Aleea copacilor contorsionati

Daca traversezi parcul din Bad Nenndorf, ajungi la o alee, un fel de poteca larga, strajuita de niste copaci imensi, contorsionati si incalciti de nu-ti vine a crede ca exista asa ceva pe pamant. Poteca te scoate, prin spatele orasului, la cimitir. Pe parcurs, se bifurca de mai multe ori, generand un mic labirint. Vezi pe-acolo alergatori, batrani care se plimba cu cateii, in general pe-acolo se duce lumea sa ia o gura de aer curat. Pe aleile alea am gasit niste pietroaie purtatoare de placi, care par a fi dedicate unui general cu nume polonez, care s-a incaierat pe-acolo cu niscai banditi. Nu stiu sa traduc ce scrie pe placi, asa ca oricine ma poate ajuta, e binevenit. Iata:

Mutarea

Azi - mutarea numărul doi: luăm calabalâcul și mergem la un hotel în Hannover. Am făcut proba și am constatat că de acolo până la școala Mariei durează cam tot cât de aici. Deși sunt doar 6 km, în vreme ce de aici sunt 24. Chestia e că mergi prin oraș, cu semafoare etc și faci mult. O să caut variante de transport în comun: metrou, tramvai, alea merg drept. Dar luni, iar sunt toți în grevă, așa că o să vedem ce și cum.
Presupun că o să mai trec prin Bad Nenndorf, chiar mi-a plăcut orășelul asta. Sunt sigur că și Maria, peste o vreme, o să fie dornică să revină.Uite niște imagini din centru:

Ispravile lui Pacala (9)

Boii lui Păcală

Iată ce suntem pe lume: nişte umbre trecătoare!

Îşi zicea-ntru sine popa, dimineaţa următoare.

. . . . . . . . . . . . . . . . .

...şi a treia zi, porneşte pe iubita lui soţie,

Cu alai, cu cinste multă, spre locaşul de vecie.

Richi, vazut printre crengi

Aseara, pe la 8, am iesit cu Richi sa-si faca nevoile. L-am lasat liber, ca de obicei in ultima vreme. Chiar langa hotel e o poiana (in realitate curtea unei case in constructie) si el se duce linistit acolo, face ce e de facut si se intoarce ca sa mergem in casa. Asteptandu-l, am stat rezemat de o balustrada si am privit printre doi brazi, in departare, catre o stea care se vedea incredibil de clar. M-am dedat chiar si la oleaca de filosofie pe tema distantelor uriase, a universului curb etc. Deodata, l-am vazut pe Richi venind in mare viteza catre mine, trecand mai departe de parca n-as fi fost acolo si disparand dupa coltul hotelului. N-am mai apucat nici sa-l strig, dar mi-am zis "lasa ca vine el inapoi", asa ca mi-am continuat reveria.

Talente ascunse

Asa ne antrenam noi in apartamentul din Bad Nenndorf pentru a le da clasa nemtilor cu talentele noastre ascunse. Maria deja i-a lasat masca pe toti la scoala, invartind intai unul, apoi doua cercuri pe talie. Imediat o sa infiintam trupa Baz, sau poate ii zicem Bazoni, ca are mai multa rezonanta scenica, apoi o sa plecam in turneu prin Germania.

Tobele batttttttttttttttt

Ta raaaaaaaaaaaaaaaaaam!!!

Faceti-va bine (79)

Cucuta de apă

Denumire ştiinţifică: Cicuta virosa.

Prezentare. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). Aparţine familiei umbeliferelor. După cum îi spune şi numele, este iubitoare de apă şi de aceea creşte în preajma apelor şi mlaştinilor, Şi chiar în interiorul acestor habitate. Frunzele sunt mari, penat - sectate. Cucuta de apă înfloreşte în lunile iulie şi august, florile fiind albe. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică, cu atât mai periculoasă cu cât frunzele şi ramurile tinere au miros de ţelină şi pătrunjel şi se pot confunda cu aceste zarzavaturi, iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate umbeliferele.

Lovitura sub centură a bătrânului toboșar

Mircea Geoană şi-a tras mişcare civică. Mi se rupe de mişcarea lui, evident. Nu ştiu de ce este ţinut alive acest loser perfect şi etern. Clasa politică se pare că are nevoie de astfel de personaje care pe oamenii normali - pe ceilalţi, îi scârbesc până la vomă. Dar să fie la ei acolo.
Ceea ce mă uimeşte în continuare şi, totodată mă întristează profund, este faptul că anumiţi oameni importanţi din afara politicii se raliază „ideilor” unor marionete de felul lui Geoană. Am în vedere cazul lui Ovidiu Lipan, zis Ţăndărică.

O surpriză de proporții

Acum câteva zile, la magazinul de la care facem cumpărături, au apărut niște fructe pe care eu nu le mai văzusem. Maria a zis că sunt vietnameze. Aveau și un nume scris mare acolo, deasupra, dar l-am uitat. Am luat unul, de curiozitate, l-am adus acasă, l-am tăiat pe din două și l-am mâncat. Pot spune că nu are cine știe ce gust deosebit, așa că nu o să mai cumpăr a doua oară. Lucrul interesant a venit abia acum, când m-am apucat să scriu aici și mi-am amintit că am făcut și câteva poze înainte de a mânca fructul vietnamez. Sigur că am aplicat și câteva zoom-uri succesive, ca întotdeauna când întâlnesc lucruri noi. Și iată ce surpriză de proporții mi-a fost dat să am:

Plansul in sine

Plansul. Ma incearca plansul. Poate e de la alcool, poate de la disperare. Poate e un nou puseu al depresiei. Poate e trimis de ingeri. Oh, nu voi plange pentru cineva sau pentru ceva. Nu voi plange nici macar pentru mine. E plansul. Plansul in sine. Nu are legatura cu persoana mea, nu are legatura cu nimic. E Plansul, care tocmai acum, tocmai azi, tocmai in clipa de fata trece pe aici, prin partile astea si ma va strabate. Nu stiu unde se duce, nu stiu daca va mai veni. Stiu ca ma va strabate. Il aud de multa vreme apropiindu-se, ca un vuiet. Ca atunci cand urci pe Valea Vanturisului, spre cascada si auzi cum urla tot mai aproape si la un moment dat nu mai stii cine de cine se apropie, tu de apa sau ea de tine.
O sa treaca, toate trec, toate au trecut, toate vor trece. Va trece si plansul, asa cum a trecut si rasul, cum a trecut si zborul. Dar acum nu am ce sa fac, nu ma pot impotrivi, cum nu m-as putea impotrivi unui inger. Vine Plansul.

Locuri de veci

Am facut un tur de orasel aici, in Bad Nenndorf. Nu stiu cum am reusit, dar primul loc important unde am ajuns a fost cimitirul. Am intrat printr-o spartura in gardul viu, asa ca n-am vazut ca este interzis accesul cu caini. Nu stiu ce parere a avut Richi, dar diversele babe care mai trebaluiau pe-acolo au fost oripilate.

Mici intamplari cu animale (19)

Uneori, cîte un urs în toane rele se năpusteşte ca nebun asupra omului care nu-i poartă niciun gînd rău. Asemenea întîmplări au fost nenumărate, dar puţine au mai putut fi povestite.

Fructe exotice și mere pădurețe

Constat că anumite metode de educare a copiilor nu au niciun efect şi nu reprezintă altceva decât pierdere de vreme. Una dintre ele în special, pe care aş putea-o denumi „metoda comparaţiei", are efecte nule asupra copiilor în general şi a Mariei în particular.
În ce constă metoda asta? În a-i explica unui copil că el este unul dintre cei care ar trebui să fie fericiţi pentru că au tot ce le trebuie, în vreme ce alţi copii, de aceeaşi vârstă, îndură privaţiuni din cele mai mari. Mai mult, în a-i cere copilului să nu îşi mai dorească fel de fel de jucării şi hăinuţe, pentru că alţii se joacă în ţărână, în pielea goală.

Nu stii cine sunt eu

Cred ca fiecare dintre noi a avut de-a face, de-a lungul vietii, cu indivizi din cei care, atunci cand au draci si nu au argumente, folosesc textul "nu stii cine sunt eu", direct sau intr-una din variantele sale "nu stii cu cine te pui", "nu stii cu cine ai de-a face". Eu unul am intalnit de multe ori cu astfel de oameni, in special in vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia. Veneau pe la noi tot felul de clienti cu pretentii absurde, multi incercau sa dea tepe prin restaurant, altii ciordeau cate ceva din camera - in fine, oameni si oameni. De multe ori, dupa ce pornea scandalul, cereau sa ajunga la mine. Eu ii primeam fara exceptie, ii ascultam, apoi le explicam unde gresesc. Si atunci incepeau: "O sa vedeti dumneavoastra cum vine treaba asta. Nu stiti cu cine aveti de-a face!" Sigur, se intampla ca unii sa aiba dreptate, cateodata se gasea cate-un ospatar care nu dormise bine si care se apuca sa jigneasca vreun client si atunci il sanctionam pe ospatar, prezentand scuzele noastre clientului.

Violatorul Popescu

Răsfoind presa înainte de culcare, am dat peste un articol din Evenimentul zilei, din care se poate afla povestea violatorului Vasile Popescu. Este vorba despre un cetăţean care şi-a făcut un obicei foarte prost: violează o femeie, intră la zdup, execută câţiva ani, iese de la zdup, violează imediat altă femeie, este prins şi tot aşa. Deja omul a ajuns la a patra femeie violată şi acum îşi aşteaptă pedeapsa. Iată ce scrie autorul articolului despre violatorul Popescu:

Elefantoaica Soraya

Cand am fost la ZOO, am avut parte de doua spectacole interesante. Unul dat de elefantoaica Soraya din proprie initiativa si al doilea dat de niste domni in cinstea elefentoaicei Soraya.

Primul spectacol: in care se poate vedea elefantoaica Soraya venind pana la buza unui sant urias imprejmuit de un zid, punandu-si coloanele (ca alea nu-s picioare) din fata pe respectivul zid, intinzand trompa pana dincolo de sant, unde ne aflam noi, vizitatorii, ridicand apoi o coloana si simuland un pas inainte, adica in sant si, in sfarsit, leganandu-se lent de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. Uite:

Faceti-va bine (78)

Cucuta

Denumire ştiinţifică: Conium maculatum.

Denumire populară: dudău.

Prezentare. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. Socrate, atunci când a fost condamnat la moarte, a trebuit să bea o cupă cu zeamă de cucută. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult, de unde şi denumirea populară de dudău. Poate ajunge până la înălţimea de 2,5 metri. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Tulpina acestei plante este puternică şi groasă, aproape cât cea o porumbului şi este goală pe dinăuntru. Frunzele sunt mari, crestate, iar florile sunt albe - gălbui, mici, adunate în inflorescenţe. 

Tipuri de satisfacție

Am constatat existența a două feluri de satisfacție legate de locuțiunea „a face ceea ce trebuie”. Primul tip apare atunci când termini de făcut ceva, de exemplu, aruncarea gunoiului. Atunci poți să te duci să te întinzi în pat, ori să stai pe o bancă, în fața casei și starea ta de spirit va fi una bună. Al doilea tip de satisfacție apare atunci când nu faci ceea ce crezi că trebuie. De exemplu, aruncarea gunoiului. Poți să te duci să te lungești pe pat, ori să stai pe bancă deși gunoiul este în continuare la locul lui. Satisfacția vine din aceea că ai reușit să anihilezi dictatul lui „trebuie”. Nu, de fapt nu trebuie, poți sta cum vrei și unde vrei chiar dacă nu ai aruncat gunoiul, chiar dacă nu ai udat florile, chiar dacă nu ai cumpărat pâine... De multe ori mă gândesc că al doilea tip de satisfacție este mai tare, pentru că te face să te simți superior lucrurilor, oamenilor, relațiilor de toate tipurile. Atunci ești cel care decide și nu cel care se supune. Nu există satisfacție mai mare.

O poveste a Danielei Donu de pe cand era copila

Broscuţa cea mică
A fost odată ca niciodată, pe când bivoliţa mergea pe frânghie şi măgarul stătea în colivie. Pe acele vremuri trăia într-un lac de la marginea unei păduri, o mică broscuţă. Era cea mai mică broscuţă de pe lac. Ea nu avea pe nimeni, nici părinţi, nici fraţi sau surori, nici prieteni. Era tare necăjită din pricina asta, nimeni nu o băga în seamă şi cât era ziulica de mare se plimba de colo colo în căutarea unei făpturi căreia să-i împărtăşească amarul ce-l avea.

Cum da napasta peste om

De data asta, Richi a intrecut masura. Iata ce a fost capabil sa faca.

Pe la 10, a venit camerista sa ma intrebe daca am ceva nevoi. Am pus-o putin la treaba, ca pana acum s-a cam lenevit. Din cauza asta, n-am observat ca Richi nu mai era in apartament. Dupa ce a plecat camerista, da-i si cauta-l pe nemernic. M-am dus prin tot hotelul, nimeni nu-l vazuse. Am iesit in curte, am strigat, am fluierat - nimic. In cele din urma, vazand ca la camera vecina sunt niste chei in usa, am batut si apoi am intrat, convins ca e camerista pe-acolo. Ei bine, purcelul era inauntru, statea nemiscat, doar se uita la mine cu niste ochi din aia nedumeriti. Statuse acolo fara sa-i pese ca il cauta toata lumea si, lucru deosebit de grav, facuse caca in fata usii de la baie, pe mocheta prazulie. In apartament nu era nimeni, camerista coborase dupa nu stiu ce chestii, asa ca ma aflam, pur si simplu, in apartamentul cuiva fara sa am acest drept. Am vazut niste pantofi, niste pantaloni atarnati pe cuier si poate ca as mai fi vazut si altele daca nu as fi luat repede rahatii cainelui cu niste hartie igienica si nu m-as fi grabit sa inchid usa pe dinafara. 

Acum stau si ma gandesc: uite cum da napasta peste om! Daca aparea locatarul de drept si ma gasea la el in apartament, cu caine cu tot? Ce explicatii as mai fi putut sa-i dau?

Între fire și rațiune

Mă tot gândesc de la o vreme că ar trebui să îmi schimb stilul de viață. Am găsit și în ce ar putea constă schimbarea: renunțarea la alcooluri (fine sau nu), mersul zilnic pe jos, trecerea la un regim alimentar fără grăsimi, sare etc. Excelent, nu-i așa?