Noapte
fantastică (partea II)
În clipa aceea,
semnalul startului răsună strident şi deodată întreaga masă — până atunci
vorbăreaţă, searbădă, inertă — deveni cu totul alta. Din nou mulţimea se
învălmăşea din toate părţile înainte, spre barieră. Am fost nevoit să opun
rezistenţă ca să nu fiu târât de curent, căci tocmai în vălmăşagul acela ţineam
să rămân cât mai aproape de ea. Poate, îmi ziceam, se prezintă vreo ocazie
pentru o privire hotărâtoare, pentru vreo atingere, pentru vreo impertinenţă
spontană pe care n-o prevedeam încă; aşa că încercam să-mi croiesc drum spre
dânsa prin lumea grăbită. În clipa aceea, grăsunul de soţ se înghesuia din
direcţia opusă — evident, ca să pună mâna pe un loc bun în tribună; astfel,
ne-am lovit, fiecare mânat de alt zor, atât de puternic, încât pălăria lui
lăbărţată a zburat jos şi tichetele, care erau prinse slobod de panglica ei,
s-au împrăştiat în cerc larg şi au căzut în praf, ca nişte fluturi roşii,
albaştri, galbeni şi albi.