Marin Porumbescu

Am urcat (aici) o proză scurtă a lui Marin Porumbescu, scriitor tomitan pe care l-am cunoscut spre finele anilor '70. Proza se numește "Cristeiul" și face parte din volumul "Păsări subterane", pe care l-am primit cu dedicația autorului. Din păcate, la cei 18 ani pe care-i aveam, nu am înțeles mai nimic din personalitatea lui Marin Porumbescu. As fi putut sa învăț multe de la el, dar la vârsta aia cine să-și bată capul, ducându-se "la mare", cu altceva decât cu plaja și distracția...

Vitrina cu bibelouri

Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.

Trei milenii de umor (44)

    Talleyrand era un gurmand care ştia să-şi satisfacă plăcerile cu mult rafinament. Într-o seară, după o cină copioasă, bu­cătarul i-a spus cu vocea înecată de emoţie:

—   Excelenţa Voastră, sunt îngrozit. Am auzit că peste cîteva zile, adică la 6 iunie, va fi sfîrşitul lumii!

—   Asta n-ar fi prea grav! a rîs Talleyrand. Dar cine are să-mi gătească mie pe 7 iunie?!

Napoleon avea o stimă deosebită pentru ministrul său de ex­terne, Talleyrand. Într-o discuţie l-a întrebat:

—   Se spune despre dumneata că eşti regele discuţiilor euro­pene. Cum ţi-ai cîştigat acest titlu? Ce-ai făcut?

—   Eu vorbesc numai atunci cînd am ce spune, a răspuns ministrul.

Imparatia oglinzilor strambe (16) (final)

În care Olga aude din nou vocea oglinzii fermecate

E greu să descrii tot ce se petrecea jos pe cînd Olga cobora din turn.

 —    S-a sfîrşit cu Rutluv! S-a sfîrşit cu Rutluv! striga din răsputeri străjerul, aruncîndu-şi halebarda în aer. De cîţi ani aştept clipa asta!

Din toate părţile oraşului, oamenii năvăleau spre turn. Prin­tre ei se afla o mulţime de băieţi şi de fetiţe. Aglo venea cu Neteirp şi cu Bor. Toţi trei se repeziră la Olga, s-o sufoce nu alta cu îmbrăţişările lor. Apoi, dînd lumea la o parte, se-apro­pie de ei o femeie cu bonetă albă.

O poveste a lui Marin Porumbescu

CRISTEIUL

Ia poftim şi vezi! In sfîrşit, în sfîrşit am reuşit să trec dincoace. După două săptămîni de ciomăgeală bună, mi-au căzut toţi nasturii şi nu mai am timp să-i pun la loc, acum, încă o săptămînă de ciomăgeală, mă pregătesc să mă prezinte unui maior — comisar regal, mi se pare; pentru asta, pumnii tropotesc pe spinarea mea, ca pe pământ copitele cailor bătrâni de artilerie. Ei nu ştiu ce-i cu mine, doar că, în prima zi când am călcat iar pe pământul ţării mele, de boboteaza lui ianuarie 1924, am şi înjurat de dinastie, pentru că un socialist de aici, mi-a spus că, anul trecut, regele s-a pupat la Varşovia cu Pilsudski... Să spun tot, tot adevărul, că altfel...

Razgaiatii

Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".

Imparatia oglinzilor strambe (15)

În care Olga îl eliberează pe Neteirp şi-l învinge pe Rutluv 

    Caii goneau atît de repede, încît fetiţelor li se părea une­ori că nu se află într-o caleaşcă obişnuită care merge pe pămînt, ci într-una care zboară prin văzduh. Prăpăstii înspăimîntătoare şi stînci povîrnite străjuiau drumul care şerpuia prin munţi şi care, pornind în spirală, se ridica tot mai sus, şi mai sus. Un vînt năprasnic şuiera şi le izbea pe fetiţe drept în faţă.

—   Numai să nu întîrziem, Aglo!

—   Da, Olga, să nu întîrziem!

—   Mai iute, mai iute, unchiule Bor!

Mici intamplari cu animale (188)

Bordeiul de pîndă era săpat în prăbuşirea unei rîpe. Bordei bun: doi oameni încăpeau pe laviţă, uşa îngustă abia se ză­rea dintre brădui, fereastra din ea era numai cît să poţi vedea şi în dreapta şi în stînga, dacă îţi apropiai bine ochii de geam. Bîrlog în pămînt, în care poţi răzbi ceasurile de noapte cînd gerul are colţii mai răi. Sub rîpă curgea rîul, iar pe malul de dincolo, la distanţă de împuşcătură bună, locul de hoit. Din bătrîni se ştia că pe acolo-i trecere de lupi bună. Işi aveau şi ei calea învăţată de la bătrînii lor şi se ţineau de ea din neam în neam, uitînd parcă de cei a căror cale s-a frînt aici cîteodată.

Faceti-va bine(325)

Ţintaura

Denumire ştiinţifică: Centaurium umbellatum.

Denumiri populare: fierea pământului, floare de friguri, centaură.

Prezentare. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee, anuală, ce creşte alături de alte plante în flora spontană. Face parte din familia genţianaceelor şi are o înălţime maximă de 50 cm. Tulpina este dreaptă şi se ramifică în partea superioară, fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roşii (uneori albe). Planta are un gust amar accentuat, de unde şi numele de fierea pământului. Înfloreşte îndelung, din iunie şi până în septembrie. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Pentru  uz  medicinal  se  recoltează  partea  aeriană  a  plantei,  ţintaura  fiind  una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute plante medicinale. Preparatul principal care se obţine este infuzia. 

Un model: pitecantropul sufletist

Una din marile aberaţii ale gândirii de tip comunistoid este cea a minimalizării defectelor prin raportare la calităţi (imaginare, de altfel). Am cunoscut fel de fel de dihănii patibulare de-a lungul anilor lui Ceauşescu, primari, prim secretari, miliţieni, directori, sindicalişti, activişti de partid, cu toţii nişte umflaţi lipsiţi de orice urmă de cultură, desensibilizaţi până la atrofie, care nu vorbeau ci lătrau, gata în orice moment de orice samavolnicie, dar care, vezi Doamne, erau, în fond, nişte sufletişti. Şi, desigur, fiind sufletişti, trebuia să le suportăm comportamentul de oameni ai cavernelor.

UNDO

"Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."

Aşa este descrisă în Vechiul Testament crearea omului. Pur şi simplu, Dumnezeu a decis să-l facă, dar nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Lui. Există o întreagă literatură pe tema distincţiei dintre "chip" şi "asemănare", dar nu acesta este subiectul articolului meu. Pe mine mă interesează una dintre componentele asemănării dintre om şi Dumnezeu: veşnicia. 

O putere corupta

Au trecut doi ani de cand USL a venit la putere, acoperind de indata tara ca un roi imens de lacuste infometate. Dupa doi ani de zile, romanii o duc rau, chiar foarte rau. Imi aduc aminte cum striga Ponta in campanie ca de indata ce o sa vina ei la putere si o sa stopeze furturile, romanii se vor lafai pe gramezi de bani. Realitatea e cea pe care o simte orice roman: totul a fost o minciuna uriasa, avand ca scop inlaturarea vechii puteri prin orice mijloace. Intrebarea este ce-au facut uselistii cu uriasa oportunitate pe care au avut-o.

Imparatia oglinzilor strambe (14)

În care Aglo se întîlneşte cu Olga

Aglo îl privea pe omul alcătuit din două globuri şi îşi muşca buzele, abia stăpînindu-şi rîsul. Ochii omului, situaţi pe globul superior, erau acoperiţi de pleoape zbîrcite. Iocsorb se gîndea la ceva. Rutluv şi Arepiv aşteptau în tăcere. Şi iată că pleoapele lui Iocsorb se ridicară, descoperindu-i ochii bulbucaţi.

—   Sunt de acord cu dumneata, Rutluv — zise, în sfîrşit, Iocsorb. Avem nevoie de un împărat nou. Da, da, un îm­părat nou!

Mici intamplari cu animale (187)

Rudi, paznicul de la cabana Prigoana din Munţii Sebeşului, era un îndîrjit prigonitor al lupilor, care decimau cerbii şi căprioarele date în grija lui. Foc de armă, capcane, otravă — pe toate le punea în lucrare pentru a mai rări numărul acestor fiare nesăturate. Cu toată pornirea pe care o avea împotriva lupilor, uneori vorbea despre ei şi cu milă, gîndindu-se la ceea ce pătimesc cînd sunt prinşi în fier sau chinuiţi de otravă.

Faceti-va bine(324)

Ţelina

Denumire ştiinţifică: Apium graveolens.

Denumiri populare: puterea bărbatului, ţelina de baltă.

Prezentare. Ţelina este o plantă erbacee bienală, aparţinând de familia umbeliferelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Ţelina are un rizom gros, aproape rotund, uneori denivelat. Frunzele sunt mari,  penate,  cu  coadă  foarte  lungă,  fiind  colorate  într-un  verde-închis, consistent, sănătos.  Florile  de  ţelină  sunt  albe.  Întreaga  plantă  are  un  miros  puternic,  specific. 

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(6)

Expediţia a doua sau oferta regelui Ferocius

Excepţionalele rezultate pe care le-au obţinut datorită aplicării reţetei lui Garganţian au trezit într-atât pofta de aventură a celor doi constructori, încât au hotărât să pornească iarăşi în necunoscut. Însă când a fost să stabilească ţinta călătoriei, au văzut că nu pot cădea de acord, fiecare având o altă părere. Trurl, căruia îi plăceau ţările calde, se gândise la Focalia, ţara în care locuiau Picioarele-de-Flăcări. În schimb Clapauţius, o fire mai rece, alesese polul galactic al frigului, un continent negru printre stelele de gheaţă. Tocmai voiau să se. despartă, certaţi de-a binelea, când lui Trurl îi veni ideea cea mai bună:

— Propun – zise el – să dăm publicităţii intenţia noastră, şi din toate ofertele pe care le vom primi să o alegem pe aceea care ni se pare cea mai promiţătoare sub toate aspectele.

Trei milenii de umor (43)

Lui Friedrich cel Mare îi plăceau audienţele, dar dădea răs­punsuri foarte scurte şi la subiect. Odată, soţia unui ofiţer i-a solicitat atenţia.

—    Majestate, soţul meu mă înşală!

—    Acest lucru nu mă priveşte!

—    Dar el înjură şi persoana Majestăţii Voastre!

—    Acest lucru nu vă priveşte!

Bilanțul lui Năstase

Mă uit la valul de condamnări care s-a abătut asupra politicienilor, a mogulilor, a unor persoane publice care au ținut prima pagină a ziarelor de la revoluție încoace, și mi se conturează, insidios, o teorie cu iz conspiraționist. Să ne gândim puțin la Adrian Năstase, pe care propun să-l luăm ca model (pentru expunerea pe care vreau s-o fac, nu model în viață, Doamne ferește!). Acest om a trăit toată viața lui la un nivel în general inaccesibil oamenilor obișnuiți. Sub Ceaușescu, fiind ginere al unui mare demnitar comunist, a dus-o cu mult mai bine decât 99% dintre români. A avut tot ce și-a dorit, a călătorit unde a vrut, a depus bani în bănci elvețiene, a colecționat tablouri - asta în vreme ce noi, ăștia mai puțin egali - vorba lui Orwell - mâncam tacamuri și tremuram de frig in case.

Imparatia oglinzilor strambe (13)

În care Aglo se convinge de existenţa coridorului subteran

Iată ce s-a întâmplat mai înainte ca Bor să ajungă la caste­lul lui Iocsorb. Ţinînd torţa sus, deasupra capului, Bor o ducea pe Aglo în subsol.

—     Care va să zică eşti muncitor la fabrica de oglinzi şi nicidecum paj! Aşa e? întrebă Bor, măsurînd-o pe Aglo din creştet pînă-n tălpi. Şi ce ţi-o fi trăsnit prin minte să te iei în beţe cu Rutluv?

—    Of, unchiule Bor, zău că n-am nici o vină.

—    Te cred... Numai că stăpînilor noştri puţin le pasă cine-i vinovat şi cine nu.

—     Şi ce-au de gînd să facă pîn’la urmă cu mine, un­chiule Bor? 

Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(7)

Omul şi tăcerea

După un urcuş de trei zile, se odihneau între stînci. Aici, cînd nu sunt nori, cerul e de obicei vînăt. Fireşte, îl contemplau amîndoi. Verdeaţa alpină era plăcută, fiind puţină. Era linişte fiindcă nu erau păsări, poate numai nişte vulturi care acum lipseau din cuiburile lor, iar vulturii nu cîntă, nu fac niciun fel de zgomot. De după una din stînci se auzi însă un soi de sunet mecanic şi peste cîteva secunde trecu lucind spre orizont un mic avion reactor. Unul din cei doi bărbaţi înşurubă dopul sticlei sale de rom şi rosti melancolic: