Cu Cehov, la un spital de ţară

Esculapi rurali

Un spital al zemstvei. E dimineaţă.

În lipsa doctorului, plecat la vânătoare cu şeful poliţiei de plasă, bolnavii sunt examinaţi de felcerii Cuzma Egorov şi Gleb Glebîci. Pacienţii sunt cam vreo treizeci la număr. Aşteptând să se ispră­vească înscrierea bolnavilor în registru, Cuzma Egorov şade în sala de consultaţii şi bea cafea de cicoare. Gleb Glebîci, care nu s-a spălat şi nu s-a pieptănat de când l-a făcut mama, şade cu registrul în faţă, cu pieptul şi cu burta lăţite pe masă, şi înscrie, morocă­nos, bolnavii. Înscrierea se face pentru statistică. Se notează numele de botez, numele tatălui, numele de familie, profesiunea, domiciliul, dacă bolnavul ştie carte sau nu, vârsta, apoi, după examinare, boala şi doctoria prescrisă.

Faceti-va bine (289)

Sorbestreaua

Denumire ştiinţifică: Sanguisorba officinalis.

Denumire populară: cerbărea, cerbăreaua.

Prezentare. Sorbestreaua este o erbacee perenă, aparţinând familiei rozaceelor. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Are un rizom gros. Tulpina aeriană este dreaptă şi se ramifică în partea superioară. La baza tulpinii, frunzele formează o rozetă, în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung, aşa cum sunt aşezate frunzele de salcâm. În vârfurile ramurilor apar florile, sub formă de capitule. Culoarea florilor este mov spre roşu purpuriu. Sorbestreaua înfloreşte pe tot parcursul verii. 

Limba lui Hannah Montana

O mai tineti minte pe Hannah Montana? Era o adolescenta cu figura neprihanita, care ducea, intr-un serial american de mare succes, o viata dubla: ziua eleva ca oricare alta, noaptea star rock. Imi amintesc de anii in care Maria avea camera plina cu postere de-ale HM-ei, plus penare, creioane, gume si tot ce se mai poate imagina in materie de obiecte inscriptionabile, toate cu acelasi zambet care nu spune nimic al unei fete ca oricare alta, transformata de industria minciunii americane in zeita. 

Gelsomino in tara mincinosilor(11)

Dac-un pictor nu trage meşteşugul de păr, atunci frumosul poate deveni adevăr 

Bananito a rămas cu gura căscată ascultînd cum Gelsomino şi Şchioapa îşi istoriseau boroboaţele. Pic­iorul ţinea încă în mînă şişul, dar acum nu-şi mai amin­tea nici el precis de ce îl luase.

—  Ce voiaţi să faceţi cu el? îl întrebă, bănuitoare, Şchioapa.

—   E ceea ce mă întreb şi eu, răspunse Bananito. Dar, aruncînd o privire în jur, fu iarăşi cuprins de cea mai neagră disperare: îşi avea în faţă tablourile, iar tablourile erau urîte ca şi capitolul nouă al acestei po­vestiri.

—  După cîte îmi dau seama, dumneavoastră sunteţi pictor, zise cu respect Gelsomino, care nu avusese încă timp să facă această descoperire.

 

Micul prinţ (7)

       În cea de-a cincea zi, tot datorită oii, mi se dezvălui şi această taină din viaţa micului prinţ. Deodată, fără nici o pregătire, mi-a pus o întrebare, rod al unor gânduri multă vreme frământate în tăcere:

          - O oaie, dacă mănâncă arbuştii, mănâncă şi florile?

          - O oaie mănâncă tot ce nimereşte.

          - Chiar şi florile cu spini?

          - Da. Chiar şi florile cu spini.

          - Păi atunci, spinii la ce folosesc?

       

O poveste adevarata a lui Morgan Scott Peck (2)

Bărbatul care a făcut un pact cu diavolul (partea a doua)

     Într-o dimineaţă, la aproape patru luni după ce începuse terapia, George a ve­nit la şedinţă fluierând şi în mod clar vesel. Imediat am co­mentat această schimbare.

— Da, cu siguranţă mă simt bine astăzi, a recunoscut George. Nu ştiu de ce. N-am mai avut niciunul dintre gându­rile mele de patru zile şi nici nevoia de a mă întoarce în anu­mite locuri. Poate din această cauză. Poate că încep să văd lumina de la capătul tunelului.

Totuşi, în ciuda faptului că nu mai era preocupat de simptomele sale, George nu părea mai dornic să se ocupe de rea­lităţile dureroase ale vieţii de acasă sau ale copilăriei lui. Reluându-şi felul de a fi „Joe Cool", vorbea în mod deschis despre aceste realităţi doar la îndemnul meu, fără să aibă vreun sentiment real despre ele. Apoi, chiar înainte de sfârşi­tul şedinţei, m-a întrebat complet pe neaşteptate:

Mici intamplari cu animale (164)

Pentru derutarea duşmanului

A fost adeseori observată şi descrisă manevra potîrnichii cu pui prin care aceasta încearcă să atragă asupra ei atenţia duşmanului, luînd fel de fel de atitudini care o prezintă be­teagă, neputincioasă, pradă uşoară. In felul acesta îndepăr­tează primejdia de la locul unde îi sînt ascunşi puii. Este o comportare care pune întrebări. Oare această metodă de sal­vare a puilor este proprie potîrnichilor sau o aplică şi alte păsări? E pusă în practică numai faţă de duşmanul-om sau şi faţă de alţii? O astfel de acţiune, care presupune raporturi de cauzalitate destul de complicate şi o ascuţită şiretenie, poate fi trecută numai în tainele instinctului sau îşi are parte în alcătuirea ei şi inteligenţa? Argumente pot fi aduse pentru încercări de soluţionare a acestei din urmă întrebări şi într-un sens şi în altul. Problema e de domeniul psihologiei animale. La primele două întrebări dau un răspuns precis observările certe. Prima am mai scris-o undeva.

Faceti-va bine (288)

Soia

Denumire ştiinţifică: Glycine hispida; Soja hispida.

Prezentare. Soia îşi are originile în China şi Japonia, fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Aparţine familiei leguminoaselor, fiind o erbacee anuală. Soia are frunzele paripenat-compuse, moi, de un verde intens pe faţa expusă  la soare. Florile sunt mici şi au culoare albă sau violetă. Fructul este o păstaie, care conţine boabe. Aceste boabe, folosite în alimentaţia curentă, dar şi în industrie, au şi proprietăţi medicinale. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia, făină de soia, germeni de soia. 

O poveste a lui Voltaire (18)

Vasiliscul

Ajuns la o pajişte frumoasă văzu mai multe femei care căutau ceva cu mare băgare de seamă. Îşi îngădui să se apropie de una dintre ele şi să întrebe dacă putea să aibă cinstea să le ajute în căutarea lor.

— Cu neputinţă, răspunse siriana; numai o femeie poate să atingă cu mâna ceea ce căutăm noi.

— Ciudat! zise Zadig. Aş îndrăzni să vă rog să-mi spuneţi ce lucru e acela pe care numai o femeie are voie să pună mâna.

O poveste adevarata a lui Morgan Scott Peck (1)

Bărbatul care a făcut un pact cu diavolul

   George fusese dintotdeauna o persoană lipsită de griji — sau aşa credea el — până în acea după-amiază de la începu­tul lui octombrie. E adevărat că avea grijile obişnuite ale unui agent de vânzări, ale unui soţ, ale unui tată a trei copii şi ale unui proprietar de casă cu un acoperiş prin care uneori se scurgea apa şi cu o peluză care trebuia mereu ninsă. Este, de asemenea, adevărat că era o persoană neobişnuit de îngrijită şi de ordonată, având tendinţa să se îngrijoreze mai mult de­cât alţii dacă iarba de pe peluză creştea puţin mai mult sau dacă zugrăveala casei se crăpa. Şi este adevărat că seara, chiar la asfinţitul soarelui, el trecea mereu printr-un straniu amestec de tristeţe şi groază. Lui George nu îi plăcea vremea asfinţitului. Dar această stare dura doar câteva minute. Uneori, atunci când era ocupat cu vânzările sau când cerul era înno­rat, nu mai observa deloc apusul.

Pregatirea si infulecarea unei capsuni

In acest articol va voi arata cum se prepara o capsuna in vederea infulecarii cu ajutorul unui device simplu si eficient, pe care va recomand sa nu mai stati pe ganduri si sa-l achizitionati (de unde, n-am habar). Ia priviti:

Gelsomino in tara mincinosilor(10)

Sub ochii lui Domisol, mîhnitul maestru, Gelsomino cîntă pe scenă măiestru

 Trezindu-se, cetăţenii găsiră lipite pe la toate colţurile de stradă afişe cu următorul cuprins:

"In această dimineaţă, (dar nu la orele 48 fix) cel mai slab tenor, Gelsomino, cîine între cîini, reîntors după nereuşita şi după eşecurile obţinute pe scenele celor mai de seamă teatre din Europa şi America, nu va cînta deloc la Teatrul Comunal. Cetăţenii sunt rugaţi să nu vină. Biletele de intrare nu costă nimic."

Micul prinţ (6)

O! Prinţ micuţ, descopeream aşa, puţin câte puţin, taina micii şi însinguratei tale vieţi. Timp îndelungat tu n-avuseseşi, ca să te desfeţi, decât farmecul apusurilor de soare. Un proaspăt amănunt, pe care l-am aflat în cea de-a patra zi, de dimineaţă, când mi-ai spus:

          - Tare mult îmi plac apusurile soarelui. Haide să vedem un apus de soare...
          - Dar trebuie să aşteptăm...
          - Ce să aşteptăm?

         

O poveste a lui Voltaire (17)

Pescarul

Căindu-şi mereu soarta şi socotindu-se drept o pildă de nenorocire, Zadig ajunsese la un râu. Pe mal şedea întins un pescar care ţinea cu o mână leneşă un năvod, parcă gata să-l scape, şi îşi ridica ochii la cer.

— Sunt negreşit cel mai nenorocit om de pe pământ, spunea pescarul. Am fost, după cum spune toată lumea, cel mai vestit negustor de brânză şi smântână din Babilon şi am pierdut toată averea. Am avut cea mai frumoasă femeie pe care un om de teapa mea poate s-o aibă şi femeia asta m-a lăsat. Îmi mai rămăsese o căsuţă prizărită, mi-au dărâmat-o şi pe aceea. Acum stau într-un bordei, n-am alt mijloc de trai decât pescuitul şi nu prind niciun peşte. Năvodule, de acum nu te mai arunc în apă, am să m-arunc chiar eu în ea.

Faceti-va bine (287)

Socul

Denumire ştiinţifică: Sambucus nigra.

Denumiri populare: coramnic, soc negru, iboz.

Prezentare. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri, sub formă de tufă, cu frunze imparipenat-compuse şi flori alb-gălbui sau chiar albe, dispuse în inflorescenţe. Aparţinând familiei caprifoliaceelor, socul face parte din genul Sambucus, gen care cuprinde o serie întreagă de arbori şi arbuşti. Scoarţa socului este crăpată, accidentată. Planta se remarcă prin măduva albă, aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor, în detrimentul părţii lemnoase. Înfloreşte în lunile iunie şi iulie. Fructele au culoarea neagră sau roşie. 

Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 

Rinichiul maestrului

Am stat mult și m-am gândit la episodul transplantului de rinichi în care a fost implicat Alexandru Arșinel. M-am uitat atent la pozițiile adoptate de diverse persoane, ONG-uri, etc. Mulți cred că Arșinel a luat un rinichi peste rând, doar pentru că el este Arșinel și nu nea Anton de la sculărie. Alții au spus că marele, uriașul, extraordinarul profesor Lucan din Cluj știe el mai bine ce face și au explicat cum e treaba cu compatibilitatea. Au venit apoi cei care cred că oamenii care așteaptă să apară câte un rinichi ar trebui operați în ordinea vechimii. Alții au spus că nu, nu vechimea contează, ci gravitatea cazului, sau vârsta pacientului. În urma discuțiilor, acuzelor etc, Arșinel a declarat că se simte iarăși foarte rău și s-a dus înapoi în spitalul de la Cluj. Au ieșit apoi actorii (Stela Popescu, Rodica Stamate etc) și i-au adus lui Arșinel elogii care pe mine, unul, m-ar fi făcut să mă simt cam jenat. În sfârșit, au apărut unii care s-au adresat justiției, cerând pedepsirea unui domn care a făcut declarații împotriva imensului, fantasticului profesor Lucan. Scandalul continuă.

Mandria de a fi roman

Nu mai suport ineptiile pe care le vehiculeaza toti dobitocii pe tema mandriei de a fi roman. Ce e aia frate, sa fii mandru ca esti roman? Aud ziceri de genul "Nadia Comaneci, gimnasta care ne-a facut mandri ca suntem romani". Stai asa, ca mie mi se pare ceva putred aici. Care e legatura intre performanta Nadiei Comaneci si mandria mea de roman? Cum vine asta? Imi si imaginez milioane de romani mergand pe strazi cu pieptul inainte, imbujorati de emotie, cu privirile stralucind - cam asa cum mergea Becali cand candida la presedintia Romaniei - si explicand tuturor: "a luat Nadia 10 la Montreal!". 

Mici intamplari cu animale (163)

Porunca de la societatea de vînătoare era aspră: vulpile, din pricina cărora ar fi puţini iepurii şi potîrnichile, trebuie stîrpite. Bătrînul paznic Ţiplea ştia că această poruncă e pri­pită şi n-are rost, dar porunca-i poruncă şi trebuie împlinită dacă eşti sub ea.

O poveste a lui Voltaire (16)

Tâlharul

Ajunse la hotarul care desparte Arabia pietroasă de Siria. Tocmai trecea pe lângă un castel destul de întărit când văzu ieşind din el nişte arabi înarmaţi.

Îl înconjurară strigând:

— Tot ce ai e al nostru şi tu eşti al stăpânului.

Zadig, drept răspuns, scoase sabia. Slujitorul lui, care era curajos, făcu la fel. Uciseră pe cei dintâi arabi care puseră mâna pe dânşii. Numărul lor spori. Zadig cu slujitorul lui nu şovăiră şi se hotărâră să moară luptând. Doi oameni se apărau împotriva unei mulţimi întregi. O luptă ca asta nu putea să dureze multă vreme. Stăpânul castelului, numit Arbogad, văzând de la o fereastră minunile de vitejie pe care le făcea Zadig, se coborî în grabă şi, poruncind oamenilor lui să se dea la o parte, îi scăpă pe cei doi călători.