O poveste cu fantome a lui Dino Buzzati

Prietenii

Fabricantul de instrumente cu coarde Amedeo Torti şi soţia stăteau la o cafea. Copiii se culcaseră. Cei doi tăceau, aşa cum se întâmpla adesea. La un moment dat ea spuse:

— Vrei să-ţi spun ceva? Toată ziua am avut o senzaţie ciudată... De parcă în seara asta ar trebui să vină Appacher pe la noi.

— Nici în glumă să nu spui asta! i-a replicat soţul, supărat.

Mici intamplari cu animale (77)

Cocoşi de munte nesperioşi

Vînătorii ştiu cît e de sperios cocoşul de munte, şi cum atunci cînd îl vînează în rotitul lui, cea mai mică greşeală în­seamnă că l-au pierdut: cocoşul dispare deodată în zbor cotit printre molizi, o împuşcătură în zbor fiind imposibilă. Aşa-i, fără îndoială, şi... totuşi. Uneori cocoşul parcă-şi pierde pro­verbiala frică de om. Sunt întîmplări rare, pe care le păstrează memoria în care s-au îngropat fără urmă cele, destul de multe, în care simţurile cocoşului au învins isteţimea vînătorului încercat.

Faceti-va bine (147)

Lăcrimioara

Denumire ştiinţifică: Convallaria majalis.

Denumire populară: mărgăritar.

Prezentare. Lăcrimioara este o plantă erbacee, perenă. Face parte din familia liliaceelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Această frumoasă plantă înfloreşte în lunile mai şi iunie, mai puţin în iulie, având o mireasmă inegalabilă. Florile sunt albe, sub formă de clopoţei.

Micul Cantemir iese din încercuire

Ce linişte se făcu în jurul micului Cantemir! Pendula din odaia mătuşii Magdalena trimitea bătăi lungi şi scurte, printre ele, întrebări, o laponă cu breton lucios, sania din oase de morsă, renul. Hamuri din solzi de peşti-împăraţi, gînduri, gînduri, limba alămie a pendulei care nu ştie decît două vorbe: bun-rău, bun-rău, bun-rău...

Instinctul cârnatului

Îi ştiţi pe indivizii ăia care îşi etalează lanţurile de aur, maşinile luxoase, cărămizile de bani etc? Nu ştiu cum se numesc ei - cocalari, gherţoi, nu mă pricep şi chiar nu are importanță. Întrebarea este: de ce etalează acei oameni cu ostentaţie ceea ce au? Pentru ce le trebuie ca noi, ceilalţi, care nu avem, să luăm notă că ei au?

De-ale lui Zoscenko (26)

Norii

Mă urc dăunăzi în tramvai. Rămîn, fireşte, pe platforma din spate, pentru că nu-mi place să călătoresc în vagon.

Stau, care va să zică, pe platformă şi admir panorama.

Traversăm podul Troiţki. În jur — o frumu­seţe! Fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel, cu să­geata ei de aur. Neva, cu apele ei maiestuoase. Şi soarele în asfinţit. Ce mai — o privelişte di­vină!

Şi cum stau aşa, pe platformă, gust din plin fiece nuanţă, fiece freamăt, fiece clipă.

Legendele Olimpului (6)

Infrângerea titanilor

         Feciorul cel mic al Reei, crescut în Creta, pe ascuns, era la vârsta bărbăţiei.

Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ, un cârd de albe porumbiţe zbura în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi‑i aducea de‑acolo‑n ciocuri o hrană dulce, minunată, ce se chema ambrozie. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.

Despre arta actorului

Toti actorii sunt, la urma urmei, niste simulanti. Cu o exceptie: actorii din filmele porno. Vreau sa spun ca toti cei care joaca in filme istorice, in comedii, in drame, in filme biografice, in western-uri etc, nu fac altceva decat sa imite realitatea ori sa interpreteze personaje din carti, fara insa a se putea identifica in vreun fel cu ele. Bronson, ca tot am scris de el, nu se bate de-adevaratelea in filmele lui.

Evazații

Tot prin anii în care ma uitam la filmele cu Bronson, era moda pantalonilor evazați. Știu că exista o numerotare și visul meu era să am evazați numărul 40 cu manșetă. Asta ar fi însemnat ca atunci când aș fi stat pe loc, pantofii practic să nu mi se mai vadă, acoperiți fiind ei de clopotul pantalonilor. A fost o vreme în care nu mă gândeam la nimic altceva decât la evazați. 

Hard Times

Pe 30 august 2003, acum exact 9 ani, a murit Charles Bronson - unul dintre actorii care mi-au marcat tineretea si care, in mod cert, a avut o contributie importanta la formarea personalitatii mele. Personajul intruchipat de Bronson este cam acelasi in toate filmele lui: singuratic, justitiar, tenace, neinfricat. De unul singur, el se lupta cu cate o mafie locala, rapunandu-i pana la urma pe toti.

 

Aventurile lui Cepelică (15)

Aventurile lui mister Morcovely şi ale cîinelui său Adulmici

Mister Morcovely... staţi niţel!

Cine e, în definitiv, mister Morcovely? Despre personajul ăsta n-am mai auzit. De unde a răsărit? Ce vrea? Cum arată? E înalt, scund, pîntecos, sfrijit? Aveţi puţintică răbdare. O să vedeţi îndată.

Turbat de mînie că nu reuşise să dea de urma evadaţilor, prinţul Lămîie porunci să se răscolească întreg ţinutul.

Lămîiaşii înarmaţi cu greble cercetară fîneţele, holdele, cutreierară pădurile, scormoniră tufişurile, căutîndu-i şi în gaură de şarpe. Lucrară fără odihnă zi şi noapte dar nu reu­şiră altceva decît să adune coşcogea maldăre de gunoaie, ră­dăcini uscate şi piei năpîrlite de şopîrle. Nici pomeneală de Cepelică şi de tovarăşii săi.

Cateva instantanee

David Graham1

Aventurile baronului Munchhausen (13)

A opta aventură pe mare

Nici vorbă că veţi fi auzit vorbindu-se de ultima călătorie de explorare a ţinuturilor arctice a căpitanului Phipps, astăzi lord Mulgrave. L-am întovărăşit pe căpitan, nu ca ofiţer, ci ca prieten. După ce am ajunspe o înaltă latitudine nordică, am pus mâna pe binoclul meu, pe care îl ştiţi din povestea călătoriei în Gibraltar, ca să mă uit la toate câte mă înconjurau. Căci, în treacăt fie zis, am socotit întotdeauna că e bine să te uiţi din când în când în jurul tău, mai ales dacă eşti plecat în călătorie. Cam la o jumătate de milă depărtare de noi plutea un gheţar cu mult mai înalt decât catargele noastre. Pe el am văzut doi urşi albi. Fiarele păreau a fi încleştate într-o luptă cumplită. Luându-mi fără zăbavă puşca pe umăr, pornii înspre sloiul de gheaţă.

Fata vaduvei

Legenda pisicii

Demult, demult, trăia o văduvă sărmană, care avea o fată frumoasă, dar frumoasă cum rareori se întâmpla să fie o făptură omenească. Avea păr lung şi mătăsos care-i curgea în valuri de aur pe umerii albi ca zăpada. Privirea fetei era mai senină şi mai strălucitoare ca albastrul cer de vară. Dar, pe cât era de frumoasă, pe atât de leneşă era odrasla femeii din poveste. Sărmana văduvă trudea singură vara şi iarna, în casă şi în ogradă, pe la oamenii din sat şi pe la boieri, ca să poată pune mâncare pe masă. Când oboseala o dobora îşi ruga fiica s-o ajute la treburile gospodăreşti, dar frumoasa nici că se sinchisea de rugăminţile şi de truda mamei.

O intamplare povestita de Pär Lagerkvist

Ascensorul care a coborît în iad

Contabilul-şef Jonsson deschise elegantul ascensor al hotelului şi pofti înăuntru o graţioasă făptură care mirosea a blănuri şi a parfum. S-au strîns unul într-altul pe bancheta moale şi ascensorul porni în jos. Micuţa doamnă îşi oferi gura întredeschisă, gura umedă de vin, şi se sărutară. Supaseră sus, pe terasă, sub stele, şi acum ieşiseră să se distreze.

– Dragul meu, ce minunat era acolo, sus! Ce poetic să stau acolo cu tine, ca şi cum am fi stat printre stele! Atunci am înţeles ce înseamnă dragostea! Chiar mă iubeşti cu adevărat?

Mici intamplari cu animale (76)

Apărarea viezurelui

Te întrebi uneori de ce ar avea viezurele straşnica lui dan­tură, care nu rămîne în urma celei a lupului. Doar el, tîndălosul, se hrăneşte mai mult cu fructe, cepe, insecte, coleoptere şi alte mărunţişuri, iar ca să prindă din vreme în vreme cîte un pui de iepure sau ca să golească de ouă un cuib de pe pămînt, n-are nevoie de colţii aceia puternici. Nu-ţi mai pui însă această întrebare după ce ai văzut în ce hal iese cîinele de vî­nătoare dintr-un duel cu morocănosul viezure. Armă bună, însă mai are şi alta. Sau poate că a fost o „invenţie personală" aceea pe care am văzut-o aplicată, o singură dată.

Un reportaj al lui Geo Bogza

O sută şapte zeci şi cinci de minute la Mizil

Nu am câtuşi de puţin intenţia să glumesc, atunci când voi afirma că una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost să vizitez Mizilul. Dorinţa aceasta mi s-a împlinit, în fine, în toamna anului trecut.

Cu cinci ani în urmă, când am adoptat, pentru prima oară în viaţa mea, o meserie şi am început să o practic aproximativ, aceea de reporter, m-am gândit că prima ei condiţie, de a călători prin tot felul de locuri, îmi va îngădui să văd şi Mizilul, într-un mod mai amplu şi poate cu rezultate mai substanţiale decât s-ar fi petrecut până atunci. În tot acest răstimp, de câte ori directorii ziarelor la care am lucrat, văzând că activitatea mea începe să devină vagă, mă întrebau ce am de gând să mai scriu, le răspundeam cu un surâs nostalgic, care părea că păstrează în el un secret superior:

Faceti-va bine (146)

Laptele câinelui

Denumire ştiinţifică: Euphorbia cyparissias; Euphorbia stepposa; Euphorbia

seguieriana; Euphorbia helioscopica.

Denumiri populare: laptele cucului, alior.

Prezentare. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă şi păşune, cu o înălţime maximă de 4o cm. Are un rizom puternic, tulpina fiind rotundă şi subţire. 

Ce-a gasit Tudor Octavian la Tecuci

Legenda muştarului de Tecuci
Am văzut, într-un magazin, următorul anunţ: „Avem muştar de Tecuci”.
Intrasem să cumpăr nişte parizer, dar, cum anunţul părea să fi fost conceput în acea clipă de graţie ce marchează o minune şi anunţă un liman, am întrebat prin ce-i mai bun muştarul de Tecuci decît altele.
„N-a zis nimeni c-ar fi mai bun - mi-a răspuns vînzătoarea, cu tonul cuvenit celor mai grei de cap. Am zis doar că avem. După ce-l cumpăraţi, o să vedeţi şi singur care-i deosebirea.”

Pisica neagra a lui Poe

Pisica neagră

Pentru această neobişnuită şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare. Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în împrejurări când până şi simţirea se-ndoieşte de ea însăşi. Şi totuşi — nu-s nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat. Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar azi vreau să-mi uşurez sufletul. Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis, pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite. Obişnuite, da, dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit. Nu voi încerca să le explic. Căci pentru mine au însemnat doar groază — chiar dacă alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile. Şi poate că se va găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic şi mai puţin înfierbântat decât al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte.