Mici intamplari cu animale (57)

Şarpele la păstrăv

Şarpele de apă e acasă nu numai în bălţile de la cîmpie şi în apele curgătoare de jos, ci urcă şi pînă sus în zona păstrăvului. Şi sînt chiar mulţi pe acolo. Sus, pe valea Ierii, era o fabrică de cherestea, care îngrămădise lîngă apă un morman mare de deşeuri, rumeguş de lemn, aşchii. Era acesta, se vede, un loc bun, ales de şerpii de apă pentru năpîrlit. Am găsit acolo zeci de piei de şarpe de apă, lepădate.

Marele castig al referendumului din 29

In vremea studentiei mele bucurestene, una dintre putinele distractii care ne erau permise era mersul la Cinemateca. In vreme ce pe ecranele cinematografelor rulau filme cu impact ideologic socialist, la Cinemateca puteam vedea capodopere ale unor regizori estici neinregimentati, chiar disidenti, cum ar fi Tarkovski ori Wajda, plus filme excelente din cinematografia europeana si americana. Asa se face ca am putut vedea acolo, la un moment dat, filmul Colina (The Hill) al lui Sidney Lumet, cu Sean Connery in rolul celui care se lupta cu sistemul. Pe scurt, e vorba despre o colonie penitenciara din inima Africii, unde sunt trimisi cei care au incalcat diverse legi si regulamente pe timp de razboi.

O poveste a lui James Joyce (2)

O întîlnire

Joe Dillon a fost cel care ne-a făcut cunoştinţă cu Vestul Sălbatic. Avea o mică bibliotecă alcătuită din numere vechi ale colecţiilor de aventuri The Union Jack, Pluck şi The Halfpenny Marvel. În fiecare după-amiază, cînd se termina şcoala, ne întîlneam în grădina din dos a casei sale şi aranjam lupte între pieile-roşii. El şi frate-său mai mic, Leo cel gras şi leneş, apărau podeţul grajdului, pe care noi încercam să-l luăm cu asalt; sau ne războiam pe iarbă, voiniceşte. Dar oricît de bine ne luptam, în niciun atac, în nicio bătălie nu ieşeam învingători şi toate încăierările noastre sfîrşeau cu dansul indian al învingătorilor executat de Joe Dillon. Părinţii lui mergeau zilnic la slujba de opt dimineaţa din Gardiner Street, şi în holul casei domnea parfumul blînd al doamnei Dillon. Dar Joe se lupta prea aprig cu noi, care eram mai mici şi mai sfioşi. Semăna leit cu o piele-roşie cînd ţopăia prin grădină purtînd pe cap o învelitoare de ceainic veche şi bătea cu pumnul într-o tinichea, urlînd: „Ya! Yaka! Yaka! Yaka!"

Nimeni n-a crezut cînd s-a zvonit că are vocaţie pentru preoţie. Şi cu toate astea, era adevărat.

Un spirit de nesupunere se răspîndea printre noi şi sub înrîurirea lui se ştergeau deosebirile de cultură şi de temperament. Ne uneam în bande — unii cutezători, unii în glumă şi unii mai mult de teamă; dintre aceste piei-roşii fără tragere de inimă, care se temeau să nu pară studioşi sau lipsiţi de vigoare, făceam parte şi eu.

Faceti-va bine (124)

Grâul

Denumire ştiinţifică: Triticum aestivum

Prezentare. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. Erbacee anuală, grâul face parte din familia gramineelor. În mod obişnuit, rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ, chiar şi până la un metru. Tulpina este dreaptă, cu noduri la anumite distanţe, goală pe dinăuntru.

Ranjetul mefistofelic

Apare din cand in cand la televizor un individ pe nume Mihalache. Acest individ a fost pesedist, apoi a devenit penelist, urcand pana la pozitia de consilier al lui Crin Antonescu. Acum este secretar general adjunct al guvernului USL. Cum spuneam, el vine la televiziuni si sustine, cu un ranjet mefistofelic pe figura, ca albul este negru si viceversa. Iata cum.

Pupincuristii

Ani si ani de zile, poetul Adrian Paunescu l-a pupat in cur pe dictatorul Ceausescu. Pentru asta, si-a luat palme si suturi toata viata. Sunt oameni care nu-l iarta nici dupa moarte. Paunescu devenise un adevarat etalon al pupincurismului. Nici macar V.C. Tudor nu l-a intrecut, desi a scris si el cuvinte inflacarate pentru tovarasa Elena Ceausescu etc. Paunescu a fost cel mai vizibil dintre pupincuristi, cel mai energic, mai viguros si mai eficient. Dar pupincurismul a fost un fenomen generalizat. Sute de indivizi dornici de parvenire i-au inaltat ode si i-au adus jertfe "Titanului din Carpati". Activitatea lor a fost puternic umbrita de geniul poetic al lui Paunescu.

