Am urcat (aici) o proză scurtă a lui Marin Porumbescu, scriitor tomitan pe care l-am cunoscut spre finele anilor '70. Proza se numește "Cristeiul" și face parte din volumul "Păsări subterane", pe care l-am primit cu dedicația autorului. Din păcate, la cei 18 ani pe care-i aveam, nu am înțeles mai nimic din personalitatea lui Marin Porumbescu. As fi putut sa învăț multe de la el, dar la vârsta aia cine să-și bată capul, ducându-se "la mare", cu altceva decât cu plaja și distracția...
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 4 februarie 2014
Vitrina cu bibelouri
Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
10:48
Etichete:
Antonescu,
Arghezi,
Avram Iancu,
Basescu,
Bunea Stancu,
Cioran,
Fata Padurii,
Heidegger,
Ileana Cosanzeana,
Iliescu,
legea lui Ohm,
Mesterul Manole,
Omul Noptii,
Paunescu,
Pitagora,
Ponta,
prim-secretari,
SUA,
Vlahuta
luni, 3 februarie 2014
Trei milenii de umor (44)
Talleyrand
era un gurmand care ştia să-şi satisfacă plăcerile cu mult rafinament. Într-o
seară, după o cină copioasă, bucătarul i-a spus cu vocea înecată de emoţie:
— Excelenţa
Voastră, sunt îngrozit. Am auzit că peste cîteva zile, adică la 6 iunie, va fi
sfîrşitul lumii!
— Asta
n-ar fi prea grav! a rîs Talleyrand. Dar cine are să-mi gătească mie pe 7 iunie?!
Napoleon avea
o stimă deosebită pentru ministrul său de externe, Talleyrand. Într-o discuţie
l-a întrebat:
— Se
spune despre dumneata că eşti regele discuţiilor europene. Cum ţi-ai cîştigat
acest titlu? Ce-ai făcut?
— Eu
vorbesc numai atunci cînd am ce spune, a răspuns ministrul.
Imparatia oglinzilor strambe (16) (final)
În care Olga aude din nou vocea oglinzii fermecate
E
greu să descrii tot ce se petrecea jos pe cînd Olga cobora din turn.
— S-a sfîrşit cu Rutluv! S-a sfîrşit cu Rutluv! striga din răsputeri străjerul,
aruncîndu-şi halebarda în aer. De cîţi ani aştept clipa asta!
Din
toate părţile oraşului, oamenii năvăleau spre turn. Printre ei se afla o
mulţime de băieţi şi de fetiţe. Aglo venea cu Neteirp şi cu Bor. Toţi trei se
repeziră la Olga, s-o sufoce nu alta cu îmbrăţişările lor. Apoi, dînd lumea la
o parte, se-apropie de ei o femeie cu bonetă albă.
O poveste a lui Marin Porumbescu
CRISTEIUL
Ia poftim şi vezi! In sfîrşit, în sfîrşit am reuşit să
trec dincoace. După două săptămîni de ciomăgeală bună, mi-au căzut toţi
nasturii şi nu mai am timp să-i pun la loc, acum, încă o săptămînă de
ciomăgeală, mă pregătesc să mă prezinte unui maior — comisar regal, mi se pare;
pentru asta, pumnii tropotesc pe spinarea mea, ca pe pământ copitele cailor
bătrâni de artilerie. Ei nu ştiu ce-i cu mine, doar că, în prima zi când am
călcat iar pe pământul ţării mele, de boboteaza lui ianuarie 1924, am şi
înjurat de dinastie, pentru că un socialist de aici, mi-a spus că, anul trecut,
regele s-a pupat la Varşovia cu Pilsudski... Să spun tot,
tot adevărul, că altfel...
duminică, 2 februarie 2014
Razgaiatii
Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".
sâmbătă, 1 februarie 2014
Imparatia oglinzilor strambe (15)
În care Olga îl eliberează pe Neteirp şi-l învinge pe Rutluv
Caii goneau atît de repede, încît
fetiţelor li se părea uneori că nu se află într-o caleaşcă obişnuită care
merge pe pămînt, ci într-una care zboară prin văzduh. Prăpăstii înspăimîntătoare
şi stînci povîrnite străjuiau drumul care şerpuia prin munţi şi care, pornind
în spirală, se ridica tot mai sus, şi mai sus. Un vînt năprasnic şuiera şi le
izbea pe fetiţe drept în faţă.
—
Numai să nu întîrziem, Aglo!
—
Da, Olga, să nu întîrziem!
—
Mai iute, mai iute, unchiule Bor!
Mici intamplari cu animale (188)
Bordeiul de pîndă era săpat în prăbuşirea unei rîpe. Bordei bun: doi oameni
încăpeau pe laviţă, uşa îngustă abia se zărea dintre brădui, fereastra din ea
era numai cît să poţi vedea şi în dreapta şi în stînga, dacă îţi apropiai bine
ochii de geam. Bîrlog în pămînt, în care poţi răzbi ceasurile de noapte cînd gerul
are colţii mai răi. Sub rîpă curgea rîul, iar pe malul de dincolo, la distanţă
de împuşcătură bună, locul de hoit. Din bătrîni se ştia că pe acolo-i trecere
de lupi bună. Işi aveau şi ei calea învăţată de la bătrînii lor şi se ţineau de
ea din neam în neam, uitînd parcă de cei a căror cale s-a frînt aici cîteodată.
Faceti-va bine(325)
Ţintaura
Denumire ştiinţifică: Centaurium
umbellatum.
Denumiri populare: fierea
pământului, floare de friguri, centaură.
Prezentare. Ţintaura sau
centaura este o micuţă plantă erbacee, anuală, ce creşte alături de alte plante
în flora spontană. Face parte din familia genţianaceelor şi are o înălţime
maximă de 50 cm. Tulpina este dreaptă şi se ramifică în partea superioară,
fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roşii (uneori albe).
Planta are un gust amar accentuat, de unde şi numele de fierea pământului.
Înfloreşte îndelung, din iunie şi până în septembrie. Fructul este o capsulă
plină cu seminţe. Pentru uz medicinal
se recoltează partea
aeriană a plantei,
ţintaura fiind una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute plante
medicinale. Preparatul principal care se obţine este infuzia.
vineri, 31 ianuarie 2014
Un model: pitecantropul sufletist
Una din marile aberaţii ale gândirii de tip comunistoid este cea a minimalizării defectelor prin raportare la calităţi (imaginare, de altfel). Am cunoscut fel de fel de dihănii patibulare de-a lungul anilor lui Ceauşescu, primari, prim secretari, miliţieni, directori, sindicalişti, activişti de partid, cu toţii nişte umflaţi lipsiţi de orice urmă de cultură, desensibilizaţi până la atrofie, care nu vorbeau ci lătrau, gata în orice moment de orice samavolnicie, dar care, vezi Doamne, erau, în fond, nişte sufletişti. Şi, desigur, fiind sufletişti, trebuia să le suportăm comportamentul de oameni ai cavernelor.
joi, 30 ianuarie 2014
UNDO
"Şi
a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să
stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate
vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!
Şi
a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a
făcut bărbat şi femeie."
Aşa este descrisă în Vechiul Testament crearea omului. Pur şi simplu, Dumnezeu a decis să-l facă, dar nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Lui. Există o întreagă literatură pe tema distincţiei dintre "chip" şi "asemănare", dar nu acesta este subiectul articolului meu. Pe mine mă interesează una dintre componentele asemănării dintre om şi Dumnezeu: veşnicia.
miercuri, 29 ianuarie 2014
O putere corupta
Au trecut doi ani de cand USL a venit la putere, acoperind de indata tara ca un roi imens de lacuste infometate. Dupa doi ani de zile, romanii o duc rau, chiar foarte rau. Imi aduc aminte cum striga Ponta in campanie ca de indata ce o sa vina ei la putere si o sa stopeze furturile, romanii se vor lafai pe gramezi de bani. Realitatea e cea pe care o simte orice roman: totul a fost o minciuna uriasa, avand ca scop inlaturarea vechii puteri prin orice mijloace. Intrebarea este ce-au facut uselistii cu uriasa oportunitate pe care au avut-o.
Imparatia oglinzilor strambe (14)
În care
Aglo se întîlneşte cu Olga
Aglo îl privea pe omul alcătuit din două globuri şi îşi
muşca buzele, abia stăpînindu-şi rîsul. Ochii omului, situaţi pe globul
superior, erau acoperiţi de pleoape zbîrcite. Iocsorb se gîndea la ceva. Rutluv
şi Arepiv aşteptau în tăcere. Şi iată că pleoapele lui Iocsorb se ridicară,
descoperindu-i ochii bulbucaţi.
—
Sunt de acord cu
dumneata, Rutluv — zise,
în sfîrşit, Iocsorb. Avem nevoie de un împărat nou. Da, da, un împărat nou!
Mici intamplari cu animale (187)
Rudi,
paznicul de la cabana Prigoana din Munţii Sebeşului, era un îndîrjit prigonitor
al lupilor, care decimau cerbii şi căprioarele date în grija lui. Foc de armă,
capcane, otravă — pe toate le punea în lucrare pentru a mai rări numărul
acestor fiare nesăturate. Cu toată pornirea pe care o avea împotriva lupilor,
uneori vorbea despre ei şi cu milă, gîndindu-se la ceea ce pătimesc cînd sunt
prinşi în fier sau chinuiţi de otravă.
Faceti-va bine(324)
Ţelina
Denumire
ştiinţifică: Apium graveolens.
Denumiri populare: puterea
bărbatului, ţelina de baltă.
Prezentare. Ţelina este o plantă erbacee bienală, aparţinând de familia
umbeliferelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în
jurul a 80 cm. Ţelina are un rizom gros, aproape rotund, uneori
denivelat. Frunzele sunt mari,
penate, cu coadă
foarte lungă, fiind
colorate într-un verde-închis,
consistent, sănătos. Florile de
ţelină sunt albe.
Întreaga plantă are
un miros puternic,
specific.
Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(6)
Expediţia a doua
sau oferta regelui Ferocius
Excepţionalele rezultate pe care le-au obţinut
datorită aplicării reţetei lui Garganţian au trezit într-atât pofta de aventură
a celor doi constructori, încât au hotărât să pornească iarăşi în necunoscut.
Însă când a fost să stabilească ţinta călătoriei, au văzut că nu pot cădea de
acord, fiecare având o altă părere. Trurl, căruia îi plăceau ţările calde, se
gândise la Focalia, ţara în care locuiau Picioarele-de-Flăcări. În schimb
Clapauţius, o fire mai rece, alesese polul galactic al frigului, un continent
negru printre stelele de gheaţă. Tocmai voiau să se. despartă, certaţi de-a
binelea, când lui Trurl îi veni ideea cea mai bună:
— Propun
– zise el – să dăm publicităţii intenţia noastră, şi din toate ofertele pe care
le vom primi să o alegem pe aceea care ni se pare cea mai promiţătoare sub
toate aspectele.
marți, 28 ianuarie 2014
Trei milenii de umor (43)
Lui Friedrich
cel Mare îi plăceau audienţele, dar dădea răspunsuri foarte scurte şi la subiect.
Odată, soţia unui ofiţer i-a solicitat atenţia.
—
Majestate,
soţul meu mă înşală!
—
Acest
lucru nu mă priveşte!
—
Dar
el înjură şi persoana Majestăţii Voastre!
—
Acest lucru nu
vă priveşte!
luni, 27 ianuarie 2014
Bilanțul lui Năstase
Mă uit la valul de condamnări care s-a abătut asupra politicienilor, a mogulilor, a unor persoane publice care au ținut prima pagină a ziarelor de la revoluție încoace, și mi se conturează, insidios, o teorie cu iz conspiraționist. Să ne gândim puțin la Adrian Năstase, pe care propun să-l luăm ca model (pentru expunerea pe care vreau s-o fac, nu model în viață, Doamne ferește!). Acest om a trăit toată viața lui la un nivel în general inaccesibil oamenilor obișnuiți. Sub Ceaușescu, fiind ginere al unui mare demnitar comunist, a dus-o cu mult mai bine decât 99% dintre români. A avut tot ce și-a dorit, a călătorit unde a vrut, a depus bani în bănci elvețiene, a colecționat tablouri - asta în vreme ce noi, ăștia mai puțin egali - vorba lui Orwell - mâncam tacamuri și tremuram de frig in case.
duminică, 26 ianuarie 2014
Imparatia oglinzilor strambe (13)
În
care Aglo se convinge de existenţa coridorului subteran
Iată
ce s-a întâmplat mai înainte ca Bor să ajungă la castelul lui Iocsorb. Ţinînd
torţa sus, deasupra capului, Bor o ducea pe Aglo în subsol.
—
Care va să zică eşti muncitor la fabrica de
oglinzi şi nicidecum paj! Aşa e? întrebă Bor, măsurînd-o pe Aglo din creştet
pînă-n tălpi. Şi ce ţi-o fi trăsnit prin minte să te iei în beţe cu Rutluv?
— Of, unchiule Bor, zău că n-am nici o vină.
— Te cred... Numai că stăpînilor noştri puţin le
pasă cine-i vinovat şi cine nu.
Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(7)
Omul şi tăcerea
După un urcuş de trei zile, se odihneau între
stînci. Aici, cînd nu sunt nori, cerul e de obicei vînăt. Fireşte, îl
contemplau amîndoi. Verdeaţa alpină era plăcută, fiind puţină. Era linişte
fiindcă nu erau păsări, poate numai nişte vulturi care acum lipseau din
cuiburile lor, iar vulturii nu cîntă, nu fac niciun fel de zgomot. De după una
din stînci se auzi însă un soi de sunet mecanic şi peste cîteva secunde trecu
lucind spre orizont un mic avion reactor. Unul din cei doi bărbaţi înşurubă
dopul sticlei sale de rom şi rosti melancolic:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)