Brandu'

Pe vremea când eram „şef de depozit” la Coca Cola, lucram cu nişte băieţi simpli şi pitoreşti, dintre care unii erau de-a dreptul simpatici. Câţiva erau motostivuitoriști, ceilalţi manipulanţi. O să descriu vreodată munca pe care trebuie să o facă un om la depozitul Coca Cola. Acum, însă, îmi amintesc de felul în care se străduiau băieţii ăia să mă încadreze pe undeva prin tiparele pe care şi le formaseră despre şefi. Mare problemă, întrucât nu prea aveau de unde să mă apuce. Eu, în primul şi în primul rând, nu înjuram şi nu urlam ca un apucat precum făcea un alt şef de depozit, care lucra acolo încă de la deschiderea fabricii.

Intrebare

Omul a inventat oglinda. 

Cine, insa, a inventat oglindirea?

Schimbul

Venerate oseminte

Două popoare purtaseră un război crîncen unul împotriva celuilalt; şi amîndouă erau foarte mîndre de asta. Încă mai erau legate de războiul acela cu o mare pasiune vitală, faţă de care micile lor preocupări omeneşti nu reprezentau nimic.

Cei care mai rămăseseră, se devotaseră aceleiaşi cauze cu o ardoare fanatică. De amîndouă părţile graniţei – căci lupta se purtase şi de o parte şi de alta, iar luptătorii fuseseră masacraţi oribil – fiecare popor ridicase cîte un monument măreţ în cinstea celor care se jertfiseră  pentru patrie şi acuma odihneau în pămîntul ei.

Poveste pentru dupa miezul noptii

Călătorul fantastic

M-am jurat că nimeni pe lume nu o să cunoască această întîmplare. Totuşi, doresc să o povestesc aici. Nu sunt absolut sigur că este adevărată. Oare acest straniu coşmar, pe care-l redau acum cît mai fidel posibil, să fi fost doar un vis? Dar nu, prea mult relief capătă precizia detaliilor, nu poate fi un vis... eu l-am auzit... eu l-am văzut pe acest om! Care om?

Trenul gonea cu toată viteza în direcţia Bordeaux. Vagonul meu era pustiu sau cel puţin aşa mi-l imaginam căci, la un moment dat, brusc, un om s-a aşezat în faţa mea, urcat, fără îndoială, în ultima clipă, înaintea plecării de la Poitiers... Instalat probabil în compartimentul vecin, nu l-am putut sesiza... Dar, văzîndu-mă de pe culoar, a venit lîngă mine.

Nu cred că sunt un laş. În mod obişnuit îmi stăpinesc nervii fără probleme. Ei bine, acest om îmi provoca frica.

O viziune a lui Thomas Mann

În vreme ce-mi răsucesc mecanic o nouă ţigară, iar firişoarele de praf cafeniu cad ca ameţite, cu un tremur uşor, pe sugativa alb-gălbuie a mapei de scris, mi se pare de necrezut că sunt încă treaz. Şi cum aerul umed şi cald al serii, care pătrunde pe lângă mine prin fereastra deschisă, dă o formă atât de ciudată norişori­lor de fum, purtându-i din preajma lămpii cu abajur verde în întu­nericul de un negru mat, sunt convins că am şi început să visez.

Elevul Dima

Îmi aduc aminte cum sufeream eu citind, pe la vreo 16-17 ani, "Elevul Dima dintr-a şaptea". Asta era o carte greu de găsit, pentru că descria oarece atitudini pe care comuniştii nu le încurajau. Acel Dima se punea contra unor profesori, se ţinea tare, se lupta pentru dreptatea lui, etc. Sigur că nu aveai voie să citeşti aşa ceva şi cartea circula pe sub mână prin mediile şcolăreşti.
Faptul că nu puteam să fiu asemeni lui Dima era un motiv de suferinţă. Dacă m-aş fi luat şi eu de gât cu vreun profesor, ar fi fost scandalul cât casa. Mama şi tata ar fi avut de suferit, ce mai, o întreagă tragedie. Aşa că stăteam în banca mea, citeam despre elevul Dima şi sufeream în tăcere.
Dar ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai tare a fost finalul cărţii.

Luarea de la început

Păcăleala cu luatul de la început mă scoate din sărite de câte ori o întâlnesc. Tot felul de indivizi săraci cu duhul dau sfaturi de genul "lasă ce a fost, uită tot şi ia-o de la început". Măi copii ai durerii, voi chiar nu pricepeţi că nimic nu poate fi luat de la început decât dacă îţi pierzi memoria? Cum să iei de la început ceva ce s-a deteriorat ireversibil? Să ne închipuim că un oarecare bea până cade în sprâncene zi de zi, timp de ani de zile. La un moment dat, ficatul lui va fi praf. Tipul ăla degeaba va zice "gata, de mâine nu mai beau, las totul în urmă şi încep o nouă viaţă, adică o iau de la început". Ficatul lui va rămâne praf, iar el va muri pe vreun pat de spital. Sau să ne gândim la o biata faţă de 16 ani care este violată de nişte cocalari burtoşi. Mai poate ea să uite vreodată prin ce a trecut şi să o ia de la început?

Faceti-va bine (172)

Mazărea

Denumire ştiinţifică: Pisum sativum.

Prezentare. Mazărea este o erbacee anuală, originară din Asia Centrală. Acum, ca şi în vechime, este cultivată foarte mult. Face parte din familia leguminoaselor. Creşte intens, când are condiţii, şi poate ajunge până la doi metri lungime. Are cârcei  cu care se prinde de suporţi. Florile sunt alb-albastre sau alb-roşcate.

Poveste cu generali

Până la ultima picătură de sânge

Când s-a aflat că piraţii se apropiau de insula noastră, a fost numit un comitet de apărare, din care am fost invitat să fac parte. Pierduţi în mijlocul oceanului, trebuia, din păcate, să ne purtăm singuri de grijă. Jandarmeria, în acele vremuri, era cam subţirică şi dotată cu arme mai mult decorative. Garnizoana, din cauza rotaţiei cadrelor, nu avea un şef. Şi totuşi, trebuia să ne apărăm. Ne-am gândit, noi, cei din comitet, să-i cerem un sfat Excelenţei Sale Imagine, faimosul general care se retrăsese de câţiva ani bunicei din activitate şi stătea în palatul familiei.

Frica lui Nichita

Frica
Eu aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Ea râde spre mine,
ea surâde.
Ea ridică spre ochii mei
ochii ei strălucitori.
Ea întinde mâna spre mine,
ea scutură surâzând, râzând
pletele negre.
Dar eu, aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.
Acum, ea începe să spună cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uită curioasă la mine,
se încruntă o clipă
şi iarăşi
surâde, râde.
Se uită în ochii mei,
cu ochii ei lucitori.
În timp ce eu o contemplu
şi aş putea s-o omor
cu o singură lovitură.

Din povestile lui O. Henry (5)

Usa verde

Să zicem că vă plimbaţi pe Broadway după cină şi, în cele zece minute rezervate pentru fumatul trabucului, încercaţi să vă hotărîţi unde să mergeţi — la o tragedie amuzantă sau la ceva serios în genul vodevilului. Brusc, cineva vă apucă de braţ. Vă întoarceţi şi priviţi în ochii tulburători ai unei femei frumoase, acoperită de diamante şi salbe. Femeia vă strecoară în mînă într-o clipă o chiflă cu unt fierbinte, scoate o forfecuţă, vă taie al doilea nas­ture de la pardesiu, rosteşte cu înţeles un singur cuvînt: „Paralelogram!” şi o ia la goană uitîndu-se temătoare înapoi, peste umăr.

Asta s-ar putea numi — aventură curată. Aţi accep­ta-o? Nu, dumneavoastră nu. V-aţi înroşi stînjenit, aţi da drumul prosteşte la chiflă şi v-aţi vedea de drum, pipăind jenat locul de unde lipseşte nasturele. V-aţi comporta exact aşa, doar dacă nu sunteţi cumva unul din puţinii pentru care spiritul de aventură nu s-a stins încă.

Frumoșii scelerați

Mie nu mi-a fost niciodată limpede care este explicaţia asocierii dintre urât şi rău, respectiv dintre bine şi frumos. Copiii fac astfel de asocieri din instinct, pentru că lor nu le-a povestit încă nimeni despre categoriile estetice şi părinţii lor nu le citesc seara, la culcare, din dialogurile lui Platon. Aşadar copiii, când văd ceva urât cred că e rău şi când văd ceva frumos, cred că e bun.

Riemann si Cristos

Una din marile probleme nerezolvate ale matematicii poarta numele de "Ipoteza lui Riemann". Enuntul ei nu este complicat pentru cineva familiarizat cu matematica. Pentru restul lumii insa, probabil suna cumplit. Asa ca eu nu o s-o reproduc aici. Numai ca mereu, cand imi aduc aminte de ea, precum si de toate celelalte chestiuni care i-au chinuit pe matematicieni de-a lungul istoriei, imi vine in minte o intrebare: "Oare Cristos ar fi stiut sa rezolve o astfel de problema?"

Nivelurile facerii

Sunt mai multe planuri, mai multe niveluri ale verbului „a face”. Primul și cel mai de jos este echivalent cu „a forfoti”. Am întâlnit deseori oameni care se află într-o agitație permanentă - bat cuie, deretică, rearanjează lucrurile, vopsesc, spală ciorapi etc etc. Întotdeauna, indiferent de locul unde se află, de ordinea care domnește în jurul lor, acești oameni găsesc ceva de făcut. Dacă-i întrebi, răspunsul lor este următorul: „fac ca să nu stau”, de multe ori asezonat cu înțelepciuni scorburoase de tipul „dacă stai, îți stă și norocul”.

Mici intamplari cu animale (97)

Scriitorul I. Al. Brătescu-Voineşti ne-a povestit următoarele :

„Îngăduiţi-mi să vă istorisesc o interesantă observaţie, pe care am făcut-o odinioară asupra inteligenţei ciorilor.

Locuiam pe atunci în Tîrgovişte, într-o casă construită de mine pe marginea Ialomiţei. Aveam acolo o grădină frumoasă, pe care o întreţineam cu o patimă moştenită de la tatăl meu, care a fost un pasionat horticultor, şi, lăsînd la o parte mo­destia, pot spune că reuşisem să am un colţişor de rai.

Ajutat de servitor, şi el iubitor de grădinărit, mă sileam să dau peluzelor, stropindu-le şi tunzîndu-le cu mare punctuali­tate, înfăţişarea unui covor, pe care o admirasem în parcurile văzute prin străinătate.

Faceti-va bine (171)

Mate

Denumire ştiinţifică: Ilex paraguaiensis.

Denumiri populare: ceai de Paraguay, ceaiul iezuiţilor, yerba mate, ceai brazilian.

Prezentare. Mate este un arbust din familia ilicaceelor, originar din America de Sud. Poate atinge înălţimea de şase metri. În mod obişnuit, arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. Florile sale sunt albicioase, iar fructele au forma unor bobiţe roşii. Importanţă medicinală au frunzele de mate, care sunt consistente, aproape cărnoase, precum şi vârfurile tinere, cu tot cu frunze. Preparatul principal este un produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay.

In apararea speculantului de bilete

Dicţionarul Webster defineşte „speculantul” ca pe cineva care „cumpără şi vinde în scopul de a realiza profituri rapide”, iar „specula” ca „înşelăciune, deposedare, jefuire”. Ultima definiţie este folosită de public în semn de ostilitate faţă de cei care vând bilete la negru.

Este uşor de înţeles motivul acestei condamnări. Să ne imaginăm un iubitor al teatrului, sau un fan al sportului, care soseşte înainte de marele eveniment şi descoperă, consternat, că trebuie să plătească 50 de dolari pentru un loc de 10 dolari. El crede că aceste preţuri scandaloase sunt cerute de specu­lanţi, care cumpără bilete la preţuri normale şi apoi le păstrează în mod deliberat, până când oamenii sunt atât de disperaţi încât par dispuşi să plătească orice preţ li se cere. Totuşi, o analiză economică va arăta că este nedrept să-l condamnăm pe specu­lantul de bilete.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (8)

Cîinele şi flaconul

„— Frumosul meu cîine, bunul meu cîine, scumpul meu căţeluş, apro­pie-te şi vino să miroşi un minunat parfum cumpărat de la cel mai bun negustor de parfumuri din oraş.”

Şi cîinele, dînd din coadă, ceea ce, cred, la aceste biete vieţuitoare, e semnul corespunzător al rîsului şi surâsului, se apropie şi îşi pune curios nasul umed pe flaconul destupat; apoi, dîndu-se dintr-odată cu spaimă îndărăt, latră la mine ca o învinuire.

„— Ah! Cîine ticălos, dacă ţi-aş fi dat un pachet de scîrnăvii, l-ai fi mirosit cu deliciu şi poate l-ai fi şi înfulecat Astfel, tu însuţi, nevrednic tovarăş al tristei mele vieţi, te asemeni cu publicul, căruia niciodată nu trebuie să-i dăru­ieşti parfumuri gingaşe ce-l scot din sărite, ci murdării alese cu grijă.”

Noi peripeții ale micului Cantemir

Micul Cantemir gîndea: „Dacă i-aş fi pus eu hrean în combustibil, îi încurcam precis socotelile. Îl ţineam aici, Zorilă n-avea ce face, încurcam toate chestiile astea, le opream un pic în loc. Puteau oare să-mi scadă nota la purtare? Puteau, sunt sigur! Şi chiar dacă n-ar fi putut, pentru aşa ceva tot mi-ar fi scă­zut-o. Dar merita să-ncerc". Gîndindu-se în felul acesta, mai mult la ce ar fi trebuit să facă în loc de la ce mai are de făcut, micul Cantemir pătrunse în gră­dină. Nu era o grădină prea mare, era însă bogată în arbori şi mult bogată în flori cu viaţa abia începută în pămîntul negru, şi era bogată în iarbă grasă, creş­teau şi buruieni de leac şi mătrăgună, iar pe o margine a ei se făcea un heleşteu rămas tocmai din mările vechi. „Cum nu se potrivesc cele citite cu cele văzute!” cugetă micul Cantemir, oprindu-se într-o mică alee cu buxus. Uite, cu totul altă părere îmi făcusem despre Miezilă citind, era altă chestie..." Vine un gînd, pleacă altul. Dar şirul lor se opri cînd, deodată, începu să plouă cu portocale şi stafide.

In apararea calomniatorului si a defaimatorului

Este uşor să fii un susţinător al libertăţii cuvântului atunci când aceasta se referă la drepturile persoanelor cu care eşti de acord. Dar testul crucial se referă la discursurile controversate, la afirmaţii pe care le putem considera rele sau rău intenţionate şi care pot, de fapt, chiar să fie rele sau rău intenţionate.

Probabil că nu există nimic mai respingător sau mai vicios decât calomnia. De aceea, trebuie să fim deosebit de atenţi în apărarea drepturilor la liberă exprimare ale calomniatorilor, pentru că dacă ele pot fi apărate, atunci drepturile celorlalţi - care nu ofensează în aceeaşi măsură - vor fi cu certitudine mai sigure. Dar dacă drepturile la libertatea cuvântului ale calom­niatorilor şi defăimătorilor nu sunt protejate, drepturile celor­lalţi vor fi mai puţin sigure.