Aventurile lui Cepelică (2)

Cum îl făcu Cepelică să plîngă pentru prima oară pe cavalerul Pătlăgică

– Unchiaşule, cum de ţi-a dat în minte să te vîri într-o cuşcă strîmtă ca asta? îl întrebă Cepelică după ce-i dădu bineţe. Grozav aş vrea să ştiu cum o să mai ieşi din ea.

– Oh, asta-i simplu – răspunse bătrînelul – de intrat e mai greu. Te-aş pofti cu dragă inimă să intri şi dumneata, tinere, ca să ciocnim un pahar de bere, dar după cum vezi, nu prea e loc de musafiri şi, ca să-ţi spun drept, nu am nici bere..

– Nu face nimic, nu mi-e sete – se grăbi Cepelică să-l liniştească pe bătrîn, cu ochii la ciudata chichineaţă. Carevasăzică asta e reşedinţa dumitale?

Buzele lui Gadea

Glume (?) cu Mihai Gadea
Gâdea are buzele atât de mari că și-a permis să facă facultatea de pupincurism de la distanță.
Când era mic, părinții lui Gâdeau îi puneau un Pampers la fund și unul la gură.
Gâdea are buzele atât de mari încât l-a complexat pe Voiculescu, care acum suferă că are curul mic.
Pentru că dădeau prost împreună cu buzele lui Gădea, Voiculescu a decis să-și pună silicon în fese.

Ponta NU a plagiat

Carevasazica, avem o decizie oficiala: Ponta NU a plagiat. Asadar, repet: PONTA NU A PLAGIAT! Nu a luat dintr-o carte a ALTCUIVA zeci de pagini si NU le-a pus in teza lui de doctorat. Acele pagini sunt in teza lui Ponta, sunt identice cu paginile aparute ANTERIOR in cartea ALTCUIVA, dar nu reprezinta plagiat. Vedeti? Pentru asta era nevoie de o comisie. Pentru ca noi, oamenii simpli, nu putem intelege anumite chestii. A spus-o si Socaciu: anumite chestii sunt pentru elite. 

Faceti-va bine (123)

Ginsengul

Denumire ştiinţifică: Panax ginseng.

Denumiri populare: ginseng asiatic, ginseng coreean.

Prezentare. Ginsengul este o plantă perenă. Aparţine familiei araliaceelor. Specific Peninsulei Coreene, ginsengul are, însă, o arie de vegetaţie ceva mai întinsă, cuprinzând nordul Chinei şi chiar zone din Siberia. Fiind foarte căutat, ginsengul este cultivat intens nu numai în China şi Coreea, ci şi în Japonia, Rusia, Vietnam, SUA, Canada. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. În general, planta are o dezvoltare specifică, înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obişnuite. De pildă, ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -, iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. Iată şi un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omeneşti. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă, potrivit unor cunoscători „esenţă umană”. Se găseşte atât în flora spontană, cât şi sub formă cultivată. Pentru aplicaţii şi tratamente se recoltează rădăcina.

O poveste a lui Cehov

Moartea unui slujbaş
Într-o seară neobişnuit de frumoasă, Ivan Dmitrici Cerveakov, un slujbaş neobişnuit de conştiincios, şedea în rândul al doilea de fotolii şi urmărea cu binoclul Clopotele din Corneville. Privea şi se simţea în culmea fericirii. Când deodată... În povestiri întâlnim adesea acest „când câteodată”, şi scriitorii au dreptate să-l folosească; viaţa este atât de plină de neprevăzut!... Când deodată faţa i se schimonosi, ochii îi ieşiră din orbite, răsuflarea i se tăie... luă binoclul de la ochi, se aplecă şi... hap-c-i-iu!!! strănută – aşa cum v-aţi dat şi dumneavoastră seama. Nicăieri nu este oprit să strănuţi. Strănută şi mujicii, şi prefecţii de poliţie, ba câteodată chiar şi consilierii intimi. Oricine strănută. Cerveakov nu se  tulbură aşadar de fel ; îşi şterse liniştit nasul cu batista şi, fiind un om bine crescut, privi în jur, ca să vadă dacă nu cumva supărase pe cineva cu strănutul său. Şi deodată se tulbură cu adevărat: bătrânelul care şedea în faţa lui, în primul rând de fotolii, îşi ştergea grijuliu chelia şi ceafa, cu mânuşa, mormăind ceva. Cerveakov îşi dădu seama că bătrânelul nu era altul decât consilierul de stat Brizjalov, de la Ministerul Comunicaţiilor.

