Spovedanie (II)

Cândva am să povestesc istoria vieţii mele - şi înduioşătoare, şi plină de învăţăminte - din aceşti zece ani ai tinereţii mele. Cred că mulţi au trecut prin aceleaşi lucruri. Îmi doream din tot sufletul să fiu bun; dar eram tânăr, aveam pasiuni, iar în căutarea binelui eram cu desăvârşire singur. 

În apărarea „pupătorilor de cadavre”

Există o abundență de postări pe Facebook în care sunt terfeliți, batjocoriți, acuzați de prostie și înapoiere, credincioșii care se duc să pupe moaștele unor sfinți în ziua prăznuirii lor. Am văzut fel de fel de opinii de acest gen, unele însoțite de poze, am văzut clipuri însoțite de comentarii în opinia mea jignitoare, am văzut inclusiv articole docte despre inadecvarea credincioșilor la realitatea secolului XXI. Ceea ce mă nedumereste profund este așezarea unor trăitori ai secolulului XXI în poziția de judecători ai semenilor lor.

Deșertul tătarilor (II)

Întunericul îl învălui când se afla încă pe drum. Valea se îngustase, iar Fortăreața dispăruse după munții amenințători. Nu se zărea nicio lumină, nu se auzeau nici măcar glasuri de păsări de noapte, ci doar din când în când câte un susur de ape îndepărtate.

Încercă să strige, dar ecoul îi întoarse glasul cu un timbru ostil. Legă calul de un ciot de copac din marginea drumeagului, unde ar fi putut găsi ceva iarbă. Se așeză jos, rezemându-se de un povârniș, și, în timp ce aștepta să-l cuprindă somnul, se gândea la drumul care-i mai rămânea de străbătut, la cei pe care avea să-i găsească la Fortăreață, la viitoarea lui viață, fără să întrevadă însă niciun motiv de bucurie. Calul bătea la răstimpuri cu copita în pământ, cu un zgomot supărător și straniu.

Cam multe poezii

Spovedanie (I)

   Am fost botezat şi educat în credinţa creştină pravoslavnică. M-au învăţat-o încă din copilărie şi de-a lungul întregii mele adolescenţe şi tinereţi. Când însă, la 18 ani, am părăsit anul doi al universităţii, nu mai credeam în nimic din cele ce mă învăţaseră.

Deșertul tătarilor (I)

Numit ofițer, Giovanni Drogo părăsi într-o dimineață de septembrie orașul, pentru a pleca spre Fortăreața Bastiani – prima sa garnizoană.

Nici nu se luminase încă bine de ziuă când se trezi din somn și-și îmbrăcă pentru prima oară uniforma de locotenent.

Revizia tehnica anuala

O sa dau un exemplu de contraventie care este pedepsita in mod nediferentiat, pe baza unor legi care ar fi putut fi intocmite cu mai multa preocupare pentru cei care le intra sub incidenta. E vorba de fapta celui care circula pe drumurile publice cu un autovehicul a carui revizie tehnica anuala obligatorie a expirat. Daca este prins de politia rutiera, acesta primeste o amenda fixa si talonul masinii este retinut. 

A trăi și a iubi

Am atârnat recent pe wall-ul meu o vorbuliță spusă de Camus, care sună astfel: „Există cei care sunt făcuţi să iubească şi cei care sunt făcuţi să trăiască.” Desigur, mai există și cei care nu iubesc și nici nu trăiesc, dar pe ei nu trebuie să-i punem la socoteală, cum nici Camus nu a făcut-o.

O prietenă a postat un comment: „Poate... Un filozof transcende până la esențe; dar ce înseamnă la el „a iubi”, „a trăi”, de nu se intersectează?” O întrebare la care nu se poate oferi un răspuns ca în manualul de algebră. El este foarte nuanțat și depinde într-o mare măsură de percepția cititorului. Nu am pretenția că știu exact ce a vrut să spună Camus, dar în principiu e vorba de o afirmație pe care aș fi formulat-o și eu dacă aș fi avut inspirație. 

Nostalgia

Am dat peste o poza din vremea cand eram intr-a opta. Poza de grup, cu toti colegii mei. Pe verso, fiecare a scris cate ceva sau doar si-a pus semnatura. De aici deduc ca fiecare a primit cate o poza si asta inseamna ca trebuie sa mai existe unii care au pastrat-o. M-as bucura mult sa o aiba cineva si sa o scaneze, pentru ca a mea, dupa cum se vede, s-a cam rupt.
In mijlocul grupului, regretata noastra diriginta, doamna Gorănescu.

 

O eroare imensa privind prietenia

Am scris de mai multe ori aici, de-a lungul vremii, despre paradisul pierdut al copilariei si despre imaginea lui, pe care omul ar trebui sa o pastreze intacta. Spre exemplu, fericirea ti se parea, candva, a fi posibilitatea de a te duce intr-o anumita poiana in care te jucai cu prietenii. Gandindu-te la ea, simti un anume gen de liniste si iti spui in sinea ta: cand o sa fiu coplesit de toate necazurile lumii, o sa ma intorc acolo si toate vor fi ca inainte. Nu te gandesti nicio secunda ca poate poiana aia nici nu mai exista, fiind transformata in teren de fotbal sau in curte a unei fabrici. Nu te intrebi: "chiar daca as regasi-o, cum as putea sa-mi rezolv problemele doar mergand acolo?" O tii ascunsa in inima si te gandesti ca ea iti poate fi salvare, la o adica. 

