Scoala femeilor (k)
16
iulie.
Robert continuă
să se plîngă de migrene puternice, deşi radiografia de ieri l-a liniştit
complet pe Marchant, care se temea la început să nu fie o fractură a craniului.
Cît despre braţul rupt, Marchant spune că nu e decît o chestiune de răbdare. Peste
o lună Robert nu va mai avea nimic. Încep să mă liniştesc şi eu. Dar era oare
nevoie de atîta îngrijorare ca să mă înduplec şi să mă apropii din nou de
Robert, sau pentru a face să ţîşnească din inima lui accente care să afle
răspuns în a mea? Cred că Robert a văzut moartea cu ochii şi fără îndoială că
groaza care l-a cuprins l-a făcut să rostească cuvinte care pentru odată,
pentru prima oară de cînd e pe lume, nu sună fals. Dar, de cînd nu-i mai este
frică de moarte, a început să joace rolul celui ce va muri curînd şi scorneşte
novissima verba
sublime. Cît despre mine, de cînd soarta lui nu mă mai nelinişteşte, am început
din nou să-l judec la rece.