marți, 29 ianuarie 2013

Faceti-va bine (210)

Obligeana
Denumirea ştiinţifică: Acorus calamus.
Denumiri populare: spetează pestriţă, spetează tărcată, călin, calmuz.
Prezentare. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Această plantă erbacee, perenă, cu un miros specific foarte puternic, provine din India, fiind adusă în Europa în secolul XVI. Dezvoltă un rizom spongios şi, totuşi, consistent, de culoare albă sau roz în interior. Tulpina poate ajunge până la 1,5 metri înălţime. 


Aventurile lui Tom Sawyer (24)


Când veni seara, Tom şi Huck erau gata pentru isprava pusă la cale. Au dat târcoale hanului până după ora nouă; unul supraveghea de departe fundătura, celălalt era cu ochii la uşa hanului. Dar nu trecu ţipenie de om prin fundătură şi nimeni care să fi semănat cu spaniolul nu intră pe uşa hanului, nici nu ieşi. Noaptea se vestea senină, aşa că Tom se duse acasă. Se înţeleseră că dacă totuşi se întunecă de ajuns, Huck să vină şi să miaune; atunci Tom avea să se strecoare afară şi să vină să încerce cheile. Dar noaptea rămase luminoasă şi Huck renunţă să mai stea de strajă; pe la douăsprezece se duse să se culce într-un butoi gol.


Undo

Ceea ce face un computer este, în esenţă, ceea ce face şi omul. Diferenţa e la performanţă: dacă eu fac o înmulţire în 30 de secunde, el o face într-a nu ştiu câta miliarda parte dintr-o milisecundă. Am observat de-a lungul vremii o sumedenie de asemănări între om şi comp. Începând de la faptul că ambii au un hard şi un sistem de operare. Dar astea sunt banalităţi. Vreau să mă refer la o funcţie pe care nu o au nici unul nici celălalt, deşi îşi închipuie că o au. Este vorba despre funcţia "undo".


luni, 28 ianuarie 2013

Cel mai mare scriitor din lume

28 ianuarie 1881 - ziua în care a murit cel mai mare scriitor din istorie - Feodor Mihailovici Dostoievski. Îmi aduc aminte cum o întrebam pe mama, pe vremea când,ca orice copil de 7 - 8 ani, eram pasionat de clasamente: „Cine a fost cel mai mare scriitor din lume, Dostoievski sau Shakespeare?” Eu țineam cu englezul, nici nu mai știu de ce, dar mama mi-a zis: „eeeei, greu de spus, dar cred că Dostoievski”. Au trecut anii și am ajuns și eu la concluzia ei. Ba chiar mi-am făcut idol în viață din Mîșkin, personajul principal din romanul „Idiotul”.
În cinstea celui mai mare scriitor din lume, urc aici o povestire de-a lui,intitulată „O întâmplare penibilă”. Oh, ce povestire... nu cumva s-o ratați!


Poveste de iubire (17)

Acum cel puţin nu mă mai întorceam acasă cu frica în sân, nu mă mai teroriza ideea că trebuie să acţionez "normal". Împărţeam din nou absolut totul, chiar dacă de astă dată era vorba şi de înfiorătoarea cunoaştere a faptului că zilele noastre împreună se împuţinaseră şi erau numărate.
Erau lucruri de discutat, din acelea pe care cuplurile în vârstă de 24 de ani nu le discută în mod obişnuit.


Arta cioburilor

Un domn din Australia, pe nume Sean Avery, face valva cu niste "sculpturi" realizate din cioburi de CD-uri. Uitandu-ma cu atentie, am senzatia ca totusi cioburile alea sunt mai degrava fragmente decupate cu grija, adica artistul nu a dat cu ciocanul in CD-uri, cum s-ar putea crede, sau cu pumnul. Oricum, a iesit ceva interesant. Uite:
















duminică, 27 ianuarie 2013

Tarzan of the apes (7)

Lumina cunoaşterii

           După un timp care i se păru lung cît o eternitate, micul suferind fu din nou în stare să se ţină pe picioare şi, din acea clipă, întremarea lui fu atît de rapidă, încît o lună mai tîrziu era la fel de viguros şi de vioi ca şi mai înainte.
În timpul convalescenţei revăzuse de multe ori în minte lupta cu gorilele şi primul lui gînd a fost să regăsească minunata armă care-l făcuse ca dintr-un nevolnic disperat şi aproape biruit, să ajungă superior acelei puternice fiare — teroarea junglei.


Nils Holgersson (29)

De la Taberg la Huskvarna  
Băiatul stătu de veghe mai toată noaptea, dar spre ziuă îl fură somnul şi adormi. Iar în somn îşi visă părinţii. Abia îi mai recunoştea. Amândoi încărunţiseră, având chipurile îmbătrânite şi pline de zbârcituri. Întrebându-i de ce ajunseseră aşa, ei îi răspunseră că îmbătrâniseră de dorul lui. Băiatul rămase mişcat şi uimit, căci fusese tot timpul încredinţat că părinţi săi erau bucuroşi că scăpaseră de el.
Când se trezi dimineaţa, era o vreme frumoasă şi senină. După ce mâncă o bucăţică de pâine pe care o găsise prin casă, dădu de mâncare gâştelor şi vacii şi lăsă deschisă uşa de la grajd, pentru ca vaca să se poată duce la o fermă din apropiere. Văzând-o venind singură, vecinii or să priceapă că s-a întâmplat ceva stăpânei ei.
Cum se ridicară în văzduh, gâştele şi Năpârstoc văzură un munte înalt, cu pereţii aproape verticali şi cu vârful prăpăstios. Imediat îşi dădură seama că era vorba de Taberg. Pe culmea muntelui se afla Akka, însoţită de Yksi, de Kaksi, de Kolme, de Neljä, de Viisi, de Kuusi şi de cei şase boboci care îi aşteptau. Nu trebuie să vă mai spun, că vă închipuiţi şi dumneavoastră ce gâgâială se stârni deodată şi ce bucurie a fost când văzură că gâscanul cel alb şi Dunfin izbutiseră să-l afle pe Năpârstoc...


Geometria româno-maghiară

Faceți un test rapid? OK: cine este Babeș Bolyai?
Eu sunt sigur că există mulți oameni care cred că e vorba de un domn care a adus o contribuție în vreo ramură a științei, drept pentru care acum numele lui este purtat de Universitatea din Cluj. În realitate, e vorba de două persoane diferite: Victor Babeș - un important bacteriolog și Janos Bolyai, descoperitorul, alături de un alt matematician, Lobacevski, al geometriilor ne-euclidiene.
Azi se împlinesc 153 de ani de la moartea lui Bolyai, prilej suficient de serios, zic eu, ca să spun câteva lucruri despre el și geometriile lui.


Cute




Poveste de iubire (16)

  Am început să mă gândesc atunci la Dumnezeu. Vreau să spun că noţiunea unei fiinţe supreme, existând cine ştie unde, începea să-şi croiască încet drum spre mintea mea. Nu pentru că aş fi vrut să dau cu ea de pământ, sau ştiu eu, să mă răzbun pentru ceea ce se pregătea să-mi facă - mie, adică lui Jenny. Nu, cugetările care-mi veneau în minte în legătură cu aceasta erau de cu totul altă natură. De pildă, dimineaţa când mă trezeam din somn şi Jenny era lângă mine. Încă lângă mine. Îmi pare foarte rău, sunt chiar foarte jenat s-o spun, dar în acele clipe speram din toată inima să existe un Dumnezeu căruia să-i pot mulţumi. Să-i mulţumesc din tot sufletul pentru că mă deşteptam din somn şi o puteam vedea încă, cu ochii mei, pe Jennifer.


Prima întâlnire cu limba germană

Pe vremea asta, în 1756, la Salzburg, se năștea Wolfgang Amadeus Mozart. Unii îl consideră cel mai mare compozitor ever. Alții îl plasează pe locul doi, după Beethoven. Cei mai mulți, însă, nu știu cu ce s-a ocupat el. Dacă-i întrebi, îți spun că Mozart sunt niște bomboane. Mie mi se pare OK așa, se poate trăi foarte bine și fără să fi auzit vreodată de Mozart. 


Alcatraz




sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Partasul lui Garleanu

Părtaşul
Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în Sâmbăta Paştilor câţiva saci cu orz şi că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviinţase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtaşă la furt.
Vinovatul mărturisise hoţia. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, şi pe care, de şase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce ştia el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toţi comandanţii de companie, ca de foc, şi-l lăsaseră la boi.


Dezmeticirea

Un număr de ani după ce te naști, nu ai conștiința faptului că într-o bună zi nu vei mai fi. Moartea nu există, exact cum nu există pentru niciun animal. Perioada asta, mai lungă sau mai scurtă, este o prelungire a Paradisului. Atâta vreme cât trăiești și te bucuri, fără să știi că toate se vor sfârși, te afli încă în Paradis, ești un mic Adam sau o mică Eva, care încă nu s-a dezmeticit. 
Dumnezeu, după ce Eva s-a lăsat ispitită de șarpe, l-a alungat pe om din Rai, dar, împreună cu el, a alungat și restul ființelor. Lupii, oile, catârii, păsările, peștii, care probabil erau și ei nemuritori pe vremea când trăiau în Rai, s-au pomenit dincolo de porțile lui, deși n-aveau nicio responsabilitate în călcarea poruncilor de către om. De asta, Dumnezeu nu le-a dat conștiința morții, așa că nici nu știu ce li s-a întâmplat. Doar omul a primit-o, doar el duce insuportabila povară.
Spun unii că dacă privești spre trecut, greșești. Viitorul este mai important, mai zic ei. 
Dar cine privește către viitor privește către moarte, iar cel ce se uită înapoi, are ochii ațintiți către Paradis. Către Pardisul pierdut....