Berbecele lui Mucianus

       În anul 131 î. Hr., consulul roman Publius Crassus Dives Mucianus asedia cetatea grecească Pergamos şi, ca să străpungă zidurile, s-a văzut obligat să folosească un berbece. Cu câteva zile mai înainte, într-un şantier naval din Atena, zărise câţiva buşteni zdraveni, gata pentru a fi transformaţi în catarge şi a dat ordin să-i fie trimis imediat cel mai mare dintre ei. Toate bune şi frumoase, numai că supraveghetorul militar care a primit porunca a susţinut că romanul cerea, de fapt, buşteanul cel mai mic.

Mici intamplari cu animale (56)

Prada ursului

Animalele de pradă îşi au tactica lor, pe care o aplică aproape fără excepţie. Felinele — la noi rîsul şi pisica săl­batică — stau la pîndă sau se apropie tiptil, ca deodată să sară asupra victimei, din apropiere, în cîteva salturi largi. Dacă n-au reuşit să prindă în felul acesta, poate mai fac cîteva sărituri pe urma animalului scăpat, dar renunţă îndată, nu gonesc întins. Este adevărat că şi lupul se furişează pînă în apropierea turmei, ca apoi să se avînte şi să apuce, dar metoda lui de vînătoare, mai ales a mamiferelor mari sălbatice, e goana. Iute de picior, extrem de rezistent, goneşte vînatul pe distanţe mari, pînă ce acesta e istovit şi copleşit. Care e însă metoda ursului ?

Cît pare ursul de greoi şi de tîndălos, la nevoie e neînchipuit de sprinten, iar în fugă extrem de rapid. Oboseşte însă degrabă, nu poate să ţină iureşul pe distanţe mari, aşa cum fac alte sălbăticiuni. De turmă, de vita de la păşune, de ciurda de mistreţi se apropie şi el, încercînd să rămînă neobservat, ca să sară deodată şi să lovească. Dar oare goneşte după cerbi, căprioare şi mistreţi puşi pe fugă?

Iată cîteva observări nemijlocite, care ar răspunde la această întrebare.

Vorbeşte întîi un vestit vînător de jivine mari, atent obser­vator.

Contemplarea jarului

Dupa trei luni de zile, am revenit, datorita vizitei lui Gogol, la bunul obicei al gratarului. Cu surprindere am constatat ca se poate face gratar si la Hanovra si inca unul foarte bun. Ai de alergat, ce-i drept si preturile sunt duble, dar pana la urma gasesti chiar si niste mici de origine sarbeasca, numiti cevapcici. Sigur ca pana la urma ceea ce mananci nu se ridica la inaltimea hartanelor pregatite de Costica pe gratarul lui de doi lei, facut la Mefin. Gustul micilor romanesti este foarte greu de egalat si imposibil de intrecut. Dar decat nimic, mai bine cevapcici stropiti cu vinul rosu pe care Gogol l-a numit "de impartasanie". Iar daca faci carnea pe un gratar cu aspect de OZN produs in tara lui Volkswagen si o mananci intr-un peisaj superb, atunci diferentele fata de gratarele din Romania aproape ca se sterg. Ca sa nu mai vorbim de contemplarea jarului, care capata si aici aceleasi accente mistice. Uite niste poze:

Aventurile lui Cepelică (1)

În care prinţul Lămîie este călcat pe bătătură de Cepeloi

Cepelică era fiul bătrînului Cepeloi şi avea nu mai puţin de şapte fraţi: pe unul îl chema Ceapăverde, pe altul Cepeluţă, pe celălalt Cepuşoară şi aşa mai departe, nume fireşte cum nu se poate mai potrivite pentru mlădiţele unei prea cinstite familii de ceapă. Altminteri oameni cumsecade cu toţii, trebuie s-o spunem de la bun început, deşi amarnic de ghinionişti. Deh, ce să-i faci ? Cînd eşti ceapă te naşti cu lacrimile-n ochi.

Cumătrul Cepeloi trăia laolaltă cu droaia de copii într-o baracă olecuţă mai răsărită decît un ghiveci de răsaduri, din acelea ce se văd cu duiumul pe la zarzavagii. Bogătaşii care se nimereau cînd şi cînd prin împrejurimi, strîmbau din nas a scîrbă.

– Maică măiculiţă, ce mai pute a ceapă! şi porunceau vizitiului să dea bice castravetilor.

Şi iată că într-o bună zi urma să treacă prin partea locului însuşi guvernatorul, prinţul Lămîie în persoană.

– Ce-o să zică alteţa sa cînd o să-l pălească duhoarea sărăcanilor? se perpeleau care mai de care dregătorii de la curte de grija augustului său nas.

– Ştiţi ce? îşi dădu cu părerea marele şambelan. Propun să-i parfumăm.

