzarile au crescut spectaculos. Detroit a inceput sa prospere.In anii '50, cu aproximativ doua milioane de rezidenti, el devenise al treilea oras ca marime din SUA.

Numarul mare de angajati si veniturile importante pe care le realiza orasul au facut ca el sa se dezvolte foarte puternic si din punct de vedere arhitectural. Au fost construite blocuri impresionante, centre culturale, cladiri de birouri, scoli etc

O lume disparuta

In 2008, istoricul si fotograful Ian Ference a realizat un reportaj in insula North Brother - colonia de leprosi si dependenti de droguri aflata la nici 350 de metri de cartierul Bronx. Era pentru prima data cand cineva primea autorizatie sa faca poze in zona speciala. 

"Ma consider cu adevarat norocos ca am primit aceasta exclusivitate si am putut sa vizitez unul dintre cele mai importante locuri interzise ale Americii" - a declarat Ference.

Colonia a fost inchisa in 1963. Singurii sai locuitori sunt, astazi, pasarile. Apele care o inconjoara sunt permanent patrulate de paza de coasta inarmata. Toate incercarile de a ajunge acolo sunt sortite esecului. Incet, incet, urmele oricarei activitati omenesti pe insula se sterg in mod natural.

Iata imaginile lui Ference:

O poveste veche a lui Marquez

Noaptea cormoranilor

Stăteam toţi trei aşezaţi în jurul mesei, când cineva introduse o monedă în fantă şi tonomatul Wurlitzer puse iar de la început discul pe care-l ascultaserăm toată noaptea. Noi, ceilalţi, n-am avut timp nici să ne dăm seama. S-a întâmplat mai înainte de a ne aminti unde ne aflam; mai înainte de a ne recăpăta simţul orientării. Unul dintre noi întinse mâna pe deasupra tejghelei, dibuind (noi nu vedeam mâna, o auzeam), lovi un pahar şi apoi rămase nemişcat, cu ambele mâini odihnindu-se pe suprafaţa tare. Atunci toţi trei ne-am căutat în întuneric şi ne-am regăsit acolo, în nodurile celor treizeci de degete ce se îngrămădeau pe tejghea. Unul spuse:

    - Să mergem!

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (6)

Fiecare cu himera lui

Sub o vastă boltă cenuşie, într-o întinsă cîmpie de pulbere, fără drumuri, fără iarbă, fară un mărăcine, fără o urzică, am întîlnit mai mulţi oameni care mergeau încovoiaţi. Fiecare ducea în spinare o enormă Himeră, grea ca un sac de făină sau de cărbuni, ori ca echipamentul unui infanterist roman.

Dar cumplita fiară nu era o povară inertă; dimpotrivă, împresura şi încleşta omul cu muşchii ei elastici şi puternici; îşi înfigea cele două straşnice gheare în pieptul celui călărit şi fabulosu-i cap se sprijinea pe fruntea omului, ca una din acele chivere spăimîntătoare cu care vechii războinici nădăjduiau să sporească groaza duşmanului.

Legiunea blestematilor (final)

Oberstleutnant von Barring şi cu mine pe punctul să ne îmbătăm criţă la lumina tremurătoare a unei lu­mânări, în adăpostul companiei.

În faţa noastră tronează o grămadă de sticle de coniac şi de vodcă, unele goale, altele încă pe jumătate pline.

Nervii lui von Barring sunt atât de încordaţi încât nu mai poate suporta să fie lucid. Când nu e beat îl cuprinde o asemenea turbare încât trebuie să‑l legăm pentru a‑l îm­piedica să se rănească sau să rănească pe altcineva. Sin­gurul mijloc să‑l ţinem cât de cât în frâu este să bem împreună cu el. Hinka şi cu mine facem cu schimbul, căci altfel n‑am putea rezista cot la cot cu el. Ţinut veşnic într‑o stare de comă alcoolică, pare aproape normal şi gândeşte coerent:

— Sven, ticăloşia asta a depăşit orice limite...