O poveste cu profesorul Challenger a lui Conan Doyle (1)

Când a răcnit pământul    

Îmi amintesc vag că l-am auzit pe prietenul meu Edward Malone de la Gazette vorbind despre profesorul Challenger, cu care a participat la câteva remarcabile aventuri, sunt însă atât de ocupat cu propria-mi profesie, iar firma mea a fost copleşită într-atât cu comenzi, încât ştiu prea puţin despre ceea ce se întâmplă în lume, cu excepţia treburilor mele personale. În general îmi amintesc că Challenger era zugrăvit ca un geniu sălbatic, cu o fire violentă şi intolerantă. Am fost nespus de mirat când am primit de la el o scrisoare de afaceri, redactată în termenii următori:

Faceti-va bine (349)

Zmeurul

Denumire ştiinţifică: Rubus idaeus.

Denumire populară: mălină.

Prezentare. Zmeurul este un arbust ghimpos ce creşte sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece, uneori, chiar şi de doi metri. Face parte din familia rozaceelor. Ramurile zmeurului sunt subţiri şi pline de ghimpi. Frunzele sunt aproape albe (argintii) pe faţa inferioară şi verde-deschis pe faţa superioară. Florile au culoare albă şi se adună în inflorescenţe bogate. Zmeurul înfloreşte din luna mai şi până în luna august.

Din pozele lui David Bailey

Educatie sanitara in comunism (5)

În colonie  

Cînd au venit delegaţii Crucii Roşii în clasă şi au întrebat cine vrea să se înscrie la cursul F.G.P.A.S, Florin nici n-a vrut s-audă de aşa ceva.

E drept că cele ce le-au spus delegaţii erau cît pe-aci să-l determine pe Florin să se înscrie. Cum func­ţionează organismul omului, ce sînt aceia microbi pro­ducători de boli, cum să te fereşti de îmbolnăviri, cum să-ţi ajuţi colegii dacă se rănesc şi multe alte lucruri pe care i-ar fi plăcut să le ştie, şi le-ar fi putut învăţa toc­mai la cursul F.G.P.A.S.

Marin Preda şi mămăligarii

Ciudatele obiceiuri ale bucureştenilor

Pînă acum cîteva zile am crezut că obiceiul de a mînca mămăligă la masă îl au doar ţăranii şi nu mi-aş fi putut închipui că bucureştenii ar putea să stea într-o zi în şiruri lungi, la cozi, să obţină mălai. Ei bine, am văzut fenomenul cu ochii mei: bucureştenii au deve­nit mămăligari. Vrînd eu însumi să cumpăr de la casa de comenzi „Mercur" cinci kilograme, mi s-a răspuns:

― Nu, numai două.

Faceti-va bine (348)

Zămoşiţa

Denumire ştiinţifică: Hibiscus trionum; Hibiscus ternatus.

Denumire populară: macul ciorii.

Prezentare. Zămoşiţa este o erbacee din familia maivaceelor. Tulpina, ramificată de la bază, ajunge până la 80 cm înălţime, fiind acoperită cu perişori tari. Frunzele, păroase şi peţiolate, au formă lobată sau penată. Florile, care se dezvoltă din iunie şi până  în septembrie,  au  culoarea  galben-deschis şi mijlocul  purpuriu. 

Mici intamplari cu animale (202)

Dintre sălbăticiunile mari şi mai ales dintre cele care for­mează obiectivul vînătorii, puţine mor de bătrîneţe. Arma de foc, capcanele şi odioasa otravă le taie multora firul vieţii. Nu ne dăm însă seama cîte mor de boli, în afară de secerişul pe care îl face moartea în puiet. Epizootiile, care izbucnesc de­odată, sunt în stare să golească în scurtă vreme un teritoriu întins de mistreţi, iepuri, căprioare, capre negre, fazani şi al­tele. O listă întreagă de paraziţi le chinuiesc, le slăbesc şi pe unele le omoară, felurite boli necontagioase le aduc suferinţe neştiute de om şi le iau viaţa. O vietate bolnavă este un specta­col extrem de dureros şi, oricît de împietrit ai fi din fire, dacă îţi dai seama de suferinţele fără leac şi alinare prin care trece nu e cu putinţă să nu simţi milă.

Povestile lui Wilhelm Hauff (18)

Spre ziua a sasea

Călătorii hotărîră să se odihnească o zi în acel caravanserai, pentru ca şi ei şi animalele să prindă puteri. Ziua aceasta trecu tot cu felurite petreceri, cu aceeaşi voioşie ca în ajun. După-masă îl îndemnară şi pe al cincilea neguţător, Ali Sizah, să-şi facă datoria şi să spună şi el o poveste, aşa cum spuseseră şi ceilalţi. El mărturisi că viaţa lui era prea săracă în întîmplări neobişnuite, vrednice de a fi istorisite; de aceea ar vrea să le povestească altceva, şi anume: Povestea despre prinţul cel neadevărat.

17

Hai ca pe-asta n-o stiati (5)

Anestezia

În Antichitate, oamenii se învăţaseră, probabil, să tolereze durerea provocată de boli de felul artritei. Uneori aveau de suferit intervenţii chirurgicale pentru repararea oaselor rupte; cu 4000 sau 5000 de ani în urmă se răneau în timp ce tăiau copaci, luptau sau construiau monumente megalitice şi piramide. Din vremuri foarte vechi s-a practicat trepanarea. Aceasta presupunea tăierea unei bucăţi a craniului, posibil în scopul eliberării duhurilor rele. Probabil că durerea era îngrozitoare, şi nu se ştie cum o suportau pacienţii. Mulţi se însănătoşeau, dar unii mureau la scurt timp după intervenţia traumatică.

Greaua viata a catelelor si a femeilor

Imediat ce Cindy a facut pui, Richi, autorul lor, a intrat in calduri. Nu stiu daca asa se intampla la fiecare nastere, femelele devenind ispititoare pentru masculi. Eu credeam initial ca Richi vrea sa omoare puii, ca sa scape de niste rivali - cam asa am vazut ca se intampla, spre exemplu, la leii din savane. Cand colo, cum i-a scos Lili putin pe amandoi prin jurul casei, cum individul a incercat sa se urce pe Cindy.

Pui de catea

Faceti-va bine (347)

Yucca

Denumire ştiinţifică: Yucca schidigera.

Prezentare. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – creşte în America Centrală. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Tulpinile au înălţime redusă, frunzele fiind situate în vârful ramurilor, sub formă de buchet. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană a plantei. 

 

Trei milenii de umor (52)

Un milionar american a înghiţit un os de peşte. Sufocîndu-se, a fost transportat la clinica unui vestit internist. Salvîndu-1 de la moartea prin sufocare, medicul i-a spus:  

—   O.K. Am terminat! Cum? Onorariul? Să-mi daţi a treia parte din suma pe care aţi gîndit-o pe cînd aveaţi încă osul de peşte în gît!

Solidarizarea cu Andrei Pleșu - un demers inutil

În primăvara anului 1991, într-o după-amiază plină de soare, stăteam la o bere cu un bun amic, pe terasa cabanei Schiori din Sinaia. Pe vremea aia citeam, ca orice român, toate ziarele şi revistele posibile. Aşa se face că aveam la mine, pe lângă Zig Zag, Baricada, Adevărul şi ce-o mai fi fost, un exemplar purulent din „România Mare”, publicaţie care se ocupa sistematic cu terfelirea tuturor celor care nu mergeau pe linia trasată de Ion Iliescu. De îndată ce oricare dintre aceştia călca pe bec, dovedindu-se ori pro-occidental, ori pur şi simplu anti-comunist, în revista lui VC Tudor apăreau articole kilometrice în cadrul cărora respectivul era numit microcefal, băutor fruntaş, vânzător de ţară, coadă de topor şi câte altele. Ei bine, în numărul pe care-l primisem eu în acea zi frumoasă de primăvară era împroşcat cu secreţii ministrul culturii. Titlul, întins pe două pagini, era următorul: „Andrei Pleşu - un bandit în guvernul României”.

Numele viermelui

In Noul Testament, Cristos vorbeste despre un anumit vierme care locuieste in gheena focului si care nu doarme niciodata, singura sa ocupatie fiind sa se infrupte din carnea celor care au ajuns acolo pentru faptele lor cele rele. Ulterior, in scrierile bisericesti, s-a incetatenit sintagma "viermele cel neadormit". Ei bine, pot spune ca nu demult, intr-un moment de maxima nervozitate, mi s-a revelat numele acestui vierme. Il cheama Bertil. Sa va explic cum sta treaba.

Mici intamplari cu animale (201)

S-a întîmplat să găsim păstrăvii în toane bune, adică porniţi pe vînătoare. Îndată ce sărutau musculiţele noastre mincinoase din pleasna undiţei, unda de cristal a Frumoasei răspundea din horbota şuvoiului fulgerarea argintie, şi unul după altul se zbăteau, aduşi spre mal, peştii cu puncte roşii. Mărunţişul se alegea cu o spaimă şi, eliberat îndată din prinsoarea delicată a cîrligului minuscul, ţîşnea spre adînc. În coşuri, culcaţi pe pat de urzici, s-au strîns destui. Frumuşei, mărişori, dar niciunul dintre cei voinici, pe care trebuie să-i joci şi să-i oboseşti pînă îi poţi aduce în gura minciocului. 

Faceti-va bine (346)

Vulturica

Denumire ştiinţifică: Hieracium pilosella; Hieracium transsilvanicum.

Prezentare. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Dezvoltă un rizom, din care pornesc rădăcinile şi stolonii. Tulpina aeriană, lipsită de frunze  sau  cu  frunze  mici,  este  păroasă  şi  poate  ajunge  la  30  cm  înălţime.  Florile, grupate,  au  culoare  galben-aurie  şi  apar  în  perioada  mai  –  august.  Vulturica  este răspândită în zonele mai înalte, pe dealuri şi munţi, în locuri cu lumină multă. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei, recomandându- se a fi utilizată în stare proaspătă. Se prepară infuzie, tinctură, extract, poţiune. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (18)

Muc cel Mic (2)

   Ceilalţi slujitori ai împăratului nu-l vedeau însă cu ochi buni: nu le plăcea să împartă bunăvoinţa stăpînului cu un pitic care nu ştia altceva decît să alerge. Puseră deci la cale tot felul de uneltiri împotriva lui, dar toate dădeau greş, căci împăratul arăta o încredere nemărginită celei dintîi ştafete a sa, care îi ducea toate veştile de taină. (La asemenea înaltă cinstire ajunsese Muc!) 

Hai ca pe-asta n-o stiati (4)

Busola magnetică

    În legătură cu inventarea busolei circulă mai multe versiuni. O vre­me s-a crezut că aceasta s-a întâmplat în anul 2634 î.H. în China.

   Împăratul Huang Ti a încercat să atace un duşman învăluit într-o ceaţă groasă şi a construit un „car” pentru a găsi sudul, ceea ce i-a permis să găsească duşmanul. Această poveste este doar o legendă şi, în orice caz, un car care găseşte sudul nu este acelaşi lucru cu o busolă magnetică.

Femei comuniste (5)

Vă vedeţi practicînd o altă profesiune?

ELENA MARTINAŞ, buldozeristă la Grupul de şantiere Oltul inferior, Slatina

—        Nu! Rămîn la cea de constructor.

—        Dar, ce construiţi dv. aici?

—        Iaca, nişte hidrocentrale.

Cosmicomicariile lui Italo Calvino (9)

Dinozaurii

    Cauzele rapidei dispariţii a Dinozaurilor rămîn destul de misterioase. Ei au evoluat şi s-au înmulţit în Triasic şi Jurasic şi timp de 150 de milioane de ani au fost dominatorii de necontestat ai continentelor. Este posibil să nu se fi putut adapta marilor schimbări de climă şi vegetaţie care au avut loc în Cretacic. La sfîrşitul acelei perioade dispăruseră cu toţii.

Toţi în afară de mine — preciză bătrînul Qfwfq — căci şi eu am fost dinozaur cîtva timp: să zicem vreo cinci­zeci de milioane de ani — şi nu-mi pare rău: pe atunci, dacă erai dinozaur aveai conştiinţa că te afli pe calea cea bună, şi toată lumea te respecta.