Zis şi făcut. Un pluton de Lămîiaşi primi pe dată misiunea de a-i înmiresma pe calici. Lămîiaşii purtau cu acest prilej pe umăr, în loc de puşti, bidoane pline ochi cu odicolon, ba cu parfum de viorele şi chiar cu apă de trandafiri din Bulgaria - cea mai fină din lume - iar în loc de săbii mînuiau nişte pompe de stropit.

Renuntarea la vot

Am hotarat sa nu ma duc la vot pe 29. Nu-i vorba, aici la Hannover nici nu as avea unde, dar acum ceva vreme aveam de gand sa dau o fuga la Berlin sau oriunde ar fi o sectie de vot. Ma gandeam sa merg cu Liliana si cu Mitza, ca sa contribuim cu trei voturi la revenirea presedintelui de drept in fotoliul lui de la Cotroceni si, totodata, la revenirea presedintelui uzurpator in fotoliul lui de presedinte al Senatului.

Aventurile Baronului Munchhausen (2)

Poveşti vânătoreşti

Las la o parte unele scene hazlii ce mi s-au mai întâmplat în împrejurări asemănătoare, pentru că am de gând să vă spun felurite poveşti de vânătoare dintre cele ce mi se par mai ciudate şi mai distractive. Cred că vă puteţi lesne închipui, domnii mei, cât am ţinut de mult, întotdeauna, la prietenii destoinici, care se pricep să preţuiască aşa cum se cuvine un teren de vânătoare neîngrădit. Despre felurimea divertismentelor pe care un asemenea loc mi le oferea, cât şi despre norocul obişnuit ce făcea să-mi izbutească orice ispravă, păstrez şi acum cele mai bune amintiri.

Aşa, într-o dimineaţă, pe când stăteam la fereastra iatacului meu, văzui un heleşteu mare din apropiere, cu totul şi cu totul acoperit cu raţe sălbatice. Cât ai clipi, am înhăţat puşca din colţ şi am coborât scara cu atâta grabă, încât m-am izbit cu faţa de canaturile uşii.

Mici intamplari cu animale (55)

Dezarmare

Citeam afară lîngă zidul casei, bătut de soarele care începea să coboare spre apus. Ridicînd ochii din carte, văd un păianjen care mergea în susul peretelui. L-am petrecut cu atenţie, plăcîndu-mi cum păşeşte, deoarece era un păianjen de cel cu picioarele nemăsurat de lungi (Phalangium ophilio). Păianjenii aceştia parcă umblă în catalige. Copiii, în jocurile lor adeseori barbare, obişnuiesc să le rupă picioarele şi să rîdă că acestea mai „trăiesc” o bucată de vreme, fac mişcări zvîcnite. Ştiam că piciorongul ăsta se hrăneşte cu insecte şi credeam ca voi putea asista la o vînătoare a lui.

Faceti-va bine (122)

Ginkgo biloba

Denumire ştiinţifică: Ginkgo biloba.

Denumiri populare: patru-bani, arborele templier japonez, caisa argintie.

Prezentare. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei, unde este considerat copac sacru. Aparţine familiei gincoaceelor. Ginkgo biloba este un arbore puternic şi înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. Frunzele sunt bilobate, groase şi cărnoase, fiind dispuse în formă de evantai. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros, învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie, păstrându-şi neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare, deci de peste 200 milioane de ani. Ginkgo biloba creşte în flora spontană din China şi Japonia.

Un articol pesimist

Naţiunea română e prima naţiune europeană care se prăbuşeşte în urma încarcerării unui mafiot. A fost suficientă o hotărîre judecătorească definitivă ca să arunce în haos o întreagă naţiune. E ca şi cum America ar fi dispărut odată cu Al Capone. Doar prin Africa se mai întîmplă aşa ceva, ca state întregi să se prăbuşească sub greutatea grupurilor mafiote sau haitelor de hoţi la drumul mare.

România este un eşec. Românii sînt incapabili să se guverneze. În decembrie 2011 eram impardonabil şi ridicol de optimist. Acum îmi dau seama că trebuie s-o spunem cu voce tare, fără să ne fie ruşine: statalitatea românească este un eşec. Românii au fost incapabili să reacţioneze la atacul USL-ului la adresa Constituţiei şi statului de drept. Cu cîteva excepţii notabile şi previzibile (aceleaşi, de 22 de ani) instituţiile statului, presa, elitele culturale şi marile mase populare au acceptat în tăcere cea mai gravă agresiune împotriva statului român din iunie 1990 sau chiar au sprijinit-o. Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, adică Vestul Civilizat, sînt unica, ţineţi minte, unica, nu ultima, linie de apărare a democraţiei şi statului de drept.