De-ale lui Zoscenko (43)

Albine şi oameni
Într-un colhoz a venit în vizită un ostaş. Oaspetele le-a adus în dar neamurilor un borcănel cu miere.
Atîta le-a plăcut mierea asta la toţi, că acei colhoznici au hotărît să se apuce de albinărit.
Dar prin partea locului nu se îndeletnicea nimeni cu apicultura. Aşa că ei trebuiau să ia totul de la început, să-şi facă stupi şi să aducă albine din pădure, dîndu-le locuinţe noi.
Văzînd că treaba asta e de durată, colhoznicii s-au amărît.
— Asta-i poveste lungă! Pînă faci una, pînă faci alta, trece vara. Şi nu vedem noi miere pînă la anul. Or, nouă acuma ne trebuie.


Poveste de iubire (15)

Nu-i chiar aşa uşor să faci un plod.
Vreau să spun că în momentul când - după o fază anticoncepţională juvenila - omul începe să-şi pună problema invers, se petrece un fel de revers ironic: ajungi să fii obsedat de sarcină - nu de contrariul ei.
Da, acest fapt poate deveni într-adevăr o obsesie. Mai mult decât atât, din punct de vedere al naturaleţei şi spontaneităţii, el poate aduce vătămare celui mai frumos aspect al unei căsătorii normale. Mă refer la faptul că a-ţi "programa" (nefericit cuvânt, a programa - parcă ar sugera un ordinator), a-ţi programa, zic, totuşi, dragostea în funcţie de norme, calendare şi alte strategii ("N-ar fi mai bine mâine dimineaţă, Ol?") - devine o pricină de neplăcere la început, apoi de dezgust, şi până la urmă, chiar de teroare.


Tarzan of the apes (6)

Lupte in junglă
             Hoinărelile tribului îi purtau adesea în vecinătatea cabanei închise şi tăcute de lîngă golful împrejmuit pe trei laturi de uscat. Pentru Tarzan, cabana era o sursă infinită de mister şi de plăcere. Se zgîia la ferestrele acoperite de perdele sau, căţărîndu-se pe acoperiş, privea în adîncurile smolite ale coşului, încercînd zadarnic să desluşească minunile aflate dincolo de pereţii masivi.
Închipuirea lui de copil făurea nişte fiinţe miraculoase care s-ar fi găsit acolo înăuntru şi imposibilitatea de a afla o cale spre a pătrunde pînă la ele îi sporea înmiit dorinţa de a intra. Îşi pierdea ceasuri întregi urcîndu-se pe acoperiş sau cocoţîndu-se pe ferestre pentru a descoperi un mijloc de acces, dar nu dădea nicio atenţie uşii, deoarece aceasta părea la fel de masivă ca şi pereţii.


Lili

In școala primară și în gimnaziu, parte din colegii mei de clasă proveneau de la Căminul de Copii. Stăteau acolo nu pentru că așa le plăcea, ci pentru că fuseseră abandonați de părinți. Pe spinarea lor trăiau o sumedenie de indivizi - pedagogi, bucătari, paznici, directori, care nu doar că erau plătiți de statul comunist, dar își făceau parte din rațiile de alimente, din banii de încălzire și din toate cele care li s-ar fi cuvenit copiilor. Nu toți, desigur, trebuie specificat de fiecare dată. Unii nu băgau mâna, erau oameni cu frica lui Dumnezeu. 


Mici intamplari cu animale (130)

Beţia gîştelor
Un inginer silvic, distins ornitolog al nostru, ne istoriseşte: „În jurul Aradului şi al Timişoarei sînt plantaţi foarte mulţi duzi; se găsesc peste tot în lungul şoselelor, pe străzile satelor, în curţile oamenilor. Vara, cînd se coc dudele, lumea nu mai dovedeşte să le culeagă pe toate; o mulţime cad jos şi cîteodată acoperă pămîntul de sub pomi cu un strat negru, continuu. Atunci ies şi gîştele oamenilor să le mănînce. Mai ales cine a umblat cu automobilul pe şosea în acel timp n-a putut să nu remarce cîrdurile de gîşte pe sub duzi, mîncînd la fructe. Trebuie bietul şofer să fie foarte atent să nu calce vreuna, căci de la un timp gîştele cam ameţesc şi nu mai ştiu să se ferească din drum. Pe căldură mare, în dudele răscoapte se produce repede o fer­mentaţie alcoolică, iar alcoolul produs se urcă în capul gîştelor. 


După mine!