La ultima petrecere de la scoala Mariei, cea dedicata Craciunului, am facut diverse poze, dintre care am si urcat o parte. Uitandu-ma acum peste ele, am dat de una mai speciala, careia i s-ar potrivi de minune titlul "Brad vazut de sus". Uite:
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
joi, 13 decembrie 2012
Din povestirile lui Dürrenmatt(3)
Cîrnatul
Un om
şi-a ucis soţia şi-a făcut-o cîrnaţi. Fapta a devenit notorie. Omul a fost
arestat. S-a mai găsit doar un cîrnat. Indignarea a fost mare. Cazul a fost
preluat de judecătorul cu cel mai înalt rang al ţării.
Sala
de şedinţe a tribunalului e luminoasă. Prin fereastră pătrunde soarele.
Pereţii sunt oglinzi orbitoare. Oamenii — o masă clocotitoare. Umplu sala. Se
aşează pe pervazul ferestrelor. Atîrnă de candelabre. La dreapta, arde ca un
foc chelia procurorului. E roşie. La stînga stă apărătorul. Ochelarii îi sunt ca
nişte discuri oarbe. Acuzatul stă în mijloc, între doi poliţişti. Mîinile-i
sunt mari. Degetele au vîrfurile albastre. Deasupra tuturor, tronează
judecătorul suprem. Roba îi e neagră. Barba — un steag alb. Ochii — serioşi.
Fruntea — limpezime. Sprîncenele — mînie. Chipul — omenie. În faţa lui —
cîrnatul. Se află pe o farfurie. Deasupra judecătorului suprem tronează
Dreptatea. Ochii-i sunt legaţi. În mîna dreaptă ţine o spadă. În stînga, o
balanţă. E toată din piatră.
Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(22)
Amurgul
Ziua e pe sfîrşite. O mare împăcare coboară în sărmanele suflete
vlăguite de munca zilei; şi acum gîndurile lor capătă culorile duioase şi
nehotărîte ale amurgului.
In acelaşi timp, din creştetul muntelui, prin norii străvezii ai
serii, ajunge pînă la balconul meu un urlet grozav, alcătuit dintr-o mulţime de
strigăte desperecheate, pe care întinderea le preface într-o lugubră armonie,
ca de maree ce urcă, sau de furtună ce se trezeşte.
miercuri, 12 decembrie 2012
De-ale lui Zoscenko (39)
Scrisoarea
La
Leningrad trăiau doi soţi.
Soţul
era salariat cu muncă de răspundere la o întreprindere comunală. Era un om încă
destul de tînăr, voinic, dezgheţat şi, în general, ştiţi, energic, devotat
cauzei socialismului şi aşa mai departe.
Şi
cu toate că era un om simplu, de la ţară, şi n-a făcut la vremea sa niciun fel de studii
superioare, cît a stat la oraş a învăţat şi el multe şi a citit mult, şi putea
ţine cuvîntări în faţa oricărui auditoriu. Ba chiar era în stare să angajeze
discuţii cu oameni de ştiinţă de diverse specialităţi, de la fiziologi pînă la
electricieni inclusiv.
Aventurile lui Tom Sawyer(8)
Capitolul VIII
Tom
mergea pe cărări lăturalnice, ca să nu dea ochii cu şcolarii care se înapoiau
de la şcoală. Apoi domoli pasul şi-şi urmă drumul, mâhnit. Trecu de două-trei
ori un firicel de apă, pentru că una din superstiţiile copiilor era că trecând
o apă zădărniceşti orice urmărire. Jumătate de oră mai târziu, dispărea
îndărătul casei Douglas, aşezată tocmai pe vârful măgurii Cardiff. Şcoala o
lăsase mult în urmă, abia se mai zărea, departe, printre căsuţele din vale.
Intră într-o pădure deasă, îşi croi drum până în inima ei şi se aşeză pe un
petic de muşchi, sub umbra unui stejar. Nu adia o suflare. Zăpuşeala amiezii
făcuse până şi păsărelele să amuţească. Firea toată era cufundată într-un somn
adânc, întrerupt când şi când de bătaia îndepărtată a unei ciocănitoare, după
care tăcerea şi însingurarea ce domneau peste tot locul se lăsau şi mai
apăsătoare
Portretul lui Dorian Gray(9)
Ziua următoare, în timp ce Dorian
Gray îşi lua micul dejun, Basil Hallward fu condus în cameră.
- Sunt atît de
bucuros că te-am găsit, Dorian, spuse el cu gravitate. Am trecut aseară şi mi
s-a spus că eşti la Operă. Ştiam eu că e imposibil. Dar regret că n-ai lăsat
vorbă unde eşti de fapt. Am petrecut o seară îngrozitoare, pe jumătate speriat
că o tragedie ar putea fi urmată de alta. Ai fi putut să-mi telegrafiezi cînd
ai auzit ce s-a întîmplat. Am citit despre asta aproape din întîmplare în
ultima ediţie a ziarului The Globe pe care am luat-o la club. Am venit imediat
aici şi m-am întristat că nu te-am găsit. Nici nu-ţi pot spune cît de îndurerat
sunt. Îmi dau seama cît trebuie să suferi. Dar unde ai fost? Ai fost să o vezi
pe mama fetei? O clipă mi-a trecut prin minte să vin după tine acolo. Au dat şi
adresa în ziar. Undeva în Euston Road, nu-i aşa? Dar mi-a fost teamă să nu
apăs inutil pe o durere pe care nu o pot uşura. Sărmana femeie! În ce stare
trebuie să fie! Şi singurul copil pe deasupra! Ce a spus?
Parlamentarii „altfel”
Urmărind eu - pe sărite, ce-i drept - campania electorală, am văzut (ca de fiecare dată) diverși candidați care pretindeau că ei vor fi altfel decât ne-am obișnuit noi să vedem că sunt parlamentarii români. Nici măcar să râd nu mi-a mai venit, pur și simplu am fost uimit să văd că astfel de imbecilități încă mai țin în România. Carevasăzică, în pofida faptului că fiecare dintre noi a putut vedea cu ochii lui cum parlamentul s-a transformat într-o mare turmă de bivoli - o parte roșii, o parte de altă culoare - în care nu se întâmplă nimic altceva decât executarea comenzilor date de bivolari, cu toate că aproape nu există parlamentar fără dosar penal, deși vedem cum de îndată ce un parlamentar spune ceva sau acționează puțin altfel decât turma este dat afară sau cel puțin marginalizat, cu toate astea, ziceam, încă mai există indivizi care candidează promițând că vor fi altfel. Și, culmea culmilor, oamenii își pun speranțe în ei. Hai că asta e prea din cale-afară!
Dacă nu curge, pică
Cu ocazia ultimelor alegeri din ţara mea, am realizat că românii îşi doresc să trăiască pe mai departe după regula de aur "dacă nu curge, pică". Pentru că votul din ţara mea, în secolul XXI, este în continuare divizat între cei care doresc să meargă spre dreapta occidentală şi cei care doresc să meargă spre stânga de sorginte ceauşistă. În Franţa, oamenii au avut de ales şi ei între stânga şi dreapta - numai că acolo a fost vorba de stânga lui Hollande şi dreapta lui Sarko, ceea ce, fie vorba între noi, este cu totul şi cu totul altceva.
Mici intamplari cu animale (120)
Ploile repezi de vară sunt plăcute sălbăticiunilor
mari. După zăduf şi
după muscăria care le necăjeşte,
animalele stau bucuros în duşul răcoritor.
Adeseori, prinzîndu-mă un asemenea ropot de ploaie adăpostit
sub cetina vreunui molid din margine de poiană
sau de tăietură, am văzut
ziua mare cerbi, ciute, căprioare, mistreţi,
ieşind la larg şi
stînd în ploaie, fără să
pască, numai de dragul ploii. Dar am văzut
şi ciută cu viţel şi căprioară cu
ied conducîndu-i la adăpost cînd a început aversa.
Caprele negre şi căprioarele parcă
presimt mai ales furtunile cu grindină şi din bună
vreme caută adăposturi, unele ciudate. În
două rînduri am avut prilejul să
constat aceasta.
Faceti-va bine (197)
Muştarul alb
Denumire ştiinţifică: Sinapis alba.
Denumiri populare: muştar de grădină,
rapiţă albă, rapiţă de grădină.
Prezentare. Muştarul alb este o
erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Se întâlneşte în culturi,
unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Muştarul alb are tulpinile
ramificate, florile sale fiind galbene. Seminţele sunt alb-gălbui şi au întrebuinţări
în industria alimentară (condiment). Seminţele de muştar alb sunt folosite, cu
succes, şi în aplicaţii medicinale, muştarul fiind un remediu din medicina
tradiţională.
Substanţe active importante. Muştarul alb conţine, printre altele, câteva substanţe specifice:
sinalbina, mirozina, mirozinatul de potasiu.
O poveste viscolita a lui Fanus Neagu
Strigătul
Era în ajun de
Anul Nou, seara, după ora opt. Tânăr, înalt, subţire, Ene Lelea colinda pe sub ferestrele
casei, înfigând ramuri de brădişor în cercevele şi-n crăpăturile obloanelor.
Dâre de lumină portocalie, strecurate umil prin ţesătura perdelelor, tremurau
pe zăpada stârnită de vânt. Bătea crivăţul. In aerul rece, sonor, uscat de ger
vreme de-o săptămână şi mai bine, vuietul viscolului, urcând din viroagele şi râpele
câmpiei, năvălise pe neaşteptate, câteva clipe mai înainte. Acum vântul se
înteţise, gâfâia, horcăia, prohodea. Prins în vârtej, teiul cel mare din
grădină se zbuciuma şi trosnea, o foaie de tablă se izbea pe-un acoperiş, şi-n
staul, berbecii îşi scuturau acioaiele, înspăimântaţi. Pe uliţe, troienii
goneau despletiţi. Totuşi din malul râului şi până devale, la moară, în
ferestrele caselor scânteiau lumini, semn că, şi pe înnoptate, satul întreg
continua pregătirile pentru sărbătoare, febril şi robust.
marți, 11 decembrie 2012
Poveste de iubire(3)
În meciul cu Cornell am fost rănit. Din vina mea, fără
discuţie. La o fază de joc, când eram cu toţii extrem de înfierbântaţi, am avut
nefericita inspiraţie să mă refer la centrul atacant advers numindu-l
"franţuz împuţit". Greşeala mea constă din trecerea cu vederea a
faptului că patru din coechipierii lor erau canadieni - şi, aşa cum avea să se
adeverească ulterior - foarte patrioţi, foarte vânjoşi în plus, şi, pe lângă
toate astea, aflaţi cu toţii în raza de auz a vorbitorului, adică a mea. Colac
peste pupăză, la insultă s-a adăugat injuria, căci în cele ce au urmat am fost
penalizat pe loc. Şi nu cu penalty obişnuit: ci cu 5 minute pe tuşă pentru
faultare gravă.
Din povestirile vesele ale lui Hasek (3)
Dramă într-un act
Domnul Spachta, frizerul, se afla în plină activitate.
Victima sa fusese temeinic săpunită de ucenic, iar dumnealui începuse s-o radă
cu toată seriozitatea şi în acest timp îi vorbea:
- Care
va să zică, i-a venit pînă la urmă şi rîndul turcului. Jigodia asta de turc s-a
întins, vorba ceea, ca o pomană ţigănească, pînă cînd italianul n-a mai putut
răbda şi a spus: „gata, de aici pînă aici”, fiţi bun, stimate domn, şi lăsaţi,
vă rog, capul pe spate.
Din povestirile lui Dürrenmatt(2)
Ajutorul de călău
Blocurile paralelipipedice de piatră sunt
moarte. Aerul e ca de piatră. Pămîntul apasă din toate părţile. Din crăpături
se scurge apă rece. Pămîntul supurează. Întunericul stă la pîndă. Cleştii de
tortură visează. Focul luminează în somn. Chinurile sunt lipite de pereţi. Sta ghemuit într-un colţ. Urechea-i este
atentă. Orele se tîrăsc. Se ridică. Sus de tot se deschide o uşă. Focul se
trezeşte, izbucnind în flăcări roşii. Cleştele se mişcă. Funiile se încordează.
Chinurile părăsesc pereţii şi coboară asupra tuturor lucrurilor. Camera de
tortură începe să respire. Se
aud paşi apropiindu-se.
Arhitectura si croitorie cu Dino Buzzati
Prăbuşirea Balivernei
Peste
o săptămână începe procesul celor vinovaţi de prăbuşirea Balivernei. Ce-o să se
întâmple cu mine? Vor veni să mă ia?
Mi-e
teamă. E inutil să-mi repet că nu se va prezenta nimeni să depună mărturie
împotriva mea; că judecătorul de instrucţie n-are nici cea mai mică bănuială cu
privire la implicarea mea; că, chiar dacă aş fi fost incriminat, aveam să fiu
cu siguranţă achitat, că tăcerea mea nu poate face rău nimănui; că dacă m-aş
duce să mărturisesc din proprie iniţiativă, acuzatului nu i s-ar uşura
situaţia. Nimic din toate acestea nu mă poate consola. De altfel, fiindcă, din
cauza unei boli, cu trei luni în urmă a murit inspectorul contabil Dogliotti,
asupra căruia plana principala acuzaţie, pe banca acuzaţilor va fi doar consilierul
comunal de la Asistenţă. Dar este vorba de o incriminare pro forma; de altfel,
cum ar fi putut să-l condamne, dacă ocupa postul doar de cinci zile? Cel mult,
responsabil putea fi considerat consilierul anterior, dar acela murise cu o
lună mai înainte. Şi răzbunarea legii nu intră în întunericul mormintelor.
luni, 10 decembrie 2012
Portretul lui Dorian Gray(8)
Cap VIII
Trecuse demult
de ora prînzului cînd se trezi. Valetul se strecurase de cîteva ori în vîrful picioarelor
în cameră să verifice dacă nu cumva dădea semne de trezire şi se întrebase din ce
cauză doarme atît de mult tînărul lui stăpîn. În cele din urmă, clopoţelul sună
şi Victor intră aproape neauzit cu o ceaşcă de ceai, un vîrf de scrisori pe o
mică tavă din porţelan vechi de Sevres; apoi trase draperiile din satin oliv,
cu dublura lor cu licăriri albastre, care se aflau în faţa celor trei ferestre
înalte.
- Domnul a dormit
mult în dimineaţa asta, spuse el zîmbind.
- Cît e ceasul,
Victor? întrebă Dorian somnolent.
- Unu şi un sfert,
domnule.
Nils Holgersson (16)
Pe malurile râului Ronneby
Nici gâştele sălbatice, nici vulpoiul Smirre n-ar fi crezut că se vor mai întâlni vreodată după plecarea lor din Scania. S-a întâmplat însă că gâştele, în drumul lor, au ajuns în Blekinge, unde se refugiase în surghiun şi jupânul vulpoi. Până atunci stătuse prin părţile de sus ale ţinutului, pe unde nu văzuse însă parcuri cu cerbi şi căprioare... Din pricina asta era mai nemulţumit decât părea să fie.
Într-o după-amiază, jupânul vulpoi hoinărea pe nişte meleaguri pustii şi păduroase din Mellanbygd, nu departe de râul Ronneby, când văzu deodată trecând în zbor un cârd de gâşte sălbatice. Vulpoiul observă că una din păsări era albă şi înţelese numaidecât cu cine avea de-a face.
Aventurile lui Tom Sawyer(7)
Capitolul VII
Tom se străduia din răsputeri să-şi pironească atenţia
asupra cărţii, dar gândurile îi zburau mereu aiurea. În cele din urmă, oftând
şi căscând, se dădu bătut. I se părea că pauza de amiază n-avea să mai sosească
niciodată. Aerul parcă încremenise. Nu adia o suflare. Era o zi din cale-afară
de moleşitoare. Murmurul monoton a douăzeci şi cinci de şcolari, repetându-şi
lecţiile, te toropea ca zumzetul adormitor al albinelor. Sub văpaia soarelui,
hăt-departe, măgura Cardiff îşi desena unduirile blânde şi verzi îndărătul unui
văl sclipitor de aer cald, muiat în purpura depărtării. Câteva păsări pluteau
leneş în înaltul cerului; altă fiinţă vie nu se mai zărea, afară doar de nişte
vaci, adormite şi ele. Inima lui Tom tânjea după libertate. De-ar fi avut măcar
o îndeletnicire plăcută, să-i treacă mai repede timpul ăsta nesuferit! Se
scotoci prin buzunare şi faţa i se lumină: îl săgetă un simţământ cald de
recunoştinţă, o adevărata rugă de mulţumire, pe care, fără să-şi dea seama, o
adresa providenţei. Scoase pe furiş cutia de pocnitori. Dădu drumul
chichiriţei, aşezând-o pe tăblia lungă şi netedă a pupitrului. Desigur că şi
gângania era copleşită în clipa aceea de un fel de recunoştinţă aidoma
rugăciunii lui, prea timpurie însă, căci îndată ce porni bucuroasă la drum, Tom
o împinse în lături cu un ac şi o sili să-şi schimbe direcţia.
O clarificare a lui Dragos Aligica
Poporul, in intelepciunea sa. Sfarsitul unui mit national
Pana sa intram intr-o analiza si discutie mai serioasa a ceea
ce s-a intamplat pe 9 Decembrie 2012, sa clarificam un lucru esential.
Cum era de asteptat, pentru ca minte multa nu trebuie ca sa
produci astfel de platitudini populiste si lipsite de orice logica, avem acum
povestea asta cu Poporul nevinovat, manios, care nu s-a prezentat, care da un
vot de blam, care da o lectie, care are intotdeauna dreptate etc.
Atat timp cat pseudo-observatia asta tipica populismului celui
mai rudimentar nu este dezamorsata din discutie, discutia publica nu poate
continua. E blocata.
După alegeri
În momentul în care scriu acest articol, alegerile s-au încheiat și rezultatele sunt clare: USL a câștigat zdrobitor. Nu mă prea interesează cât a luat ARD, cât a luat PPDD sau cât au luat individual diverși oameni care au candidat și au ieșit din prima. Nu mă interesează că Elena Udrea a prins un mandat, nici că un om de valoare cum e Cezar Preda a ratat parlamentul și a demisionat. Singurul lucru care mă intersează e că USL a ajuns la aproape 60% și că vom avea un parlament dominat de această alianță. Mă interesează că un cotidian important cum este „Le Figaro” vorbește despre noi că despre niște paria, că în Europa România este percepută că singura piesă nepotrivită în puzzle-ul UE, că în SUA suntem plasați alături de țări ca Uzbekistan. Și pentru toate astea, o spun cu toată convingerea: Băsescu trebuie să plece.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
15:47
Etichete:
alegeri,
Antonescu,
ARD,
Basescu,
Cezar Preda,
demisie,
Elena Udrea,
esec,
Iliescu,
Nastase,
plecare,
Ponta,
PPDD,
SUA,
UE,
Voiculescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)