Cazul gării din Sibiu - o generalizare

Andrei Pleșu, zis si Căpcăunul Cumsecade, a dat o raită prin Sibiu, mânat de nostalgia vremurilor în care pe-acolo trecea în drum spre Păltiniș, unde se întâlnea cu Constantin Noica. Iată câteva impresii postate de el pe situl adevărul.ro, sub titlul „O gară europeană”.

Somnoroase păsărele

Am găsit cărțulia asta într-un scrin din casa unei bătrâne. Cred că mulți au primit-o cadou, în copilărie, de la părinți sau bunici. Mie mi-a adus aminte de o altă ediție, de prin anii 60, pe care mi-a cumpărat-o mama și cu ajutorul căreia am învățat să citesc.
Dacă ar avea-o cineva și mi-ar trimite-o scanată, i-aș rămâne recunoscător, ba chiar i-aș oferi la schimb una din cărțile mele de poezii

Despre competență și profesionalism - în imagini

Acum vreo 15 ani, la Sinaia a apărut importantul doctor T, originar din Buşteni, dar care locuia în Franţa. Acest domn era un democrat pursânge, un apostol al capitalismului şi un înverşunat adversar al comunismului. Deţinea documente care dovedeau că înaintaşii lui avuseseră în proprietate, pe lângă diverse case şi căsuţe, clădirea în care funcţiona, la acea vreme, restaurantul Vănătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul T obţinuse o sentinţă de retrocedare şi se prezentase la Sinaia pentru punerea ei în executare.

Afara din lista de prieteni!

Am, ca tot romanul, cont pe Facebook. Postez aproape zilnic cate ceva acolo. In cei cativa ani de cand tot scriu, mi-am facut cateva sute de prieteni - in acceptiunea pe care o da Facebook acestei notiuni. Unii dintre ei imi sunt prieteni si in lumea reala. Pe altii nu-i cunosc neam. Am, insa, o teorie: daca cineva imi cere prietenia online, inseamna ca impartaseste cu mine anumite valori. Asa fac si eu - cer prietenia unor oameni care mi se pare ca au ceva comun cu mine. Nu i-as cere prietenia cuiva care posteaza cu precadere cadavre de animale, sa zicem.

Tovarășul Fănică

În 1927 am publicat în „Cugetul liber” câteva capitole dintr-o lucrare în care aş fi vrut să înfăţişez viaţa şi zbuciumul mişcării muncitoreşti din România. Încercarea n-a izbutit, dar o parte din material a servit pentru câteva schiţe. După primetle două capitole din „Omul de mâine", Fănică Stoenescu mi-a spus cu o clipire din ochi:

 — Mi se pare că m-ai băgat în roman, tov. Pas.

    — Ce te face să crezi ?

    — Ei, chestia cu tovarăşul Mitică... Pe mine m-ai descris.

Filosofie de doi bani pe Facebook

Circulă pe FB, adunând zeci de mii de likes, o filosofare de doi bani cu următorul text: "Don't waste one more moment of your beautiful life, worrying about what was or what might be". Cu alte cuvinte, nu-ți mai bate capul cu ceea ce a fost sau cu ceea ce ar putea să se întâmple. Dacă o faci, înseamnă că irosești clipele neprețuite ale minunatei tale vieți.

Miel

Pe vremea aia încă mai înţelegeam

limba animalelor - aşa se face că am aflat

de la o mierlă despre cascada ascunsă între

stâncile cele înalte, unde poţi bea apă vie

şi asta te va face nemuritor.

Să fi avut 12 ani când am plecat la drum...

Grăunțele pentru câini salvează vieți

A doua zi după ce am coborât din canion, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să-mi strâng lucrurile risipite prin casa lui Gogol. Le-am pus pe toate lângă ușă, apoi am ieșit pe terasă, cu cafeaua. Și cum stăteam eu așa, savurând tot ce se putea savura, numai ce-l văd pe Ares, câinele curții, jucându-se cu ceva care inițial mi s-a părut a fi o bucată de cauciuc din cel pe care-l foloseam în copilărie pentru confecționat praștii. Îl arunca, îl prindea, îl scutura, ce mai, o joacă necurmată. M-am apropiat și, ce să vezi: era un pui de veveriță. Am scos repede niște grăunțe de câini și le-am pus lângă scări, Ares s-a repezit să le înfulece, iar eu am apucat puiul de coadă și l-am dus pe balustrada terasei.

O coborâre din canion

Carevesăzică, acum exact o săptămână, am mers împreună cu mai multă lume la canionul Şapte Scări. Nu mai fusesem până atunci şi eram foarte curios să văd peisajele. Eram în total 6: Gogol, Dana, fratele Danei, soţia lui, fata lor - Eliza şi cu mine. O excursie banală, care însă avea să se transforme într-o aventură de neuitat.

Violatorii din Vaslui

Subiectul lunii în presa românească este "Violul vasluian". Ştie toată lumea ce s-a întâmplat:  şapte tineri din comuna vasluiană Văleni au violat o tânără, pe un câmp, timp de mai multe ore, obligând-o la diverse perversiuni sexuale şi stropind-o cu ţuică atunci când i se făcea rău. După aia au dus-o acasă şi i-au cerut să-şi ţină gura. Tânăra nu şi-a ţinut-o, a reclamat violul şi totul a ajuns în presă. Cei şapte tineri au fost reţinuţi, dar o instanţa a decis judecarea lor în stare de libertate.