Imparatia oglinzilor strambe (11)

În care Rutluv îi propune frumoasei doamne să devină împărăteasă

—     Suntem pierdute! şopti îngrozită Aglo. Camera asta nu are decît o singură ieşire: în sală!

—     Mai încet, Aglo! Pare-se că Rutluv a şi intrat în sală. Fetele stăteau în spatele uşii masive şi ascultau cu încordare.

Aglo îşi privi prietena. Olga îşi ţinea buzele strînse, iar ochii pe jumătate închişi. Se vedea cît de colo că se gîndea foarte intens la ceva. Aglo o bătu uşor pe umăr! 

Trei milenii de umor (42)

Nebunul curţii princiare din Urbino s-a amuzat săptămîni întregi batjocorind un nobil, greoi la minte, lipsit de spirit şi mai ales irascibil. Vrînd să scape de nebun, nobilul a angajat un spadasin, care urma să-l ucidă pe incomodul adver­sar. Nebunul curţii, prinzînd de veste, l-a anunţat pe prin­cipe de intenţia criminală a irascibilului nobil.

— Nu-ţi fie frică, l-a liniştit principele. Dacă vei fi omorît de oamenii lui, voi face, la rîndul meu, ca nobilul să-şi piardă şi el viaţa.

—     Sire, a intervenit nebunul, n-ar fi bine mai să începem cu el?

Mici intamplari cu animale (185)

Simţ patern

Cu prilejul unei expoziţii de cîini care a avut loc la Timi­şoara, după terminarea arbitrajului şi a celorlalte formalităţi, cîţiva prieteni stăteau de vorbă în jurul unei mese din restau­rantul expoziţiei. Atunci a istorisit unul dintre ei:

„Am un lup blînd, pe care l-am primit înainte cu cîţiva ani din Bozovici-Caraş, pe cînd nu era decît un biet pui. Datorită blîndeţii cu care l-am tratat, acest lup a devenit domestic, în înţelesul adevărat al cuvîntului. Stătea cu noi în casă, ca orice cîine, şi, condus în lesă, îl scoteam şi în oraş la plimbare. În timpul acestor plimbări, trăgînd cu urechea, auzeam critici in­teresante din partea trecătorilor «experţi» care făceau aluzii la însoţitorul meu. Asa, bunăoară aud pe unul: "Ia uite mă ce cîine-lup frumos; seamănă leit cu un lup sălbatic". Celalalt îi răspunde: «Frumos cîine, dar nu pare a fi de rasă pură».

Faceti-va bine(321)

Tulichina

Denumire ştiinţifică: Daphne mezereum.

Denumire populară: piperul lupului.

Prezentare. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Acest subarbust, bine cunoscut ca plantă otrăvitoare, este întâlnit în pădurile din zonele montane şi submontane. Are o rădăcină puternică, mult ramificată. Tulpina, dezvoltată, poate ajunge la 1,5 metri înălţime. În vârful lăstarilor se află frunzele, care au formă lanceolată. Florile au culoare trandafirie sau albă, fiind deosebit de expresive. Fructele sunt nişte bobiţe roşii, toxice. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja şi fructele. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei, adică cu puţin timp înainte de a înflori. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. 

Reintalnire cu Gogol (Nikolai Vasilievici) - Nevski Prospekt(3)

Nevski Prospekt(3)

Nu-mi plac cadavrele şi morţii. Mi-e foarte neplăcut când îmi taie drumul o lungă procesiune de înmormântare şi văd cum un soldat invalid, îmbrăcat ca un capucin, trage tabac cu mâna stângă, iar în dreapta ţine torţa. Mi-e grozav de ciudă când văd un catafalc bogat şi un sicriu îmbrăcat în catifea; iar când văd vreun căruţaş cărând sicriul roşiatic cu nimic acoperit al vreunui sărac, în urma căruia merge doar o cerşetoare care se ia după ei la vreo răspântie, numai pentru că n-are altceva mai bun de făcut – mă cuprinde şi ciuda şi tristeţea.

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(4)

Expediţia întâi sau capcana lui Garganţian

Pe vremea când Cosmosul nu era atât de haotic ca astăzi şi toate stelele erau aşezate în ordine, încât le puteai număra uşor de la stânga la dreapta sau de sus în jos – cele mai mari şi mai albastre se roteau împreună, iar cele mai mici şi mai gălbuii, ca nişte corpuri de categoria a doua ce erau, fiind împinse mai spre margini – pe vremea când în tot spaţiul nu găseai nici urmă de praf, de pulbere sau rămăşiţe ale nebuloaselor, în acele timpuri bune de demult, domnea obiceiul ca meşterii constructori care aveau Diploma Omnipotenţei Perpetue cu distincţie să pornească din când în când în lungi călătorii pentru a da popoarelor îndepărtate sfaturi bune şi ajutor. 

Imparatia oglinzilor strambe (10)

În care Olga şi Aglo nimeresc în castelul frumoasei doamne

Cei patru cai înhămaţi la caleaşcă goneau ca vîntul spre şirul de munţi ale căror piscuri scînteiau în depărtare. Pot­coavele de argint sunau ritmic pe drumul de piatră ce se pier­dea undeva în ceaţa de la poalele munţilor.

De la o vreme, Aglo se plictisi să tot privească ogoarele şi pătratele verzi ale podgoriilor împărăteşti.

— Hai să vorbim despre ceva, Olga — zise ea cu un aer ofensat. De ce taci tot timpul?

Faceti-va bine(320)

Tuia - Arborele-vieţii

Denumire ştiinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis.

Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar şi la 40 de metri – fiind cultivat şi în România, ca plantă ornamentală. Frunzele şi tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici şi solzoase, cu o gropiţă îngustă şi alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai prin aromă, ci şi prin forma şi culoarea lor. Pentru uz medicinal se culeg frunzele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură.

Cum este posibil?

De catava vreme, coalitia PSD-PNL-PC o ia sistematic peste bot din cauza tentativelor de a prelua controlul asupra justitiei. Rand pe rand, Ponta si acolitii au fost pusi la punct de Bruxelles, de Washington, de Londra, de Bonn, de presa internationala, apoi intern, de CCR si de CSM. La toate astea, Ponta vine prin studiouri si raspunde la intrebari facand glumite stupide, pe care i le poate deja anticipa si un scolar de 12 ani. 

Reintalnire cu Gogol (Nikolai Vasilievici) - Nevski Prospekt(2)

Nevski Prospekt (2)

Sus, în întuneric, la al treilea cat, necunoscuta bătu într-o uşă şi intrară amândoi. Îi întâmpină cu o lumânare în mână, o femeie destul de plăcută la înfăţişare; ea îl privi însă pe Piskariov aşa de ciudat şi de obraznic încât el, fără să vrea îşi plecă ochii. Intrară în odaie.

Pacalirea lui Dumnezeu

Biserica Ortodoxa si celelalte biserici crestine spun ca sinuciderea este un pacat care nu se poate ierta, ceea ce mi se pare de mirare, cata vreme Dumnezeu ne iubeste infinit. Cum vine aia sa iubesti pe cineva si nu oricum, ci la infinit, dar sa nu-l ierti niciodata pentru ca a facut unul din lucrurile interzise? 

Explicatia pentru aceasta posibila dovada ca Dumnezeu de fapt nu ne iubeste chiar la infinit este urmatoarea: daca te-ai sinucis, nu mai ai cum sa regreti ceea ce-ai facut si sa te pocaiesti, asa incat flacarile iadului te vor linge de-a pururi. 

Mici intamplari cu animale (184)

Eram prieten cu pădurarul şi treceam destul de des pe la casa lui. Nu era departe nici de orăşelul în care locuiam pe atunci, şi era aşezată frumos sub streaşina pădurii, iar oa­menii din ea îmi erau dragi. Aşa am putut petrece de aproape şi ceea ce s-a întîmplat acolo într-o vară.

Copiii pădurarului, vînător, au moştenit de la tatăl lor interesul faţă de animale şi şi-au făcut o adevărată menajerie. Erau acolo, cu aprobarea tatălui şi spre nemulţumirea ma­mei, cînd pui de vulpe, cînd de bursuc, arici, veveriţă în cuşcă, cobai, şoareci albi, iepuri de casă, bufniţă şi cîte altele. Intr-o colivie mare îşi aveau locaşul două turturele domesti­cite din neamul rîzătoarelor (Streptopelia risoria), care ieşeau şi reveneau în voia lor, scoteau pui.

Eminescu si calatoria pana la locuinta lui Dumnezeu

Nu stiu cum se face ca mi-a venit in minte Luceafarul lui Eminescu cu o zi inainte de 15 ianuarie-data nasterii poetului. Mergeam cu masina si hop, pe nepusa masa, m-am trezit cugetand la versurile urmatoare: 
Porni Luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe

Si căi de mii de ani treceau

In tot atatea clipe.

Poate din cauza ca ma enerva viteza de melc cu care ma taram prin Hanovra sa ma fi gandit la Luceafar, care putea sa accelereze cat avea el chef fara sa-l opreasca politia si sa-l amendeze ori sa-i ia permisul.

Ca sa nu ma plictisesc, m-am apucat sa fac niste socoteli.

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(3)

Marea chelfăneală

Odată cineva bătu la uşa constructorului Clapauţius. Acesta crăpă puţin uşa, scoase capul afară şi zări o maşină burtoasă, abia ţinându-se pe patru picioare scurte.

— Cine eşti şi ce vrei? – o întrebă.

— Sunt Maşina de Îndeplinit Dorinţele şi m-a trimis în dar marele tău prieten şi coleg, Trurl.

— În dar? – se miră Clapauţius, ale cărui sentimente faţă de Trurl erau destul de amestecate; mai ales nu-i plăcea faptul că maşina îl numise pe Trurl "marele tău coleg". Ei, bine – hotărî el după o clipă de gândire – poţi să intri.

Trei milenii de umor (41)

Examen de anatomie pe la începutul secolului nostru. Stu­dentul s-a dovedit destul de slab pregătit. Profesorul, un om cu suficient umor, îl tatonează:

—   Ce faceţi dacă o explozie aruncă pe cineva în aer? Studentul tace, dar urmăreşte cu privirea ceva aflat ipotetic deasupra capului examinatorului. Acesta îşi pierde răbdarea:

—    Ei ce faceţi? Nu răspundeţi?

—    Aştept să cadă jos!

—    Dacă eu, pentru acest răspuns, v-aş da un picior ad posteriore, ce muşchi s-ar pune în mişcare?

—    Muşchiul mîinii mele drepte, domnule profesor!

Faceti-va bine(319)

Troscotul

Denumire ştiinţifică. Poligonum aviculare.

Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului.

Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată şi întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă,  mult căutată  de  păsările  de  curte, atât  atunci  când  este  tânără  –  pentru suculenţă şi ca supliment digestiv – cât şi atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase şi fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roşu. 

Imparatia oglinzilor strambe (9)

În care Olga şi Aglo ascultă ce-a vorbit împăratul cu Rutluv 

Abia seara tîrziu, mătuşa Agard trezi fetiţele din somn.

—     Împăratul o să vrea pesemne să afle cîte oglinzi aţi nu­mărat, făzăneilor. Şi mai trebuie să vă şi ondulez părul...

—    Acuşi ne sculăm, mătuşă Agard zise Olga, simţind că nu e în stare să deschidă ochii. Of, ce somn îmi e!

—      Cred şi eu! N-ai dormit toată noaptea!

Reintalnire cu Gogol (Nikolai Vasilievici) - Nevski Prospekt(1)

Nevski Prospekt(1)

     Nimic nu-i mai frumos, la Petersburg cel puţin, decât Nevski Prospekt; pentru Petersburg, el înseamnă totul. Prin câte oare nu străluceşte frumuseţea asta de stradă a capitalei noastre! Ştiu că nici pentru toate bogăţiile din lume nu l-ar da niciunul dintre palizii ei funcţionari. Şi Nevski Prospekt nu-l încântă numai pe cel ce are douăzeci şi cinci de ani, mustăţi frumoase şi surtuc minunat cusut, dar şi pe acela în a cărui barbă încep să iasă fire albe şi are craniul lucios ca o tavă de argint. Dar cucoanele! O, cucoanelor le place Nevski Prospekt încă şi mai mult!

Mafia din invatamant

Scandalul de la Scoala 10 din Bucuresti, in care este implicata invatatoarea spagara, care cerea pe fata bani de la parinti pentru diverse cadouri de sarbatori, a ajuns in punctul in care Inspectoratul Scolar face o ancheta. Astazi, din cate vad la televizor, s-a ajuns la niste concluzii: directoarea scolii a demisionat (ea fiind numita cu delegatie), iar reprezentantul Inspectoratului a iesit pe sticla si a facut o dare de seama. Exact, asa-i zice, o dare de seama, intrucat n-am perceput nici cea mai mica diferenta intre ce a citit inspectorul ala si ceea ce puteai auzi pe la sedintele cu conducerea din vremea comunistilor. 

Inspector care ancheteaza la Maria Rosetti

Mici întâmplari cu animale (183)

S-a întâmplat ca o curcă ce clocea pe un cuib de ouă să nu scoată decât un singur pui. Din oarecare pricină celelalte ouă erau sterpe. Curca mai avea chef de clocit; i s-a pus în cuib alt rând de ouă, poate mai cu noroc. Dar ce să facem cu puiul stingher? Mama l-a pus deocamdată la căldură în bu­zunarul hainei ei. Toată ziua a piuit acolo puiul; nu-i mi­rare, doar neam de neamul lui n-a stat într-un asemenea cuib si, pesemne, aştepta să fie dădăcit de o mamă de felul lui. Seara, mai mult în glumă, l-am aşezat în lădiţa care era dor­mitorul câinelui meu bursucar. S-a uitat cam chiorîş Taki la soţul lui de pat, a ascultat, parcă înţelegea vorbele mele care îl îndemnau să fie cuminte, apoi s-a încolăcit şi a adormit. Puiului de curcă i-a plăcut mai mult căldura trupului-străin decât buzunarul hainei, s-a cuibărit lângă câine şi toată noap­tea n-a mai piuit.